Administratie
Participarea unei delegaţii a Poliţiei de Frontieră Române în Republica Moldova, pentru consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial între cele două instituţii
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul comisar șef de poliţie Ivașcu Victor Ștefan, însoţit de o delegaţie formată din reprezentanţi din cadrul IGPF, a participat, în perioada 18-20 mai 2022, la o întâlnire de lucru cu omologul său din Republica Moldova, domnul comisar şef de poliţie Rosian Vasiloi. Întrevederea a fost organizată, la Chișinău, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova şi a vizat continuarea şi consolidarea cooperării cu Poliţia de Frontieră Română.
Principalele obiective ale acestei întrevederi au vizat analiza situaţiei operative la frontiera comună, identificarea unor noi mecanisme de interacţiune în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere, cu referire la derularea unui schimb rapid şi complet de informaţii, precum şi organizarea activităţilor echipelor comune de investigaţii pentru cazuri de contrabandă şi criminalitate transfrontalieră.
În cadrul discuțiilor, șeful IGPF a subliniat că asemenea activități sunt un instrument eficient de cooperare în gestionarea cazurilor care vizează infracţionalitatea transfrontalieră de la graniţa comună: „Din 24 februarie sunt afectate ambele țări la fel de mult, atât România, cât și Republica Moldova. O experiență care a demonstrat că se poate, colegii noștri știu să-și facă meseria profesionist, au dat dovadă de o relație nu doar colegială, dar chiar prietenoasă. Astăzi este important ca instituțiile noastre să conlucreze mai bine, mai mult decât atât, să aibă un dialog permanent deschis. Astfel, vor putea preveni orice amenințare la securitatea ambelor țări”.
De asemenea, în cadrul întâlnirii de lucru, cei doi oficiali au dezbătut aspecte referitoare la domeniul politicilor de personal, schimbul de experienţă în sfera pregătirii profesionale a angajaţilor dar şi perfecţionarea direcţiilor de cooperare bilaterală.
Totodată, au fost organizate vizite în cadrul structurilor Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, respectiv Punctul de Trecere a Frontierei Palanca, Centrul de Excelenţă în Securitatea Frontierei de la Ungheni şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Costeşti.
Cu ocazia întrevederii, cele două delegaţii au semnat Planul privind dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova pentru anul 2022.
Întâlnirea vine în sprijinul și întărirea relațiilor de cooperare între Poliţia de Frontieră Română și Poliţia de Frontieră din Republica Moldova şi se înscrie în programul derulat de PFR pentru intensificarea relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor, mai transmite sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Tineri pasionați de salvare: A început o nouă serie a programului „Salvator din pasiune”
Administratie
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, în vizită la Serviciul de Probațiune Dolj: Angajament pentru modernizarea sistemului și reintegrarea socială
Discuții constructive pentru optimizarea activității de probațiune
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a efectuat ieri, 24 octombrie, o vizită de lucru la sediul Serviciului de Probațiune Dolj, unde a purtat discuții cu reprezentanții conducerii și cu personalul instituției. Scopul principal al vizitei a fost optimizarea activității de supraveghere și reintegrare a persoanelor aflate în evidența consilierilor de probațiune.
Teme esențiale abordate: Infrastructură, legislație și resurse umane
Întâlnirea a abordat mai multe teme esențiale pentru buna funcționare a sistemului de probațiune:
- Îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității și identificarea soluțiilor pentru creșterea eficienței proceselor de probațiune.
- Necesitatea unor modificări legislative pentru consolidarea statutului consilierilor de probațiune și recunoașterea rolului lor profesional.
- Stimularea dezvoltării resursei umane, prin formare continuă și instruire profesională adaptată provocărilor actuale.
Angajament ferm pentru consolidarea și modernizarea sistemului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, și-a reafirmat angajamentul pentru consolidarea și modernizarea sistemului de probațiune, prin investiții atât în resursa umană, cât și în infrastructură. Obiectivul final este ca activitatea instituțională să corespundă standardelor europene și să răspundă eficient nevoilor comunității.
Un sistem de probațiune profesionist, eficient și modern
Această vizită subliniază preocuparea constantă a Ministerului Justiției pentru dezvoltarea unui sistem de probațiune profesionist, eficient și modern, care să sprijine reintegrarea socială a persoanelor aflate în supraveghere și să contribuie la siguranța publică.
Administratie
România strălucește la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori: 10 medalii, o performanță istorică!
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum o ziTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zileFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 5 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



