Featured
Kremlinul a dat vineri asigurări că livrările de gaz rusesc către Europa nu vor fi suspendate

Rusia “este şi va rămâne o ţară care îşi îndeplineşte toate obligaţiile privind livrarea de gaz către consumatorii europeni“, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Câteva mii de migranţi care vor să ajungă în Europa, originari în principal din Orientul Mijlociu, sunt blocaţi în condiţii dificile la frontiera dintre Belarus şi Polonia.
Uniunea Europeană acuză Belarus că orchestrează acest aflux de migranţi, eliberându-le inclusiv vize, ca să se răzbune pentru sancţiunile occidentale impuse împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko anul trecut, după reprimarea brutală a opozanţilor.
Bruxellesul a anunţat că noile sancţiuni vor fi introduse săptămâna viitoare.
Beneficiind de sprijinul Moscovei, Lukaşenko a avertizat că va riposta la orice noi sancţiuni cu închiderea vanelor gazoductului Yamal-Europe care alimentează Europa cu gaz rusesc şi care tranzitează teritoriul belarus, într-un moment în care continentul european se confruntă deja cu penurii.
Sancţiunile individuale ale blocului comunitar european împotriva unor responsabili ai regimului belarus vizează în prezent 166 de persoane, printre care şi preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi doi dintre fiii săi. Aceste sancţiuni constau în îngheţarea bunurilor şi interdicţia de intrare în UE. (Sava N.).
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 12 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”