Traim in una din putinele tari din lume in care, in ultimii 30 ani, imbecilii au putut deveni deveni, contra cost, clasa intelectuala.
De unde furia asta ca toti sa fim ” intelectuali”, cu orice pret? Pentru ca statutul de intelectual, chiar furat, nu doar te ajuta sa iti impresionezi neamurile.
Ceferticatul de ‘telectual iti deschide calea catre un statut mai inalt in piramida sociala, iti da acces la o slujba (la stat) mai bine platita.
Deci iti usureaza supravietuirea.
In mod firesc, imbecilii patriei care si-au facut upgrade la statut, deveniti analfabeti functionali cu diploma universitara, au cotropit ca niste celule canceroase, aparatul statului. Singurul mediu neguvernat de cerinta competentei individului si in care acesti paduchi puteau sa supravietuiasca, ba chiar si sa ajunga in clasa conducatoare.
Zic adevarul? Sa nu ne ascundem dupa deget. Toti stiti, in jurul vostru, cel putin zece insi care nu pot lega doua vorbe mai de doamne ajuta, care sunt agramati sadea, care au un vocabular sarac, dar sunt posesori de diplome universitare, unii poate chiar „doctori” in stiinte. Si care lucreaza la stat! Unii au ajuns chiar ministri MAI, cum a fost celebrul Igas! Si asta dupa revolutie, adica dupa disparitia ( teoretic) a conducatorilor comunisti cu 4 clase.
In conditiile in care, in tara asta, pana si pietrele au certificate de intelectual, a aparut si cadrul care a permis ca, la un anumit moment, legile sa fie scrise de niste imbecili si legiferate de alti imbecili, genul care au „genuche” si poarta ” ciasuri” (dar na, au fost votati de popor si nu te impotrivi vointei populare!)
Retinand introducerea pregatitoare de mai sus,
Cerinta critica pentru redactarea unui text normativ este ca textul sa fie clar, precis, fara ambiguitati, astfel incat un observator de inteligenta si educatie medie ( adica cu liceul), eventual apeland la serviciile unui jurist, sa poata intelege si aplica textul respectiv. Totodata textul trebuie sa se incadreze intr-un firesc apreciat in raport de ansamblul dreptului, de doctrina si practicile existente la vremea emiterii.
In anul 2010, un singur articol redactat defectuos de niste imbecili din guvernul lui Boc nr. II a creat, pentru categoria ordine si aparare, niste probleme uriase, niste efecte catastrofale care se produc si in prezent.
Este vorba de art. 1(5) din Legea 285 din 2010 ( in vigoare din 31 decembrie 2010), text prin care sumele compensatorii tranzitorii au fost mutate in salariul de functie, „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege”.
De maxima imbecilitate a fost ideea de a introduce in elementul principal de remunerare, avand caracter permanent si singurul recunoscut de CCR ca fiind protejat de art.41 din Constitutie, niste drepturi secundare si temporare, alaturi de cerinta contrastanta ca aceasta mutare sa nu fie considerata ” crestere salariala”. Cu alte cuvinte, sa nu fie considerata crestere a salariului de functie.
Nu ii oprea nimeni, pe imbecilii care au redactat textul, sa respecte logica fireasca si sa aseze LANGA elementul principal ( salariul de baza/de functie/solda de functie), suma compensatorie tranzitorie, drept secundar si mai ales TEMPORAR.
O asezare a sumei compensatorii langa salariul de baza/de functie/ solda de functie, ar fi usurat intelegerea interdictiei ca suma compensatorie sa fie luata in considerare ca ” crestere salariala”, la calcularea altor elemente ale salariului,.
Ar fi garantat totodata, facil, respectarea cerintei (constitutionale si legale) ca limita minima a salariului de baza/de functie sa nu coboare sub nivelul salariului minim garantat pe tara.
Insa pentru ca ne-am procopsit, la vremea respectiva, cu niste idioti, au ales ei sa ne faca un anus contra naturii. Sa bage suma compensatorie, in salariul de functie, dar fara sa constituie, cica, crestere salariala. De ce sa fii rational, cand poti sa fii irational?
Ca o paranteza, epoca Boc&Basescu a excelat in norme de salarizare imbecile.
Cel mai notoriu exemplu este Legea 330/2009, nascuta prin cezariana. Ea nu a fost produsul gandirii Parlamentului, ci Parlamentului i-a fost bagata fortat pe gat, sub pretextul urgentei, prin asumarea raspunderii guvernului Boc nr. I.
Legea respectiva a fost redactata in asa hal,de catre idiotii ” specialisti” ai guvernului Boc I, incat continutul ei era imposibil sa fie pus in aplicare!
A fost nevoie de corecturi urgente si drastice prin OUG 1/2010, ca Legea 330/2009 sa poata totusi aplicata.
Incheind paranteza explicativa, revin la art.1 (5) din Legea 285 din 2010. Textul a avut urmatorul continut:
(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Nu-i asa ca, dupa ce parcurgeti cu dificultate, continutul textului, ramaneti ingandurati incercand sa intelegeti ce o fi vrut legiuitorul sa spuna prin expresia ” fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”?
Pozitionarea irationala, nenaturala (pentru un jurist), a sumei compensatorii tranzitorii, in salariul de baza/ de functie, urmata de cerinta contradictorie ca sa nu fie considerata „crestere salariala”, a facut ca sa devina o misiune cvasi-imposibila, identificarea sensului corect al normei si aplicarea ei corecta.
Hoardele de contabili si juristii „pregatiti” de la stat au inteles ei ca suma compensatorie tranzitorie, odata bagata in salariul de functie, a devenit parte a cuantumului salariului de functie. Ca atat i-au dus capuletul si diploma cumparata.
Poti sa le reprosezi? Poti si nu prea. De ce? Ca altii, aparent mai destepti ca ei, ocupand functii de judecatori, au zis, in majoritate, la fel.
Sa vedem acum ce zice CCR, si mai ales cum corecteaza, CCR, prostiile debitate de niste fosile din ICCJ, in decizia 21 din 2016, decizie care a generat intreaga jurisprudenta toxica, in contra legii si vatamatoare politistilor si militarilor.
Astfel, in Decizia nr. 108 din 2006 si Decizia 693 din 2006, instanta constitutionala a reţinut, în esenţă, că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie.
In decizia CCR nr. 667 din 2016, CCR a retinut ca exista distincție între salariul de bază și elementele adiționale ale acestuia, printre care și sporurile, neputand fi acceptat, din perspectiva constitutionala, ca un spor, în sine, să constituie atât o parte a indemnizației/salariului de bază, la care să se calculeze procentual alte sporuri prevăzute de lege, cât și un adaos salarial pentru compensarea corespunzătoare a unor condiții de muncă în considerarea cărora este acordat.
In Decizia CCR 51/2020, Curtea a desfiintat ca neconstitutionala interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii – in sensul ca fostul spor de doctorat, acordat dupa 2010 sub forma de suma compensatorie tranzitorie inclus in salariul de baza, ar fi devenit parte a salariului de baza si drept fundamental.
La paragraful 20 in decizie, Curtea Constitutionala retinut :
“20. Mai mult, Curtea Constituțională apreciază că, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 21 din21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se atât competențelor constituționale ale legiuitorului, cât și celor ale instanței de contencios constituțional. În acest sens, Curtea Constituțională reține că soluția instanței supreme potrivit căreia „au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009” se întemeiază pe două considerente principale. Primul considerent este acela că, după intrarea în vigoare a legilor-cadru nr. 330/2009 și nr. 284/2010, sporul de doctorat a fost transformat dintr-un drept salarial secundar într-o componentă a salariului, ca drept fundamental recunoscut și apărat de lege. Această interpretare ignoră faptul că, după intrarea în vigoare a legilor mai sus menționate, sporul de doctorat nu a mai fost prevăzut în legislație, iar suma compensatorie acordată a reprezentat o măsură cu caracter tranzitoriu, ce urmărea să evite diminuarea veniturilor persoanelor care, anterior, obțineau venituri salariale mai mari decât cele care ar fi rezultat din aplicarea noilor legi-cadru în domeniul salarizării. Aprecierea că aceste sume compensatorii s-au constituit într- o nouă modalitate de a recompensa calificarea profesională prin obținerea titlului de doctor nu este susținută nici pentru motivul că acordarea sumelor compensatorii nu s-a limitat doar la drepturile acordate anterior cu titlu de spor de doctorat, ci a privit și alte drepturi salariale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010. Prin urmare, Curtea constată că interpretarea instanței supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existența unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederilor constituționale ale art. 61 alin. (1) și art.115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.”
Deci, daca fata de acest spor ( de doctorat) acordat din 2010 ca suma compensatorie tranzitorie, Curtea Constitutionala, in considerentele ei, a inlaturat ca fiind eronata teza in sensul ca ar fi devenit parte a salariului de functie si drept fundamental, aceasta teza a Curtii Constitutionale orienteaza, obligatoriu, interpretarea ce trebuie facuta tuturor fostelor sporuri asezate, ca suma compensatorie, in salariul de functie al politistilor/ solda de functie a militarilor!
Pare ca teoria curge frumos, curat, simplu? Urmarind indeaproape interpretarile obligatorii facute de CCR? Eu zic ca da! Aparent, pentru cei care nu isi duc traiul prin salile de judecata, nu ai avea cum sa pierzi un proces pe salarizare in care prezinti argumentatia asta, in conditiile in care este abatere disciplinara pentru judecatori, nerespectarea deciziilor ( inclusiv a interpretarilor) CCR.
Ii doare drept in curul judecatoresc si arogant, in special pe magistratii sectiilor de contencios din curtile de apel din tara, de deciziile CCR, atunci cand in joc e banutul statului si cand ei au primit ordin sa il protejeze, daca vor sa ramana cu pensii speciale.
Va citez dintr-o decizie recenta data in octombrie 2021, de catre un complet de contencios din Curtea de Apel Bucuresti:
„Pe de altă parte, orientarea instanţelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanţa de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al salariului de funcţie al poliţiştilor se face fără excluderea din salariul de funcţie a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare”
In dosarul asta, noi castigasem la fond, la Tribunalul Giurgiu, avand in vedere si ca DGPMB nu prezentase absolut niciun inscris cu care sa isi probeze afirmatiile contrare.
In recurs ( care e nedevolutiv si in care este interzisa administrarea de inscrisuri care nu sunt noi, pe care recurentul le-a avut dar, din nesimtire sau din neglijenta sau pentru ca asa a fost instruit de DGF, nu le-a depus la prima instanta), socant pentru noi ( dar inscriindu-se perfect in logica cunoscuta a obedientei judecatorilor de contencios fata de statul care le plateste salarii si pensii fabuloase), completul, slugarnic, a admis recurentei DGPMB, inscrisuri tinute ascunse tribunalului, ne-a ignorat total si a refuzat sa analizeze argumentatia noastra bazata pe jurisprudenta obligatorie a CCR, in special pe decizia CCR nr.51 din 2020, a desfiintat sentinta primei instante si a intors dosarul pentru rejudecare.
Pentru onor completul, important era „orientarea instanţelor de judecată”, nu legea si nici decizia 51 din 2020 prin care CCR a desfiintat ” orientarea”, anusul contra naturii cu care ne-au procopsit „inteleptii” Inaltei Curti, prin decizia 21 din 2016!
Fiat justitia, pereat mundus? Pai conceputul asta opereaza intr-o tara in care exista cu adevarat, justitie. In care se respecta legea si nu ” orientarea” (practica) demolata argumentat ca fiind gresita, de catre CCR. In care piatra ramane piatra si nu devine magistrat, ministru, parlamentar, doctor in stiinte. In care fiecare ajunge, potrivit inteligentei si educatiei, in locul pe care il merita.
Dar nu la noi! Nu in vremurile astea! Poate, cine stie, peste 100 de ani!
II inteleg perfect pe cei care aleg sa paraseasca tara. Cunosc personal cel putin 20 de politisti tineri si valorosi care au facut si ei, alegerea asta. Ei au inteles repede ca nu exista viitor, pentru ei si copii lor, intr-o tara in care analfabetii si coruptia au capturat puterea in stat. (Emil Pascut – Sindicatul Diamantul).