Administratie
29 de cetăţeni din provenind din diferite state din Africa si Asia au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni turci, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și Olanda. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte de mobilier și produse din metal pentru societăți comerciale din Olanda.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv în lăzile de depozitare din părțile laterale ale semiremorcii, douăzeci și nouă de cetăţeni străini, în total.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state (Siria, Turcia, India, Bangladesh, Guineea, Congo, Yemen, Eritreea, Somalia), cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, comunica Politia de Frontiera Romana. (Paul D.).
Administratie
Poliția de Frontieră Română intensifică pregătirea specialiștilor în analiza de risc, în perspectiva aderării la spațiul Schengen
Administratie
Polițiștii de frontieră tulceni confiscă două motoare de barcă furate din Suedia
Administratie
Garda de Coastă confiscă mărfuri contrafăcute de 1,4 milioane lei în Portul Constanța și PTF Isaccea
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 22 de ore
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!