Featured
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut consultări cu reprezentanții mediului asociativ
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, la Palatul Victoria, o serie de consultări privind măsurile fiscale propuse prin actul normativ pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Finanțelor la data de 04 Iulie 2022.
Proiectul de ordonanță cuprinde soluțiile identificate de către arcul guvernamental în ultimele 6 luni, în baza unui dialog susținut cu organismele internaționale, dar și cu reprezentanții mediului de afaceri românesc.
Astăzi, în cadrul celor patru întâlniri au fost aduse la cunoștință situații cu care reprezentanții mediului de afaceri, ai patronatelor, sindicatelor și autorităților publice se confruntă și au fost propuse o serie de recomandări pentru îmbunătățirea propunerilor privind modificarea Codrului Fiscal. Consultările vor continua, în următoarele zile, la nivel tehnic pentru a putea identifica cele mai bune soluții de consolidare a cadrului de dezvoltare a economiei românești, pentru asigurarea unui mediu concurențial adecvat și a elimina inechitățile din sistemul fiscal.
La consultări au fost prezenți:
Coaliția pentru Dezvoltarea României: Daniel Anghel – Consiliul Investitorilor Străini (FIC), coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR),Dragoș Petrescu – Romanian Business Leaders (RBL), Angela Roșca – Romanian Business Leaders (RBL), Radu Burnete – Confederația Patronală Concordia, Letiția Pupăzeanu – Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Ana Maria Ciobanu – Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Adela Jansen – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), Ruxandra Jianu – Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Anca Vlad – Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Alexandra Irimiea – Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Mădălina Dragomir – Secretariat CDR, Georgeta Toma
Organizațiile patronale: Patronatul National Roman (Augustin Hagiu, Alin Crețu), CNIPMMR (Florin Jianu – Președinte), UGIR (Liviu Popovici, Cristian Erbașu, Dragoș Mihalache), CONPIROM (Gabriel Badea, Anca Marginean)
Organizații sindicale: CNSLR-FRATIA (Catalina BONCIU), Confederația Cartel ALFA (Bogdan Iuliu – HOSSU, APOSTOIU Liviu), CSDR (Iacob Baciu, Simion Hancescu), Confederația Sindicală Națională Meridian (Maxim Rodrigo Gabriel, Ichim Costel, BNS (Dumitru Costin, Burlacu Mircea)
Structurile Asociative din Administrația Publică Locală: Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (Adrian-Ioan Veștea, Ilie Bolojan) Asociația Municipiilor din Romania (Constantin Toma, Ion Lungu), Asociația Orașelor din România (Daniel Gheorghe Nicolaș, Emilian Oprea), Asociația Comunelor din România (Emil Drăghici, Valentin-Dumitru-Ioan Ivan).
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, au participat Adrian Câciu, ministrul finanțelor, Marius-Constantin Budăi, ministerul muncii și protecției sociale, Florin Marian Spătaru – ministrul economiei, Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, George Agafiței, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului și Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.
Exclusiv
I.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
Exclusiv
I.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
Featured
Scandal la MAI: Mii de absolvenți, privați ilegal de zile libere la repartizare, acuză Sindicatul Europol
-
Exclusivacum 2 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)
-
Exclusivacum 3 zileGuvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)
-
Exclusivacum 2 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum 4 zileGiurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!
-
Exclusivacum 18 oreI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: De la agresori sexuali la polițiști „cu mâna intinsă” – Un sistem corupt care refuză să moară
-
Exclusivacum 3 zilePloieștiul se deconectează: Călătoria spre nicăieri, o „eficiență” de râs (amar)!



