Featured
România s-a găsit izolată între noul imperiu german şi noul (şi vechiul) imperiu rus
Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi. Mai ales când e vorba de cele cu adevărat importante. Să nu uităm că, într-o mare măsură, lumea e condusă de serviciile secrete, care nu întâmplător ţin atât de mult să rămână secrete. Pe lângă marele capital, deţinut în Germania de faimoasele patronate.
După un studiu major recent, „Il neomercantilismo tedesco alla prova della guerra” (publicat în Moneta e Credito, vol. 75, nr. 298, iunie 2022), al lui Joseph Halevi, respectat economist australian, născut la Haifa şi azi profesor în Italia, promovat de jurnalistul italian (şi el autor de cărţi) Marco d’Eramo şi publicat de infatigabilul Bruno Bertez pe site-ul său („Dans la troisième guerre mondiale, les perdants semblent être les Allemands”, brunobertez.com, 24.07.2022), începând din 2005 s-a pus pe picioare un nou imperiu (Reich) german. Autorii sunt, cel mai probabil, patronatele şi puternicele servicii secrete germane şi mai puţin partidele politice. Totuşi, Angela Merkel a fost adusă la putere în 22 noiembrie 2005. Premisele existau încă din anii ’90, după unificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990) şi după retragerea Rusiei (URSS) din Europa de Est, din Polonia, Cehia, Ungaria etc.
Războiul în curs din Ucraina dintre SUA şi NATO (UE), pe de-o parte, lumea A, şi Rusia, pe de altă parte, susţinută de lumea B, China, India, Iran, ţările BRICS, mai vechi sau în curs de aderare, beneficiază de un imens zgomot mediatic, de propagandă şi contrapropagandă. Celălalt război, războiul mondial economic dintre SUA, pe de-o parte, şi Germania (noul imperiu german) şi China, pe de altă parte, mult mai important, cu consecinţe care se vor întinde pe decenii, nu se bucură aproape deloc de luminile rampei, media mainstream pare, voit sau nu, să nu aibă habar de el.
Începând din 2005, Germania, având la dispoziţie infrastructura UE, a inventat o „suveică”, un „aparat”, un „imperiu” – adică importuri de materii prime ieftine din Rusia, cu export de înaltă tehnologie la schimb şi export de mare valoare industrială către China. Deci, un lanţ Rusia-Germania-China, din care SUA a fost exclusă. Este cumva şi această creaţie un declanşator al războiului din Ucraina, pregătit de mai mulţi ani de SUA pentru a rupe „lanţurile de iubire” Germania-Rusia şi Germania-China?
Anticipăm deja o concluzie: marele perdant al acestui neobişnuit al treilea război mondial (economic) poate fi Germania, de fapt, noul imperiu economic german dezvoltat din 2005 încoace. Nimic nou. La fel s-a întâmplat şi în primul război mondial (1914-1918) şi în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În anterioarele războaie, mare câştigător a fost SUA, în amândouă, şi Rusia (URSS) în cel de-al doilea. Franţa şi Marea Britanie şi-au conservat avantaje, ca foste imperii. La SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie s-a adăugat China lui Mao ca membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.
S-a vorbit în exces şi metaforic de o nouă Europă germană, de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, fără analize concrete, la obiect. Şi totuşi, până la urmă, se pare că patronatele germane, împreună cu serviciile secrete germane, au construit un nou edificiu economic, o zonă foarte întinsă, integrată, condusă şi controlată de la Berlin, de Germania reunită. Fosta RDG a avut rolul ei în noile relaţii cu Rusia şi cu China, ţări foste socialiste.
Aparatul industrial german, explică Marco d’Eramo, s-a îndepărtat de partenerii săi tradiţionali, de Franţa şi de Italia în primul rând, şi s-a concentrat pe noul său bloc economic. Iar China a devenit primul partener comercial al Germaniei, cu un schimb de 246 de miliarde de euro. Din 2005 până în 2021, exporturile Germaniei au crescut cu 67% în general, iar schimburile sale cu China au crescut de 4,5 ori.
Marco d’Eramo comentează: „Teza lui Halevi este aceea că, după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS, Germania a căutat să construiască o serie de economii reciproc interdependente care constituie de-acum, în esenţă, un sistem economic unic. Această grupare are un flanc occidental (Austria, Elveţia, Belgia şi Olanda) şi un flanc oriental (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Slovenia), cu roluri şi sectoare diferite repartizate fiecărei ţări. Olanda funcţionează ca o platformă mondială şi ca o placă turnantă pentru transport ; Republica Cehă şi Slovacia, ca sedii ale industriei automobilului ; Austria şi Elveţia ca producători de tehnologie de vârf ş.a.m.d. Dacă Germania este centrul hegemonic al acestui bloc, trebuie să ne revizuim viziunea despre rolul ei geopolitic şi importanţa ei mondială.
În ansamblu, blocul numără 196 de milioane de locuitori, faţă de cele 83 de milioane ale Germaniei, şi are un PIB de 7,7 trilioane de dolari (7,7 mii de miliarde), faţă de cele 3,8 trilioane (3,8 mii de miliarde) ale Germaniei. Asta face din Germania a treia putere economică mondială – mai mică decât Statele Unite şi decât China, dar mai mare decât Japonia. Această reţea de relaţii devine foarte vizibilă dacă examinăm comerţul. Exporturile germane către Austria şi Elveţia – care au dimpreună o populaţie de 17 milioane de locuitori – se ridică la 132 de miliarde de euro, faţă de 122 de miliarde de euro cât cântăreşte exportul său către Statele Unite şi 102 miliarde de euro către Franţa. În ceea ce priveşte totalul schimburilor cu Germania, Franţa (cu ai săi 67 de milioane de locuitori) se află în urma Olandei (cu numai 17 milioane de locuitori): respectiv, 164 de miliarde de euro şi 206 miliarde de euro. Italia, la rândul ei, primeşte mai puţin decât Polonia, în ciuda faptului că are o populaţie mai mare (60 faţă de 38 de milioane) şi un venit pe cap de locuitor de aproape două ori mai mare. E vorba de o răsturnare spectaculoasă, dat fiind că în 2005, anul de după aderarea Poloniei la UE, comerţul acesteia cu Germania nu era decât la jumătatea celui realizat cu Italia” (vezi articolul de pe site-ul brunobertez.com indicat mai sus).
Tot după studiul lui Joseph Halevi, în aceeaşi ordine de idei, exporturile directe ale Olandei în China s-au multiplicat de 5 ori din 2005 încoace, iar cele ale Elveţiei de 12 ori, Elveţia devenind al doilea exportator european în China, după Germania, se înţelege. În Europa de Est, exporturile Poloniei spre China au crescut de 5,5 ori, cele ale Ungariei de 6 ori, ale Republicii Cehe de 10 ori, iar ale Slovaciei de 21 de ori. Cehia, la o populaţie de 10,5 milioane, produce 1,5 milioane de automobile „germane”, iar Slovacia, cu o populaţie de 5,5 milioane, produce cca 1 milion de automobile „germane”. Ungaria vecină produce milioane de bunuri de larg consum, frigidere, televizoare, aparate de aer condiţionat, aspiratoare etc.
Joseph Halevi descrie noile conexiuni economice create după 2005: „Consecinţa naturală a acestui proces este formarea unei zone economice eurasiatice, o adevărată necesitate pentru China deopotrivă din cauza nevoii sale de materii prime ruseşti şi din cauza înmulţirii nodurilor de infrastructură feroviară care traversează Rusia, Kazahstanul şi Ucraina. În cursul ultimului deceniu, primele convoaie de trenuri de marfă au pornit din China spre Dortmund şi spre Olanda, o ştire care a apărut până şi în Financial Times. Germanii aveau intenţia, cel puţin în mediile industriale, de a crea sinergii între China, Rusia, Kazahstan, Ucraina, şi deci Europa şi Germania. Cu alte cuvinte, era vorba de a integra state regrupând zone logistice, productive, exportatoare de energie (Rusia, Ucraina, Kazahstan) şi importatoare de bunuri industriale din China şi din Germania” (ibidem).
Deci, noul imperiu german e compus, în sens strict, „primul cerc”, sub formă de spaţiu economic liber consimţit, din: Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Polonia. Surprinzător, Transilvania şi Croaţia nu fac parte din primul cerc. Se poate presupune că Transilvania i-a fost lăsată spre integrare Ungariei, iar Croaţia Austriei? Croaţia (cu splendidul Dubrovnik) a înlocuit plajele Bulgariei şi ale României, ţări ortodoxe nesigure, pentru turiştii germani?
Am văzut că Ungaria face parte din noul imperiu (economic deocamdată) german. Putem presupune că Viktor Orbán, de la marginea imperiului, spune ceea ce Marea Germanie nu poate spune cu voce tare? Viktor Orbán e deci doar un mesager al Germaniei?
Să revenim. Războiul din Ucraina şi cele şapte rânduri de sancţiuni impuse Rusiei rup noua Germanie, noul imperiu german, de materiile prime din Rusia. Şi nu e vorba doar de gaz şi de petrol. Pe lângă îngrăşăminte chimice, produse agricole, Rusia exportă nichel, neon, titan, scandiu, paladiu etc. Toate aceste metale şi gaze rare şi scumpe sunt indispensabile pentru industriile de vârf din Germania.
Unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de materii prime ruse a fost Germania, care, după declanşarea războiului din Ucraina şi aplicarea sancţiunilor economice, a rămas cu ochii în soare. La rândul lor, exporturile germane către China sunt puse în mare dificultate. Aşa se face că balanţa comercială lunară a Germaniei a fost pe roşu pentru prima oară din 1991 încoace. Prima ţintă a SUA a fost, nu întâmplător, Nord Stream 2, blocat brutal (declaraţiile lui Olaf Scholz) după ce Rusia a recunoscut cele două republici din Donbas la 22 februarie 2022.
Se va dovedi până la urmă că principala victimă a războiului din Ucraina e, de fapt, noua construcţie economică germană de după 2005, noul imperiu german „secret”? De asemenea, cu cât mai mulţi morţi ucraineni şi ruşi, cu atât mai mare va fi ruptura dintre Rusia şi noua Ucraină, mai mică cu 20-40 % decât cea actuală. Este acesta rolul pe care trebuie să-l joace actorul Zelenski (cât mai mulţi morţi ucraineni)?
În ultimii 10-15 ani, fără să ştie, România s-a găsit izolată între noul imperiu german şi noul (şi vechiul) imperiu rus. Războiul din Ucraina schimbă radical datele problemei. Franţa, Italia, Spania, marginalizate de noul imperiu german, ar trebui să se trezească din pumnii încasaţi de mai bine de 15 ani. La fel şi alte ţări, printre care şi România.
Petru Romoşan
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 22 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 22 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!




