Orice națiune este compusă din multe milioane de oameni care trebuie să aibă grijă de propriul viitor și din câteva zeci de oameni care au datoria să se îngrijească de viitorul țării lor, de viitorul tuturor acelor milioane din prima categorie.

În principiu, misiunea celor puțini care trebuie să aibă grijă de viitorul celor mulți este foarte simplă: doar să contemple mersul lumii, să înțeleagă care este sensul acelui mers și să își ghideze poporul în direcția viitorului. Vai, însă, de națiunile care nu au parte de lideri cu privirea și cu mintea limpede. Căci acelea vor rămâne departe de viitor, vor rămâne doar cu frustrarea dată de „Ce bine ar fi fost dacă…”

Trăim într-o lume în care economia se modernizează cu cel mai mare ritm din întreaga istorie. Între țările planetei se află o netă linie de demarcație între lumea dezvoltată și prosperă și lumea săracă și subdezoltată. Unii produc tehnologie și se îmbogățesc din asta, alții încă nu și-au asigurat hrană suficientă pentru întreaga populație. Ceea ce, în mod evident, le separă este abilitatea de a produce tehnologie.

Națiunile care se dezvoltă și care contează sunt cele care pot să producă și să vândă tehnologie. Națiunile mai puțin importante sunt cele care se mărginesc să importe și să folosească (insuficient) noile tehnologii. Dar pentru a produce tehnologie ai nevoie de un singur lucru: oameni bine pregătiți și mai ales bine antrenați în domeniul tehnologiei informației. Căci aceștia pot comanda orice își propun, orice mașină sau echipament.

Ei bine, într-o Europă care își propune din ce în ce mai serios să redevină un pol de creștere tehnologică în piața globală, România noastră este țara cu cea mai mică pondere a specialiștilor IT în totalul angajaților. Numai 2,6% dintre angajații din România sunt specialiști în ITC (tehnologia informației și comunicații). 2,6%! Doar Grecia se mai află sub 3% cu această pondere (2,8%).

Dacă ne uităm la statele care conduc acest clasament vom înțelege multe despre ritmurile dezvoltării: Suedia (8%) și Finlanda (7,4%) sunt în frunte, dar nici Olanda, Irlanda, Luxemburg sau Estonia nu stau deloc rău la acest indicator. În jur de 5% au și Belgia, Danemarca și Germania. Ungaria (4%) și Polonia (3,2%) ne depășesc și ele cu mult. O primă concluzie este cât se poate de evidentă: nu poți să vorbești despre Europa, competitivitate și dezvoltare și să fii pe ultimul loc la ponderea specialiștilor IT&C în totalul angajaților din economie.

Dar asta nu e totul. IoT- internet of things, adică internetul lucrurilor, reprezintă una dintre cele mai importante semne ale modernității unei societății. Și, în același timp, al eficienței economice. Pentru că obiectele nu se conectează pur și simplu, ci ele sunt comandate și controlate de la distanță, ceea ce permite o sporire a randamentelor și preciziilor obținute, în paralele cu o mult mai bună sincronizare atunci când vorbim de sisteme distribuite în spațiu.

În 2021, 29% dintre companiile din Uniunea Europeană au folosit această tehnologie. Cea mai des utilizată funcțiune este cea de protecție perimetrală și alarmare (72% dintre companiile care folosesc IoT), urmată de managementul consumurilor de energie (30% dintre companii) și de urmărirea stării de bună funcționare a unor diferite echipamente situate în zone izolate sau greu accesibile.

Ei bine, România se clasează tot ultima dintre statele UE și după procentajul de companii care recurg la această tehnologie, doar 11% dintre firmele noastre. Un procentaj de trei ori mai mic (doar 8%) dintre companiile din Uniunea Europeană sunt angrenate în domeniul cel mai avansat și anume inteligența artificială (AI-artificial intelligence). Inteligența artificială este un domeniu nou și extrem de dinamic care acoperă următoarele tipuri de tehnologii:

• tehnologii care analizează texte scrise, în vederea înțelegerii automatizate;
• tehnologii care convertesc mesajele vocale umane în limbaje care pot fi redate de către computere (recunoașterea vorbirii );
• tehnologii care pot genera mesaje scrise sau vorbite (generare de limbaje naturale – natural language generation);
• tehnologii care identifică obiecte sau persoane pe baza unor baze de date cu imagini ( recunoașterea imaginilor – image recognition, procesarea imaginilor – image processing);
• tehnologii care obișnuiesc computerele să învețe (machine learning – deep learning) pentru analizarea datelor;
• tehnologii care automatizează anumite fluxuri de producție sau asistă personalul uman în procesele decizionale (automatizări de procese utilizând roboți – AI-based software robotic process automation);
• tehnologii care permit computerelor să se deplaseze fizic prin identificare și „înțelegerea” împrejurimilor și prin luarea de decizii autonome.

Din păcate, România se află pe ultimul loc în UE și la capitolul firmelor care lucrează cu tehnologii AI, cu doar 1% din companiile locale utilizând aceste tehnologii. Și pentru a încheia cu o imagine și mai clară: România se găsește pe ultimul loc în Europa și în clasamentul națiunilor după indicatorul DESI pe anul 2021 (Digital Economy and Society Index – indicatorul pentru o economie și o societate digitale). DESI este un indicator compus, care include note acordate pentru dezvoltarea capitalului uman, pentru conectivitate, pentru gradul de integrare a tehnologiilor digitale, precum și pentru calitatea serviciilor publice digitale.

La nivel global, țara noastră se găsește pe locul 50 în lume în ierarhia competitivității digitale, World Digital Competitiveness Ranking, în urma majorității statelor din Uniunea Europeană. Clasamentul global este dominat (de cine altcineva?) de către SUA, urmate de către Hong Kong și liderii europeni ai domeniului: Suedia și Danemarca. Urmează Singapore și Elveția, apoi Olanda, Taiwan, Norvegia, Emiratele Arabe Unite și Finlanda. Cel puțin în partea de vârf, statele europene care conduc clasamentele indicelui societății și economiei digitale (DESI) sunt și cele mai bine plasate de pe continent în clasamentul competitivității digitale globale, adică statele nordice, plus Olanda.

China ocupă locul 15 mondial, Austria este pe 16 și Israel pe 17. Iar Germania pe 18. Cea mai competitivă țară estică din punct de vedere digital este Estonia (locul 25 global), urmată de Lituania (locul 30), Cehia (33), Polonia (41), Grecia (44) și Ungaria (45). După România (locul 50) vin Bulgaria (52) și Croația (55).

De unde ne vine această decuplare de viitor? De unde ne vine această decuplare de secolul XXI? Răspunsul este cât se poate de simplu: din lipsa de viziune a conducătorilor noștri, care nu sunt capabili să înțeleagă deloc secolul în care trăiesc. Căci la noi reginele umblă în zdrențe. Din nefericire, regina tuturor științelor lumii, matematica, a ajuns cenușăreasă la noi în țară.

Pentru a înțelege temelia înapoierii noastre tehnologice, nu trebuie să ne uităm decât la scorul la care ne plasează rezultatele testelor standardizate la matematică pe plan european: 45% dintre elevii din România nu au cunoștințele matematice de bază. 45%! Oare când un președinte, un premier sau un ministru al Educației citește aceste procentaje, nu se simte deloc rușinat?

Și problema este, din păcate, cu rădăcini adânci, căci țara noastră este statul european cu cea mai mare degradare a scorurilor, este statul cu cea mai mare creștere a ponderii elevilor cu cunoștințe insuficiente de matematică. O națiune care nu poate pune matematica în locul care i se cuvine la școală este o națiune care se condamnă la înapoiere pe termen lung.

Să nu uităm un lucru important. Pentru a avea o industrie bancară importantă ai nevoie de tradiție și de timp, nu poți s-o faci peste noapte. Pentru a avea o industrie competitivă ai nevoie de mulți bani, de resurse inginerești, de oameni calificați și de materii prime; nimic din toate acestea nu se pot realiza peste noapte. Pentru a avea o agricultură și o industrie alimentară competitive ai nevoie de sol fertil, de ploaie sau irigații, de mașini moderne și de mulți bani. Nici asta nu se poate face peste noapte. Dar pentru a avea o industrie ITC puternică, nu ai nevoie de mai nimic, decât de școală, rigoare, tenacitate și inteligență cultivată. Nu ai nevoie de mașini complicate pentru a produce algoritmi, ai nevoie doar de minți antrenate și de viziune.

Dacă mai era nevoie de exemple, iată trei țări care s-au dezvoltat și acum excelează exclusiv datorită industriei ITC: Taiwan, Israel și Estonia. Toate trei sunt țări extrem de sărace în resurse, izolate de vecini puternici și ostili. Ai fi zis că sunt națiuni condamnate. Ei bine, toate trei se află printre națiunile cele mai avansate ale globului. Și totul se datorează înțelegerii și asumării viitorului de către liderii care le conduc.

Voi insista pe exemplul Israelului, nu numai pentru că este țara care a făcut din nisip supertehnologii, dar și pentru că la marele salt tehnologic din Israel au participat și mulți evrei născuți în România sau din părinți români. Nu există nicio mare companie israeliană din domeniul ITC în care să poți vorbi românește frecvent și ușor. Nu am văzut nicăieri în lume (nici măcar acasă) atâta putere inginerească în care să se vorbească românește. Insist pe Israel pentru că acesta ar fi fost modelul de care noi aveam nevoie. Acele mii de evrei români care au participat activ la marele salt tehnologic al Israelului ar fi putut, măcar după ieșirea la pensie, să ne inspire efortul de modernizare a economiei. Cu condiția să ne fi și dorit asta. Se pare că nu s-a putut prea mult…

Rețeta israeliană? Nimic mai simplu: bani mulți băgați în licee și universități tehnice și științifice plus un număr imens de centre de cercetare în parteneriat cu marile corporații americane. Căci America este marele aliat al Israelului. Dar este și al nostru. Nu există, astăzi, pe planetă, o țară mai apropiată de România decât Statele Unite.

Marea performanță a Israelului este dată de următoarele cifre: are doar 0,1% din populația lumii, dar este destinația unei cincimi din investițiile în securitate cibernetică, este pe primul loc în lume ca pondere a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în PIB și are de 14 ori mai mare rata de companii noi (start up) în tehnologiiile respective.

În Israel sunt peste 300 de centre de cercetare-dezvoltare ale marilor corporații americane (IBM, Google, Cisco, Motorola, Philips, Apple), mai bine de jumătate dintr- rețea de aproape 600 de centre de cercetare-dezvoltare. Mai bine de 100 de companii israeliene au afaceri în „cloud computing”, care este revoluția actuală a IT-ului. HP, IBM, Microsoft și Oracle sunt prezente și produc acolo. Din 2020, Israel are o rețea oficială 5G și plănuiește să închidă total operațiunile 2G și 3G. 85% dintre locuințe vor avea fibră optică până în 2025 (astăzi acest procentaj este de 55%). Numai guvernul investește între 300 și 600 de milioane de dolari anual în contracte în domeniul inteligenței artificiale. În Israel lucrează în domeniul ITC aproape 200.000 de oameni, o cifră comparabilă cu România, un stat de mai bine de două ori mai mare. Peste 11% din PIB-ul țării și peste 16% din exporturi sunt realizate în industria ITC. Și toate astea sunt realizate fără a avea un minister pentru digitalizare sau pentru IT și comunicații.

Mai sintetic spus, una dintre cele mai sărace în resurse minerale țări de pe glob a ajuns o mare putere economică datorită sectorului tehnologiilor ITC. Și fără să aibă un minister specializat. Totul este coordonat de un simplu birou, Office of the Chief Scientist (OCS), înființat în 1969 în interiorul Ministerului Economiei! Și deși au și ei o largă autonomie universitară, la fel ca la noi, există și un Consiliu al Educației Superioare (Council for Higher Education -CHE), care supervizează programele de studiu și, mai ales, eforturile de cercetare din universități. Nimic mai simplu decât această structură. Dar multă voință politică la nivelul guvernului. Guvern care se schimbă mult mai des decât la București.

Așa cum vă spuneam, orice națiune este compusă din multe milioane de oameni care trebuie să aibă grijă de propriul viitor și din câteva zeci de oameni care au datoria să se îngrijească de viitorul țării lor, de viitorul tuturor acelor milioane din prima categorie. În principiu, misiunea celor puțini care trebuie să aibă grijă de viitorul celor mulți este foarte simplă: doar să contemple mersul lumii, să înțeleagă care este sensul acelui mers și să își ghideze poporul în direcția viitorului. Vai, însă, de națiunile care nu au parte de lideri cu privirea și cu mintea limpede. Căci acelea vor rămâne departe de viitor, vor rămâne doar cu frustrarea dată de „Ce bine ar fi fost dacă…”

Petrișor Peiu