Exclusiv
Parodia unor alegeri interne din cadrul unui partid neparlamentar, de centru – dreapta din Prahova, pe timp de pandemie, in plin val 4 de Covid 19/Conferinta Judeteana derulata, ilegal, in zilele de 29 si 30 octombrie 2021
Pentru a delimita subiectul pe care il vom trata, incepem oarecum abrut, , cu un fragment dintr-un text redactat in 1838 de catre un deputat care spunea ca el si colegii sai “madulari ale Adunarii” au fost “chemati”.
Am ales acest pasaj pentru sintagma “rumani (ai acestui partid) fericiti”!
“Izbavirea norodului”- salvarea poporului – depinde de lupta impotriva “tiraniei”. Orice deriva tiranica trebuie blocata de cetatean, de cel numit “ruman”.
Limbajul politic se construieste foarte greu. Suntem intr-o perioada in care se practica un alfabet zis “de tranzitie”, care ilustreaza mai bine decat orice “mersul societatii”.
Memoria colectiva nu a retinut foarte multe lucruri despre realitatea politico-institutionala.
Avem in vedere celebrul fragment din scena a 7-a a actului I din piesa O scrisoare pierduta:
Zoe – Cine e asta?
Tipatescu: Ce poftesti d-ta?
Cetateanul: Eu?…(sughite) Eu sunt alegator…
Tipătescu: (nervos) Cum te cheamă?
Cetăţeanul: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă… vorba e, sunt alegător? (şovăie.)
Zoe: E turmentat?
Tipătescu: Dracul să-l ia! Nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii… ‘Aide, ieşi!
Cetăţeanul: Nu sunt turmentat… (zâmbind) coană Joiţico… Las’ că ne cunoaştem… Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie… Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu… e din Soţietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)
Zoe: Trimite-l, Fănică, dă-i drumul… e ameţit de tot…
Tipătescu: (luându-l cu binişorul) Fii bun, cetăţene, du-te. Aldată mai vorbim.
Cetăţeanul: Dar ce să vorbim aldată?
Zoe: A!
Cetăţeanul: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitaţi la mine că sunt aşa de… Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură… (sughite) că a fost lată de tot…
Tipătescu: (necăjit) Fii bun, omule, şi-nţelege. (vrea să-l apuce.)
Cetăţeanul: Eu am găsit (sughite) o scrisoare…
Tipătescu şi Zoe: O scrisoare!
Cetăţeanul: Da. (cătră Tipătescu.) A d-tale cătră coana Joiţica… Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieşeam de la întrunire… Fă-ţi idee (sughiţă) de alaltăieri seara până azi-dimineaţă s-o duci într-un chef!…
Tipătescu: (răpezindu-se şi apucându-l cu amândouă mâinile de gât) Mizerabile!
Cetăţeanul: Nu mă zgudui (sughite) că ameţesc…
Zoe: Lasă-l, Fănică, să vedem.
Cetăţeanul: Lăsaţi-mă să vedeţi. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o şi m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine… şi haţ! Pe la spate, d. Caţavencu dă să mi-o ia.
Tipătescu: Şi (desperat) ţi-a luat-o?
Zoe: (acelaşi joc) Ţi-a luat-o?
Cetăţeanul: Aş! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Aşa? Facei parte din Soţietatea noastră şi primeşti scrisori de la prefectul, cetăţene, bravos!” – Zic: (sughite) Aş! De la prefectul! – Zice: „I-am cunoscut slova… Ia arată-mi-o. -Doamne păzeşte!” Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică… una-două-trei… pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere… A făcut cinste d. Nae… l-am băut… oo! L-am băut!
Zoe: Dar scrisoarea?
Tipătescu: Scrisoarea (se repede la el strigând), unde e scrisoarea?
Cetăţeanul: Nu striga (sughite) că ameţesc!… O am la mine scrisoarea. (amândoi îl ascultă şi-l privesc cu îndoială şi nerăbdare nervoasă.) Da.
Zoe: şi Tipătescu: S-ar putea!
Cetăţeanul: Da… o am lamine. (căutându-se prin buzunare). Ehei! D. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale… slava Domnului… apropitar sunt (sughite), alegător… (sughite şi se caută mereu.) Vorba e… eu (sughite), eu pentru cine votez? (se opreşte din căutat şi cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!
Tipătescu: A!
Zoe: Ţi-a furat-o Caţavencu!
Cetăţeanul: Adică d. Nae. Se prea poate… că am şi dormit… Vezi d-ta (Zoe şi Tipătescu îşi frâng mâinile) fă-ţi idee… dă-i cu bere… dă-i cu vin… dă-i cu vin… dă-i cu…
Tipătescu: (apucându-l şi zguduindu-l) Mizerabile! Ce ai făcut?
Cetăţeanul: (căzând pe un scaun) Nu mă zgudui!
Un partid neparlamentar, de centru – dreapta, din Prahova a ajuns o PARODIE.
Dupa alegerea sefului organizatiei locale Municipale Ploiesti in persoana unui renumit interlop (cu plangeri penale pentru inselaciune dar cu “patama” de cursuri de “Securitate nationala”) s-a ajuns la organizarea Conferintei Judetene pentru alegerea Presedintelui Organizatiei Judetene, “Capo dei capi”.
Conferinta Judeteana era „programata” pentru ziua de 29 octombrie 2021 si trebuia „sustinuta” pe undeva la munte (nu dam locatia ca NU vrem sa ii potcovim pe gazde), in plina pandemie si val 4 de Covid 19.
Ce nu se face pentru putere…
Probabil afland cineva de la centru ca organele de cercetare penala au fost sesizate, Conferinta Judeteana a fost „mutata” (dar, tot ilegal) la sediul partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti, pentru zilele de 29 si 30 ale lui octombrie 2021, anul de gratie, cu precădere luna de gratie in care sunt INTERZISE prin lege astfel de actiuni. Suntem tare curioși cum va încerca să „jongleze” cu legea! Nu numai noi, ci și organele sesizate!
Chiar daca are si delagati nevaccinati si are si Comisia de Cenzori acolo, depasind numarul legal si cu toate ca in aceasta perioada este INTERZIS de lege sa intreprinzi astfel de actiuni/manifestari, fostul si probabil viitorul Presedinte de Organizatie Judeteana va sustine aceasta Conferinta, totul pentru a ramane la putere.
Nu mai spunem ca acesta a amenintat pe cei care se inscriu in competie pentru aceasta functie ca vor fi eliminati din partid, pe principiul “ce pizda masii, eu am bagat bani in acest partid” (probabil ca…a băgat…cu o mana, nu stim, dar a scos pana și cu degetele de la picioare) . Asa a ramas unicul candidat…!
Ii dorim noroc si “succesuri multe”, asteptand ca acest “presedinte” sa fie votat la o Conferinta Judeteana (ilegala), in plin val 4 al pandemiei.
Sa va dam cateva amanunte sa realizati cine este acest “presedinte”-“Capo dei capi”:
Inregistrari de pe mandatele oficiale ale organelor de cercetare penala, cand domnul „3 kg de faina” a fost retinut:
„În ziua de 21.01.2011, la ora 11:38:25, S. A.-E. (seful actual al SGU Ploiesti, avansat de la „morminte”), este contactat de „presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti/Prahova”, cu care poartă următoarea discuţie:
„Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti”: Am vorbit cu ăsta.
S.: Da?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Păi a zis măcar să o rezolve aşa…, jumate, adică să-i dea ree.
S.: Aha.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Şi diseară, când termină acela, că se duce nu ştiu unde, se mai întâlnesc o dată, pe seară.
S: Dar nu au dat încă verdictul ăia?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Nu, nu.
S: Dar cât crezi că mai durează? Sau el ce zice?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Mă, el zice că deseară ar avea un răspuns mai clar. La 7, nu ştiu când are întâlnirea, a zis că, cum termină acolo, mă sună iar şi dacă e ceva mai mult de vorbit, mâine ori mă duc până la jumatea drumului ori vine el, ori nu ştiu… ceva de genul ăsta.
S: Îhî.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Cam aşa am discutat cu el.
S: Am vorbit cu tovarăşul CRIN.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Da?
S: L-am sunat, nu mi-a răspuns şi în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte aşa… Ştie de toate dedesubturile lui GHIŢĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Şi i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez, unul e al nostru. Nu contează care (n.n. – ulterior a fost încheiat contractul cu asocierea formată din SC Grossman Engineering SRL, administrată de cumnatul premierului Ponta Victor Viorel, Herţanu Iulian Cristian, şi SC Euro Construct Trading 98 SRL). Şi el… tot el zice…: Băi ADI, să fiu sincer şi drept, eu cred că ar fi mai important judeţul, că la Ploieşti e „Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti”, e organizaţia, avem fieful totuşi de nivel… nu-mi fac probleme. Dar în judeţ… Exact gândirea mea. Ştii?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Da”.
Fara alte comentarii, deocamdata. Vom dezvolta …in articolele urmatoare. (Cerasela N.).
Exclusiv
Corupția în Ploiești: Legăturile dubioase ale pseudo-jurnalistului spagar si santajist Cătălin Stavri
Anchete și legături intunecate: Structura crimei organizate din interiorul Poliției Române
O rețea criminală în sânul Poliției
În materialele anterioare publicate de ziarul nostru, Incisiv de Prahova, am dezvăluit o structură de crimă organizată din interiorul Poliției române, grupare condusă de inspectorul general adjunct al Poliției Române, chestorul „de două stele” Eduard Mirițescu. Acesta operează prin intermediul a doi locotenenți și al actualului împuternicit la șefia IPJ Prahova, Ginel Preda.
Rolul pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri
Alături de aceștia se află și un civil, pseudo-jurnalistul spagar si santajist Cătălin Stavri, , care acționa ca un „soldat” al primarului Volosevici.
Pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri era delegat de edilul ploieștean să intermedieze afacerile dubioase legate de gruparea mafiotă.
Focus pe legalități și ilegalități
Articolul de față se concentrează pe un rechizitoriul recent, ce analizează contribuția esențială pe care pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri o aducea în sprijinul primarului Volosevici în chestiuni grave, cum ar fi cumpărarea de voturi, mită, trafic de influență și evaziune fiscală.
Cătălin Stavri: De La Intransigent la Complice în Turbarea Corupției Politice
Transformarea „surprinzătoare” a pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri
Inițial, adversar al lui Mirițescu, cultivând o imagine intransigentă de David care se ia la trântă cu Goliații corupți din poliție, pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri a întors armele, alăturându-se mafiei din poliție și primărie, devenind omul de teren al lui Volosevici & Asociații (politici și afaceri). Se folosea de ponturile oferite de politistii corupti din IPJ Prahova, pentru a șantaja oameni de afaceri. Astfel, Volosevici îl scoate la înaintare la combinațiile dubioase, unde tratează și negociază cu personajele gri sau ia mita în numele edilului.
În rechizitoriul actual pe care se bazează articolul de față, pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri eclipsa chiar și primarul Volosevici prin frecvența apariției sale în momentele cheie. Peste tot unde apare ceva cu parfum de ilegalitate, numele pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri este mai prezent decât Arafat la TV în timpul pandemiei.
Implicarea pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri în alegerile locale din 2000
La alegerile locale din 2000, Stavri a fost omul de legătură dintre Volosevici și omul de afaceri G.V., ca sponsor, și șefii informali din zonele ploieștene populate preponderent de romi săraci. Este vorba despre cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți). Prin intermediul lui Stavri, părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. În plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 de lei pentru organizarea unei petreceri pentru romi în ziua votului, cu mâncare și băutură.
Suma totală calculată de Stavri a fost între 200.000 – 300.000 de lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost asfaltarea cartierului Mimiu.
Negocierile și mitele electorale
Stavri i-a cerut 300.000 de lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui Stavri, din care 80.000 de lei, via Cătălin Stavri, au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu.
Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de Cătălin Stavri, cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
În zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui Stavri 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Consecințele corupției și promisiunile neîndeplinite
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar Stavri, purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și a tot amânat. Până la urmă, planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul de afaceri a fost aburit și țeapuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății.
Această situație ilustrează modul în care corupția poate submina procesul electoral și poate afecta interesele comunităților vulnerabile. Astfel de practici trebuie să fie combătute cu fermitate, iar transparența și responsabilitatea trebuie să devină pilonii fundamentali ai sistemului politic. Pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri, odată un actor politic în căutarea justiției, a devenit un simbol al compromisului și al corupției în contextul unei întregi rețele de interese. Important este ca publicul să fie cât mai bine informat și să ceară responsabilitate celor care își asumă funcții de conducere, pentru a preveni repetarea acestor situații în viitor.
Sechestru asiguratoriu și corupție: Înregistrări care dezvăluie complicități între Volosevici și pseudo-jurnalistului spagar si santajist Catalin Stavri
Implicațiile sechestrului asiguratoriu
În articolele anterioare am subliniat că pentru Cătălin Stavri, spăgar și șantajist, precum și pentru soția și mama acestuia, alături de interlopul Belu Claudiu, s-a impus un sechestru asiguratoriu de către procurorul de caz. Această măsură vine ca urmare a activităților ilegale derulate de acești indivizi și evidențiază intensificarea eforturilor legale de a combate corupția și crimele legate de corupție.
Dovezi compromițătoare și complicități
Astăzi, prezentăm înregistrări audio care sugerează că primarul Volosevici era la curent cu banii obținuți de pseudo-jurnalistul Stavri, de asemenea, evidențiem tupeul borfașilor care au înșelat sute de oameni de afaceri prin teroare, acționând sub protecția polițiștilor corupți. Acest tupeu se manifestă și prin contestarea în instanță a sechestrului, ceea ce subliniază lipsa de respect față de lege și de moralitate.
Concluzie
Aceste informații și dovezi vor avea un impact semnificativ asupra opiniei publice și asupra modului în care sunt percepute persoanele implicate. Este esențial ca astfel de comportamente să fie expuse și combătute, pentru a asigura un mediu de afaceri curat și pentru a restabili încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Controverse în jurul Camerei Operaționale din Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP)
Artizanul evadărilor din penitenciarele românești, cunoscut sub numele de Marinică, cu doar trei luni de vechime într-un penitenciar, artizanul evadarilor, este subiectul atenției. Conform Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Camera Operațională, mândria lui Marinică, funcționează în afara legii.
Această cameră a fost reclamată pentru că nu respectă criteriile de eficiență și economicitate stabilite de unitățile penitenciare. Cu toate acestea, Camera Operațională este susținută de conducerea Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP), în ciuda faptului că funcționează ilegal. Mândria lui Marinică nu are o bază legală, așa cum se arată în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Episodul de astăzi este dedicat legalității acestei structuri. Următoarele episoade vor scoate la iveală managementul defectuos al conducerii „pazei” și lipsa viziunii șefilor „Direcției Operative” a ANP, structură condusă de comisarul șef de poliție penitenciară Marian Ilie.
Ce spun actele normative
Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 stipulează că organizarea și atribuțiile ANP se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 subliniază aceeași idee.
Concret, Hotărârea de Guvern nr. 756/2016 definește structura ANP, iar articolul 21 din Ordinul ministrului justiției nr. 160/2018 expune detaliile privind Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar. Unde este Camera Operațională, care ar fi trebuit să fie asociată Compartimentului Dispecerat?
Întrebări pentru specialiști și conducerea ANP
- Funcționarea Camerei Operaționale: Dacă nu este prevăzută în regulament, funcționează legal sau ilegal?
- Proceduri prealabile: Ce trebuia ANP să facă înainte de înființarea Camerei Operaționale?
- Consecințe legale: Care sunt efectele unei posibile funcționări ilegale a acestei camerei?
- Atribuții: De unde sunt „culese” atribuțiile Camerei Operaționale?
- Fișele posturilor: Cum au fost stabilite fișele postului ofițerilor din cadrul Camerei Operaționale?
- Plata ofițerilor: Pentru ce atribuții sunt plătiți ofițerii specialiști și în ce act normativ se regăsesc acestea?
- Succesiunea evenimentelor: Care ar fi fost pașii logici pentru crearea Camerei Operaționale?
- Impact asupra sistemului: Ce plus valoare a adus Camera Operațională, și au scăzut evenimentele negative în închisori?
- Angajamentul serios: Când se va începe abordarea problemelor serioase?
- Motivare: Ce justificare oferiți doamnei ministru Alina Gorghiu pentru funcționarea „în ilegalitate” a acestei structuri?
Concluzie
Reputația instituțională este esențială. Este crucial ca toate părțile implicate să colaboreze pentru a proteja integritatea și eficiența sistemului penitenciar. Este important să se ia în serios aceste probleme pentru a asigura un mediu de lucru decent și eficient pentru toți angajații. (Cerasela N.).
Exclusiv
Ilie Bolojan: Între imaginea publică și implicațiile legale
O figură politică controversată
De cateva zile toti liderii marcanti ai partidelor politice arunca pe piata libera numele lui Ilie Gavrila Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor, ca fiind un potential canditat la conducerea viitorului Guvern al Romaniei, dar se uita ca acest aspect va fi decis de viitoarele alegeri parlamentare si de o posibila intrunire a unei majoritati politice care sa decida o astfel de propunere de Prim ministru[1], care ulterior sa fie acceptata, in sensul de desemnare de catre viitorul presedinte ales, evident tot de popor.
Informații neglijate
Este adevarat ca Ilie Bolojan pare un personaj cu o reprezentare favorabila si imagine publica nealterata de situatii discutabile in randul publicului dar, totusi acesta cand era primar al municipiului Oradea, in anii 2015 si 2018, a avut cateva drumuri la DNA – Serviciul Teritorial Oradea si Tribunalul Bacau, in calitate de martor intr-un dosar penal nr. 142/P/2014, instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Bacau.
Despre acest fapt nimeni nu a scos vreo vorba, iar presa locala nu a scris vreun cuvant despra o astfel de implicare ca martor al celui de sus nominalizat intr-un dosar de coruptie.
A fi martor intr-un dosar penal nu este un lucru care sa ridice probleme dar totusi opinia publica ar trebui sa cunoasca si astfel de fapte cand acestea sunt in legatura cu om politic de talia lui Ilie Bolojan, care intamplator a tacut despre implicarea lui intr-un astfel de dosar.
Dosarul penal și implicațiile sale
Interesant este ca dosarul in cauza a fost constituit printre alte si cu sprijinul nemijlocit al SRI, intrucat in aceea perioada cu multa “voiosie” protocoalele incheiate intre SRI si Ministerul Public, respectiv DNA, duduiau in deconspirarea “raufacatorilor” sistemului public.
Din dosarul in cauza trimis in instanta redactia noastra a aflat ca printre cei implicati in fapte penale cu incidenta in materia de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie au fost persoane care ar fi putut sa aiba la cunostinta despre astfel de activitati printre care il regasim cu surprindere in calitate de martori pe Ilie Bolojan si pe Catalin Stavarache, ambii la aceea perioada primari ai municipiilor Oradea si Bacau, dar si membrii marcanti ai PNL.
In dosarul respectiv DNA cerceta, incepand cu anul 2010, cum unele persoane prin trafic de influenta si intermediere doreau incheierea unor contracte de achizitie carbune de la SNLO Oltenia pentru Electrocentrale Oradea si CET SA Bacau. Printre acestea apare un nume relevant, Alin Simota[2] care a fost dispus sa intervina pe langa cei doi primari anterior rubricati pentru ca acestia sa dispuna directorilor celor doua societati sus amintite sa incheie contracte de transport carbune prin firme anume desemnate.
Din rechizitoriu mai transpare ca Alin Simota a “solicitat o suma de bani pe care nu a cunatificat – o pe care, la randul sau, sa o dea Partidului National Liberal”, respectiv ca acesta pentru a rezolva contractele respective s-a mai intalnit la sediul partidului si la Parlamentul Romaniei, cu persoane din conducerea partidului de la aceea vreme cum ar fi Crin Antonescu, Eduard Helvig si altii.
Un martor a declarat ca impreuna cu “Alin Simota s-a deplasat la Oradea unde s-a intalnit cu Ilie Bolojan insa, datorita unor aspecte financiare, nu s-a mai putut incheia contract cu Electrocentrale Oradea…”.
Declarațiile lui Ilie Bolojan
Din declaratia de martor a lui Ilie Gavrila Bolojan din data de 06.11.2015 luata la sediul DNA Oradea, fl. 87 -89 din dosarul penal, reconfirmata prin declaratie de martor data de cel de sus in sedinta publica la Tribunalul Bacau, in data de 13.03.2018, rezulta ca nu isi mai aminteste daca s-a intalnit in biroul sau cu Alin Simota si martorul denuntator in cauza.
Insa recunoaste si afirma ca: “compania de termoficare a mun.Oradea achizitioneaza carbune de la SNLO, acest carbune era transportat de catre companii prestatoare de astfel de servicii. Astfel de contracte nu le incheia primaria Oradea ci compania de termoficare, Consiliul municipal Oradea fiind actionarul companiei de termoficare al mun. Oradea. Prin urmare orice demersuri s-ar fi facut de catre mine, decizia nu era la mine. N-aveam o competenta directa, as fi putut sa fac aceste demersuri dar n-am facut, n-am purtat nici macar o discutie indirecta pe aceasta problema (…) Aceasta era situatia in 2010, ulterior, n-am mai achizitionat carbune de la SNLO pt ca Guvernul romaniei nu a mai acordat subventii. Pe vreme respectiva Guvernul acorda o subventie mascata catre SNLO finantand autoritatile locale care cumparau carbune de la SNLO exclusiv pt plata acestui carbune. In momentul in care s-a blocat subventionarea, noi am cumparat carbune din Ungaria care era la jumatate d epret fata de cel de la SNLO, incluzand aici si transportul.”.
Reflexii asupra statutului actual
Noua, celor din redactia Incisiv de Prahova ni se pare foarte interesanta aceasta declaratie de martor prin care Ilie Bolojan recunoaste ca ar fi putut sa faca demersuri in favoarea incheierii unor contracte dar, ce sa vezi nu a facut….
Constatam o aroganta devoalata eplicit in fata procurorului de caz dar si in instanta de judecata, mai ales cand a precizat ca Guvernul acorda o subventie mascata catre SNLO…, aspect trecut simplist cu vederea de autoritatile judiciare, cand in fapt era un denunt cu privire la aspecte nelegale la nivel guvernamental, dar ignorarea acestui aspect devoalat de catre Ilie Bolojan este poate de inteles cand statul paralel era la putere si dicta ce si cum.
Credem ca atunci nu era un moment pentru adancirea informatiilor despre implicarea unui edil in fapte de coruptie sau revenind la actualele timpuri poate au fost unele persoane cu varii calitati, chiar si de martor, “optimizate” cu voiosie de acelasi stat paralel.
Mentionam ca starea de maretie in declartiile de martor ale lui Ilie Bolojan cu privire la “N-aveam o competenta directa, as fi putut sa fac aceste demersuri dar n-am facut, n-am purtat nici macar o discutie indirecta pe aceasta problema”, arc peste timp, seamana cu cele ale lui Dumitru Dumbrava[3] date recent tot in fata unei instante de judecata, dupa cum se precizeaza in media centrala.
Concluzie
Ca de obicei lasam cititorii nostrii sa reflecteze la cele mai sus precizate. (Irinel I.).
[1] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bolojan-a-acceptat-propunerea-pnl-de-a-fi-prim-ministru-surse-2994607
[2] https://ziare.com/alin-simota-evaziune-fiscala/alin-simota-afacerist-diicot-baronul-vaii-jiului-dosar-prescriptie-1827712?uord=MT5eVGG3gn3mYm5fVjlfHRMyIWRxnTng
https://infogorj.ro/afacerea-cu-carbune-din-oltenia-l-a-bagat-pe-simota-la-puscarie/
[3] “Dacă activitatea desfășurată ar fi fost una ilicită, arată că avea și cunoașterea și mijloacele și metodele și consultanța necesară să treacă în clandestinitate, să nu lase urme sau să lase urme greu identificabile de către autoritățile statului român.”
-
Exclusivacum 5 zile
Pensionarii militari în pericol: Acuzații de colaborare politică în contextul modificărilor legii pensiilor
-
Exclusivacum 5 zile
Riscuri mari pentru sporul Bayraktar din cauza reputatiei controversate a Directorului ANP
-
Exclusivacum 5 zile
Trădarea lui Mirițescu: O rețea de corupție și politică în interiorul Poliției Române (I)
-
Exclusivacum 3 zile
Degradarea Serviciului Siguranța Deținerii din ANP: lipsă de viziune și incertitudini în management
-
Ancheteacum 2 zile
Federația Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor susține pensiile militare printr-o petiție online
-
Exclusivacum 2 zile
Contestație surprinzătoare în sistemul penitenciar: Lupta pentru reputația directorului ANP
-
Exclusivacum 12 ore
Controverse în jurul Camerei Operaționale din Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP)
-
Exclusivacum 2 zile
La vremuri noi, oameni noi: Sfârșitul unei ere pentru Ginel Preda?