Anchete
Problemele din sistemul penitenciar și ale grefierilor în atenția ministrului Justiției
Pentru indeplinirea obiectivelor stabilite, Federația Polițiștilor de Penitenciare și-a stabilit o strategie prin care, cu un minim de resursă , să obtină tot ce se poate obtine in acest context, astfel că:
I. Ieri presedintele Federatie Politistilor de Penitenciare, alături de presedintele FSANP si FSSP, a avut o intâlnire cu ministrul justitiei dl. Cătălin Predoiu si doi consilieri ai ministrului, dintre care unul cu o bogată experientă in sistemul penitenciar, dl. Tiberiu Ungureanu, fost director general al ANP.
In cadrul intâlnirii au fost abordate următoarele subiecte:
- Subiecte care necesită o abordare imediată:
A. Aplicarea legii 153/2017,
B. Actualizarea pensiilor militare. - Alte revendicari care vor fi priorizate imediat, cu inceperea anului viitor:
a. Majorarea normei de hrana si echipare la valoarea anului 2021,
b. Semnarea acordului colectiv,
c. Semnarea OMJ privind acordarea 75% pentru parintii in cazul scolii on-line,
d. Acordarea sporului covid pentru angajatii din penitenciare,
c. Modificarea statutului politistilor de penitenciare si legislatie subsecventa,
d. Eliminarea problemelor de la SPP privind testarea psihologica a candidatilor.
Referitor la subiectele de la punctul 1, Ministrul Justitiei a afirmat că va avea aceeasi pozitie ca a ministrului MAI, sens in care polițiștii de penitenciare nu vor fi lasați in urmă, in cazul in care coaliția de guvernare hotărăște cu privire la o nouă abordare fata de cea din OUG.
Revendicarile de la punctul 2 vor fi discutate si analizate cu consilierul M.J. dl. Tiberiu Ungureanu, incepând de luna viitoare.
II. In paralel, pe plan local, liderii Federatiei Politistilor de Penitenciare, au intâlniri cu parlamentarii partidelor de la guvernare cu scopul de a convinge coaliția să aplice legea 153/2017 si sa actualizeze pensiile militare, astfel că vicepreședintele FPP a avut intâlniri la Botosani cu reprezentanții PNL.
In urma discuțiile purtate cu liderii formațiunilor politice la nivel local, aceștia păreau să cunoască situația personalului din apărare si siguranța nationala, promițând delegației noastre că vor sprijini acțiunile și vor duce mai departe doalentele cu care se confrunta sistemul de apărare.
Nu ne oprim aici, continuăm seria consultărilor si pe data de 23.12.2021 vom fi in stradă, precizeaza FPP.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut, în cursul zilei de marți, 21 decembrie 2021, o serie de întâlniri cu directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, reprezentanți ai sindicatelor din această instituție, precum și cu un sindicat reprezentativ al grefierilor.
1. Ministrul Justiției s-a întâlnit cu Dan Halchin, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Discuțiile s-au axat pe necesitatea implementării, în continuare, la nivelul penitenciarelor a unor obiective prioritare pe termen scurt și mediu. Acestea sunt legate de asigurarea stării de sănătate a angajaților și deținutilor, de respectarea Planului de acțiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmives și alții împotriva României, de menținerea dialogului social cu sindicatele, precum și de respectarea graficelor privind investițiile și dezvoltarea infrastructurii. La întâlnire a participat și Tiberiu Ungureanu, consilierul ministrului Cătălin Predoiu.
2. Tot astăzi, Cătălin Predoiu a avut o întâlnire de lucru cu o delegație reprezentativă a Blocului Național Sindical, formată din Dumitru Costin, președintele BNS, Cătălin Trăistaru, președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, și Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare.
În cadrul dialogului, desfășurat la Ministerul Justiției, au fost dezbătute probleme legate de modificarea Ordonanței 130/2021 în Parlament, urgentarea aprobării Proiectului de lege privind statutul personalului de specialitate judiciară, precum și alte probleme legate de salarizarea grefierilor și polițiștilor de penitenciar.
Ministrul Justiței a subliniat deschiderea sa totală pentru dialogul instituțional cu sindicatele, subliniind că este decis să elimine blocajelor create în anul 2021 pe agenda Justiţiei. El a mai menționat că problemele ridicate se află deja în atenția sa, iar soluțiile pot fi găsite printr-un parteneriat onest și constructiv. Totodată, Cătălin Predoiu a subliniat că pentru rezolvarea acestora va iniția discuții și cu Ministerul Finanțelor, MAI și Guvern.
În urma întâlnirii, s-a convenit și reactivarea grupului de lucru tehnic inițiat în 2020 cu privire la proiectul Statutului personaului auxiliar, precum și înființarea unui nou grup de lucru care să analizeze problemele ce privesc sistemul de justiție din cadrul PNRR. La întâlnire a participat și Tiberiu Ungureanu, consilierul ministrului Cătălin Predoiu.
3. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire de lucru și cu reprezentanți ai sindicatelor din penitenciare afiliate Cartel Alfa: Cosmin Dorobanțu, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Ionuț Mogîldea, Federația Polițiștilor de Penitenciare și Florin Șchiopu, Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP).
În cadrul întâlnirii au fost dezbătute probleme legate de actualizarea acordului colectiv de muncă, eliminarea deficitului de personal din sistemul penitenciar, dar și aplicarea în integralitate a legii salarizării, precum și indexarea pensiilor.
Reprezentanții sindicatelor au apreciat finalizarea într-un timp scurt a legii privind specialistul de clasa și au subliniat buna conlucrare pe care au avut-o cu actualul ministru al Justiției în timpul mandatelor precedente.
În ceea ce privește posibilele modificări ale Ordonanței 130/2021 în Parlament, ministrul Cătălin Predoiu a subliniat că orice modificare a acesteia se va aplica întregii familii ocupaționale din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, nu doar unei anumite categorii.
La întâlnire a participat și Tiberiu Ungureanu, consilierul ministrului Cătălin Predoiu, se precizeaza si in comunicatul MJ. (Irinel I.).
Anchete
Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA
Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Pretendenti la funcția de Procuror General
Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.
Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.
Candidaturi pentru șefia DNA
În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.
Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate
În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!





