Featured
Cîțu va pleca la BERD când i-o va cere Iohannis/SIE se leapădă de Cîțu!/De la Liceul Energetic la Grinnell College
(Preluare National – Catalin Tache):
Iată că teribila mașinărie a propagandei operative a reușit – doar ”beneficiarii finali” ai acestei campanii știu cu ce eforturi logistice și mai ales ce costuri! – să impună teza conform căreia Florin Cîțu este ”indestructibil”! Pentru că, după ce nu a reușit să promoveze examenul de admitere la Academia de Studii Economice din București, ar fi fost crescut de către oamenii Serviciului de Informații Externe.

Serviciu care l-ar fi cooptat în propria sa ”zonă gri”, trimițându-l la studii la Grinnell College, pe încă nu se știe exact ai cui bani. Mai ales că vorbim, totuși, de 160.000 dolari, numai taxele de studiu la acea dată. Iar în anii petrecuți în statul Yowa, junele Florin Cîțu ar fi fost preluat operativ, nici mai mult nici mai puțin, decât direct de către CIA! Atoinfluenta agenție americană păstrându-l în ”adormire” până ce, iarăși nu se știe de ce, dintre toți acoperiții serviciilor din debila clasă politică românească s-a decis să meargă tocmai pe mâna ”hipsterului” Cîțu. Cel care, cu doar câteva luni înainte de a fi numit în fruntea Guvernului României, plângea ca ”o fetiță” în fața liderilor PNL – unii zic că la propriu!- că nu îl lasă în pace ”spionul rus” Orlando Teodorovici. Iar toată această poveste de succes de-a dreptul halucinantă pentru inițiații sistemului a avut darul nu doar de a îl legenda pe Florin Cîțu drept ”omul americanilor”, dar și de a îl ”împacheta” drept ”acoperitul” SIE!

Ceea ce nu poate decât dăuna grav desfășurării activității ”externilor”, prin atragerea în această ”mlaștină” politică. Numai că ”podul de piatră” construit între imaginea lui Cîțu și cea a SIE iată că tocmai s-a dărâmat! Din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră reieșind că ”operativii” Serviciului de Informații Externe și-au informat omologii occidentali că ”se leapădă” de actualul premier. Așa că Florin Cîțu nu este omul SIE! Și nici omul CIA! Ci al ”Grupului de la Zexe”! Grup ai cărui membri l-au și impus premier, în timp ce Cîțu aștepta umil ”decizia finală” în ceea ce îl privește, în casa de pe strada Leonida, colț cu Icoanei, pe stânga cum vii dinspre mica benzinărie Petrom. Acest ”share location” fiind atât de explicit nu doar pentru a se ști ”că se știe”… Dar mai ales pentru a fi readuși cu picioarele pe pământ cei care au dat garanții că nici nu există locație mai impenetrabilă informativ ca aceasta!
De la Liceul Energetic la Grinnell College.
Acesta este destinul școlar absolut șocant al lui Florin Cîțu. Cel despre care colegii săi de ”leat” de la Liceul Energetic din Râmnicu Vâlcea au ajuns să dezvăluie că atât de pasionat era Cîțu de carte, încât ar fi luat nota 4 la examenul de treaptă din anul 1988. Astfel că ar fi trebuit să își continue studiile la Școala Profesională, numai că un ”binefăcător” cu pix de la Inspectoratul Școlar Vâlcea ar fi reușit totuși să îl ”tolereze” în continuare la Liceul Energetic. Unitate școlară ”de elită”, de unde Cîțu ar fi încercat apoi, fără succes, să intre la ASE. Însă în cele din urmă s-a lăsat păgubaș, așa că a trebuit să se mulțumească cu admiterea la nou înființata Universitate privată Româno – Americană.

După care a ajuns direct student la Colegiul Grinnell din statul american Yowa! Dar nu prin obținerea unei eventuale burse de studiu, așa cum au beneficiat toți ceilalți actuali lideri ai statului român racolați încă de atunci de diverse servicii secrete străine, ci prin achitarea taxelor școlare. Cele care, în acea perioadă porneau de la 40.000 de dolari pe an. Și mai interesant fiind că Florin Cîțu, cel care a încercat în zadar să intre în țară la ASE și care se prezintă ca un bancher pur sânge a ales să urmeze – pe ai cui bani? – un colegiu privat care își face reclamă prin disicpline școlare precum filosofia, literatura și istoria! Singura explicație dată vreodată de Florin Cîțu despre miracolul trăit pe persoană fizică prin ajungerea la Grinnell fiind un sec ”m-a ajutat un fost absolvent”…
Preia agenda LGBTQ
Dar uite ce repede au trecut anii de când misteriosul absolvent de Grinnell College l-a luat cu el în Yowa pe tânărul de nici 20 de ani Florin Cîțu și acesta este acum ditamai premierul României! Și încă unul care, dacă planul de a prelua și conducerea Partidului Național Liberal tot pare a fi în grafic, lucrează acum intens la un alt proiect de țară, menit a îi consolida imaginea acestuia în fața partenerilor occidentali. Și mai ales de a îi întări și mai mult ”eticheta” de om al democraților americani. Sursele noastre susținând că noul ”proiect de țară” al premierului Cîțu, în paralel cu cel de a împrumuta de pe piața externă cât mai multe miliarde de euro este ”preluarea agendei LGBTQ”. Dar după alegerile interne din partid, pentru a nu deranja cumva în această perioadă încă delicată orgoliile tradiționaliștilor lideri liberali din Ardeal… După care Florin Cîțu va putea poza într-un premier ”anti – Orban”! Nefiind însă vorba de actualul președinte al PNL, ci de premierul suveranist al Ungariei. Pentru că, în timp ce acesta din urmă promovează campania anti – LGBTQ, Cîțu va așeza România pe harta țărilor care susțin diversitatea sexuală. Și încă de o manieră care nu va avea cum să nu atragă atenția și eventualele laude ale Administrației Biden, după cum și-au făcut calculele adevărații promotori ai lui Cîțu…
Are retragerea asigurată la BERD
Astfel că Florin Cîțu mai are de bifat trei borne ale ”foii de parcurs” pentru a se putea retrage, în sfârșit, la BERD, acolo unde i s-a negociat o sinecură mult râvnită. Pentru că, așa după dezvăluiam în ”lovitura” din 4 iulie, ”înțelegerea subterană dintre cele două Palate, Victoria și Cotroceni prevede ca Florin Cîțu să cedeze șefia Guvernului atunci când președintele Klaus Iohannis îi va cere acest obedient gest politic. Unul care, culmea, pentru Cîțu nici măcar nu reprezintă un mare sacrificiu, acesta neavând de gând să se lege prea mult la cap cu șefia Guvernului sau cea a Partidului Național Liberal. Mai ales că actualul premier are promisiunea fermă că va beneficia de susținerea necesară pentru a își vedea adevăratul vis cu ochii și a fi cooptat în conducerea BERD”. Până atunci însă, Florin Cîțu trebuie să ducă la bun sfârșit puciul anti – Orban din interiorul Partidului Național Liberal. Să adopte ”agenda LGBTQ” și să împrumute bani, cât mai mulți bani, în actualele condiții de creditare care deja îl scot din sărite pe guvernatorul Băncii Naționale a României…
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Exclusiv
SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)
Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.
Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.
Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.
În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.
„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!
Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)
Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.
Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!
Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?
Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.
Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.
Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.
Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.
Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.
Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.
Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.
Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.
De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.
Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.
Contrastele sunt strigătoare la cer:
- Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
- Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
- Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.
Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?
Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum 24 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 24 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 24 de oreVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



