Connect with us

Featured

Este ocupat degeaba un post acoperit operativ/Adevărații ofițeri de intelligence știu de ce…

Publicat

pe

La această oră a fost deja declanșată o amplă operațiune internă de verificare a modalității prin care fostul șef al Serviciului de Informații Externe a reușit să obțină o certificare superioară privind accesul la documente secrete de stat pentru Cristina Enache. Mai ales că unicul scop al acestui demers, în condițiile în care activitatea la Agenția RoAid nu presupunea un asemenea palier de certificare, pare să fi fost doar încasarea sporului aferent…

(Preluare National – Catalin Tache):

Cătălin Constantin Badea, cazat de Harnagea pe strada Paris și detașat la Bruxelles

Astfel că, dacă tot au intrat în vrie structurile contrainformative și ”periază” toate numele de pe ”Lista H”, iată că pe lângă Cristina Enache și fata fostului președinte Emil Constantinescu, Nora Boru, un alt ”fake spion” a fost identificat în ”Lotul Harnagea”. Este vorba despre Badea Cătălin Constantin. Cel trimis de Harnagea la Bruxelles, drept ”expert național” la Comisia Europeană, pentru a i se șterge astfel urmele din dosarul DNA în care sunt colegi de lot. Și care încasează lunar, din ”bugetul funcțional” al Agenției, suma de 8.000 de euro…

Harnagea, alt dosar la DNA: Case pentru falși demnitari”!

Astfel titram ”lovitura” din 22 august anul trecut. Atunci când dezvăluiam că procurorii anticorupție au dat număr de penal în cazul repartizării ilegale de spații din patrimoniul de stat de către fostul director general al RoAid, Cătălin Harnagea, subalternului său Badea Cătălin Constantin .

DOCUMENT. Ambasadoarea Luminița Odobescu a ”dat cu bățul” pentru detașare

După cum reiese negru pe alb din documentele intrate în posesia noastră, mâna sa dreaptă Badea ajungând ”demnitar” doar pentru a obține un ”birou dormitor” pe strada Paris. Totul ieșind la lumină în urma unei adrese prin care se solicita comunicarea ”bazei legale prin care salariatul Badea Cătălin Constantin, având funcția șef serviciu programe de cooperare internațională pentru dezvoltare, beneficiază de o locuință din fondul RA – APPS, situată în strada Paris nr. 45 A, etaj 3, sector 1. Justificarea solicitării de față, același domn Badea Cătălin Constantin se mai află și într-o ipoteză privind conflictul de interese, identificat în conformitate cu Art. 6/alin.5, din Decizia Comisiei Europene nr. 6866 din 12.11.2008, prin aceea că a ascuns informații esențiale către Comisia de Audit public extern, efectuat de către auditorii publici de la Curtea de Conturi a României, audit materializat în document public nr. 2363 din 01.08.2019”.

Deci, pentru că Badea l-a acoperit pe Harnagea în fața Comisiei Europene, acesta l-a făcut cu un ”birou dormitor” în zona de fițe a Capitalei. Numai că s-a lăsat cu ”număr de penal” pentru Harnagea și Badea, după adresa oficială a conducerii RA – APPS, care a tăiat în carne vie în cazul ”biroului dormitor”, inclusiv prin organizarea unei licitații: ”Urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat ( RA – APPS) cu nr. 11827/17.08.2021, prin care solicitați comunicarea unor informații referitoare la spațiul situat în strada Paris nr. 45 A, sector 1, București, respectiv baza legală prin care domnul Badea Cătălin Constantin beneficiază de locuință din fondul imobiliar administrat de RA – APPS vă transmitem următoarele: Imobilul la care dvs. faceți referire, situat în strada Paris nr. 45 A nu a fost atribuit domnului Badea Cătălin Constantin, ci a fost închiriat „Asociației pentru Dezvoltare Intelectuală și Personală”, în baza contractului de locațiune nr. 2092/07.12.2017. Conform contractului menționat, spațiul a fost închiriat numai pentru activități administrative, respectiv pentru activități caracteristice birourilor. Numele domnului Badea Cătălin Constantin figurează în Fișa datelor de identificare aferentă contractului de locațiune, ca persoană de contact (adresa de e-mail și număr de telefon). Menționăm faptul că imobilul (spațiu administrativ) urmează să fie scos la licitație publică cu strigare în vederea închirierii, conform prevederilor legale”.

Expert național la Bruxelles

Iar odată cu deschiderea dosarului penal s-a convins și fostul șef al SIE că nu chiar toate instituțiile statului român sunt ”cârpele” pe care să își șteargă tălpile de ”bătrân combinator”. Astfel că Harnagea s-a dat peste cap și a reușit, chiar cu DNA suflându-i în ceafă în dosarul ”Case pentru falși demnitari”, transferul colegului ”de lot” Badea Cătălin Constantin la Bruxelles. Acolo unde acesta a ”aterizat” drept ”expert național” pe ”asistența pentru dezvoltare”, pe lângă Comisia Europeană. Dar fără a avea și pregătirea necesară în domeniu, după cum reiese din documentele oficiale intrate în posesia noastră. Dar și a beneficiarilor legali. Și care refac ”circuitul hârtiilor” în ”procedurizarea” detașării lui Badea direct din strada Paris la Bruxelles!

Tot la Pascu!

Toate documentele intrate în posesia noastră sunt depuse oficial la structurile abilitate, în frunte cu chiar Corpul de control al Ministerului Afacerilor Externe. Acolo unde însă ”camaradul” Ioan Bogdan Pascu a blocat la mantinelă orice cercetare. Iată însă că prin ”alte părți” lucrurile încep să se miște…

Ioan Bogdan Pascu a blocat ancheta de la MAE

Astfel că transferul lui Badea este verificat ”la sânge”, începând cu chiar referatul de necesitate înregistrat la Ministerul Afacerilor Externe – Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare cu nr. de intrare 2419 din 07.07.2021. La care deloc întâmplător au fost atașate și toate documentele semnate de Cătălin Constantin Badea. Cel care a avizat toate deconturile șefului Harnagea, după modelul unui prim exemplu pe care îl dăm astăzi: ”Anexă la prezentul referat: 1. Deviz cheltuieli, 2. Caiet de sarcini, 3. Proiect de contract de prestări servicii. Față de cele arătate mai sus, vă rugăm să dispuneți în consecință. Avizat, Cătălin Constantin Badea – Șef Serviciu Programe Cooperare Internațională pentru Dezvoltare. Vizat pentru încadrarea în bugetul de cheltuieli al RoAid”.

Ceea ce și poate explica de ce fostul director general Cătălin Harnagea l-a ales tocmai pe ”avizorul” Cătălin Constantin Badea să fie detașat la Bruxelles. La noul dosar fiind atașat și un alt e-mail oficial intrat în posesia noastră: ”Document repartizat de către Dl. Cătălin Harnagea. From : PermRep of Romania – Secretariat. sent: Friday, July 23, 2021, 1:31 PM; To: office@roaid.ro . Subject: Letter no 5623/23.07.2021 – Scrisoare RO detașare Cătălin Constantin Badea. Please find attached the letter no. 5623/23.07.2021 Kind regards, The Office of the Permanent Representative – Permanent Representation of Romania to the European Union”. ”Circuitul” continuând cu un alt document: ”Permanent Representation  of Romania, Nr. 5623, Bruxelles, 23 iulie 2021. Stimate domnule director general, Vă transmitem, alăturat, scrisoarea Directorului General de Resurse Umane al Comisiei Europene privind detașarea domnului Cătălin Constantin Badea, angajat al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, în cadrul Directoratului General pentru Parteneriate Internațioanle ( DG INTPA). Perioada de detașare a domnului Cătălin Constantin Badea ar putea începe la 16 septembrie 2021, pentru o perioadă inițială de doi ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia pentru încă patru ani, în conformitate cu decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 6866 din 12.11.2008. Vă rugăm să ne transmiteți decizia dumneavoastră, pentru a fi comunicată solicitantului. Cu deosebită considerație, Luminița Odobescu, Ambasador. Domnului Cătălin Constantin Harnagea. Director general al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare”.

Precizăm că toate aceste documente intrate în posesia noastră, ca și cel intitulat ”European Commission – Brussels  HR. DDG.B.4/GL/jg D(2021) se pot ”decoda” cel mai bine prin ”cheia” celor aproximativ 7.800 – 8.000 euro pe care RoAid îi cheltuie lunar cu prezența ”spionului” Badea la Bruxelles. Cel căruia îi merge și leafa de la Agenție, dar și nenumăratele sporuri ”de Bruxellels”. La care se adaugă chiria apartamentului din Capitala Belgiei, deconturile taxiurilor și tot așa. Grav fiind și că astfel este ocupat degeaba un post acoperit operativ. Adevărații ofițeri de intelligence știu de ce…

Exclusiv

Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Publicat

pe

De

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!

Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).

𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?

Urmare a deciziilor luate de conducerea Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor de a curăța sistemul de diletanți și personaje cu fapte compromițătoare, iată că pe grupul directorilor din penitenciare a apărut doamna bibliotecară Cristina Teoroc, care joacă rolul de moralistă și dă lecții despre „corectitudine” și „dublu standard”. Toate acestea în timp ce conduce o unitate blindată de protecția sindicală a soțului și plină de probleme nerezolvate, în care controalele serioase nu calcă, în timp ce restul directorilor sunt scuturați la primul incident.
Și, ca tabloul să fie complet, din „tronul imunității sindicale” ni se spune că „sistemul nu știe stânga ce face dreapta”. Cam ca hoțul care strigă „prindeți hoțul”.
„Mai e cineva treaz la ora asta?!”
Așa ar fi trebuit să sune, de fapt, mesajul Baronesei de Jilava pe grupul directorilor, exact ca în clipurile rulate obsesiv de România TV, cu dezmăț, dansuri lascive și euforia bine-cunoscută a bibliotecarei.
Dar nu, n-a fost așa.
De data aceasta, Baroneasa a sărit la gâtul conducerii ANP, supărată că liderul de sindicat al soțului său a fost prins cu mâța-n sac: deconturi fictive de aproape 200.000 de lei pentru servicii medicale făcute de un medic care știa penitenciarul doar din poze.
Iar, colac peste pupăză, directorul vizat a recunoscut cu nonșalanță că „a greșit”, dar a reproșat inspectorilor că s-au mișcat prea repede și nu i-au lăsat timp să mușamalizeze „prostia”.”
Tunul de 200.000 de lei: Victimizare pe bani publici (aici), (aici), (aici), etc

Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.

De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar

Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?

Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt

„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!

Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!

Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!

Decență și gura mică!

Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:

  • Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
  • Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Citeste in continuare

Exclusiv

Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Publicat

pe

De

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.

Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor

Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:

  • Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
  • Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
  • Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
  • Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
  • Condiții de muncă improprii.
  • Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.

„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale

Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.

Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale

Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:

  • Un cadru predictibil al carierei polițistului.
  • Salarizare echitabilă și motivantă.
  • Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
  • Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
  • Dotare modernă și eficientă.
  • Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.

„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate

Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar

Publicat

pe

De

La trei zile de la incidentul în care un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform anunțului făcut de Sindicatul Europol. Magistrații Judecătoriei Reșița au admis propunerea procurorilor, luând în considerare gravitatea faptei și impactul acesteia asupra percepției publice.

Complicele, o femeie care a spart luneta autospecialei, sub control judiciar

În același dosar, o femeie, acuzată că a aruncat cu un bolovan și a spart luneta unei autospeciale de poliție, a fost plasată sub control judiciar.

Sindicatul Europol salută intervenția magistraților și critică pasivitatea inițială

Sindicatul Europol a salutat intervenția magistraților – procurori și judecători – care „au făcut dreptate în acest caz” și „au corectat pasivitatea manifestată în primele 72 de ore”. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni! Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație...

Exclusiv10 ore ago

Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri,...

Exclusivo zi ago

Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare

Prahova în flăcări și beton armat: Când incompetența dansează pe ruine și corupția ne lasă cu ochii-n soare De la...

Exclusivo zi ago

Formularul de evaluare a riscului în violența domestică: Formalitate birocratică sau instrument real de protecție?

O analiză aprofundată a eficienței acestui instrument în contextul tragic al femicidului din România, realizată de Vitalie Josanu de la...

Exclusivo zi ago

Poliție în oglindă: 47 de „inspectori sanitari” pentru 120.000 de angajați — o farsă organizată

Când medicii fac și muncă de control, iar inspectorii… nu există în organigramă „Soluția” improvizată: 47 de cadre medicale, obligate...

Exclusiv2 zile ago

Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!

În România anului 2025, justiția imobiliară a devenit un spectacol grotesc, unde morții sunt victime sigure, iar cei vii se...

Exclusiv2 zile ago

Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?

Un cutremur anunțat: Ciuruitoarea revine, iar „Il Capo” tremură (doar un pic)? Zilele trecute, un fior rece a străbătut Ploieștiul,...

Exclusiv2 zile ago

Reducerea bugetului MAI, o lovitură pentru polițiști. Economii fictive, sporuri furate și finanțări discutabile

Emil Păscuț de la Sindicatul Diamantul trage un semnal de alarmă cu privire la reducerea bugetului Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Exclusiv3 zile ago

Antigrindina S.R.L.: Rachete, minciuni, secetă: țara care și-a vândut ploaia pe nimic și a rămas cu seceta

Mafia rachetelor și a minciunilor: Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (AICI), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici) e (aici),  (aici),   (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici), ...

Exclusiv4 zile ago

PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!

Radu Marinescu și Bogdan Burcu, Nemesis-ul șpăgarilor: „Vă vom curăța, până la ultimul!” „Tartorul” a crăpat! Festinul corupției, oprit brusc!...

Exclusiv4 zile ago

Comunicare defectuoasă în MAI: Haos și nesiguranță alimentate de lideri sindicali confuzi

MAI, campion la mesaje trunchiate și confuze Incapacitatea cronică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de a comunica profesionist, transmiterea unor...

Exclusiv4 zile ago

Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!

România, colonie penală cu gust de Coca-Cola: O afacere murdară, unde apa de canal e la modă, iar politicienii locali...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!

Când pușcăria devine groapa de gunoi a incompetenței Penitenciarul Ploiești, sub conducerea eternului împuternicit Valentin Matei, nu mai este doar...

Exclusiv4 zile ago

Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților

Emil Pășcuț, lider sindical, dezvăluie scenariile posibile și atrage atenția asupra privilegiilor nejustificate ale structurilor de suport. Declarațiile publice ale...

Exclusiv4 zile ago

Salvare pe ultima sută de metri: Polițiștii angajați în 2022 rămân în sistem încă un an datorită unei ordonanțe de urgență

Sindicatul Europol dezvăluie eforturile pentru evitarea pierderii a peste 100 de polițiști gata formați, angajați pe perioadă determinată. Zeci de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv