Connect with us

Featured

Costel Barbu, căutat de servicii!/Orban, executat!/S-a dat drumul la Dosarul UNIFARM!/Gorghiu ia Senatul, Barna la Camera Deputaților

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Se mișcă plăcile tectonice în Partidul Național Liberal mai ceva decât în Haiti. Și cum nimic nu este întâmplător pe lumea asta, la doar câteva ore după ce am dezvăluit punerea lui Florin Cîțu sub ”înaltul protectorat” britanic prin intermediul ”omului MI6” în România, Raed Arafat, tabăra premierului primește o gură de oxigen izbăvitoare. Și menită a deturna agenda publică de la scandalul dosarului penal al lui Florin Cîțu în Statele Unite ale Americii. Printr-un alt dosar penal…

Virgil Guran a vrut să se bage în față la dosare…

Dar, de această dată, unul care îl vizează pe Ludovic Orban! Cel ai cărui susținători, după cum avertizam în urmă cu doar câteva zile, s-au grăbit să deschidă șampania victoriei. Mai ales că nici Ludovic Orban, nici minuscula grupare din sistem care încă îl susține pe acesta neavând niciun merit real în ”îngroparea” lui Florin Cîțu. Prietenii DGSE știu prea bine de ce! Oricum, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că, gata, s-a dat OK-ul pentru a se da drumul la dosarul UNIFARM. Iar odată cu ”cooptarea” și a lui Ludovic Orban în ”hora penalilor” odată cu relansarea acestei anchete declanșate în urmă cu peste un an, noii prieteni externi ai lui Cîțu îi mai eliberează acestuia gâtul din ștreangul mediatic al primelor două dosare. Adevăratul scop urmărit fiind ca, astfel, susținătorii lui Ludovic Orban să fie îndeajuns de timorați încât să nu mai dea drumul și la cel de al treilea val al dezvăluirilor, cel al ”prafurilor”.

Iohannis nu mai are ochi pentru Orban…

Chiar dacă pentru asta Cîțu a fost nevoit să plătească ”prețul corect” nu doar noilor ”stăpâni”, dar și useriștilor. Cei care ar urma să primească, după mazilirea lui Orban, Președinția Camerei Deputaților pentru actualul vicepremier ”decorativ” Dan Barna…

Costel Barbu, căutat de servicii!

”Se strânge lațul la Orban : Costel Barbu, căutat de Servicii” titram ”lovitura” din 28 iunie. Pentru că, deși Virgil Guran s-a simțit imediat cu musca pe căciulă și a început să urle ca din gură de șarpe că serviciile îi pregătesc lui un dosar, ”dulăul” lui Orban trebuie să mai aibă ”puțintică răbdare”… Pentru că o să vină și rândul apăsării pedalei accelerației DNA pe anchetarea licitației camioanelor militare.

Gorghiu ia Senatul, Barna la Camera Deputaților

Până atunci însă, ghinion, vorba președintelui Iohannis, ofițerii de informații au deschis deja o nouă pistă. Și lucrurile se precipită serios, mai ales că până și cei mai apropiați oameni ai lui Ludovic Orban recunosc că fostul secretar general adjunct al Guvernului reprezintă adevărata ”nucleară” care poate dinamita alegerile de la viitorul Congres. Guran fiind perceput chiar ca o simplă ”petardă” pe lângă Barbu, ”Bitanu” despre care se spune că le-ar fi făcut prea ca la țară… Iar faptul că deja se pun întrebări despre Barbu arată că tabăra Cîțu a primit ”verde” pentru declanșarea unui nou ”puci în justiție” care să îi clatine decisiv poziția lui Orban.

Voturile Sudului, decisive!

Mai ales că, nu trebuie uitat că, până la primirea funcției de secretar general adjunct al Guvernului, Costel Barbu a reprezentat, fără putință de tăgadă, unul dintre motoarele organizării liberale din teritoriu. Astfel că poziția de forță a acestuia l-a transformat pe Barbu într-unul dintre liderii liberali despre care se spune că ar avea ”în buzunar” voturile mai multor organizații județene din Sudul României. Astfel că un calcul extrem de pragmatic arată că la Congresul PNL, unul care se apropie vertiginos, Costel Barbu poate aduce voturile decisive, pentru oricare din cele două tabere, aflate în plin război pe viață și pe moarte. Iar cum numărătoarea prealabilă este încă una destul de încâlcită, rolul lui Costel Barbu a crescut exponențial în ultimele zile.

Nazare, executat de Cîțu pentru că i-a stricat combinația Eurobond!

Mai ales de când partea iohannistă a serviciilor și-a mobilizat teribila mașinărie de ”surse autorizate informative” și colaboratori, cu ordinul expres de a da de îndată ”tot ce au” despre ”Bitanul” Barbu. Însă, după cum suna ultimul avertisment, ceea ce i-a surprins cu adevărat până și pe inițiații sistemului nu a fost faptul că s-a ajuns, în cele din urmă, și la Costel Barbu. Mai ales că și ”Bitanul” s-a expus în prea multe scandaluri publice… Numai că adevărata preocupare este de ce ”vânătorii” lui Barbu nu au pus întrebări punctuale, care să permită declanșarea imediată a unei anchete penale. Ci au preferat doar să bată apa în piuă cu tot felul de curiozități despre legăturile deja cunoscute ale fostului secretar general adjunct al guvernului cu diverși oameni de afaceri. De parcă susținătorii premierului Cîțu s-au gândit să îi acorde astfel răgazul necesar lui Barbu pentru a schimba taberele… Mai ales după ”experimentul reușit” Eugen Pîrvulescu, tot la Teleorman…

Alina Gorghiu, al doilea om în stat!

”Visurile de mărire ale blondei Elena Udrea în timpul celui de al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu par niște simple copilării de fată mare a politicii față de ambițiile blondei Alina Gorghiu în cel de al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis” avertizam pe 2 august. Atunci când subliniam și că, deși inițial a refuzat orice apropiere de ”devoratoarea de bărbați de stat” de la vârful politicii liberale, până și Iohannis a ajuns acum să îi facă jocurile unei Alina Gorghiu care nu uită și nu iartă.

Gata, dosarul UNIFARM explodeaza la țanc pentru tabăra premierului

Dar mai ales care, concomitent cu plătirea polițelor trecutului față de Ludovic Orban își pregătește deja terenul pentru îndeplinirea marelui său vis. Cel de a deveni prima femeie președinte din istoria României. Până atunci însă, Alina Gorghiu va trebui să se mulțumească doar cu a doua poziție în statul român, ea urmând a fi recompensată cu Președinția Senatului. În timp ce, în cadrul unui troc politic mai larg, actuala șefă de la Senat, Anca Dragu ar primi la schimb, drept premiu de consolare, conducerea unuia dintre ministerele importante ale Guvernării. Mișcarea fiind tolerată mai ales de Dan Barna. Cel care, fiind ținut de decor la Palatul Victoria, nu ar refuza la rândul său Președinția Camerei Deputaților!

Afacerea Eurobond, 385 milioane de euro!

În mod oficial, premierul l-a schimbat pe ministrul Finanțelor pentru că… a putut. Ce este drept, nici Alexandru Nazare nu a fost prea explicit cu privire la eventuala justificare care s-a aflat în spatele acestei ”execuții sumare”. Lăsând doar de înțeles că această mazilire s-ar datora faptului că nu s-a plasat alături de premier într-un clip de promovare a acestuia. Nazare mărturisind în acest sens și că Florin Cîțu însuși i-ar fi recunoscut că demiterea nu ar avea vreo legătură cu rezultatele înregistrate la conducerea Ministerului Finanțelor, ci cu ”echipa”. Totuși, stranie coincidență, prima cerere de revocare a lui Nazare a avut loc exact cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri. Și, într-adevăr, o astfel de mișcare în pragul acestei operațiuni financiare majore ar fi putut avea ”efecte adverse” catastrofale. Însă aceasta este doar o parte a adevărului din spatele ”ejectării” lui Nazare din Guvern. La ”next level” al sistemului știindu-se deja foarte bine – deși se tace! – că Nazare s-a opus de fapt ”ofertei de nerefuzat” a premierului de ”subapreciere” a acestor eurobonduri, ceea ce ar fi dus la o pierdere calculată la Ministerul Finanțelor de aproximativ 386 milioane euro! Pierdere care astfel nu a mai fost bifată în dreptul statului român, ci în prognozele calculate de  ”clienții” lui Florin Cîțu de pe piața bancară. Și totodată cei despre care există informații că ar fi asigurat ”mintea limpede” de la Palatul Victoria că are ieșirea de rezervă asigurată în board-ul BERD. Astfel că Florin Cîțu are acum nevoie ca de aer de Dan Vâlceanu în fruntea Ministerului Finanțelor, dacă vrea să își onoreze promisiunile făcute noilor săi prieteni externi. Pentru că altfel, dacă România nu continuă să se împrumute orbește de la marii jucători de pe piața bancară, atunci chiar că nimeni nu este de neînlocuit…

Exclusiv

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Publicat

pe

De

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)

Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!

„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!

Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.

Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.

„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!

După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.

„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”

De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).

Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?

 

Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!

„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.

Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.

Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.

Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)

Publicat

pe

De

Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.

Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.

Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.

În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.

„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!

Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)

Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.

Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!

Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?

Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.

Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.

Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.

Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.

Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.

Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.

Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.

Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.

De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.

Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.

Contrastele sunt strigătoare la cer:

  • Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
  • Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
  • Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.

Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?

Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național

Publicat

pe

De

Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.

Acuzații de ignorare a regulamentelor militare

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.

„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale

Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv2 ore ago

SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)

Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să...

Exclusiv17 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv