Featured
S-A DAT STARTUL RECRUTARILOR DIN SURSĂ EXTERNĂ/Specialitățile pentru cele 2187 de posturi

În vederea reducerii deficitului de personal existent la nivel național în cadrul Poliției Române, a fost aprobată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne situația posturilor ce urmează a fi scoase la concurs, precum și calendarul și repartizarea acestor posturi la nivelul unităților teritoriale. La momentul actual se fac demersurile pentru constituirea comisiilor de concurs și comisiilor de soluționare a contestațiilor, iar cel târziu săptămâna viitoare vor fi afișate anunțurile de concurs. Acestea vor cuprinde toate informațiile de interes pentru candidați, precum și locurile disponibile. Ca aspecte de referință, punctăm următoarele perioade din calendarul de concurs, comunica cei de la sindicatul Diamantul:
🔹29.06-12.07.2022 – înscrierea candidaților;
🔹18.07-12.08.2022 – evaluarea psihologică;
🔹 08.08-29.08.2022 – proba practică (pentru posturile unde este prevăzută o astfel de probă);
🔹03.09.2022 – proba scrisă.
Astfel, pentru cele 2187 de posturi, conform adresei DMRU nr. 556762/22.06.2022, pentru concursurile organizate la nivelul unităților teritoriale în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante de execuție pentru care se organizează concurs la nivelul IGPR se constituie comisii centrale de concurs cu atribuții în elaborarea tematicii, bibliografiei și a subiectelor, iar la nivelul unităților de poliție în ale căror state de organizare se află posturile se constituie comisii de concurs și de soluționare a contestațiilor, pentru:
- investigarea criminalității economice – posturi de ofițer de poliție;
- rutieră – posturi de agent de poliție;
- ordine publică (ajutor șef post, siguranță publică, electronist, silvic) – posturi de ofițer și agent de poliție;
- comunicații și informatică – posturi de agent și ofițer de poliție;
- logistică – posturi de agent și ofițer de poliție;
- financiar – posturi de ofițer și agent de poliție;
- resurse umane – posturi de agent și ofițer de poliție;
- structura de securitate – posturi de ofițer de poliție;
- criminalistică – posturi de ofițer de poliție;
- cercetare și prevenire a criminalității – posturi de ofițer de poliție;
- reținere și arestare preventivă – posturi de agent de poliție;
- acțiuni speciale (liniile de muncă pirotehnic și asalt) – posturi de agent de poliție;
- transporturi – posturi de agent de poliție.
În situația concursurilor organizate la nivelul inspectoratului general/similar, de regulă, în instituțiile de învățământ ale MAI ori în cadrul altor instituții din afara MAI, la nivelul IGPR se constituie comisie de concurs și comisie de soluționare a contestațiilor pentru toate posturile aferente unei specialități sau linii de muncă la nivel național, în timp ce la nivelul unităților în ale căror state de organizare se află posturile se constituie comisii de recrutare pentru:
- acțiuni speciale – posturi de ofițer de poliție;
- psihologie și siguranță școlară – posturi de ofițer de poliție-psiholog;
- informare și relații publice – posturi de ofițer de poliție;
- pregătire profesională – posturi de ofițer de poliție;
- protecția animalelor – posturi de ofițer de poliție;
- implementare proiecte – posturi de ofițer de poliție;
- reținere și arestare preventivă – posturi de agent de poliție-specialist.
În ceea ce privește unitățile în cadrul cărora vor fi scoase la concurs posturile pentru încadrare directă a agenților și ofițerilor de poliție, precum și în ceea ce privește condițiile de ocupare, vă adresăm rugămintea de a urmări paginile de internet ale acestora la rubrica ”Carieră”, secțiunea ”Posturi scoase la concurs” pentru a putea vedea în timp util anunțurile, precizeaza si cei de la sindicatul Europol. (Irinel I.).
Exclusiv
Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat
Exclusiv
De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 20 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”