Modelul Geopolitical Futures susţine că entităţile din emisfera nordică reprezintă centrul puterii în sistemul global şi definesc modul în care funcţionează acesta într-un anumit moment. Ancorele acestei emisfere sunt China, Rusia, UE şi SUA. Aceste patru entităţi reprezintă 60% din PIB-ul global, măsura producţiei economice. De asemenea, acestea deţin, la nivel colectiv, majoritatea puterii militare globale. Sunt diferite din punctul de vedere al puterii militare şi economice deţinute. Rusia are un PIB mic, însă are o armată semnificativă. Statele UE au armate relativ mici, dar au împreună un PIB impresionant. SUA şi China deţin ambele tipuri de putere.

Emisfera nordică se confruntă cu provocări economice, politice şi militare. Acestea trei apar împreună când entităţile sunt supuse unui anumit nivel de disfuncţionalitate. Posibilitatea ca aceste probleme să se răspândească la nivel global este, cu timpul, aproape sigură. De asemenea, este posibil ca această perioadă să afecteze aceste entităţi. Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost un fenomen politic, militar şi economic care a inclus aproape toate aceste ţări. A dus la transformări politice şi economice care încă mai conturează lumea. Aşadar, întrebarea este cum va afecta criza curentă entităţile.

Emisfera nordică se confruntă cu probleme economice enorme, unele conectate cu alte probleme, altele nu. Cea mai mare dintre acestea este declinul economic al Chinei. China s-a dezvoltat enorm în ultimii 40 de ani. O bună parte din acest succes a venit pe seama a ceea ce Mao a făcut Chinei. Rata dezvoltării a depins de pieţele externe, care au permis exporturile chinezeşti, şi de fluxul de capital străin. Acum, comprimarea economiei globale nu permite Chinei să continue exporturile, crescând, astfel, riscul investiţiilor în China.

În acelaşi timp, şi economia SUA trece printr-o recesiune. Problemele au început cu soluţiile la criza de COVID-19, în 2020. Însă la fel de important şi prea puţin menţionat este faptul că au trecut 12 ani între recesiunea din 2008 şi recesiunea provocată de COVID-19, iar aceasta este o perioadă mai lungă decât de obicei.  Recesiunile fac parte din procesul indispensabil de echilibrare a economiilor, când companiile ineficiente sunt distruse şi oprite din a primi capitalul care este necesar în alte părţi.  Cu cât este mai mare perioada dintre recesiuni, cu atât sunt mai mari ineficienţele care afectează economia. Surprinzător, creşterea ineficienţei economice nu a fost motivul recesiunii, ci pandemia. Astfel,  recesiunea şi tot ce a urmat apoi nu au fost doar rezultatul unor cicluri economice, ci mai degrabă consecinţele unei forţe non-economice. Recesiunile care nu pornesc din probleme economice tind să distrugă fără să reconstruiască.

Războiul ruso-ucrainean a impus numeroase constrângeri sistemului. SUA au lansat un război financiar asupra Rusiei; Rusia a răspuns cu un atac asupra liniei de aprovizionare. Acest atac a afectat în special UE – cea mai fragilă entitate din emisfera nordică – provocând creşterea preţului energiei şi scăderea disponibilităţii acesteia.

Rusia se confruntă cu un război pe care este departe de a-l câştiga, având şi probleme financiare şi o intruziune asupra lanţului de aprovizionare, cea din urmă punând presiune atât pe alţii, cât şi pe ea. Rusia este cea mai mică economie din emisfera nordică, iar statutul său depinde de puterea militară, supusă şi ea distrugerii.  O înfrângere alături de o economie slabă ar lăsa Rusia în această emisferă doar la nivel geografic, dar ar muta ţara mai aproape de o economie în curs de dezvoltare.

Toate aceste lucruri sunt interconectate. Războiul din Ucraina leagă războiul economic de stabilitatea UE şi de disponibilitatea capitalului pentru China. Încheierea episodului ucrainean cu o victorie rusească ar muta forţa defensivă a SUA către Europa.

Există patru niveluri în această criză. Primul este un război care, mai mult decât orice alt război, are o dimensiune economică enormă, care generează o criză a lanţului de aprovizionare în Uniunea Europeană, un bloc aflat sub o presiune uriaşă şi din cauza unor probleme financiare interne. A doua dimensiune este problema lanţului de aprovizionare, care afectează o mare parte a lumii, provocând lipsuri în ceea ce priveşte nevoile de bază şi, astfel, creând o criză în afara emisferei nordice care, apoi, se resfrânge asupra acesteia. A treia dimensiune este o recesiune ciclică în SUA, agravată de lanţul de aprovizionare care a mărit preţurile energiei în mod semnificativ. A patra dimensiune, deloc minoră, este declinul exporturilor Chinei, alături de o scădere a elementelor de bază importate şi a capitalului de investiţii.

Emisfera nordică reprezintă fundamentul sistemului global, în special datorită faptului că puterea militară şi economică aparţin acesteia. Regiunea poate livra stabilitate în orice altă parte. Însă această stabilitate depinde, dacă nu de cooperare, cel puţin de un anumit nivel de indiferenţă faţă de ce fac alţii. În acest moment, toate acţiunile îi pot afecta pe alţii din emisfera nordică, iar conflictul economic combinat cu cel militar înseamnă că şi acea puţină colaborare a fost distrusă.

Poate că războiul este cauza acestor lucruri – cu excepţia faptului că declinul Chinei, oprirea creşterii economice a SUA şi fragmentarea din Europa au precedat războiul. Războiul a agravat problemele, însă încheierea acestuia nu le va rezolva. În cele din urmă, soluţia stă la SUA, entitatea cea mai mare, din punct de vedere militar şi economic, din această emisferă. Problema pe care trebuie să o rezolve este livrarea de energie către Europa fără să apeleze la ruşi. Şi, cum nu există posibilitatea rezolvării acestui lucru în timp util, cel mai probabil, rezultatul va fi o criză în care SUA vor căuta, în primul rând, să se apere. Oricum, lumea se dezvoltă sub ochii noştri.

Fiecare dintre aceste entităţi este instabilă. Nu instabilitatea este una fără precedent, ci faptul că toţi cei patru membri ai emisferei trec printr-un anumit nivel de instabilitate. Problema este cum arată lumea dacă entităţile emisferei nordice se destabilizează în acelaşi timp. Interacţiunea globală este, poate, cel mai important lucru, chiar dacă grupul evită destabilizarea în masă. (GEORGE FRIEDMAN).