Featured
Gala celei de-a patra ediţie a concursului de inovare pentru securitate naţională, PatriotFest, s-a desfăşurat miercuri, 12 ianuarie, la Palatul Cercului Militar Naţional
În cadrul ceremoniei au fost premiate cele mai bune proiecte ale ediţiei 2021, premiul PatriotFest fiind acordat lui Emilian Vlăsceanu, pentru proiectul „Sistem de operare pentru staţiile de comadă ale sistemelor aeriene fără pilot uman la bord.”
Premiul întâi a fost adjudecat de Cătălin Pârvulescu pentru proiectul „Sistem de celule solare fotovoltaice microtexturate pentru creşterea eficienţei – integrat în aripa unui avion fără pilot (UAV), în timp ce premiile al doilea şi al treilea au mers la Alin Istrate pentru „AHRS (Attitude and Heading Referencing System) Sistem de Referenţiere, Atitudine şi Direcţie”, respectiv la Bogdan Belean, cu „Sistem autonom de poziţionare şi urmărire solară”.
Premiul Cercetare pt Apărare a ajuns la Mihai Palade, cu proiectul „Sistem C4I cu capabilităţi de integrare, sincronizare şi coordonare a sistemelor ISR de tip Uninhabited Aerial System (UAS)”.
Bogdan Fîrtat a primit premiul Speranţa pentru proiectul „ Platformă aeropurtată pentru detecţia explozivilor în zone greu accesibile”, iar premiul de Inovare a fost adjudecat de Marius Dima cu „Sistem optic cu stabilizare mecanică ambarcat UAV”.
Diplomele de excelenţă au ajuns la Ştefan Gergely (Sistem de criptare asimetrică tip RSA pentru comunicaţia cu drone în domeniul Long-Range) şi la Florin Dumitru (Sistem Lansator Automat aeronave fără pilot, H01-30).
PatriotFest este iniţiat de Asociaţia New Strategy Center şi organizat cu sprijinul mai multor instituţii din domeniul securităţii naţionale: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază.
La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi reprezentanţi din partea Ministerului Educaţiei, ai mediului academic şi cercetători ştiinţifici militari şi civili, precum şi comunitatea formată în jurul concursului naţional de inovare PatriotFest. (Florin Jipa).
Administratie
Alertă de urgență în Băicoi: Problemele de la Voila reduc drastic presiunea apei! Primarul Marius Constantin anunță restricții iminente!
Administratie
Alertă de urgență în Prahova: Sute de mii de locuitori, fără apă potabilă! Stația Voila, oprită complet din cauza turbidității extreme!
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 13 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



