Administratie
Primăria condusa de Nicușor Dan e tot mai departe de a utiliza fonduri europene pentru termoficare
Etapa în care se intră din nou în buzunarele bucureştenilor urmează.
Nu mai surprinde pe nimeni că de mai bine de 1 an de zile bucureștenii se confruntă cu lipsa apei calde. Iarna trecută nici căldura nu a ajuns în casele oamenilor. În curând frigul își va face simțită prezența, dar asta nu a motivat municipalitatea să se asigure că oamenii vor avea căldură în case. De ce spunem așa? Pentru că investițiile în infrastructura de termoficare, promise și trâmbițate de edilul Nicușor Dan, nu prea se văd.
Deși sunt deschise mai multe șantiere în București pentru înlocuirea țevilor învechite de zeci de ani, lucrările se derulează greoi, iar la final sunt inaugurate maxim câteva sute de metri. Și toate astea în condițiile în care sistemul de termoficare din București, primul ca lungime din UE și al doilea din lume, cuprinde aproximativ 940 km de conducte primare și circa 2.800 km de conducte secundare, marea majoritate deteriorate și avariate.
După preluarea mandatului, primarul general a obținut o mare victorie! În noiembrie 2020 a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea a 106 km de rețea (212 km tur retur) cu fonduri europene care trebuie cheltuite până la sfârșitul lui 2023. Vestea a produs bucurie printre locuitori care nu și-au pierdut speranța că lucrurile se vor aranja și nu vor mai suferi din cauza lipsei apei calde și căldurii.
Timpul a trecut, dar investițiile au întârziat să apară. Sau măcar să înceapă, deși edilul a început anul 2021 în forță și a organizat chiar o întâlnire cu reprezentanți ai antreprenorilor potențiali interesați de participarea la execuția lucrărilor în proiect (de altfel, inițiativă criticată în anumite cercuri pentru că ar fi putut crea un anumit avantaj necompetitiv).
Licitația de achiziție a lucrărilor de execuție, împărțită în 5 loturi și în valoare estimată de 1.171.192.503,07 lei fără TVA, a fost lansată abia în ianuarie 2022, la mai mult de 1 an de zile de la semnarea contractului de finanțare și asta doar din cauza ambiției consilierului edilului pentru achiziții publice la acel moment, Tinel Speranțiu TICU.
Acesta a propus încheierea unui acord cadru cu câte 5 contracte subsecvente, adică 25 de contracte în total, situație ce presupunea obținerea a peste 20 de expertize tehnice și 40 de avize pentru fiecare dintre cele 25 contracte! Maculatură, nu glumă!
Funcționarii de la Direcția care se ocupă de proiectele finanțate din fonduri externe nu au fost de acord cu propunerea consilierului și i-au atras atenția că se va întârzia executarea lucrărilor și se vor pierde banii dați de UE. Unii dintre aceștia au fost ulterior și îndepărtați din funcțiile deținute și aduși în fața unor comisii de cercetare disciplinară (sigur, nu știm cu certitudine acuzațiile ce li s-au adus, dar nu putem exclude nicio ipoteză…).
Și uite așa s-a discutat în contradictoriu mai bine de 1 an, pe nervii, banii şi disconfortul bucureștenilor.
S-a lansat licitația, s-au depus ofertele de către antreprenorii interesați (printre care CONSTRUCȚII ERBAȘU, SICOR, ENERGOMONTAJ, ELSACO ELECTRONIC) și ce să vezi? Ofertele depuse au depășit valoarea estimată de municipalitate cu peste 10%, adică cu mai mult de 117.000.000 lei.
Incompetența propriilor consilieri îl pune pe edil în fața unei singure soluții, să identifice surse proprii pentru majorarea valorii achiziției, adică din banii cetățenilor, cheltuieli care din start vor fi neeligibile spre decontare din fondurile europene alocate investiției.
Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât Primăria Capitalei nu dispune de sume pentru majorarea valorii achiziției. Și chiar dacă ar putea să o plătească, de ce ar trebui să luăm bani din buzunarele bucureștenilor ca să plătim inerția edilului? Cine se face vinovat de faptul că nu a fost lansată achiziția după semnarea contractului de finanțare, atunci când prețul materialelor și accesoriilor necesare nu se ridica la valoarea de astăzi? Nici măcar nu putem spune răspicat că au fost interese obscure la mijloc ci pur și simplu incompetență și iresponsabilitate..
Să ai responsabilitatea intereselor cetățenilor, să cunoști starea dezastruoasă a sistemului bucureștean de termoficare, să ai la dispoziție sursă de finanțare și să ignori puncte de vedere de specialitate insistând pe modificări ale cadrului de licitare a lucrărilor, la care să renunți apoi după o lungă perioadă, punând în risc întreaga investiție este ceea ce au făcut edilul Nicușor DAN și consilierul său Tinel Speranțiu TICU.
Presiunea timpului rămas pentru execuția lucrărilor își spune și ea cuvântul. Ce șanse mai sunt să finalizăm înlocuirea a 106 km de conductă până în decembrie 2023 având în vedere cam cât durează la Primăria din București o decizie de lansare a licitației? Cam niciuna…
Pare a fi pierdută și varianta fazării investiției într-un viitor program european (2021 – 2027), întrucât aceasta este posibilă doar dacă există recepție făcută pentru un tronson oricât de mic. Adică ar trebui finalizată procedura de atribuire pentru cel puțin un lot din cele 5, ar trebui predat amplasamentul și achitat avansul, iar antreprenorul ar trebui să termine o parte/un segment din el care să fie recepționat de către autoritatea contractantă și acceptat spre decontare.
Mai mult, în perioade cu temperaturi scăzute lucrările nu pot fi executate. Astfel, nimeni nu crede la acest moment că toate etapele enumerate se pot întâmpla înainte de finalul lui decembrie 2023.
Plecând de la situația prezentă este foarte dificil de spus cine poate interveni să miște lucrurile. Trebuie să știm că în primăria condusă de Nicușor DAN de proiectele cu finanțare europeană se ocupă mai multe Direcții, cum ar fi Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă (ale cărei opinii au fost ignorate până în prezent), Direcția Generală Investiții, Direcția Generală Achiziții Publice. Nu știm din partea căreia se așteaptă o inițiativă de a solicita alocarea de fonduri suplimentare pentru continuarea licitației și nici nu putem anticipa răspunsul.
Altfel spus, primăria nu valorifică oportunități de finanțare consistentă pentru reabilitarea a 106 km de rețea, dar primarul se laudă pe contul personal de Facebook cu demararea lucrărilor pentru reabilitarea a 700 metri de conductă în Pantelimon și alți 400 metri înlocuiți de la începutul anului 2022 în zona Bd. Ion Mihalache.
De altfel, edilul declară că în aproximativ 2 ani (de la începutul anului 2021) Energetica Servicii a reușit să modernizeze circa 22 km de conductă (11 km de fapt pentru că sunt tur retur) în diverse zone din municipiul București. Cum se vor descurca bucureștenii care plătesc apă caldă și căldură inexistente, chiar mai scump decât iarna trecută, după ce municipalitatea a decis dublarea prețului gigacaloriei în această primăvară?
Acestea sunt adevărurile pe care domnul primar Nicușor DAN omite să le spună în numeroasele ieșiri publice pe care le-a avut în ultimele luni! Evită să vorbească de POIM! Să sperăm că nu a abandonat proiectul și facem apel să ia măsuri pentru a putea măcar faza proiectul! Nevalorificarea acestei oportunități arată că nu e vorba doar de greaua moștenire cum pretinde Nicușor DAN, ci și de incapacitatea sa…
Anonymous
Administratie
Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță
Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.
O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic
Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.
Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.
Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional
Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”
Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate
Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.
Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).
Administratie
Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic
Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.
Capacități extinse pentru cazuri severe
Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.
Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită
Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.
Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.
Administratie
Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit
O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.
Răgaz vital pentru investiții strategice
Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.
Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.
Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.
Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



