Connect with us

Administratie

Dar din dar se face raiul Armatei/Ace, brice și carice de la familia Stanciu/ Donațiile primite de Ministerul Apărării, între milă și șpagă

Publicat

pe

Ministerul Apărării a primit peste 300 de donații din 2010 încoace. Unele sunt ridicole, altele suspecte. Cea mai specială este fostul avion prezidențial folosit de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Altele, însă, sunt mai puțin altruiste și au apărut ca să rezolve contracte uriașe.

Donațiile pe care Armata română le-a primit în ultimii ani alternează între milă și „șpagă“: de la cârje, saltele și pubele până la milioane de euro și echipamente scumpe.

Primul gen de donații este menit să suplinească lipsa dotărilor unor structuri din Ministerul Apărării, în timp ce al doilea gen de „cadouri“ ar trebui să acopere respectarea legislației de offset (compensarea prin investiții de 80% din valoarea contractelor militare primite).

În ultimii 11 ani, Ministerul Apărării Naționale a primit peste 300 de donații. Iar cea mai specială este fostul avion prezidențial folosit de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

NATO face brigadă la Craiova, Luxemburg dă banii

O donație „rotundă“ a venit de la Ministerul Apărării din Luxemburg, care a oferit echipamente neletale în valoare de un milion de euro pentru constituirea în România a Brigăzii Multinaționale NATO, care are cartierul general la Craiova.

Echipamentele au fost achiziționate în urma unei licitații organizate de Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții (NSPA). Astfel, în urma licitației s-au cumpărat de la firma Ret Utilaje București: un excavator Hydromek, încărcător frontal Hydromek, un autogreder Hydromek, un rulou compactor Dynapac și un buldozer pe șenile Liebherr.

Toate cele cinci echipamente au ajuns la Brigada Multinațională de la Craiova.

Bate „Viforul“ în franci elvețieni

Compania Rheinmetall Air Defense AG a donat piese de schimb pentru sistemul antiaerian „Viforul“ în valoare de aproximativ 1,2 milioane de franci elvețieni.

Donația s-a făcut în anul 2010, în baza acordului de compensare CT 76 din 27 iunie 2006, și reprezenta o restanță la obligația de offset a companiei Rheinmetall.

Sistemul de artilerie antiaeriană tractat „Viforul“ a intrat în dotarea Armatei Române în urmă cu aproximativ 25 de ani.

PARADOX Donatorii Armatei au cadorisit MApN și cu un ciocan rotopercutor, dar și cu investiții într-o bază NATO vizitată de Jens Stoltenberg (foto jos – INQUAM PHOTOS/Bogdan Dănescu)

Acesta a fost achiziționat în perioada 1995-2003 de la compania Oerlikon Contraves, din Italia, și produs împreună cu Regia Autonomă Arsenalul Armatei, companie de stat care a fost înghițită de Romarm.

Între timp, compania Oerlikon Contravers a fost preluată de Rheinmetall Air Defence.

Newsweek România a scris despre acest sistem în noiembrie 2020, atunci când a atras atenția că sistemul „Viforul“ funcționează la o capacitate redusă din cauza faptului că Ministerul Apărării Naționale nu a vrut să cumpere piese de schimb, deși compania Rheinmetall Air Defence a vrut să le vândă ministerului cu preț redus.

Ace, brice și carice de la familia Stanciu

Fundația Ecologică Green, filiala Brașov, este controlată de pesedistul ieșean Cristian Stanciu și de familia sa. Prin această organizație, Stanciu a făcut nu mai puțin de 31 de donații către mai multe secții ale Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria“ din Brașov.

De exemplu, secția ATI a primit o combină frigorifică Beko Nofrost, dulapuri și perne, iar electricianul spitalului a primit un ciocan rotopercutor.

Urgențele au fost cadorisite cu mai multe dulapuri cu două uși și etajere, perne, ba chiar și cu o geantă profesională pentru urgențe și reanimare.

Ambulatoriul a primit două pubele noi de 120 de litri.

Fundația lui Stanciu a mai donat diverse tipuri de scaune, o trusă de sudură, un birou de lemn, o bormașină, canapea PVC, un cântar cu platformă de 150 de kg etc.

O bancă a dat o comodă și patru mese

Și banca austriacă Raiffeisen se află pe lista donatorilor de obiecte către structurile Ministerului Apărării Naționale.

De exemplu, instituția de creditare a donat două biblioteci de tipul H și Ella în valoare 1.500 lei.

A mai donat un birou, o comodă, o consolă TV, patru mese, un monitor LCD și un computer cu Windows Home Premium 7. Compania Zepter a donat un aparat Bioptron Pro Pag – 890.

Ex-avionul prezidențial ceaușist este clasat ca bun cultural mobil de tezaur național de către Ministerul Culturii 

Spitalul Clinic de Urgență Brașov a donat către Spitalul Militar „Regina Maria“ din Brașov un analizator de detecție și un  marker cardiac Pathfast estimate la aproximativ 97.000 lei.

O altă instituție publică, Primăria Comunei Cristian, din Sibiu, a donat Spitalului Militar Sibiu o ambulanță Mercedes Benz în valoare de 50.000 lei.

Viziere, de la un leu la 19 lei

Spitalul Militar de Urgență din Galați a primit în timpul pandemiei mai multe viziere de protecție evaluate de la un leu la 19 lei.

O diferență uriașă de preț, care arată fluctuația prețurilor la echipamentele medicale în pandemia de coronavirus.

De exemplu, Universitatea Dunărea de Jos Galați a donat o sută de viziere, pe care le-a evaluat la o sută de lei în total.

Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești a donat 1.800 de viziere, pe care le-a evaluat la suma de 34.272 lei.

Adică la puțin peste 19 lei pe bucată, deci de 19 ori mai mult față de prețul estimat de Universitatea Dunărea de Jos.

Direcția de Sănătate Publică Galați a donat 115 viziere estimate la suma 1.477 lei, adică 12,85 lei bucata.

Atenție, aterizează avionul lui Ceaușescu!

Avionul prezidențial al dictatorului Nicolae Ceaușescu a fost vândut la o licitație organizată de casa de licitații Artmark cu suma de 120.000 euro.

Cumpărătorul, americanul Bryan Hyndman, l-a donat Muzeului Aviației Române.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene Române, avionul a fost cedat gratuit, sub forma unui contract de sponsorizare.

Aeronava Rombac 1-11, cu numărul de înmatriculare YR-BRE, a fost fabricată în anul 1986, în România, și a fost scoasă recent la vânzare în urma lichidării patrimoniului Romavia. Acum, ex-avionul prezidențial este clasat ca bun cultural mobil de tezaur naţional de Ministerul Culturii.

Statul Major al Forţelor Aeriene va asigura măsurile necesare în vederea preluării, întreţinerii şi conservării aeronavei.

Defecte dinamice de la General Dynamics

O donație care poate părea însemnată, de peste două milioane de euro, s-a dovedit doar un bacșiș pentru contracte de aproape un miliard de euro.

Povestea acestor contracte a început când Ministerul Apărării Naționale, prin compania de stat Romarm, a atribuit firmei americane General Dynamics Land Systems – Mowag Gmbh un contract de aproximativ 67 de milioane euro pentru a livra 31 de transportoare Piranha IIIC în valoare de 58.859.410 euro și trei derivate evaluate la aproximativ opt milioane de euro.

Compania Mowag, filiala elvețiană a americanilor de la General Dynamics, a pus pe transportoare mitraliera produsă de Browning (SUA) iar turela a fost luată de la Elbit (Israel). Cu ce a contribuit Mowag? A venit cu carcasa transportorului.

RACHETE Sistemul Spike (sus) și Viforul au produs donații pentru MApN (jos)

Decizia de a include Elbit în acest proiect a fost luată de oficialii Departamentului pentru Armamente din cadrul MApN.

Primele șase transportoare Piranha IIIC au ajuns în România cu mai multe defecțiuni.

La solicitarea Newsweek România, Biroul de Presă al MApN a răspuns încercând să minimalizeze problema: „la recepţia transportoarelor nu au fost înregistrate defecţiuni, iar defecţiunile înregistrate pe timpul exploatării au fost remediate de către furnizor“.

Iată și câteva exemple de defecțiuni: ecranele de vizualizare a câmpului de luptă și a țintelor afișau imagini alb – negru, deși acestea trebuia să fie color; sistemul de blindaj de pe podeaua transportorului care ar fi trebuit să asigure o protecție suplimentară în cazul unor atacuri cu încărcături explozive improvizate lipsea.

Cu toate acestea, oficialii MApN au decis să le trimită militarilor români din Afghanistan.

O donație de 2,3 milioane pentru un contract de 895 milioane. Euro

După mai bine de zece ani, în 2017, compania Mowag a donat Ministerului Apărării Naționale mai multe echipamente pentru mentenanța transportoarelor Piranha IIIC în valoare de aproximativ 2,3 milioane euro.

Donația a fost făcută în baza obligațiilor de offset pe care le avea compania Mowag către statul român „în urma derulării unor programe de înzestrare și pentru care au fost încheiate acorduri de compensare“.

Conform legii offset, compania americană Mowag era obligată să investească minim 80% din valoarea contractului de achiziție în economia românească.

De ce s-a făcut donația în anul 2017? Surse din cadrul MApN susțin că americanii de Mowag aveau restanțe la implementarea obligațiilor de offset: „În anul 2017, s-a dat o Hotărâre de Guvern prin care i s-a atribuit companiei Mowag un contract cadru de 895 milioane de euro pentru a livra 227 de transportoare Piranha V.

Dacă nu își îndeplinea integral obligațiile de offset pentru contractul anterior, compania Mowag nu putea primi noul contract“.

Dar noul contract a fost primit de Mowag în ciuda problemelor de la primul. De data aceasta, obiectul contractului a fost livrarea a 227 transportoare Piranha V.

Ca și în cazul contractului Piranha IIIC, noile Piranha V au avut mai multe defecțiuni.

Principala problemă a fost turela produsă de Elbit, care a picat la teste, dar transportoarele au fost recepționate la cererea actualului ministru al Apărării, liberalul Nicolae Ciucă.

Neregulile din acest contract au fost prezentate cu lux de amănunte într-un raport al Curții de Conturi, dar raportul a fost secretizat.

Rachete, coincidențe, contracte

După același tipar, Armata a primit o donație și ca urmare a derulării afacerii EuroSpike.

În decembrie 2014, Ministerul Apărării Naționale a atribuit prin negociere directă companiei EuroSpike (Germania) un contract de aproximativ 16,7 milioane lei pentru achiziționarea de rachete Spike.

A urmat alte două contracte atribuite tot prin negociere directă în Ajunul Crăciunului din 2015.

Valoarea contractelor a fost de 92,7 milioane euro, respectiv 17,9 milioane euro pentru achiziționarea de sisteme rachete antitanc portabile și „mijloace antitanc“, adică rachete ghidate antitanc.

Ulterior, pe 7 ianuarie 2016, premierul Dacian Cioloș a făcut o vizită în Germania pentru o întrevedere oficială cu cancelarul Angela Merkel.

La o săptămână după ce premierul s-a reîntors în țară, pe 14 ianuarie, Romtehnica a scos la lumină alte două contracte atribuite firmei EuroSpike, de la care s-au cumpărat rachete ghidate antitanc în valoare de 18,9 milioane euro, respectiv 1,2 milioane euro, conform dezvăluirilor făcute de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI).

La scurt timp după dezvăluirile făcute de CRJI, oficialii MApN au susținut, în revista „Observatorul militar“, că nu există nicio legătură între vizita premierului Dacian Cioloș în Germania și atribuirea directă a celor patru contracte. 

Pe 23 decembrie 2016, EuroSpike a mai primit un contract, de 21,5 milioane euro. Iar, în decembrie 2017, un altul, de patru milioane de euro. În total, 159,7 milioane de euro.

Trei milioane donate, 160 încasate. Euro

Eurospike GmbH este o firmă de tip joint venture înfiinţată în 2004 de companiile Rafael Advanced Defense Systems Ltd (Israel), cu 20%, Diehl BGT Defence & Co. KG şi Rheinmetall Defence Electronics GmbH, ambele din Germania, cu câte 40%. Rachetele antitanc Spike au fost concepute de israelienii de la Rafael şi fabricate încă din 1997.

Contractele încheiate între Romtehnica și EuroSpike privind achiziționarea rachetelor și a sistemelor de lansare sunt prevăzute cu clauze de offset, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2002, care reglementează operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În acest sens, firma EuroSpike avea obligația să facă operațiuni economice de compensare a României în valoare de cel puțin 80% din valoarea contractelor.

Practic, compania germană poate face compensarea sub diverse forme, de la investiții directe și indirecte până la exporturi, transfer de tehnologie sau donații.

Ministerul Apărării Naționale a transmis, la solicitarea Newsweek România, că firma EuroSpike a donat în 2019, în baza Acordului de compensare 418 din 22 ianuarie 2016, cinci simulatoare pentru instruire interior Spike și 17 echipamente mecanice de instruire Spike.

Valorea unui simulator a fost de 276.000 euro, iar a unui echipament de 60.000 de euro. În total, valoarea celor două donații se ridică la suma de 2,4 milioane euro.

Tot în anul 2019, EuroSpike a mai donat două simulatoare pentru instruire interior Spike în valoare de 550.000 euro. Ultima donație a fost făcută în baza Acordului de compensare 444 din 13 martie 2018. (Petru Zoltan – Newsweek).

Administratie

Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.

Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile

Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.

Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute

În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații

Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență

Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori

Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
  • Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.

Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.

Citeste in continuare

Administratie

Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
  • Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări

Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză

Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.

  • A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
  • A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
  • A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv20 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv20 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv20 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv20 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv20 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv20 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv