Featured
RUSIA AVERTIZEAZA SUA CA AR PUTEA REVENDICA ALASKA
(Preluare Inpolitics):
Un oficial de rang înalt de la Kremlin a avertizat azi SUA că s-ar putea confrunta cu „mînia lui Dumnezeu” dacă va continua eforturile de a ajuta la înființarea unui tribunal internațional care să investigheze acțiunea Rusiei în Ucraina, în timp ce președintele Camerei inferioare a Rusiei a îndemnat Washingtonul să-și amintească faptul că Alaska a aparținut Rusiei, relatează Associated Press.
Dmitri Medvedev, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a denunțat SUA pentru ceea ce el a descris drept eforturile lor de a ”răspîndi haosul și distrugerea în întreaga lume de dragul „adevăratei democrații””.
„Întreaga istorie a SUA, de la vremea subjugării populației indiene native, reprezintă o serie de războaie sîngeroase”, a declarat Medvedev pe canalul său Telegram, amintind și bombardamentul nuclear al Japoniei în al Doilea Război Mondial și războiul din Vietnam: ”A fost cineva responsabil pentru aceste crime? Ce tribunal a condamnat marea de sînge vărsată de SUA acolo?”.
În paralel, președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Vyacheslav Volodin, a declarat azi, în cadrul unei ședințe plenare, postate și pe site-ul oficial al Dumei de Stat, că Statele Unite trebuie să se gândească la Alaska atunci când se amestecă în problemele Rusiei.
„Există o regiune, Alaska. Iar America, atunci când încearcă să pună ordine în resursele noastre, să-și aducă aminte că avem ceva de primit înapoi”, a spus Volodin.
La 30 martie 1867, Rusia a semnat un acord, intermediat de un român, pentru a vinde Alaska Statelor Unite pentru 7,2 milioane de dolari în aur. Statele Unite au primit întreaga peninsulă, arhipelagul Alexandru și Kodiak, insulele crestei Aleutine, precum și mai multe insule din Marea Bering.
Exclusiv
Justiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
Exclusiv
Adio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
Exclusiv
MAI, Ministerul Absurdului Infernal: Unde polițiștii ingheață la datorie, iar cetățenii sunt indemnați la… echipament de expedție polară!
-
Exclusivacum 15 oreAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)
-
Exclusivacum 2 zileGuvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)
-
Exclusivacum 5 zilePrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 5 zileFabrica Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti, bancomatul personal al lui Dragoș Nan: Un an nou, aceeași veche ciumă!
-
Exclusivacum 2 zileGiurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!
-
Exclusivacum 15 oreJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!



Și dacă imaginea șefului pensionar nu era suficient de comic-tragică, ce spuneți despre peisajul lăsat în urmă? Incisiv de Prahova se întreabă, cu o ironie amară, cum de ofițeri „integri” și „verticali”, precum agentul-șef Wilhelm Constantin Bendriș – cel vânat pentru simplul fapt că a îndrăznit să critice sistemul putred și să folosească termenul de „vagabonzi” pentru șefii incompetenți – au fost scoși pe ușa din dos, în timp ce alții, care „au făcut haina de polițist de râs”, continuă să-și facă de cap în SAS?



