Featured
Cine, cât și cum îi fură pe români

Cetățenii României au parte în aceste zile de un jaf fără precedent legat de facturile la energie electrică și gaze. Pe numai două pagini de hârtie și operând exclusiv cu cifrele oficiale, Liviu Dragnea a demontat la Realitatea Plus, în emisiunea Ancăi Alexandrescu, piesă cu piesă, întreaga operație. Inginerește. Și implacabil.
La energie electrică, în 2021, media prețurilor la cei câțiva producători, toți aflați pe profit, a fost de 181 de lei. După ce s-au adăugat transportul, furnizarea, distribuția, serviciile de sistem, accizele și certificatele verzi, s-a ajuns la o cifră de aproape patru ori mai mare. De 550 de lei pe megawatt. După care au venit „liberalizarea” și „plafonarea”. Când prețul era de 550 de lei, Guvernul și Parlamentul au luat decizia să-l „plafoneze”, vezi Doamne pentru a-l apăra pe cetățean. Iar megawattul a fost „plafonat” la 1.000 de lei. După care, extrem de rapid, a intervenit ANRE, care a mai „plafonat” o dată prețul, ridicându-l la 3.000 de lei. Și astfel s-a ajuns ca, într-un răstimp extrem de scurt, sub pretextul creării unei piețe concurențiale, prețul energiei electrice să crească de 16 ori.
Tot Dragnea demonstrează că nu are cum să existe în acest domeniu o piață concurențială, întrucât sunt numai câțiva producători, iar aceștia lucrează de fapt cu capitalul statului. Cine este în materie de energie electrică beneficiarul acestui furt, pe cât de calificat, pe atât de spectaculos? Și dramatic pentru cetățeni și pentru societățile comerciale? În primul rând, statul român. Peste 90% din această creștere de prețuri ajunge la bugetul statului. Ca să nu mai spun de sumele colosale rezultate din TVA-ul aplicat acestor măriri. De restul de bani se îndestulează societățile comerciale care asigură transportul, furnizarea, distribuția și serviciile de sistem.
Aceeași schemă este aplicată și în ceea ce privește gazele naturale. Prețul de cost declarat era în urmă cu un an de 60 de lei megawattul/oră, dublu față de cel din 2019, care era de 29,7 lei. Intervine și aici o creștere, rezultată din transport și din câștigurile furnizorului și distribuitorului, astfel încât, înainte de plafonare, s-a ajuns la 149 de lei megawattul/oră. După „plafonare”, prețul reglementat de către Guvern și Parlament a sărit la 350 de lei, urmând ca, de la 1 aprilie, să se majoreze la 650 de lei. Din nou, în baza aceleiași scheme, aplicată și la energie electrică, intervine pentru „salvarea cetățeanului” ANRE, urcând prețul la 1.200 de lei megawatt/oră. Ce rezultă? Într-un interval extrem de scurt de timp, prețul la gaze a crescut de 12 ori. Și din nou se adaugă TVA-ul. Exceptând Gazpromul și câțiva furnizori legați de capitalul Federației Ruse, grosul încasărilor revine din nou tot societăților controlate de stat. Din nou nu poate fi vorba de vreo piață concurențială.
Dacă atât la energie electrică, cât și la gaze s-a aplicat aceeași schemă cu aceleași rezultate dramatice pentru cetățeanul român și pentru societățile comerciale, aceasta este o demonstrație cât se poate de clară că a existat o intenție explicită la nivelul Guvernului și a coaliției majoritare de a aduce în acest fel, prin spolierea propriei populații, mai mulți bani la buget pe care apoi Executivul are posibilitatea să-i redistribuie după cum îl taie capul.
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!