Anchete
Și agenții se pot înscrie la masterul profesional pentru a deveni ofițeri

Așa cum v-am anunțat în comunicatele anterioare, conform programului de guvernare asumat de Guvernul României, ministrul de interne, Lucian Bode, și-a propus înființarea unor programe de masterat profesional care să perfecționeze resursa umană din MAI similar cu programele care deja se derulează la nivelul celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, scopul inițial al instituției fiind acela de încadra în toamna acestui an aproximativ 50-75 de absolvenți de facultăți cu durata de cel puțin 4 ani (drept, inginerie, medicină veterinară, arhitectură etc) care să fie recrutați pe baza unui interviu și cărora după 1 an să le fie acordat gradul de ofițer, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.
De notorietate este inclusiv faptul că la acel moment DGMRU, prin chestorul Valentin Minoiu, fost vehement împotriva participării agenților de poliție la acest nou program de masterat afirmând că „ministerul nu are interes la acest moment să fructifice experiența agenților prin acest nou program”. Cu alte cuvinte MAI-ul a lăsat să se înțeleagă că era preocupat cu propria listă de pile, nedorind să fructifice experiența acumulată de agenții de poliție care ar fi putut deveni ofițeri și eventual să ocupe ulterior chiar funcții de conducere în sistem.
În cadrul ședinței ce a avut ca obiect înființarea programelor de masterat profesional, în pofida opoziției manifestate de DGMRU, dar și de ”sindicaliști de casă ai MAI” precum Christian Ciocan, care vedea programul de master, în forma inițială supusă dezbaterii, ca fiind cea mai bună soluție de diminuare a deficitului de personal și care nu a fost de acord ca niște simpli agenți de poliție, din rândul cărora fac parte și cei care l-au amendat pentru că a încălcat prevederile Codului Rutier, să participe la programele de masterat profesional, reprezentantul Sindicatului EUROPOL a criticat în termeni duri modalitatea în care conducerea MAI înțelege să respecte dialogul social (VEZI AICI VIDEO) și implicit importanța partenerilor sociali, iar pe proiectul de OUG a formulat următoarele propuneri, pe care le reproducem pe scurt:
- am solicitat lămuriri cu privire la polițiștii care au absolvit deja un masterat la nivelul Academiei de Poliție, cu aceleași materii care se vor studia și în cadrul masteratelor profesionale;
- am cerut explicații cu privire la scopul și interesul MAI cu privire la valorificarea experienței și expertizei agenților de poliție prin intermediul acestui masterat profesional ce se dorește a fi introdus ca nouă formă de accedere în corpul ofițerilor, precizând că există o discriminare crasă în ceea ce îi privește pe agenții de poliție care ar fi putut urma programul de master decât prin demisie sau suspendarea raporturilor de serviciu;
- am cerut totodată să se elimine diferența de tratament între polițiștii care urmează Academia de Poliție la forma de învățământ la distanță și să li se acorde la absolvire gradul profesional similar colegilor de la frecvență redusă;
- am solicitat ca prin acest proiect de OUG să se elimine și discriminarea creată agenților de poliție care au trecut în corpul ofițerilor anterior intrării în vigoare a OUG 53/2018.
Deși demersurile noastre au fost criticate de eminențe precum comisar șef Christian Ciocan ce ocupa funcția de director al Unității de Politici Publice din cadrul MAI la acea vreme, astăzi ne aflăm în situația în care putem discuta despre un Regulament la nivelul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” care privește modul de organizare și desfășurare a concursului de admitere la programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție în domeniul Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice.
Elementul de noutate, comparativ cu forma propusă anul trecut, este reprezentat de faptul că MAI-ul a acceptat propunerea organizației noastre de a permite agenților de poliție să acceseze programul de master, participarea la cursuri efectuându-se fără a mai fi nevoie ca aceștia să demisioneze ori să-și suspende activitatea, urmând a beneficia de plata salariului, însă fără sporuri, pe perioada în care urmează cursurile programului de masterat profesional, așa cum prevede art. 57 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017.
Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații
Articolul 57
(1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Pentru anul universitar 2022 – 2023, sunt scoase la concurs un număr de 75 de locuri, repartizate conform Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, iar la absolvirea programului de master, absolvenții sunt repartizați în cadrul structurilor Poliției Române, potrivit nevoilor beneficiarului.
La concursul de admitere pot participa absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai învățământului superior de lungă durată și absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai programelor de studii universitare de licență cu minimum 240 de credite de studiu transferabile, recrutarea candidaților realizându-se de către structurile de resurse umane aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, în raport de domiciliul/reședința înscrise în actul de identitate.
Cererile de înscriere la programul de master profesional se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa unității de recrutare, în perioada 19-31 august 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, iar în ceea ce privește constituirea dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate la sediul unităților de recrutare, în format fizic, până la data de 11 septembrie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, așa cum rezultă inclusiv din Dispoziția Directorului General al Direcției Generale Management Resurse Umane nr. II/12947 din 18.08.2022. (Cerasela N.).
CONSULTĂ AICI REGULAMENTUL DE ADMITERE LA PROGRAMUL DE MASTER PROFESIONAL!
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
Anchete
M.A.I. în reconfigurare: Discuții intense cu sindicatele pentru „reforma” anunțată de Guvern

Conducerea M.A.I. s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor pentru a discuta despre „reconfigurarea” ministerului, în contextul reformei anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu.
La sediul M.A.I. a avut loc o întâlnire importantă între conducerea ministerului și sindicate, având ca subiect principal „reconfigurarea” M.A.I., în contextul „Reformei M.A.I.” anunțată anterior de premierul Ilie Bolojan și ministrul Cătălin Predoiu.
Din partea Federației Sindicatelor Democratice din România au participat președintele Gabriel GÎRNIȚĂ și prim-vicepreședintele SIDEPOL Cristian GLODEAN.
Principalele puncte de discuție:
Întâlnirea a abordat patru teme majore:
- Reconfigurarea M.A.I. și a structurilor subordonate: Restructurarea ministerului și eficientizarea activității.
- Siguranța rutieră: Măsuri pentru reducerea accidentelor rutiere.
- Intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112: Îmbunătățirea răspunsului la urgențe.
- Securizarea frontierei în contextul Schengen: Consolidarea securității granițelor.
Reconfigurarea M.A.I.: Etapă cu etapă
Cu privire la reconfigurarea structurală și funcțională a M.A.I., s-au stabilit următoarele:
- Formarea grupului de lucru: 10.10.2025;
- Prima ședință a grupului de lucru: 15.10.2025;
- Ședință pentru stabilirea unor repere destinate inspectoratelor generale: 21.10.2025;
- Data finală pentru prezentarea planului de „recalibrare”: 15.12.2025.
Direcții principale ale reconfigurării:
- Inventarierea și evaluarea activităților pentru evitarea paralelismelor;
- Stabilirea a 3 niveluri ierarhice de management;
- Preluarea unui domeniu prin comasarea structurilor cu atribuții similare;
- Dimensionarea adecvată a activităților prin debirocratizare și digitalizare;
- Recalibrarea structurilor suport pe verticală de la centru în teritoriu prin digitalizare.
Siguranța rutieră: Digitalizare și răspundere
Pentru siguranța rutieră, se vor implementa proiecte și programe care să conducă la reducerea accidentelor:
- Proiect pentru digitalizarea soluționării accidentelor ușoare soldate doar cu pagube materiale;
- Procedura simplificată pentru folosirea unui mecanism de răspundere a proprietarului auto;
- Digitalizarea comunicării între polițiști și cetățeni.
Intervenția la 112: Tehnologie de ultimă oră
În ceea ce privește intervenția la 112, s-au discutat următoarele:
- Raportarea digitalizată care va simplifica colectarea datelor;
- Dezvoltarea componentei eDAC;
- Accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea digitală a componentei 112;
- Implementare unui nou flux audio-video între polițiști și dispecerat, pentru a cunoaște în timp real istoricul stării conflictuale, profilul sau istoricul victimei sau agresorului;
- Comasarea dispeceratelor de la subunitățile cu un număr mic de apeluri și transferul polițiștilor către operativ.
Securizarea frontierelor: Comasări și tehnologie avansată
În contextul Schengen, se dorește:
- Comasarea dispeceratelor prin digitalizare și transferul polițiștilor de frontieră de la dispecerate către frontieră;
- Montarea de sisteme LPR (License Plate Recognition) pe partea de frontieră externă și auto pe partea de frontieră internă;
- Se discută comasarea IGPF (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) cu IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).
SIDEPOL își promovează propunerile
Sindicatul SIDEPOL își va promova pachetul de propuneri, urmând a dezvolta un set complet de măsuri pentru reformarea ministerului, bazat pe experiența din teritoriu și pe modelele europene. Sindicatul invită membrii să transmită propuneri până pe data de 27.10.2025 pentru a le include în pachetul de propuneri. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 15 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!