Featured
Dacă vă uitați însă la lista celor opt candidați pentru viitoarea șefie a Partidului Conservator și a Guvernului Britanic o să pricepeți circul luptei pentru putere care va urma
Marea Britanie. Fiecare dintre voi, admirativ sau peiorativ, ați avut destule momente în viață în care ați gândit asupra consecințelor acțiunilor britanicilor asupra marilor întâmplări planetare, fie că era vorba despre politică, comerț, finanțe, cultură, sport, religie, iar în ultimii ani cei cca 1 milion de români rezidenți acolo i-au făcut și pe toți britanicii să descopere România în cele mai diverse moduri.
Eticheta de ”Perfidul Albion”, deși veche și bine înrădăcinată, nu prea a mai fost aplicată însă Marii Britanii în ultimele decade, interesele puternicilor din City-ul londonez de a bloca raportările peiorative asupra acțiunilor samavolnice ale liderilor supușilor Reginei fiind mari, iar forța lor de a influența mass-media mondială fiind covârșitoare. BREXIT-ul i-a proiectat însă pe britanici în lumina oprobiului celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene, ce-au considerat că Marea Britanie a spart frontul organizației menite să mențină pacea și prosperitatea pe continentul nostru, și de-atunci eticheta de perfidie le-a fost asociată din nou.
Cei interesați au început să le (re)descopere trădările, matrapazlâcurile economico-financiare, bogăția uriașă sau actele imorale ale membrilor familiei regale, slăbiciunea sau șantajabilitatea liderilor politici, și doar pandemia indusă, iar acum conflictul ucrainean, au putut bloca parțial raportările proaste despre Marea Britanie și efectul negativ al acțiunilor sale în diverse domenii cheie ale organizării lumii. Decăderea britanică s-a produs însă, iar imaginea plastică a acesteia este vizibilă azi prin episodul Boris Johnson, despre ale cărui fapte reprobabile se miră azi până și cei ce l-au susținut. Nu le înșir aici, dar rețineți că argumentul final pentru descăunarea sa a fost impunerea ca membru în Camera Lorzilor a fiului unui puternic oligarh rus (!), unde toți cei care pricepem politică am înțeles c-a fost vorba despre bani mulți primiți de Boris pentru acest serviciu, dar și că dovezile despre transferul sumelor au fost furnizate celor de la MI5 chiar de către oamenii lui Putin, sătui de invectivele și pofta de război pe care Johnson le-a expus în ultimele luni.
Dacă vă uitați însă la lista celor opt candidați pentru viitoarea șefie a Partidului Conservator și a Guvernului Britanic o să pricepeți circul luptei pentru putere care va urma, circ așezat peste situația de decredibilizare internațională sugerată de mine mai sus. În primul rând printre candidați nu e niciunul de calibru, care să fi marcat cumva pozitiv politica internă sau să conteze ca personalitate internațională. Toți au statutul de a fi acceptat prostiile și aberațiile lui Johnson din ultimii ani, lucrând în mod obedient și cointeresat sub șefia sa, cu excepția relativă a lui Penny Mourdant, rezervistă a Marinei Regale și fost ministru al apărării, ce-a plecat din funcție la instalarea guvernului Johnson.
Printre candidații cu șanse este Rishi Sunak, un britanic de origine indiană fost director la Goldman Sachs și ministru de finanțe până acum o săptămână, ce și-a făcut nunta în Bangalore-India. Cocktailul candidaturilor este completat de către Sajid Javid, un britanic-pakistanez considerat printre cei mai bogați politicieni, ministru al sănătății și implementatorul măsurilor excesive din pandemie, un fel de Arafat al lor (fost bancher la Deutsche Bank și Chase Manhattan). Altul este Nadhim Zadhavi, britanic-irakian de origine kurdă, născut în Bagdad, ce-a fost ministru la educație și s-a ocupat intens și de Covid.
Nu mai insist, o să fie timp cu descrierea substraturilor geopolitice ale luptei pentru putere în Marea Britanie, dar vă e clar și așa deja cam despre ce e vorba și câtă ”predictibilitate și coerență” guvernamentale îi așteaptă pe britanici. Însă era de așteptat să se intre într-o asemenea vrie politică ținând cont de dezastrele geopolitico-diplomatice pe care Regatul Unit le-a generat în ultima vreme, iar supușii Reginei le-au acceptat, cum altfel, decât în mod … supus.
În altă cheie, am notat cu satisfacție palma mare pe care au încasat-o britanicii chiar ieri la Wimbledon, competiție la care au refuzat în mod prostesc participarea sportivilor ruși și belaruși. ”Mâna divină” a făcut ca învingătoare să fie Elena Rybakina, o rusoaică nevoită să reprezinte oficial Kazahstanul, și pe care reprezentanții familiei regale au fost obligați s-o aplaude și premieze (și care sportivă a fost chinuită de jurnaliști în fiecare conferință de presă de după meciuri cu întrebări despre Rusia și Putin, la care le-a răspuns cu calm, după victorie, când le-a comunicat ironic și meritat că nu mai pricepe întrebarea pentru că… nu înțelege bine limba engleză).
Cozmin Gușă
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 8 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



