Connect with us

Featured

În lumea asta, a încerca să pui cap la cap toate ițele, să filtrezi totul în mod rațional, nu-i altceva decât un exercițiu de simulare a schizofreniei paranoide

Publicat

pe

De la începutul pandemiei și până acum am auzit atâtea chestii complet ilogice încât am ajuns la suprasaturație. Am senzația că sunt nebun efectiv. Am ajuns în punctul în care probabil că s-a dorit să ajungem – acela de a ne îndoi de propria logică elementară, de propria sănătate mintală.

Am auzit că virusul a pornit de la un pangolin, apoi de la un liliac, apoi de la un laborator din Wuhan. În 20 de luni, nu s-a găsit nici liliacul, nici pangolinul, dar s-a găsit omul din Wuhan. Am aflat că omul care a fost plătit să facă experimente „Câștig de Funcție Virală” la un laborator din Wuhan, a investigat laboratorul și nu a găsit nimic neconform. Ne-am liniștit. Am aflat că măștile chirurgicale funcționează, dar măștile de pânză nu. Apoi am aflat că măștile funcționează indiferent de calitatea lor, deși studiul din Bangladesh, cel mai mare de acest fel, a arătat că nu-i așa.

Am auzit cum trebuie să-i protejăm pe cei vaccinați de nevaccinați. Am aflat că trebuie să ne vaccinăm ca să le oferim celor ce nu se pot vaccina o viață normală. Apoi cum trebuie să-i protejăm pe cei care nu se pot vaccina din cauze medicale, impunându-le un certificat care să-i țină în arest la domiciliu.
Am aflat că virusul este deja endemic. Pe urmă ni s-a comunicat că scopul este să eradicăm un virus, deși acesta este endemic, adaptabil și imposibil de eradicat.

Am aflat că vaccinul nu previne răspândirea virusului, dar certificatele verzi previn răspândirea virusului. Am aflat că tehnologia mRNA este bună pentru că e flexibilă și oferă posibilitatea rețintirii vaccinului pe tulpini noi.  Apoi ni s-a spus că varianta dominantă e Delta și noi facem injecții și boostere tot pentru Alpha, deoarece n-a rețintit nimeni nimic.  Am aflat că lockdown-ul e foarte bun în prevenirea răspândirii infecției, dar nu schimbă curbele de transmitere și infectare. Pe urmă am fost informați că lockdown-ul nu e bun pentru că adâncește sărăcia și inegalitatea socială (David Nabarro, World Bank, Unicef). Apoi ni s-a spus că lockdown-ul e bun, apoi că nu este bun, dar e singura soluție pentru eradicarea unui virus imposibil de eradicat.

Ni s-a spus că vaccinul previne infectarea. Că vom renunța la mască atunci când vom fi vaccinați. Apoi ni s-a spus că, deși ne-am vaccinat, tot nu putem da masca jos pentru că vaccinul nu previne infectarea, dar previne boala. Apoi ni s-a spus că vaccinul nu previne boala, ci doar boala gravă, dar că trebuie să continuăm vaccinarea ca să eradicăm virusul. Acolo unde s-a vorbit de restricții și măsuri ilegale, s-a spus că sunt imposibile. S-au folosit acuzații de panică irațională și conspiraționism nefondat. Acolo unde s-au impus restricții și măsuri ilegale s-a spus că e temporar, până se ating cotele de vaccinare.

Acolo unde s-au atins cotele de vaccinare s-a spus că nu este un succes suficient pentru ridicarea restricțiilor și că trebuie vaccinați copiii.  Acolo unde se vaccinează și copiii nu este suficient pentru că nu pot fi vaccinați fără acordul părinților. Acolo unde țelurile s-au atins, ni s-a spus că oricâte țeluri s-ar atinge, certificatele verzi vor rămâne pentru că sunt singurele care pot eradica virusul.  Deși FDA, CDC și OMS nu recomandă boostere pentru întreaga populație, ci doar pentru vulnerabili, guvernele au început să recomande boostere indiferent de vârstă sau situația medicală individuală.

Deși ni s-a spus că copiii 0-18 ani sunt categoria cea mai puțin vulnerabilă la covid, cu o rată a mortalității sub influenza, acum copiii trebuie vaccinați neapărat.
De asemenea, acolo unde s-au atins țintele de vaccinare, nimeni nu mai vorbește de numărul mare de infectați și spitalizați cu covid (Israel, Singapore). Ni s-a spus că toate aceste măsuri sunt pentru binele nostru și vor rămâne în picioare până atingem imunitatea naturală. Apoi ni s-a spus că imunitatea naturală nu e bună și că doar vaccinurile ne pot oferi imunitate, deși nu previn infectarea, transmiterea și spitalizarea. Ni s-a spus că două doze sunt suficiente pentru a fi „imunizați”. Apoi două doze și certificat verde. Apoi două doze, trecut prin boală și certificat. Apoi trei doze, trecut prin boală, certificat, dar tot nu suntem imunizați.

Ni s-a spus că vaccinul este sigur și că putem proba acest lucru prin sistemul de raportare al efectelor secundare VAERS. Apoi ni s-a spus că nu ne putem lua după VAERS pentru că nu e relevant. Întâi că miocardita, reacțiile inflamatorii și autoimune sunt fake news, apoi că sunt rare, apoi că sunt mai puțin riscante decât covid. Acum sunt din nou fake news, că VAERS nu e bun, că studiile sunt proaste și raportarea subiectivă.Acolo unde s-a protestat pentru democrație, ni s-a spus că înțelegem prost democrația. Acolo unde s-a protestat pentru drepturi individuale, ni s-a spus că înțelegem greșit drepturile individuale. Din ce în ce mai frecvent ni se vorbește despre un drept care nu există – dreptul la sănătate publică. Nu există scris nicăieri dreptul la sănătate publică, cu atât mai puțin obligativitatea sănătății prin măsuri coercitive.

Nu poți generaliza un drept la o populație. Drepturile sunt întotdeauna individuale, niciodată de grup. Există dreptul la ACCES la servicii de sănătate, dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei și dreptul la viață. Orice discuție atrage imediat acuzații de antivaccinism și retard mintal. Aceleași acuzații le atrage și orice discuție despre metode de prevenție sau tratament altele decât vaccinarea. Aparent, actul medical se face prin intermediari, fie cu șantajul statului, fie cu bocancul jandarmeriilor europene. Ni s-a spus să avem încredere în știință. Pentru binele nostru s-a optat pentru cenzurarea tuturor opiniilor neconforme.

Când am avut încredere în știință, ni s-a spus că nu e știința potrivită. Când am citat studiile unor cercetători și instituții cu bună reputație, ni s-a spus că nu sunt bune studiile, că nu sunt buni cercetătorii, că nu e bună știința. Apoi ni s-a spus să ne luăm după presă, că presa știe cum să aleagă știința pentru noi. Ni s-a spus să avem încredere în autorități și, când am întrebat pe care știință se bazează restricțiile sau măsurile de combatere a pandemiei, am fost pur și simplu acuzați de anti-vaccinism și comportament anti-știință.

Nu contează că suntem vaccinați cu schemă completă, că purtăm masca sau că suntem conștiincioși în măsurile de prevenție. Orice întrebare am avea, e prea multă întrebare și prea puțină docilitate. Prea mult conspiraționism și prea puțină știință.  E o lume de clovni abjecți care combat sute de studii clinice cu articole fără surse, de pe CNN sau BBC, și culmea este că tot ei câștigă dreptul de a domina discursul public și politicile de sănătate.  E lumea de-a-n doaselea în care jurnaliștii împreună cu zbirii amenință medici, sufocă toate conversațiile științifice sau juridice, cataloghează ca teroriști, nebuni sau inamici ai statului pe oricine nu se supune și nu aprobă orbește toate măsurile, indiferent de cât de imbecile ar fi.

Lumea asta a devenit halucinația demenței sociale care ne face să aplaudăm restricționarea accesului la educație, la locuri de muncă, la siguranță economică și servicii medicale, în funcție de un certificat digital care nu atestă absolut nimic altceva decât obediența față de noua ortodoxie virală. E lumea perfectă, a Martorilor Covid, religia științei fără tăgadă, plină de mici tirani, retardați emoțional și birocrați îmbuibați, analfabeți funcțional, care nu-și asumă legal sau moral nicio răspundere pentru ceea ce făptuiesc.

Dan Pavel

Exclusiv

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Publicat

pe

De

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în peisajul carceral românesc, dar și un magician al molozului.

Într-o dimineață ploioasă, tipic ploieșteană, a răsărit pe firmamentul penitenciarelor o stea mai mult ciudată decât strălucitoare. Un comisar-șef cu veleități de influencer și un talent incontestabil pentru „concedii strategice”. Îl cheamă Valentin Matei, încă director la Penitenciarul Ploiești, dar cu aerul unui star de cinema aflat în pauză de filmare.

Apt limitat și management cu aer de festival (de absurd)

Matei, maestrul combinațiilor: (aici), 

(aici),  (aici), (aici),(aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici), . (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

„Apt limitat” – nu, nu e o glumă proastă, ci acronimul nedeclarat al stilului managerial practicat cu brio de Matei. Abuzuri, limitări, concedii medicale cu frecvență de serial turcesc, toate condimentate cu un strop de indiferență și un pumn de tupeu.

Pe holurile instituției, veștile circulă mai repede decât zvonurile despre o nouă mărire de salariu. De la costuri nejustificate la bunuri care au intrat în programul „dispari fără urme”, până la un dosar penal cu iz de popotă și gust de ciorbă reîncălzită.

Groapa de gunoi: Capodopera ecologică a la Matei (sau arta de a ascunde mizeria sub preș)

Ca prin minune, pe locul unde trebuia să se înalțe mărețul Penitenciar Berceni, a răsărit o groapă de gunoi demnă de un record Guinness. 25.000 de tone de deșeuri care zac acolo, ca un monument al incompetenței și al intereselor obscure.

Zvonurile spun că la mijloc ar fi niște personaje locale cu interese mai mari decât un munte de gunoi, personaje care au dezvoltat un talent incredibil în reciclarea relațiilor. Oare ce-o să iasă din toată această ecuație puturoasă?

Concedii medicale și pensii cu preaviz (sau arta de a dispărea la timp)

Dar specialitatea casei rămâne dispariția la timp. Concedii medicale cu duiumul, pauze strategice mai dese decât pauzele de țigară la muncă, planuri de pensie în avans, ca să fie sigur că nu-l prinde sfârșitul pe picior greșit.

Imaginea e clară: mai mult pe tușă decât la birou, mereu pregătit pentru următorul episod din telenovela „Administrație la Penitenciar”.

Întâlniri de taină: Caută Matei scăparea la Sindicate? (sau cafeaua e mai puternică decât legea?)

Și, ca un șarpe încolțit, Matei a început să caute protecție pe la sindicate. Oare cine își pune pielea la saramură pentru el?

Circulă zvonuri despre întâlniri secrete între „șefi” și „vicepreședinți” de sindicate, la cafele unde se discută mai mult despre cum să-l scape pe Matei de belele decât despre protecția muncii. Satira noastră nu confirmă nimic, doar observă cum, în lumea penitenciarelor, dosarele nu se deschid la parchet, ci la terasă, între un espresso și un cappuccino.

Zvonuri de santier: Ce secret ascund zidurile penitenciarelor? (sau cimentul e mai bun cu prietenii)

Au apărut suspiciuni cum că firmele care ridică penitenciare ar ridica și alte lucruri pe lângă, poate reputații, poate camere de locuit, poate speranțe. Știe domnul Matei ceva despre toate aceste zvonuri? În România, cimentul pare a se lega mai bine între prieteni decât între ziduri, nu-i așa?

Inimioare la greu: Managementul digital al apocalipsei (sau like-urile salvatoare)

În timp ce sistemul penitenciar se confruntă cu breșe de securitate mai mari decât o poartă de fotbal și cu tone de probleme mai grele decât muntele de gunoi de la Berceni, unii lideri descoperă frumusețea digitalului. Like-uri, inimioare, selfie-uri cu zâmbetul pe buze – ăsta-i noul manual de management!

„Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare” – un motto demn de o campanie de PR cu filtru roz, menit să acopere putregaiul din sistem.

Concluzia? Un erou modern, intre moloz și emoticoane

Așa arată managementul mirific al unei lumi unde gunoiul se adună, farfuriile dispar și inimioarele cresc exponențial. Între moloz și emoticoane, între concedii și compasiune, între tăcere și storytelling, România are un nou tip de erou: Valentin Matei, apt limitat la muncă, dar infinit în creativitate.

În sfârșit o să vină și sfârșitul! Nu-i așa, mama ZOIA? (Oricine ar fi mama Zoia..urmeaza)

Cristina T.

Citeste in continuare

Exclusiv

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Publicat

pe

De

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul Victoria? Să vedem cine trage sforile la această mascaradă!

Unde-s protestele alea sincere, măi oameni buni? Ah, parcă văd, s-au dus la odihnă veșnică! Acum avem doar spectacole regizate, cu sindicate care se dau de ceasul morții pentru drepturile noastre, dar, în realitate, vor doar să mai ciugulească niște firimituri de la masa bogaților. Unul ca Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ne dă cu tifla peste ochi și ne spune verde-n față: „Băi fraierilor, protestul ăsta e o făcătură! Vă folosesc ca pe niște marionete ca să-l dăm jos pe Bolo! Hai, pupați moaștele, și la treabă!”.

„Revendicări”? Mai degrabă gargară!

Ați văzut și voi „revendicările” alea pompoase, nu? Pagini întregi de bla-bla-uri, dar când ajungi la partea cu „ce vor polițiștii”, parcă te lovește amnezia! Câteva rânduri scrise cu picioarele, parcă le-a dictat un somnambul. Serios, măi lideri, chiar credeți că ne îmbârligați cu vrăjeli de genul ăsta? Unde-s cifrele, unde-s promisiunile concrete? Ah, da, am uitat, important e să ne plângem de „inechități”, nu să le rezolvăm!

Bolo, sperietoarea barosanilor?

Se pare că Bolo ăsta, cu reformele lui cu tot, a ajuns să-i bântuie pe barosanii care s-au înfruptat ani de zile din bugetul statului. Acum, tremură ca varga și caută disperați o modalitate să scape de el. Și ce fac? Păi, ne folosesc pe noi, fraierii, ca pe niște pioni într-un joc de șah murdar. Ne îmbie cu promisiuni deșarte, ne flutură lozinci patriotice pe sub nas și ne trimit la luptă ca pe niște carne de tun.

Circarul sef și trupa de comedie

Să fim serioși, cine mai crede în poveștile astea? Liderii sindicali ăștia, cu state vechi, care au pupat poala PSD-ului ani de zile, acum se dau mari salvatori ai neamului? Hai, să fim serioși! Mai bine s-ar pensiona și ne-ar lăsa pe noi, ăștia mai tineri, să ne batem pentru drepturile noastre cu adevărat!

Concluzia? Nu vă lăsați manipulați!

Polițiștilor, soldaților, profesorilor, pensionarilor, și tuturor celor care sunteți tentați să ieșiți în stradă pe 29 octombrie: Gândiți cu capul vostru! Nu vă lăsați manipulați de niște circari care vor doar să-și salveze pielea! Dacă vreți să schimbați ceva, organizați-vă, luptați pentru revendicările voastre concrete, nu vă lăsați folosiți ca masă de manevră într-o bătălie politică! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Anchete

Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei

Publicat

pe

De

Un gest de omenie și profesionalism al unei polițiste din Timiș a prevenit o tragedie. Dana Cristina a salvat o femeie în vârstă aflată în dificultate pe marginea unui drum de mare viteză.

Sindicatul Europol relatează un eveniment remarcabil petrecut în Timiș, unde polițista Dana Cristina, din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, a dovedit că vocația de polițist nu se oprește odată cu programul de lucru.

În timp ce se afla în timpul liber, Dana Cristina circula pe centura municipiului Timișoara când a observat o persoană sprijinită de parapetul de pe acostamentul drumului. Curiozitatea profesională a determinat-o să oprească și a constatat că o femeie în vârstă, epuizată, avea nevoie să se sprijine de balustradă pentru a nu cădea. Situația era extrem de periculoasă: femeia se afla pe marginea unui drum cu trafic intens, cu o prăpastie în spate.

Reacție imediată și omenie

Dana Cristina a reacționat prompt și profesionist, așa cum ar face orice polițist dedicat:

  • A oprit și a acordat primul ajutor femeii;
  • A securizat zona pentru a evita accidentele;
  • A alertat dispeceratul pentru a solicita sprijin;
  • I-a rămas alături femeii până la sosirea echipajelor de poliție și medicale.

Un act de curaj și empatie

Gestul Danei Cristina a făcut diferența și a readus în siguranță o persoană în vârstă de 82 de ani aflată în dificultate. Sindicatul Europol subliniază că exemplul Danei ne amintește că normalitatea se clădește cu omenie, empatie și deprinderi firești de omenie. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv3 ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv3 ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv6 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv