Connect with us

Featured

Coldea și-a tras ”pușculița” DGIA/Sclavul lui Coldea, scos la produs de Hăpău!

Publicat

pe

Între septembrie 1945 și iunie 1947, Vasile Ionel urma cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din Pitești. A devenit apoi comandant de pluton și baterie artilerie, după care, în 1949 a fost selectat să urmeze cursurile Academiei Militare de Artilerie și Rachete a URSS, de la Moscova.

(Preluare National – Catalin Tache):

Pe care a absolvit-o ca șef de promoție, în 1954. Tot la Moscova a fost avansat și la gradul de căpitan, în timpul facultății. Întors la București a urmat și cursurile Academiei politice ”Ștefan Gheorghiu” din București. Au venit alte avansări succesive, până în 1961, când a primit deja prima stea de general, devenind și șef de Direcție în Marele Stat Major.

Lucia și Tiberiu Urdăreanu
 Poziție din care participa inclusiv la Consiliile Politice Consultative ale țărilor comuniste membre ale Tratatului de la Varșovia. A fost însă eliminat din Armată de Nicolae Ceaușescu, după informarea acestuia că generalul Vasile Ionel ar fi liderul lotului ”Corbii”, format din înalți ofițeri care fuseseră racolați de GRU! De altfel, după Revoluție, această variantă a fost susținută inclusiv de generalul Victor Stănculescu. Cel care nu avea niciun dubiu privind apartenența generalului Vasile Ionel la serviciile militare de informații rusești, acesta susținând că a fost chiar șeful rezidenței GRU în România!

Totuși, până la Revoluție, generalul Vasile Ionel a ocupat alte funcții de conducere, în afara Armatei, cum ar fi cea de adjunct al ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor, director general al Centralei Canalului Dunăre – Marea Neagră, adjunct al ministrului aprovizionării tehnico-materiale și controlului gospodăririi fondurilor fixe. Pe 29 decembrie 1989 era reactivat de urgență de Ion Iliescu și numit Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Fiind practic șeful Armatei Române până pe 2 mai 1991. Atunci când, în urma presiunilor tot mai mari ale noilor aliați occidentali, ”generalul GRU” Vasile Ionel a fost în cele din urmă schimbat de Ion Iliescu!

Cine a clădit Imperiul UTI!

Apoi, o bună perioadă, generalul Vasile Ionel s-a implicat activ pe piața armanentului… Numai că succesul înregistrat de omul identificat ca fiind agent GRU în comercializarea armamentului NATO a produs furia americanilor, aceștia reușind obținerea unei noi retrageri a fostului șef al Armatei Române. Însă, stranie coincidență, în afaceri i-a intrat nora. O firmă din domeniul telecomunicațiilor a acesteia fiind unul dintre ”pilonii” pe care s-a construit ”Imperiul UTI”. De departe cea mai de succes companie românească în domeniu, nici măcar Sebastian Ghiță în vremurile sale de glorie nereușind să smulgă decât o mică ”felie” din ”tortul” oferit de statul român, prin mii și mii de contracte, companiei condusă în acte de Tiberiu Urdăreanu. Fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fostul șef al Direcției Tancuri și Auto. Ce este drept, și Tiberiu Urdăreanu a fost o maior MApN.

UTI, pasat de la Coldea la Hăpău

Numai că inițiații sistemului pun mai degrabă ”culoarul” asigurat acestuia în afaceri de soția sa, Lucia. Cea care provine din rândurile Direcției Generale de Informații a Armatei! Acolo unde preda limba engleză ofițerilor acoperiți ai DGIA! Și uite așa a pornit UTI la drum, cu nora generalului ”acoperit GRU” Vasile Ionel și cu soțul profesoarei de engleză a  spionilor militari de la DGIA. Iar succesul în afaceri absolut halucinant al Grupului UTI a atras nenumărate priviri. Și invidii… Și frustrări… Asta până când patronul Tiberiu Urdăreanu a căzut pradă unui ”atac raider” executat ca la carte de generalul Florian Coldea.

Coldea și-a tras ”pușculița” DGIA

Fostul șef operativ al SRI reușind să smulgă din ”ghearele” structurii rivale a Ministerului Apărării ”pușculița” cu bani. A fost suficientă o arestare ”dureroasă” a lui Tiberiu Urdăreanu, pentru ca acesta să priceapă pe propria-i libertate că protecția promisă de mai-marii DGIA nu face nici cât o ceapă degerată în fața mult mai hotărâtului șef al SRI-ului. Cel care ajunsese să se laude prin sistem că Urdăreanu e ”scalvul” lui! Ce este drept, în urma unor denunțuri pe bandă rulantă depuse de acesta la comanda generalului Coldea. Urdăreanu reușind performanța deloc facilă, în condițiile unor concurenți precum Nelu Iordache, Gheorghe ”Pinalti” Ștefan, Dinu Pescariu sau Gheorghe Florică de a depăși ”planul cincinal” la denunțuri asumate pe persoană fizică.

Ajungând chiar să poarte cu mândrie ”tehnica” și când făcea naveta între conacul de la Snagov și restaurantele de fițe din Dorobanți, unde ”atârna” până când Coldea se plictisea de ascultat cu căștile la urechi… Lovitura fiind cu atât mai greu de încasat cu cât a venit după ani de zile în care imperiul lui Urdăreanu se întinsese într-un asemenea hal, încât aproape că la nicio instituție a statului român, mai ales la cele din sistemul de forță nu se dădeau nici măcar salariile la proprii angajați, înainte să se achite facturile la zi către UTI. Iar cum contractele erau astfel făcute încât, invocându-se în permanență ”placa” siguranței naționale, ele să nu poată fi ”updatate” decât tot de către firmele din holdingul UTI, hegemonia miliardarului Tiberiu Urdăreanu și a înaltelor ”colaboratoare” din umbra sa aflate în spatele său era recunoscută de către toți cei care se temeau prea mult de ”frăția generalilor”, pentru a pune întrebări. Asta până când pur și simplu Coldea le-a ”scos șmecheria pe nas” și Urdăreanu a fost obigat să îi atârne la cingătoare ”trofee” precum Lia Olguța Vasilescu, Gheorghe Nechita, Ludovic Orban sau Constatntin Niță.

Exclusiv

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Publicat

pe

De

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)

Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!

„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!

Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.

Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.

„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!

După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.

„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”

De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).

Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?

 

Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!

„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.

Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.

Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.

Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național

Publicat

pe

De

Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.

Acuzații de ignorare a regulamentelor militare

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.

„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale

Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Anchete

Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA

Publicat

pe

De

Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Pretendenti la funcția de Procuror General

Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.

Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.

Candidaturi pentru șefia DNA

În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.

Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate

În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv22 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv