Administratie
La vreme de secetă, rușii veneau la Londra cu două vagoane de aur, pentru grâu. De astăzi, Rusia nu va mai avea cui să-și vândă aurul, sau îl vor da, pe mai nimic, Chinei

Activele Băncii Centrale sunt de două feluri: aur și valută. De regulă, nu se țin în țară. Banca Centrală din România, de exemplu, are cea mai mare parte a rezervelor de aur la Londra, iar valuta la FED, la Banca Centrală din SUA. Din câte știu, Rusia are cam 400 de miliarde de dolari ca rezervă, o parte în dolari, 15-20 la sută în China. Iar aurul îl ține la Moscova. Atâta vreme cât activele sunt înghețate, nu te poți folosi de ele. Nu le poți vinde, nu poți încasa dividende, în cazul valutei nu o poți folosi. Nu înseamnă confiscare, naționalizare, ci doar blocare, pe perioada acestui – să-i spuneam – embargou.
Deci, Rusia nu-și poate finanța împrumuturile, nu poate schimba ruble pe valută. Toate țările industrializate, de la America la Japonia susțin acest embargou. China, desigur, e mai nuanțată, dar meciul se joacă pe termen lung. Dacă Rusia are nevoie de valută, dacă vrea să plătească importuri, ce va face? Cine le va cumpăra aurul, cine va risca să încalce embargoul? Și la ce preț?
Evident, e un joc pe termen lung, așa cum a explicat și președintele Biden, nu vor avea efect imediat aceste sancțiuni. Dar Rusia poate intra în incapacitate de plăți, va avea mari dificultăți economice, dacă Occidentul rămâne ferm pe poziție. Cât despre activele imobiliare sau despre companiile unor industriași ruși, acestea vor fi cel mai ușor de înghețat. Ei nu vor putea să le vândă sau să le folosească în alt fel, să le pună gaj, de exemplu, până la încetarea sancțiunilor. Nici dividendele nu vor putea fi încasate, nu se confiscă, nu se naționalizează, ci rămân blocate, în bănci, până la ridicarea sancțiunilor.
Acțiunile rușilor de la Alro sunt înghețate, de pildă, nu le pot tranzacționa, în niciun fel. Atenție, însă, la ALRO e un conglomerat de proprietari, vorbim doar despre acțiunile rușilor, nu despre înghețarea tuturor activelor. Doar proprietățile unor persoane targetate de sancțiunile decise de Uniunea Europeană, Statele Unite și Japonia ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia și aliatul acesteia, Belarus sunt înghețate, ca sa dam un exemplu ce se intampla cu actionariatul rusesc din România.
Adrian Vasilescu
Administratie
Captură spectaculoasă la Cernavodă: Poliția de Frontieră confiscă peste 1.000 de litri de combustibil de contrabandă!
Administratie
Restricții majore de circulație în București pe 26 octombrie 2025, de Zilele Catedralei Naționale
Administratie
UE accelerează pregătirile pentru apărare: Planuri ambițioase pentru 2030

Comisia Europeană lansează o foaie de parcurs strategică pentru a consolida capacitățile de apărare ale Uniunii, având în vedere amenințările tot mai mari.
În contextul geopolitic actual, marcat de conflicte și instabilitate, Uniunea Europeană își intensifică eforturile de consolidare a capacităților de apărare. Săptămâna trecută, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus statelor membre un plan cuprinzător, Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare, menit să asigure un nivel de pregătire optim al Europei până la sfârșitul deceniului.
Consolidarea apărării europene: O prioritate absolută
La data de 15 octombrie, la Bruxelles, miniștrii apărării din statele membre s-au reunit pentru a discuta măsurile necesare pentru a atinge obiectivele stabilite pentru anul 2030 (Defence Readiness 2030), conform informațiilor furnizate de Comisia Europeană. Reuniunea a reprezentat o oportunitate pentru prezentarea elementelor principale ale viitoarei foi de parcurs, un document ce va fi prezentat Consiliului European din 23-24 octombrie.
Implicare consolidată și abordări comune
Miniștrii apărării au subliniat importanța unei implicări mai consistente a UE în implementarea obiectivelor din Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030, cu accent pe reducerea deficitelor critice de capabilități. Aceștia au susținut adoptarea unor abordări comune, coordonarea eforturilor în cadrul coalițiilor de capabilități și consolidarea mandatului Agenției Europene de Apărare.
Sprijin pentru Ucraina și inițiative europene de apărare
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a prezentat o evaluare a sprijinului oferit Ucrainei, invitând statele membre să identifice oportunități suplimentare de conectare și integrare a acestui partener în inițiativele europene de apărare.
Patru inițiative emblematice pentru apărarea europeană
Pe 16 octombrie, Comisia a prezentat oficial Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare (Preserving Peace – Defence Readiness Roadmap 2030). Conform președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, foaia de parcurs prezintă un plan clar, cu obiective comune și etape concrete către 2030, propunând patru inițiative emblematice europene:
- „Inițiativa europeană de apărare împotriva dronelor”
- „Eastern Flank Watch”
- „Scutul aerian european”
- „Scutul spațial european”
Obiective și etape clare pentru consolidarea apărării
Foaia de parcurs privind apărarea prezintă obiective și etape clare pentru eliminarea lacunelor în materie de capabilități, accelerarea investițiilor în domeniul apărării în toate statele membre și orientarea progreselor UE către pregătirea deplină pentru apărare până în 2030.
Finalizarea coalițiilor de capacități și zone de mobilitate militară
Foaia de parcurs invită statele membre să finalizeze formarea Coalițiilor de Capacități în nouă domenii cheie, precum apărarea aeriană și antirachetă, factorii facilitatori strategici, mobilitatea militară, sistemele de artilerie, sistemul cibernetic, inteligența artificială, războiul electronic, rachetele și munițiile, dronele și contradronele, forțele terestre și maritime. De asemenea, se dorește crearea unei zone de mobilitate militară la nivelul UE până în 2027, cu norme armonizate și o rețea de rute terestre, aeriene și maritime pentru a deplasa rapid trupe și echipamente în întreaga Europă. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 18 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”