Connect with us

Administratie

Ce e tradiția?

Publicat

pe

 După cum ne spune etimologia („trado, tradere”, a transmite), e ceea ce ne transmit generațiile trecute; ceva construit de ele, probat în timp, din care multe au fost eliminate și multe rafinate de la o generație la alta. Nimic înțepenit, nimic constrângător, deci, ci un cadou adaptabil, ca să zic așa.
Tradiția, fie ea culturală, lingvistică, morală, religioasă, evoluează firesc. De pildă, ce era valabil într-o societate preponderent rurală nu mai e valabil azi. La rândul ei, tradiția creștină s-a debarasat în timp de diverse superstiții și practici, încercând necontenit să separe ce e esențial și valoros de ce e sedimentar, dar totodată adâugând constant noi contribuții la tradiția inițială.
Ca să înțelegem mai bine: limba face incontestabil parte din tradiția noastră. Ea ne-a fost dată, nu am inventat-o noi. Deși fiecare generație și fiecare locutor o adaptează din mers, totuși ea rămâne în cea mai mare măsură comună tuturor. Firește, limba se schimbă permanent în timp și variază în funcție de originea, vârsta, educația sau nevoile pragmatice ale fiecăruia. Cu timpul, ajungem să nu mai înțelegem fără educație filologică limba de acum câteva secole, dar ar fi absurd să nu ne înțelegem om cu om și generație cu generație.
Acum, imaginați-vă că ar veni unii și ar spune: „Fiindcă e tradițională, limba e o porcărie constrângătoare, medievală (da, și limbile vorbite azi în Europa s-au decantat în Evul Mediu) de care trebuie să ne descotorosim, sau să o schimbăm radical. Fiecare trebuie să își poată defini propria limbă. Nu trebuie să existe gramatică normativă, fiindcă nimic (sau orice) e normal. Progresul înseamnă eliberarea de limbă.”
Sigur, exemplul poate părea forțat. Unii ar putea obiecta că avem nevoie de limbă ca să comunicăm, să cerem pâine, dar nu și de religie, obiceiuri, naționalitate, literatură și cultură națională etc. Dar la fel de bine putem spune că nu avem nevoie nici de educație, în general, sau de ideologii (o, da!), sau de orice sistem de valori, care la rândul lor se bazează pe o tradiție, fie ea veche sau recentă.
Vedeți așadar că e o grozăvie să vrei să îți arunci tradiția la gunoi, nerăbdător să fii propria ta creație, să înceapă totul cu tine, în numele progresului și al viitorului.
Acestei atitudini puerile, răzgâiate și nerăbdătoare i se opune postura conservatoare. Conservatorismul nu înseamnă înțepenirea într-o poză veche de 30, 100 sau 1000 de ani, fiindcă așa ceva ar fi absurd, ci acceptarea tradiției și a ritmurilor în care ea se schimbă firesc, organic. A fi conservator înseamnă, până la urmă, să primești tradiția ca pe un cadou plastic, să nu o resimți ca pe o povară bolovănoasă, să fii bucuros că nu trebuie să începi de la zero, ci ai o moștenire probată în timp cu prețul greșelilor, suferințelor, ingeniozității și înțelepciunii generațiilor trecute. (Adrian Papahagi – conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”. Medievist, doctor în filologie la Universitatea Paris IV-Sorbonne (2006), a fost elev străin al École Normale Supérieure și bursier al The Warburg Institute-Londra, Maison française d’Oxford și New Europe College-București).

Administratie

Filiera suedeză în Delta Dunării: Motoare de barcă furate din Scandinavia, depistate de polițiștii din Tulcea

Publicat

pe

De

O acțiune de rutină pentru combaterea infracționalității transfrontaliere s-a transformat într-o captură internațională importantă pe teritoriul județului Tulcea. Polițiștii de frontieră au reușit să identifice și să scoată din circuit bunuri care făceau obiectul unei alerte de confiscare emise de autoritățile din Suedia.

Acțiune împotriva crimei transfrontaliere: Bunuri căutate de Suedia identificate în posesia unui român

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Tulcea au desfășurat recent o operațiune amplă în zona de competență, vizând prevenirea faptelor ilegale la graniță. În cadrul acestor verificări, atenția agenților s-a concentrat asupra unui cetățean român care deținea două motoare de ambarcațiune a căror proveniență a ridicat suspiciuni imediate.

Conform informațiilor furnizate de sursa citată, suspiciunile polițiștilor au fost confirmate în momentul în care datele componentelor au fost introduse în sistemele de verificare. Interogarea bazelor de date specifice a scos la iveală faptul că ambele motoare erau semnalate ca bunuri căutate pentru confiscare de către autoritățile suedeze, fiind cel mai probabil rezultatul unor activități infracționale desfășurate în statul nordic.

Dosar penal pentru tăinuire: Motoare de ambarcațiune în valoare de 57.000 de lei au fost confiscate de autorități

Valoarea totală a celor două motoare de barcă a fost estimată la aproximativ 57.200 de lei. Imediat după confirmarea alertei internaționale, bunurile au fost ridicate și depuse la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor și pentru a fi demarate procedurile de returnare către proprietarii legali sau către autoritățile solicitante.

Potrivit Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. În prezent, ancheta continuă pentru a stabili traseul parcurs de aceste bunuri din Suedia până în România și pentru a identifica toate persoanele implicate în această rețea de trafic cu obiecte furate. Măsurile legale finale vor fi propuse la încheierea cercetărilor, sub coordonarea unității de parchet competente. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Captură de lux pe DN 5: Poliția de Frontieră Giurgiu a confiscat sute de parfumuri contrafăcute provenite din Turcia

Publicat

pe

De

Într-o acțiune rapidă desfășurată pe principala arteră care leagă frontiera de sud a țării de Capitală, polițiștii de frontieră au interceptat un transport ilegal de produse de parfumerie. Marfa, care ar fi valorat o mică avere dacă ar fi fost originală, a fost retrasă de pe piață înainte de a ajunge la consumatori.

Operațiune tip blitz la Giurgiu: Peste 700 de sticle de parfum descoperite într-un autocar turcesc

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au organizat o acțiune de control punctuală pe DN 5, vizând combaterea traficului cu produse ilegale. În cadrul acestei operațiuni, agenții au oprit pentru verificări un autocar înmatriculat în Turcia, care efectua o cursă regulată pe ruta Turcia-România, condus de un cetățean turc.

Conform informațiilor furnizate de sursa citată, la control au participat echipe mixte din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu și ai Compartimentului Sprijin Operativ. În urma verificării amănunțite a compartimentelor vehiculului, polițiștii au descoperit 795 de produse de parfumerie care purtau însemnele unor mărci de prestigiu, însă prezentau toate semnele unor produse contrafăcute.

Prejudiciu de peste 300.000 lei: Marfa de contrabandă a fost depusă în camera de corpuri delicte

Bunurile depistate, care aparțineau unui pasager de cetățenie turcă, au fost evaluate la aproximativ 318.000 lei, sumă ce reprezintă valoarea de piață a produselor dacă acestea ar fi fost comercializate ca originale. Întreaga cantitate de parfumuri a fost ridicată imediat de autorități și depusă în camera de corpuri delicte pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, pe numele persoanelor implicate au fost întocmite acte de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”. La finalizarea anchetei, urmează să fie luate măsurile legale care se impun în acest caz de încălcare a regimului mărcilor.

Protecția drepturilor de proprietate intelectuală: Autoritățile intensifică controalele împotriva traficului cu produse piratate

Această captură face parte dintr-un efort constant al polițiștilor de frontieră de a proteja piața internă și drepturile de proprietate intelectuală. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a subliniat că astfel de acțiuni au loc zilnic în întreaga zonă de responsabilitate, fiind vizate în special rutele internaționale de transport persoane și marfă.

Sursa citată reiterează angajamentul instituției în combaterea faptelor ilegale, subliniind că traficul de produse contrafăcute nu afectează doar titularii de mărci, ci poate reprezenta și un risc pentru sănătatea consumatorilor, având în vedere proveniența incertă a substanțelor utilizate în fabricarea acestor parfumuri „pirat”. (Sav N.).

Citeste in continuare

Administratie

Călătorii mai simple cu minorii în străinătate: Poliția de Frontieră elimină obligativitatea cazierului în format fizic

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română vine în sprijinul cetățenilor care plănuiesc deplasări internaționale alături de copii, implementând măsuri de debirocratizare a controlului la punctele de trecere. O schimbare majoră vizează eliminarea necesității de a prezenta documente pe suport de hârtie care pot fi acum verificate instantaneu prin sisteme informatice.

Verificări electronice la punctele de trecere: Tehnologia înlocuiește prezentarea fizică a cazierului judiciar

Într-un efort de a simplifica formalitățile de călătorie, Poliția de Frontieră Română a anunțat că persoanele care însoțesc minori în afara țării nu mai sunt obligate să dețină certificatul de cazier judiciar în format fizic. Această măsură reprezintă un pas important spre digitalizarea serviciilor publice și fluidizarea traficului la frontieră.

Conform precizărilor făcute de sursa citată, verificarea existenței acestui document se realizează acum electronic. Polițiștii de frontieră accesează bazele de date în momentul controlului, eliminând astfel stresul pasagerilor de a mai purta grija unui document suplimentar pe suport de hârtie. Această procedură contribuie direct la reducerea numărului de acte necesare pentru însoțitorii de minori.

Condițiile legale rămân ferme: Declarațiile de acord și actele judecătorești sunt în continuare obligatorii

Deși procedura privind cazierul a fost simplificată, Poliția de Frontieră Română atrage atenția că celelalte cerințe legale pentru ieșirea din țară a cetățenilor români minori rămân neschimbate. Autoritățile subliniază importanța respectării legislației în vigoare pentru a evita întoarcerea de la graniță.

Potrivit sursei citate, însoțitorii trebuie să prezinte în continuare, după caz, declarația de acord a părinților, hotărârile judecătorești definitive sau alte documente specifice prevăzute de lege. Instituția reamintește că aceste reguli sunt esențiale pentru protecția minorilor, iar simplificarea verificării cazierului nu scutește cetățenii de responsabilitatea de a avea restul documentației complete și corect întocmite. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de minute ago

De vânzare: stat de drept ușor folosit, preț negociabil în milioane de euro

700 DE MILIOANE ȘI-O LEGE LA OFERTĂ Cum s-a „prostituat” legea pentru PNRR, la Curtea de Apel București FSANP LA...

Exclusiv12 ore ago

JUSTIȚIARUL DE TERASĂ CU TIKTOK LA CENTURĂ ȘI MORALĂ LA REDUCERE

CUM SE NAȘTE UN EROU DE LIVE DINTR-O TRAGEDIE REALĂ În județul Neamț, unde oamenii încă mai știu ce înseamnă...

Exclusiv12 ore ago

VICEPRIMARUL CARE NU SE FEREȘTE DE ADEVĂR: ALEXANDRU SĂRARU ȘI BĂTĂLIA PENTRU IDENTITATEA PLOIEȘTIULUI

CÂND ALȚII TAC DE FRICĂ, SĂRARU SPUNE PE NUME Într-un context politic în care prea mulți aleși preferă să tacă,...

Exclusivo zi ago

Breaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani

O știre pozitivă, dar prea pozitivă ca să intereseze pe cineva? La capitolul „fapte pozitive” din județul Prahova, unde de...

Exclusivo zi ago

De la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute

Restaurant „de fițe”, clientele de clan: Ploieștiul și-a făcut ring de luptă în centru În centrul Ploieștiului, la doi pași...

Exclusivo zi ago

Pensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală

Când nu te mai țin nervii la ședință, te ține pensia specială Un șef din IPJ Prahova, etern împuternicit pe...

Exclusivo zi ago

Cămătar Center Bărcănești: drum național ocupat, instituții în poziția ghiocel (IPJ PRAHOVA)

Magazin cu roți pe DN, legea în șanț: cum a ajuns Bărcăneștiul parcare pentru un „cămătar strategic” Comerț pe carosabil,...

Exclusivo zi ago

Evadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP

Evadare de pe șantier: sirene, comisii, ședințe, breaking news Când un deținut a fugit de la punctul de lucru exterior...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Băicoi, republica panourilor ilegale: „STOP VEXLER”, START CIRC. Statul numără melci, extremismul ridică schele

Băicoi, kilometrul zero al tupeului: panouri fără acte, lege făcută afiș Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul...

Exclusiv2 zile ago

Republica Scorțeni: Codul Penal – regulament de ordine interioară, avertizorul de integritate – dușmanul poporului

Pe 12 iunie 2026, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a publicat articolul „Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele...

Exclusiv2 zile ago

EVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI

Pamflet usturător despre cum se răsplătește „excepționalul” în sistemul penitenciar GARDUL E MIC, SALARIUL E MARE La 12 august 2025,...

Exclusiv3 zile ago

Țara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT

Operațiunea „SAFE”: Salvăm pe cine trebuie, nu ce trebuie În România anului 2026, „securitatea națională” pare să însemne altceva decât...

Exclusiv3 zile ago

DN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani

Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier spre strada Înfrățirii, România își arată, simultan, toate fețele:...

Exclusiv3 zile ago

Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele regat al lui Barbu Iulian Constantin

Când Codul Penal devine regulament de ordine interioară Într-o comună liniștită din Prahova, Scorțeni, instituțiile statului par să funcționeze după...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv