Featured
Sindromul Austria cuprinde treptat dar sigur toată Europa!
Cehia, Bavaria și vor urma și alte state, probabil. De ce Austria? Păi cumva Primul Război Mondial a început la Fetești? Al Doilea a pornit de la Lehliu-Gară? Nuu!
Deja se vorbește despre vaccinarea obligatorie. Deschis, propuneri legislative, termene pentru introducerea măsurii, evident tot Austria deschide fereastra asta Overton care ne va înghiți pe toți. Ori va arunca Europa într-un Ev Mediu, digitalizat, dar tot întunecat, ori va urma o perioadă de revolte și haos și, într-un final, se va renunță la această marotă a vaccinării.
Într-o sfidare totală a logicii, a realității, vaccinarea este promovată ca unică soluție. Olanda vaccinată peste 80% reintroduce restricțiile, inclusiv pentru vaccinați. Austria, la fel. Pentru cei care credeau că la capătul tunelului unei vaccinări în masă este libertatea, ghinion. Nu este! Pentru cei care prezentau certificatul verde ca o măsură utilă, salvatoare chiar, mutați-vă ochelarii de cal spre Vest. Ce a salvat certificatul? Nimic, nu vă deranjați să găsiți explicații. Nimic! În schimb, a reușit să facă nevăzute drepturi, libertăți, ani și ani de progres. Pur și simplu, a dat timpul înapoi acest rahat green. Calm, nu e green, e căcăniu, ca orice rahat.
Milano, Roma, Londra, Paris, Viena, Zagreb, Rotterdam… Oamenii sunt în stradă. Vaccinați sau nu. Dar mai mult da, știți, sunt țările pe care ni le tot dați drept exemplu, țări cu cetățeni-model care au înțeles beneficiile științei. Și? Cu fiecare injecție s-or fi salvat de ATI (preiau argumentul oficial), dar și-au semnat condamnarea la segregare și la dictatură. Sau cum explicați revoltele și tensiunile sociale din țările vestice? Antivaccinisti? Nu, că-i toată lumea vaccinată. Nuu, sunt oameni păcăliți. Țeapă! Ghinion! E mai simplu să introduci restricții decât să recunoști că vaccinul este un eșec, întreaga strategie fiind un mare fiasco. Pe mulți bani, nu-i vorbă.
Europa, ombelico del mondo, că asta este Europa și a fost de când Roma a fost născută, este pur și simplu distrusă. Conștient. Voit. Când vă întrebați care este scopul, acesta este, mă rog, unul dintre ele. Revolte sociale, destabilizare, haos, sărăcie, șomaj. Acesta este adevăratul efect advers al vaccinului. Distrugerea societății, a statutului de cetățean, pulverizarea unui continent plictisit de atâta bine.
Măsura epocii? Întrebat despre vaccinarea obligatorie, Comandantul Acțiunii: „La acest moment nu s-a pus pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinare obligatorie..”. La acest moment? Relativismul acestei negații ar trebui să ne sperie. Să ne mobilizeze. Deci, acum nu. Maine… mai vedem. Aceasta este măsura epocii: un funcționar public, neales, controversat, lipsit de popularitate, deci de suportul populației, decide ce face fiecare cu el însuși. Cu copiii lui. Cu sănătatea lui. Într-o epocă normală, nici măcar întrebarea nu îi putea fi pusă, iar răspunsul lui nu ar fi interesat pe absolut nimeni. Și totuși…
Viețile multor milioane de oameni au devenit captive în pixul unor anonimi. Tehnocrați. Corupți. Coruptibili. Plătiți în bani sau în faimă personală. Pentru acest motiv oamenii sunt pe stradă. În stradă. În mod sigur, nu suntem idioții Europei. Ceva nas pentru a mirosi o dictatură încă avem. Dacă am avea și curaj… Europa își joacă acum propria soartă. Un fleac…
Ana Iordanescu
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 17 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



