În 2015-2017 guvernele Ponta și Cioloș au susținut guvernele Filat&Plahotniuc, ulterior doar Plahotniuc de la Chișinău la cererea expresă a SUA (via Victoria Nuland). Ideea era că trebuia evitată destabilizarea Republicii Moldova în contextul primei invazii ruse din Ucraina din 2014.

Chestia asta s-a spart în capul României, acuzată intens de la Chișinău că l-a sprijinit pe oligarhul Plahotniuc. Ideologia politică de la Chișinău s-a întors împotriva identității românești, pe fundamentele moldovenismului civic și al respingerii condiționărilor geopolitice. În contextul celei de-a doua invazii ruse a Ucrainei, brusc vocile de la Chișinău au uitat de moldovenismul civic și geopolitica a devenit o chestiune de interes. Din nou este solicitat sprijinul României, imperativ chiar – România trebuie să plătească și să scoată Chișinăul din situația de criză!

De ce ar face România chestia asta încă o dată? Aici avem o mulțime de argumente șubrede: de la podurile de flori și frăția de neam (aceleași poduri de flori de care făceau mișto adepții moldovenismului civic), la argumente de geopolitică (venite de la oameni care ne explicau cu un an în urmă că Republica Moldova „nu mai trebuie să facă geopolitică”). Coerența nu e punctul forte. Apoi memoria recentă este extrem de scurtă. Singurul partener comercial relativ onest față de România la Chișinău a fost Voronin. Pe vremea lui Filat și Plahotniuc firmele românești și-au luat țepe pe bandă rulantă în Republica Moldova. Și sub regimul Maia Sandu se întâmplă exact același lucru. Încă o dată: de ce ar trebui România să achite facturile pentru scoaterea Republicii Moldova din criză?

Identitatea națională nu a fost o chestie susținută de actualul regim de la Chișinău, acolo oamenii sunt setați pe moldovenism civic (cum zicea liderul pro-european Andrei Năstase că și-a luat cetățenie română ca să poată călători fără viză în UE). La fel, actualul regim de la Chișinău nu face geopolitică, deci nu avem nici argumente geopolitice. Din punctul de vedere al profitului avem câteva exemple recente cu firme românești țepuite la Chișinău. Din punct de vedere politic sprijinirea actualului regim de la Chișinău riscă să urmeze algoritmul anterior: România a ajutat guvernarea Filat&Plahotniuc și apoi Plahotniuc și a fost acuzată că a sprijinit „regimul oligarhic”. România sprijină acum regimul Maia Sandu și riscă peste doi ani să fie acuzată la Chișinău că a sprijinit „regimul tiranic” (ipotetic vorbind, nu știm încă ce epitet va primi regimul Maia Sandu).

Nu stă în picioare nici argumentul „România abandonează Basarabia ca în 1940″. Soldații români care au murit în luptele cu Uniunea Sovietică au făcut asta pentru Basarabia, nu a fost nici un fel de abandon. Acum guvernul României ar trebui să pregătească un plan pentru protejarea cetățenilor români din Republica Moldova, dar chestia asta nu trebuie confundată cu sprijinirea unui guvern de la Chișinău care se manifestă cvasi-ostil față de firmele românești.

Acestea nu sunt niște rânduri „împotriva” Republicii Moldova, este vorba de un raționament pragmatic și de întrebări legitime, relația București-Chișinău nu poate fi decât una pragmatică de vreme ce podurile de flori au fost batjocorite și identitatea românească a fost înlocuită cu moldovenismul civic.

George Damian