Featured
Guvernul a adoptat vineri ordonanța-trenuleț care vizează printre altele majorarea salariilor profesorilor, brancardierilor și infirmierelor începând din 2022
„Ca impact avem în jur de 900 milioane de lei pe Educație și 687 milioane de lei pe Sănătate. Este o creștere medie de 7%, dar e recuperarea din diferență, ceea ce rămăsese restant de recuperat pentru a ajunge în grila anului 2022″, a precizat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, potrivit HotNews.
Una dintre primele modificări este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.
Astfel începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.
În varianta inițială se înghețau, la fel ca toate salariile bugetarilor, cu excepția celor din sănătate.
În continuare, pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II ”Familia ocupațională de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
În rest, pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate.
Proiectul prevede:
• menținerea în anul 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
• menținerea în anul 2022 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2021.
Indemnizația de vacanță pe care o puteau acorda ordonatorii de credite se va da din 2027.
munca suplimentară a bugetarilor se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
Excepție fac personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale. Pentru aceștia se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014.
Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite.
În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Prin excepție, în perioada stării de alertă instituită prin hotărâri ale Guvernului, personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de plata orelor suplimentare.
Nu se vor acorda în anul 2022 bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă și nici premiilor. Excepție: în anul 2022 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
Salariul minim pentru 24 luni
S-au păstrat prevederile cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta va putea fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.
După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.
Pensionarii care au pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti CASS
Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, o reprezintă partea ce depășeste suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.
În vederea determinării impozitului pe venitul din pensii, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.
Conform proiectului, se corelează măsurile privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din pensii care depășesc suma lunară de 4.000 de lei, cu prevederile Codului fiscal referitoare la calculul, reținerea și declararea obligațiilor.
Astfel, se instituie obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (D112) de către plătitorii de astfel de venituri.
Concomitent se elimină obligația depunerii de către plătitorii de venituri din pensii a Declarației informative privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit (D205).
TVA 5% pentru energia termică: 5 luni și intră mai devreme în vigoare
Va intra în vigoare mai devreme, respectiv de la 1 ianuarie 2022, măsura de 5% TVA pentru energia termică. De asemenea, va fi extinsă sfera de aplicare prin includerea, pe lângă populație, și a altor categorii de consumatori cu un grad de suportabilitate redus.
În același timp, având în vedere impactul bugetar al introducerii cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de energie termică, este necesară limitarea aplicării, doar la sezonul rece, respectiv pentru perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor.
Plata drepturilor salariale câștigate în instanță de unii bugetari: eșalonare
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, se va realiza astfel:
• în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
• în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
• în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
• în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
• în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru perioade anterioare anului 2020. (Acest paragraf a fost modificat față de varianta inițială)
Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Reincriminarea unor fapte de evaziune fiscală
Se reincriminează fapta de reținere și neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereținere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa.
Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite și contribuții, supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează.
Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani.
Voucherele de vacanță
Biletele de valoare (voucherele de vacanță, tichetele sociale pentru sprijin educaţional şi tichetele sociale pentru mese calde) vor fi emise exclusiv pe suport electronic.
Practic, vor fi abrogate dispozițiile privind emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie.
Biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, își mențin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.
Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie își pierd valabilitatea, urmând ca aceste unități să rămână responsabile atât față de unitățile care acceptă bilete de valoare, cât și față de angajatorii cu care au încheiat contracte, astfel fiind asigurată respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din contractele încheiate în cazul biletelor de valoare pe suport hârtie aflate în termenul de valabilitate.
Legat de educație, se prorogă până la finalul anului viitor și măsura acordării a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut.
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.
O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.
Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)
Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!
„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale
Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!
Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.
Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)
Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.
Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.
Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”
Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.
Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).
Exclusiv
Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului
În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.
I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!
Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.
Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?
II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?
Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.
Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.
III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului
Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!
Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.
Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?
ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.
Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.
Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!
„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.
Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ
Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 19 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!




