Featured
Să-i interzicem trufașului și obraznicului Viktor Orban să mai intre în România!
Premierul Viktor Orban, fost ucenic comunist (secretar UTC în liceu) și turnător (cu numele de cod Gyori Gabor) al Securității maghiare (AVO), care s-a aflat sub controlul deplin al KGB până în 1990, distribuit ulterior in roluri politice de centru-stânga (democrat-liberal), dreapta (conservator/popular) și extrema-dreaptă (iliberal, ultranaționalist și xenofob) a cutreierat Transilvania în lung și în lat, ca vodă prin lobodă, în cursul ultimilor 33 de ani, fără să fie deranjat, nici măcar luat la întrebări, de către autoritățile statului român.
Orban a efectuat, în calitate de lider al partidului FIDESZ și de șef al guvernului de la Budapesta (în perioadele 1998-2002 și 2010-prezent), de-a lungul ultimei treimi de secol, sute de vizite în provincia românească Transilvania, considerată de el o perlă a prăfuitei coroane maghiare, recordul stabilit fiind de 24 de peripluri ardelene într-un an. În cursul acestor vizite, cel care a ajuns să se creadă un nou regent al Ungariei (ultimul regent autodeclarat al acesteia fiind amiralul fără flotă Miklos Horthy) a spus vrute și mai ales nevrute, lansând constant mesaje provocatoare și jignitoare la adresa românilor și a autorităților statale de la București, cu caracter naționalist, revizionist și iredentist.
Viktor Orban a lansat cele mai sugestive și semnificative mesaje in acest sens la Universitatea de vară din stațiunea Băile Tușnad (denumită și Balvanyos sau Tusvanos), a cărei piatră de temelie a fost pusă de Orban și principalii săi colaboratori în 1990 și care a fost organizată de atunci în fiecare an, cu excepția anilor 2020 și 2021, în care a fost suspendată din cauza pandemiei. Manifestarea a fost finanțată de la Budapesta și la aceasta au fost invitați și au participat principalii lideri ai FIDESZ, în frunte cu Viktor Orban, miniștri, secretari de stat și lideri parlamentari mai importanți de la Budapesta, când acest partid s-a aflat la guvernare , lideri mai radicali ai emigrației maghiare din Occident și ai minorității maghiare din România, în frunte cu episcopul Laszlo Tokes, vechi și bun amic cu actualul premier ungar. Orban a participat la toate cele 31 de ediții, fiind însoțit, de obicei, de Zsolt Nemeth, sfetnicul său principal în probleme de politică externă și ale minorităților naționale.
De-a lungul timpului, Viktor Orban și locotenenții săi au lansat, în premieră, la Universitatea de vară de la Băile Tușnad mai multe mesaje provocatoare și jignitoare, multe cu tentă revizionistă sau iredentistă, privind obiectivele, doleanțele sau marotele mai vechi și mai noi ale guvernanților de la Budapesta și ale minorității maghiare din România, începând cu drepturile colective ale minorităților naționale (autonomia personală, autonomia culturală și autonomia teritorială a comunităților maghiare din Transilvania), cel mai mult pedalându-se pe autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc, și continuă cu înființarea unei universități de stat cu predare în limba maghiară, acordarea dublei cetățenii, respectiv și a cetățeniei ungare, cetățenilor români de naționalitate maghiară.
La ediția din 1999, care a avut loc la scurt timp după ce FIDESZ a ajuns prima oară la guvernare, în contextul conflictului din provincia Kosovo între autoritățile sârbe și minoritatea albaneză, care urmărea obținerea independenței provinciei, și al atacării Serbiei de către forțele NATO, premierul Viktor Orban și amicul său Zsolt Nemeth, secretar de stat la Ministerul de Externe, pe probleme politice și ale minorităților maghiare din țările învecinate, l-au instigat pe episcopul Laszlo Tokes să proclame în lunile următoare autonomia teritoriala a așa-zisului Ținut Secuiesc (incluzând județele Harghita si Covasna și o parte din județul Mureș) și a așa-zisului Ținut Partium (incluzând o mare parte din județele Bihor, Satu Mare si Sălaj) la forumurile convocate în acest scop la Cernatu de Jos (Covasna), respectiv la Valea lui Mihai (Bihor), care au avut însă o audiență minoră, astfel că inițiatorii au rămas doar cu proclamatul.
Tot la Băile Tușnad, la Universitatea de vară din 2014, care a avut loc după anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, premierul Orban a rostit primul său discurs prin care anunța trecerea la „iliberalism”, pornind de la modelul de organizare politică și de dezvoltare economică aplicat în China, Rusia, Turcia, India și Singapore. La ediția de săptămâna trecută, premierul Viktor Orban, dar și ceilalți vorbitori veniți de la Budapesta (președintele Senatului Universității, Zsolt Nemeth, vicepremierul Zsolt Semjen, miniștrii Finanțelor și Agriculturii ) și-au axat discursurile pe decăderea Occidentului, pe care-l proslăveau în anii „90, când aveau nevoie de sprijinul său, pe criticarea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, menajând și chiar apărând însă Rusia, în contextul războiului din Ucraina. În plus, Orban s-a lansat într-o elucubrație cu caracter evident rasist, invocând puritatea rasială care trebuie apărată în Ungaria, ideile sale amintindu-ne de teoria rasei pure promovate în anii „30 și „40 de către liderii naziști, în frunte cu Adolf Hitler, Heinrich Himmler, Joseph Goebbels și Alfred Rosenberg. Puseul rasist al premierului ungar a provocat revoltă si critici virulente în lumea civilizată și democrată, Orban devenind o oaie neagră mondială.
Pentru un astfel de comportament extremist, dar și pentru manifestările naționaliste, revizioniste și iredentiste anterioare, guvernul României ar trebui să-i interzică lui Viktor Orban să mai intre în România în așa-zise vizite private și chiar să-l declare persona non grata. Provocările și jignirile lui Orban cel Rău (botezat astfel de lideri ai Uniunii Europene) trebuie stopate, fără rețineri sau manajamente. Cunoscutul profesor britanic Jonathan Eyal, o minte strălucită, care deține funcția de director asociat al Royal United Services Institute for Defense and Security (cel mai vechi thin-tank de securitate și apărare din lume) a calificat discursul de anul acesta al premierului ungar ca fiind „mai dezaxat ca de obicei”. Reputatul profesor a atras atenția că Viktor Orban „merge în fiecare an în România să țină discursuri naționaliste menite să agite minoritatea etnică maghiară locală” și că puține guverne ar permite unui șef de stat străin să țină un discurs precum cel ținut de premierul ungar Viktor Orban la Băile Tușnad săptămâna trecută.
Și Departamentul de Stat al SUA a fost deosebit de tranșant după discursul său rasist, calificând retorica premierului Orban de la Băile Tușnad ca fiind inadmisibilă la peste 75 de ani de la Holocaust. Este primul și cel mai critic comunicat american la adresa micului dictator iliberal de la Budapesta, care joacă fățiș la ruleta rusească de mai mulți ani. Conform unor cunoscători în materie, comunicatul de joi al Departamentului de Stat constituie un avertisment fatal pentru premierul Orban, semnificând că zilele sale politice sunt numărate. Americanii i-au mai arătat pisica la jumătatea lunii mai a.c., mai exact în data de 13 mai, când prestigioasa agenție de știri Bloomberg a difuzat o știre cu efecte dirimante pentru Ungaria și șeful guvernului de la Budapesta. Primul dintre acestea este că Ungaria a fost supendată din Clubul de la Berna, care reunește serviciile de informații din NATO, întrucât „aceeași reticență față de Ungaria se manifestă și în domeniul de intelligence, unde serviciile secrete occidentale au renunțat să mai colaboreze cu Budapesta din cauza temerilor că Ungaria împărtășește informațiile sensibile cu Moscova. Al doilea este că Viktor Orban e izolat, liderii UE, șefii de stat și de guvern nu mai discută chestiuni delicate în Consiliul European din cauza apropierii de Rusia.
În sprijinul adoptării unei interdictii de acces în România împotriva premierului Ungariei, care este conducătorul de facto al statului vecin, putem invoca mai multe precedente europene. Cel mai recent s-a petrecut cu nici două săptămâni în urmă, respectiv în data de 17 iulie, când, cu motivarea că nu a fost informat despre vizită , guvernul de la Zagreb i-a interzis președintelui naționalist al Serbiei, Alexandar Vucic, să intre în Croația pentru a efectua o vizită privată la fostul lagăr de exterminare de la Janosevac (denumit ausc, în scopul comemorării sârbilor uciși aici în cursul celui de-al doilea război mondial. În toamna anului 2020, guvernul Ucrainei a interzis mai multor oficiali de la Budapesta (miniștri, secretari de stat) să intre în provincia Transcarpatia, unde trăiește o minoritate de circa 200 000 de etnici maghiari, cu motivarea că se implică în alegerile locale. În data de de 21 august 2009, guvernul de la Bratislava i-a interzis președintelui Ungariei, Laszlo Solyom, să intre în Slovacia, unde trăiește o minoritate de 450 000 de maghiari, pentru a inaugura în orașul Komarno o statuie ecvestră a primului rege maghiar, Sfântul Ștefan, cu motivarea că și-a fixat vizita în mod tendențios la o dată sensibilă, în care Ungaria a invadat Cehoslovacia în 1968, împreună cu URSS și alte state membre ale Tratatului de la Varșovia, și că nu i se poate asigura securitatea.
În urma acestui incident, Ungaria a sesizat Comisia Europeană, solicitându-i să introducă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune în constatarea neîndeplinirii de către Slovacia a obligațiilor care îi revin referitor la respectarea dreptului la liberă circulație și a dreptului de ședere conferite cetățenilor europeni prin Tratatul Uniunii Europene și prin Directiva 2004/38. Comisia Europeană a respins plângerea Ungariei și a dat dreptate Slovaciei, apreciind că dreptul Uniunii nu este aplicabil în cazul vizitelor efectuate de șeful unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru. Ungaria a introdus atunci la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o actiune directă în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Slovaciei. Comisia Europeană a intervenit în procedură în sustinerea Slovaciei, care a avut câștig de cauză și la înalta instanță europeană.
Mai exact, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins acțiunea formulată de Ungaria în ansamblul său, motivând , în esență, că statutul de șef de stat prezintă o anumită specificitate, ce decurge din faptul că este reglementat de dreptul internațional, ceea ce face ca pe plan internațional, acțiunile sale, precum prezența sa in străinătate, să intre sub incidența acestui drept, în special a dreptului relațiilor diplomatice. În opinia Curții, o astfel de specificitate este de natura să deosebească persoana care se bucură de acest statut de toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, astfel încât accesul acestei persoane pe teritoriul unui alt stat membru nu este supus acelorași condiții precum cele aplicabile celorlalți cetățeni. În consecință, Curtea apreciază că împrejurarea că un cetățean al Uniunii exercită funcția de șef de stat este de natură să justifice o limitare, întemeiată pe dreptul internațional, a exercitării dreptului de circulație pe care dreptul Uniunii îl conferă acestei persoane. Astfel că, în final, Curtea constată că dreptul Uniunii nu îi impunea Slovaciei să garanteze accesul președintelui Ungariei pe teritoriul său.
În concluzie, guvernul României are toate temeiurile faptice și juridice pentru a interzice accesul lui Viktor Orban pe teritoriul țării noastre. Dacă nu o va face, nu este exclus să facă acest lucru simplii cetățeni români, inclusiv de etnie maghiară, care-l consideră un pescuitor în ape tulburi pe șeful guvernului de la Budapesta.
Deputat
DanielGhiță
Referitor la folosirea cuvintelor „trufaș” și „obraznic” în titlul declarației, arăt că însuși Viktor Orban a recunoscut într-un interviu că a fost „un copil incredibil de rău, prost-crescut, obraznic, violent, antipatic,…eliminat din toate școlile”, motive pentru care era bătut adesea de tatăl său Gyozo (om cu frica lui…Kadar, cel mai longeviv conducător comunist al Ungariei și creatorul gulaș-comunismului, pe care-l idolatriza pur și simplu). Pe de altă parte, Orban primește următoarea caracterizare într-un document al Securității comuniste maghiare: „ Câteodată este plin de sine, îngâmfat, manifestă atitudine de frondă…..față de prietenii săi este câteodată ipocrit, caracterizat de urmărirea propriilor interese. Capacitățile sale sunt apreciate ca fiind medii…..Idealurile sale sunt practicanții de ocupații intelectuale și dintre aceștia cei care au un rol public aferent intereselor de moment. Dezvoltarea sa mentală a fost influențată pozitiv de preocupările sociale multiple ale tatălui său, de calitatea sa de membru al Partidului Socialist Muncitoresc din Ungaria. În general este caracterizat ca un tânăr loial sistemului nostru socialist.”
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Exclusiv
SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)
Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.
Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.
Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.
În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.
„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!
Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)
Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.
Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!
Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?
Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.
Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.
Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.
Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.
Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.
Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.
Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.
Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.
De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.
Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.
Contrastele sunt strigătoare la cer:
- Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
- Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
- Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.
Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?
Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 20 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



