De ani buni, în spatele scenelor pe care se desfăşoară tiradele politice şi jocul inutil al promisiunilor electorale, marile puteri şi-au trimis la lucru echipele de analiză prospectivă, concentrându-se pe efectele geo-politice ale schimbărilor climatice şi pregătindu-se pentru acţiuni masive în consecinţă. Inclusiv militare.

Iată realitatea din teren şi mesajul transmis de agenţia europeană specializată este, din nou, extrem de clar. Dar, de acum, nu numai specialiştii pot realiza întinderea dezastrului, căci noi toţi începem să realizăm că situaţia este foarte serioasă şi se combină cu efectele celorlalte crize paralele, potenţându-le la un nivel care, în alte ţări decât România, îngrijorează autorităţile şi le obligă la mişcări de preventive. Fie şi numai din prudenţa impusă de instinctul de supravieţuire. Valoarea reală a informaţiei o dă doar studiul comparativ, elaborat de aceeaşi sursă europeană, asupra nivelului şi gradului de cuprindere al secetei în Europa şi UK din iulie 2012 până astăzi.

Acesta este momentul când unele ţări activează planuri de urgenţă care seamănă cu unele de urgenţă militară extremă, în sensul că sunt puse în mişcare mecanisme preventive. Acestea pot merge până la construcţia sau refacerea unor alianţe şi acorduri de cooperare pe plan internaţional, inclusiv de existenţă militară şi de securitate pentru a preveni efectele unor fenomene extreme cum ar fi, în ultimă instanţă, conflictele pentru controlul surselor de apă şi al terenurilor agricole încă productive.

Nu este vorba despre o viziune prăpăstioasă asupra viitorului ci, pur şi simplu, exact acesta este momentul în care acţiunile respective, păstrate de regulă la un nivel extrem de discret şi compartimentate cu mare atenţie, devin destul de vizibile deoarece, pentru a fi precise, este nevoie de alocarea nu numai a din ce în ce mai multe resurse, dar şi de cooptarea unor specialişti din domenii din ce în ce mai diferite, greu sau chiar imposibil de obligat să respecte regulile draconice ale serviciilor de informaţii. În consecinţă, acestora le-a revenit misiunea de a centraliza datele şi, la un nivel de secretizare cât mai înalt, să ofere analize de situaţie privind evoluţiile probabile ale zonelor de supravieţuire care afectează sau de care depinde supravieţuirea naţiunii lor, indicând soluţiile de acţiune (de toate tipurile) pentru a asigura resursele de bază.

Să privim, pentru a schimba ceva din perspectiva europeană, la proiecţiile pe care le dădeau cei de la NASA pentru 2022, pentru 2050. Puneţi asta în paralel cu scenariul propus de Observatorul European-secetă, deşertificare, fenomene anexe precum incendii de vegetaţie – în previziunea extrem de probabilă a unei încălziri cu 2,5 grade sau în situaţia de dezastru absolut, a unei încălziri cu 4 grade Celsius.

Efectele în teren le cunoaştem şi le trăim cu toţii. Problema este viitorul apropiat şi perspectivele unui răspuns pentru viitorul pe termen mediu, îndepărtat şi foarte îndepărtat. Asta fac acum guvernele responsabile care, concentrându-se pe hărţi similare cu aceasta din urmă prezentând un model de evoluţie al episoadelor de secetă în cele două scenarii, încep să ia măsuri la scară naţională, mergând extrem de departe, inclusiv prin schimbarea unor priorităţi politice sau anunţând reorientări spectaculoase ale relaţiilor internaţionale, comerciale şi de altă natură, cu ţări aflate în afara viitoarelor „coridoare permanente de secetă”. Se schimbă decizii structurale privind, spre exemplu, nu numai crearea unor sisteme de irigaţii alimentate, pe cât posibil, de surse de energie alternative deoarece este clar că actuala criză a energiei se va prelungi. Se caută – sunt acum în plin proces de negociere după ce, de ani de zile, diplomaţia discretă a identificat zonele ţintă- contracte pentru achiziţionarea producţiei din unele ţări de pe „centura verde”, vedeţi atenţia celor din BRICS pentru extinderea relaţiilor complexe cu ţări ca Argentina, spre exemplu.

Evident, se poate ca toate astea să fie alarme inutile lansate de progresişti, reptilieni şi, în general, de toţi cei care promovează isteria schimbării climatice ca preludiu al Apocalipsei. Este posibil, ca la ai noştri, ca programele vitale de irigaţii să fi fost scoase programatic din proiectul naţional pentru PNRR şi să ne bucurăm că putem răspunde tuturor temerilor globale prin prestaţia inegalabilului şi competentului ministru Daea, soluţia universale dătătoare de linişte. Numai că alţii, inclusiv în ţările aproape de noi, în orice caz în majoritatea celor europene, cele care nu au asemenea avantaj, serviciile de informaţii avertizează asupra pericolelor reprezentate de creşterea preţurilor la alimente în condiţiile în care producţiile agricole par să fie problematice în anii ce vin şi va fi nevoie de importuri.

Priviţi din nou hărţile, cu detaşarea pe care o dau comunicatele din ce în ce mai liniştitoare ale guvernului şi discursurile entuziasmante ale ministrului Daea şi evaluaţi dumneavoastră dacă, da sau nu, vor fi posibile revolte ale foametei care să preceadă sau să însoţească viitoarele războaie pentru sursele de apă şi terenuri arabile, deocamdată încă acoperite de mesaje politice de tip clasic sau despre operaţiuni militare speciale în ceea ce este una dintre cele mai mari zone de producţie agricolă din lume, rămasă viabilă şi pe hărţile prospective. Caz în care mare şi explicabilă este tentaţia disperării, la fel de mare şi imprevizibil de definit precum sunt căile Domnului.

În acest context, pilduitoare este zicerea de înţelepciune a ministrului nostru care a dat o lecţie cu adevărat globală de comportament şi, cât mai rămâne, de gândire preventivă: „Eu cand cad din pom întâi, mă uit dacă am coaste rupte, pe urmă mă scutur şi abia pe urmă încep să zbier, nu zbier înainte” (sursa: ziare.com) Absolut corect. Drept care, ceilalţi produc asemenea analize. Noi aşteptăm să ne suim (din nou) în copaci, ca apoi să cădem şi după aia să zbierăm la modul corespunzător. Este o filosofie practică care, dacă nu ţine de foame, poate să asigure porţia de râs de care e atâta nevoie.

Cristian Unteanu

Sursa foto: Adevarul