Featured
DIICOT, lăsată singură contra traficului de țigări din Vama Vărșand/De ce nu este lăsată să avanseze ancheta bombei de la Arad…/Bomba de la Arad explodează la vârful DNA!
(Preluare National – Catalin Tache):
Ancheta asasinatului mafiot de la Arad reprezintă un adevărat moment de răscruce pentru întreg sistemul. Pornind de la structurile de Poliție și Parchet și până la serviciile secrete. Cu tot cu judecătorii care poate până la urmă ar putea să facă un efort și să piardă câteva ore de vacanță, pentru ca liderii contrabandiștilor să nu mai fie lăsați liberi două-trei zile, ca să binevoiască magistrații să își așeze posterioarele atât de bine plătite pe scaunele din instanță. Pentru că, altfel, după ”umilința de la Caracal” – care s-a soldat doar cu lustruirea statuii de ”erou” a lui ”Dandy” Remulus Dan Varga, cel care acum se visează ditamai Procurorul General al României – recăpătarea încrederii opiniei publice în structurile statului român va deveni o utopie.


Acolo unde o parte a mărfii este fructificată în piețe, ziua în amiaza mare, în timp ce, prin punctele de trecere a frontierei Vărșand și Nădlac ”grosul” trece granița spre destinația finală, Marea Britanie. Profitul la un singur astfel de convoi putând ajunge până la 4 milioane de euro! Bani ”să mănânce” toată lumea… Numai că plângerea din iulie 2019 a fost ținută ”la sertar”, astfel că dinamica operativă a anchetei tocmai ce a impus intervenția structurilor contrainformative.
Gavra și Bologa, ”frați de sânge”
Fără nicio relevanță la vedere cu ancheta de la Arad, sursle naoster susțin că ntre procuorul șef al direcție naționale Anticorupție, Crin Bologa și ”numărul doi” din DNA, Codrin Gavra există o legătură mai mult decât veche și trainică. Practic, Bologa și Gavra fiind ”frați de cruce”. Astfel că la un anumit nivel al sistemului există deja ”suspiciuni erzonabile” privind formare aunuio nou pol de putere, mai ales că Bologa ar pregăti deja terenul pentru a îl lăsa pe Gavra în locul lui. Cel care, nu trebuie uitat, a fost lăudat public de Laura Codruța Kovesi, pe când ”Zeița Cătușelor” i-a mai acordat această onoare doar ”paraditorilor” ”Portocală” Negulescu și ”Lucică” Onea de la structura de elită” a DNA Ploiești. Acum, ce-i drept, nici măcar ”resursele umane” de la Ministerul Justiției nu prea mai pot băga mâna în foc care este statutul actual al celui preaslăvit de propaganda mediatică drept ”cel mai dur procuror” sau ”Cattani de Timișoara”.

Pentru că, dacă împuternicirea lui Gavra a expirat la sfârșitul lui martie, singura modificare notabilă făcută de ”transparenta” DNA a fost scoaterea acestuia de la rubrica ”conducere” de pe site-ul oficial. Însă cum între timp nu s-a organizat nici alt concurs pe care să îl fi câștigat Gavra, dar acesta nu a fost văzut nici la fostul loc de muncă de la DNA Timișoara sau acasă la Vărșand, înseamnă că ”durul” e tot la butoanele operative ale Structurii Centrale a DNA. Acolo de unde s-a reluat ilegalul procedeu de alimentare a ”unităților media” cu informații menite strict a pune presiune pe cei ”însemnați”. Cazul Nelu Iordache fiind doar ultimul exemplu că ”Monstrul se întoarce”…
Vărșand, nu Corleone!
La 14 aprilie 2020, CSM aviza surprinzătoarea ”delegare în funcția de procuror adjunct al Direcției Naționale Anticorupție” a procurorului Codrin Gavra, originar din localitatea arădeană Vărșand, cunoscută și drept ”Corleone al României”. Iar în timp ce unii au ridicat nepăsători din umeri că ”numărul doi” din DNA a ajuns un ”oarecare”, inițiații sistemului nu au uitat însă că Laura Codruța Kovesi mizase mai de mult pe Codrin Gavra. Încă de când îl evidenția public ”Pentru merite deosebite în activitatea profesională desfășurată în perioada 2011 – iunie 2012”.

Însă până a fi promovat la DNA Timișoara, în 2015, Gavra a ocupat timp de două mandate funcția de Procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Perioadă în care ”statul de drept” al traficanților din Arad s-a constituit atât de puternic, încât nici măcar acum nu mai poate fi destructurat de structurile centrale ale statului. Oricum, mutat la DNA Timișoara, Gavra s-a ales rapid cu eticheta de ”procurorul galben”. Dar nu neapărat pentru faptul că fratele său era consilierul europarlamentarului PNL – PD, Iosif Matula. Și nici măcar pentru că ”țintele” sale ”aleatorii” păreau a fi, deja obsesiv, rivali politici declarați ai organizațiilor județene PNL din raza de acțiune a DNA Timișoara. Dar mai ales pentru ”legăturile primejdioase” cu Nicolae Robu. Fostul primar al Timișoarei, de asemenea arădean la origine, devenind campion absolut al ”clasărilor” primite din partea ”consăteanului” Gavra de la DNA. Cu plângeri penale ținute la sertar și timp de peste cinci ani de zile… În timp ce toată țara urmărea cum sute de imobile din Centrul Vechi al Timișoarei, de la monumente istorice la spitale treceau în ”patrimoniul privat” al clanului țigănesc Cîrpaci…
El pe Robu? Sau Robu pe el?
Dar dacă Gavra a performat cu adevărat cu ceva în magistratură, atunci cu Nicolae Robu a făcut-o! Cu toate că nici acum nu se știe exact cine a protejat mai mult pe cine, Gavra pe Robu sau viceversa… Oricum, trebuie remarcat și aspectul că Gavra nu s-a autosesizat, ”nici să îl pici cu ceară”, la niciuna din nenumăratele dezvăluiri publice privind fraudarea banului public la Primăria condusă pe atunci de Nicolae Robu. Mai mult decât atât, din 2015, Gavra a fost ”setat” numai pe ”clasare” la absolut toate plângerile penale depuse împotriva aceluiași Nicolae Robu.

Ceea ce i-a adus în cele din urmă și o plângere penală ”pe persoană fizică”, în care este acuzat faptul că ”procurorul Codrin Gavra a dispus clasarea unor dosare fără să realizeze o urmărire penală efectivă și fără să administreze probe, ignorând o stare de fapt ilegală, ce continuă să persiste și care duce la sporirea lunară a prejudiciului cauzat bugetului local cu suma de 300.000 lei/lună.” Procurorul de caz Gavra fiind astfel acuzat că ar fi clasat dosarul 57/P/2016, sprijinind și favorizând o altă grupare infracțională, a cărei activitate penală face obiectul dosarului 57/P/2016. Și că astfel, prin decizia procuorului ar fi fost scăpați zeci de traficanți români și maghiari, dar și doi primari liberali din localități arădene din vecinătatea Vămii Vărșand.
Exclusiv
„Lacrimile” mafiei antigrindină: Când „salvatorii” plâng de foame pe spatele fermierilor, Agro TV recidivează în trădare!
Caracatița plânge, grâul râde!
De ani de zile, țara arde – la propriu, sub secetă, și la figurat, sub jaful banilor publici. Sistemul Național Antigrindină (SNAG), prezentat drept scutul salvator al agriculturii românești, s-a dovedit a fi, conform investigațiilor Incisiv de Prahova, nimic altceva decât o farsă costisitoare, o „biblie a mafiei antigrindină” și un „măcel climatic sub acoperire” (sursa: Articolul 3, Incisiv de Prahova). Acum, după ce ministrul Florin Barbu a avut curajul să suspende această mascaradă, „șobolanii din sistemul antigrindină au intrat în fibrilații” și s-au apucat să… plângă! Și cine altcineva să le țină isonul, dacă nu… Agro TV, „portavocea mafiei”!
În timp ce unele publicații, locale sau naționale, își arogă acum, cu o întârziere demnă de analele presei autohtone, ‘exclusivitatea’ dezvăluirilor despre sistemul antigrindină – un scenariu familiar- după cum am documentat până la saturație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc. și în tot internetul care mai are curajul să spună adevărul), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică, protejată de politicieni corupți și de foști securiști cu pensii nesimțite, aidoma cazului WHITE TOWER (aici), unde abia în 2023 începeau să „descopere” ce Incisiv de Prahova documentase și publicase deja, cu acte (adevarate rechizitorii), încă din 2020 – noi le oferim indulgența noastră, deplângându-le, totodată, lipsa cronică de originalitate și de viteză.
Agro TV: Cronica unei trădări anunțate (și recidivate) – (aici)
Am avertizat încă din prima clipă: Agro TV, odinioară pretins aliat al fermierilor, „a ales să se prostitueze în această campanie murdară și a devenit unealta de manipulare a mafiei antigrindină” . Ei bine, iată că „recidivează în trădare”, publicând un articol „subtil pentru unii, dar nu și pentru fermierii 007 sau pentru specialiști”, în care compania Intervenții Active în Atmosferă SA (IAA) – cea acuzată că „sifonează ilegal banii publici” – își varsă amarnic bocetul.
Sub pretextul „problemelor cu care se confruntă sistemul antigrindină”, Agro TV relatează cu un patos aproape tragic despre „demisii în bloc” la Centrul Zonal Antigrindină Iași. Nu mai puțin de 170 de angajați, inclusiv directorul zonal, ar fi plecat, vai și amar, pentru că… nu li s-au plătit contribuțiile sociale de peste un an de zile, iar salariile întârzie. O, drama, o, chin! Un „patrimoniu de milioane de euro” – adică lansatoare de rachete, sisteme de operare computerizate, clădiri, toate achitate, ghiciți de cine? – riscă să fie lăsat de izbeliște! Un scenariu de apocalipsă climatică, gata să smulgă lacrimi oricărui contribuabil naiv!
Lacrimile crocodilului și buzunarele publice: Anatomia unui plâns ipocrit
Aceste „lacrimi” ale IAA, transmise prin portavocea Agro TV, sunt, în limbajul „fermieri 007”, o „mostră de propagandă ordinară, bazată pe informații false, emoție ieftină și tăcere convenabilă asupra adevărului”. Să ne amintim: în timp ce se lăuda, IAA declara că „nu este doar un operator tehnic – este parte a unui sistem strategic național, construit cu resurse proprii” .
Acum, brusc, după ce ministrul Barbu a tăiat robinetul banilor publici, aceleași „resurse proprii” nu mai ajung nici măcar pentru contribuțiile sociale ale angajaților! Ce ironie crudă! Președintele IAA, Emil Sârbu, recunoaște cu un cinism demn de cauză „că plățile CAS și CASS-ul au, într-adevăr, o întârziere de 45 de zile, dar nu mi se pare că sunt motive pentru un om să-și dea demisia”. Adică, ce e 45 de zile la pensia unui om, când buzunarele erau pline până mai ieri?
Ei se plâng că sistemul e inactiv de un an, dar uită să menționeze că exact în anul fără rachete – 2025 – Prahova a înregistrat recolte ISTORICE de grâu, rapiță și porumb, cu mai puțină grindină și o reducere la jumătate a suprafețelor afectate de secetă!
Ograda statului: Fântână sărată pentru unii, izvor de aur pentru alții
În timp ce angajații IAA se confruntă cu „cuțitul la os” și presiuni să-și retragă demisiile, cineva tot râde ultimul! Directorul Autorității pentru Administrarea Sistemului Antigrindină (AASAG), Dragoș Manole, un exemplu luminos de „școală a tăcerii cu onoruri”, încasează lejer 20.000 de lei pe lună, chiar dacă instituția sa gestionează un sistem „inactiv de peste un an” și 106 puncte de lansare sunt „inactive” . Asta nu e doar incompetență, e o „orgie de sifonare a banilor publici” care „sfidează orice logică economică și morală” !
Așadar, „patrimoniul de milioane de euro” aflat în proprietatea Ministerului Agriculturii despre care plânge Agro TV nu e altceva decât o dovada a jafului secolului! Miliarde de lei au fost „evaporate” pe un sistem care nu doar că nu a funcționat, dar a coincis cu cele mai grave perioade de secetă, transformând România într-un „poligon de încercare pentru secetă”.
Apel la DNA: Să curățăm grădina de „plângăcioșii” cu gândul la buget!
Aceste noi dezvăluiri, sub forma unui lamentabil „apel la milă” din partea IAA, nu fac decât să confirme suspiciunile și acuzațiile repetate de către fermierii prahoveni, Incisiv de Prahova si ministrul „Ploios”. Este momentul ca Direcția Națională Anticorupție (DNA) să se autosesizeze și să investigheze nu doar „lipsa contribuțiilor” de la Iași, ci întregul sistem. Cui folosesc aceste „tunuri de furat bani publici și indus secetă”?
Ministrul Barbu a făcut un pas crucial prin suspendarea sistemului. Acum, datoria sa este să „trimită hoții la Bălăcăneanca și să se asigure că nu vor mai avea ocazia să fure niciodată ploaia și viitorul României!” . Nu ne interesează lacrimile crocodilului și jalea falsă a „specialiștilor” care se plâng de „lipsa de personal” când sistemul e, de fapt, oprit și inutil. Ne interesează adevărul și recuperarea fiecărui leu din „jaful colosal” . Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Tunul de miliarde pe Electrica: Cum „se fură” curentul în Prahova, pe banii oamenilor cinstiți! O „horă” intre hoți și gardieni (I)
Prahova, județul contrastelor și al curentului (furat). În timp ce cetățenii și operatorii economici onești își plătesc facturile cu sudoarea frunții, sub pretenția respectării legii, o caracatiță nevăzută, dar cu tentacule electrice, pare să sifoneze resurse prețioase. Ziarul „Incisiv de Prahova” semnalează o situație de-a dreptul absurdă, unde furtul de energie electrică nu este doar tolerat, ci pare orchestrat cu o complicitate șocantă, iar nota de plată ajunge, ca de obicei, la cine nu trebuie.
Sifoanele pe Electrica: Conexiuni „dubioase” cu mâna ascunsă a rețelei
Nu e o noutate că unii încearcă să se conecteze ilegal la rețeaua de energie. Noutatea șocantă, conform informațiilor noastre, este că aceste „intervenții ilegale” la rețeaua electrică, observate pe diverse proprietăți din Prahova, nu sunt opera unor amatori izolați, ci poartă amprenta unei complicități interne. Așa-zisa companie de distribuție a energiei electrice, responsabilă cu integritatea rețelei, pare să fi intrat într-o „înțelegere tacit-benefică” cu hoții. Funcționari ai acestei companii, plătiți să asigure buna funcționare și integritatea sistemului, se pare că au închis ochii sau, și mai grav, au facilitat aceste acte de furt. Este o trădare flagrantă a încrederii publice și o sfidare la adresa oricărui principiu de etică și legalitate. Când gardianul devine complice, cine mai păzește sistemul?
Factura de onoare: Cinstitul plătește și pentru hoție, și pentru neatenție!
Dar absurdul atinge cote paroxistice. În loc să își asume responsabilitatea pentru propriile eșecuri și complicități, compania de distribuție are o soluție „inovatoare”: își recuperează prejudiciul – adică banii furați cu „colaborarea” funcționarilor săi – de la operatorii economici cinstiți. Ați citit bine! Firmele care își duc afacerile legal, care plătesc taxe și impozite, sunt acum bune de plată și pentru furturile altora, orchestrate, se pare, sub privirile complice ale angajaților distribuitorului. Este o taxă pe corectitudine, o amendă pentru cinste, o povară aruncată pe umerii celor care încearcă să respecte regulile într-un sistem putred. Este ca și cum victima ar plăti cauțiunea tâlharului!
Magia contorului: Când anii de „nefacturare” se transformă în miliarde peste noapte
Și, ca să încheiem tabloul cu o notă de geniu (malefic), „ultima găelniță” este de-a dreptul hilară, dacă nu ar fi tragică. După ce, ani la rând, anumite proprietăți au beneficiat de intervenții ilegale sau de o „amnezie” cronică a sistemului de facturare, compania de distribuție își amintește brusc de existența lor. Soluția? Schimbarea contorului și emiterea unor facturi retroactive de „miliarde”, sub pretexul că, vai, „ei nu au facturat de un an de zile”! Păi, stimabililor, ce ați făcut un an de zile? Ați meditat la frumusețea rețelei sau ați așteptat momentul „optim” pentru a da tunul cel mare? Această tactică miroase a șantaj pur și simplu, o încercare disperată de a acoperi găurile negre din buget, provocate de propria incompetență sau, și mai probabil, de complicitate. Cetățeanul e bun doar să plătească, indiferent dacă i se pune pe masă o „factură” pentru consumul inexistent sau pentru „recuperarea” prejudiciilor generate de alții.
Hora instituțiilor: O coregrafie electrică pe scena justiției prahovene
Însă spectacolul nu este doar un duet între hoți și distribuitori. „Incisiv de Prahova” anunță un serial de dezvăluiri, un „tango electric” în care sunt prinse, într-o „horă” amețitoare, mai multe instituții ale statului de drept din Prahova. Când furtul de curent se transformă într-o schemă la nivel înalt, când cinstea este penalizată și ilegalitatea pare să prospere sub oblăduirea celor ce ar trebui să o combată, ne întrebăm: Cât de adânc este putregaiul? Câte astfel de „hore” se dansează în spatele ușilor închise, în timp ce justiția este mimată, iar cetățenii cinstiți sunt „electrocutați” de facturi absurde și de sentimentul impunității?
„Incisiv de Prahova” promite să taie nodul gordian al acestor complicități și să aducă lumină într-un sistem unde întunericul pare să fie monedă de schimb. Rămâne de văzut dacă instituțiile vizate vor avea curajul să iasă din această horă toxică și să reaprindă lumina justiției în Prahova. Daca…se va concretiza si aceasta „numire”! (Cristina T.).
Exclusiv
SINAIA, O STATICĂ DE COMEDIE NEAGRĂ: Cum PNL Prahova resuscitează primari „suspendați” și „ingroapă” legea cu zâmbetul pe buze!
Un spectacol grotesc al impunității politice se joacă la Sinaia, având în rolurile principale un primar readus la butoane printr-o „eroare” de zile mari, un prefect care „uită” să aplice legea și o întreagă mașinărie liberală care pare să fi declarat război bunului simț și statului de drept. În culise? Președintele PNL Prahova, Mircea Roșca, dirijând, spun unii, o orchestră a complicității.
„Minunea” DNA: Oprea, de la reanimare, direct în fotoliul de primar!
Imaginați-vă scena: un primar, Vlad Oprea, aflat sub control judiciar și apoi în arest la domiciliu, o perioadă de aproape un an – din ianuarie până în iulie 2025, spun actele – este pur și simplu scos din joc. Orice stat normal ar fi constatat, conform art. 160 lit. g) din OUG 57/2019 (Codul Administrativ), încetarea de drept a mandatului său, dată fiind imposibilitatea de a-și exercita funcția timp de peste șase luni consecutive. Dar nu și în România de PNL!
Surpriză, surpriză! O „eroare” procedurală a DNA, o scăpare „inadmisibilă” într-un dosar de maximă vizibilitate, exact ca un iepure scos din pălărie, îl catapultează pe Oprea înapoi în primărie. Nu e vorba de un caz banal, ci de un dosar penal „extrem de vizibil, rezultat în urma unei anchete jurnalistice majore,” conform surselor noastre. O greșeală, o influență, o breșă de disciplină? Indiferent de etichetă, rezultatul e același: Vlad Oprea a fost reanimat politic și repus pe tron, sfidând orice logică legală și morală. Un adevărat manual de „Cum să Fentezi Legea” marca PNL!
Șeriful revine! (sau: Dictatura la primărie, ediția Sinaia)
Ce face un primar revenit din morții politici? Se apără în instanță? Se gândește la cetățeni? Nici vorbă! Imediat după „reîncarnare,” Oprea a pornit o „presiune agresivă” asupra secretarului general și a altor funcționari-cheie ai Primăriei Sinaia, transformând instituția într-un fief personal.
Momentul de glorie? Ședința de consiliu din 3 noiembrie, un veritabil circ în care „a încercat să rupă cvorumul, să scoată aparatul primăriei din ședință, să se opună în orice fel poate la adoptarea hotărârii care modifică comisiile de specialitate.” Strategia este clară, potrivit analizei noastre: „control total asupra instituției și eliminarea oricărei opoziții.” Scopul suprem? Declanșarea unor alegeri anticipate la Consiliul Local Sinaia, pe care, „știe că le poate controla prin influența pe care o menține asupra PNL Prahova.” Un plan diabolic, dar execuție de amatori, am spune!
Prefectul, papușa PNL: Când legea e opțională, nu obligatorie!
Aici intră în scenă un personaj cheie al farsei: prefectul Prahovei, Daniel Nicodim. Situația juridică a lui Vlad Oprea? Clară ca lumina zilei, confirmată de Înalta Curte și de o jurisprudență solidă (Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia nr. 226/2020; Tribunalul Timiș, Sentința nr. 118/2021; Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 4532/2017 – toate arată că mandatul încetează de drept după 6 luni și că prefectul doar constată, nu decide!). În orice „stat normal,” ordinul de încetare a mandatului ar fi venit în 24-48 de ore. Dar suntem la Prahova, patria excepțiilor!
De mai bine de o lună, prefectul Nicodim – membru PNL, ce surpriză! – „refuză să își exercite obligația legală.” Asta nu mai e omisiune, e „complicitate,” strigă cetățenii exasperați. Potrivit unei plângeri penale formulate de un cetățean din Sinaia, prefectul este acuzat de „abuz în serviciu” (art. 297 alin. (1) Cod penal) și, după caz, de „favorizarea făptuitorului” (art. 269 Cod penal), pentru că „omisiunea de a emite ordinul a avut scopul de a-i permite primarului să revină în funcție.” Cineva ar trebui să-i amintească domnului prefect că legea nu este un meniu à la carte, din care alegi ce-ți convine!
Rețeaua PNL Prahova: Roșca, arhitectul impunității (cu „afaceri” la Sinaia!)

Și cine trage sforile acestei păpușării politice? Nimeni altul decât Mircea Roșca, președintele PNL Prahova! Nu e doar un simplu lider de partid, ci un personaj cu un trecut pătat, „el însuși inculpat pentru fapte de corupție, scăpat prin celebra prescripție – conceptul juridic care albește infractorii peste tot în România.” Un lup păzind stâna, ar spune unii!
Roșca, „cel care are grijă ca prietenul lui, Vlad Oprea, cel cu care are afaceri în orașul Sinaia să nu plece de la primărie,” este, conform acuzelor, „garantul că prefectul nu va semna nimic care să ducă la încetarea de drept a mandatului de primar.” Practic, „Mircea Roșca este cel care se asigură că legea nu este respectată în județul Prahova.” O declarație dură, dar susținută de mersul evenimentelor și de nemulțumirea publică. Acesta e PNL Prahova, domnilor: „Legile sunt pentru proști, noi avem priorități!”
DNA, o instituție „mută” la comandă?
Nici măcar DNA, instituția care ar trebui să fie vârful de lance al luptei anticorupție, nu scapă de sub tirul criticilor. „Faptul că dosarul extrem de vizibil al lui Oprea a fost ‘scăpat’ procedural exact într-un moment politic sensibil ridică semne de întrebare,” scriu sursele noastre. Mai mult, „nimeni din conducerea DNA nu își asumă nimic, nu clarifică și nu reacționează,” iar „procurorul-șef Voineag este în plină luptă pentru propriul nou mandat.”
Așadar, „când cariera șefului instituției depinde de votul politic, iar cel aflat în dosar este parte din partidul cu cea mai mare influență în stat, probabilitatea ca instituția să închidă ochii crește.” Nu sunt teorii, sunt „fapte,” spun sursele: o „eroare procedurală inexplicabilă,” „absența oricărei măsuri interne,” „niciun semn de reacție legală.” Verdictul este crud: „Instituțiile nu tac atunci când sunt atacate. Tac atunci când sunt CONTROLATE.” O fi DNA o filiala tăcută a PNL?
Bolojan, „orbul” de la centru: Tăcerea, un mesaj clar!
Și ca tacâmul să fie complet, avem și complicitatea tăcută a centrului! Ilie Bolojan, actualul prim-ministru, a fost „notificat oficial de grupul de consilieri anti-Oprea din Sinaia în urmă cu aproape o lună.” I s-au trimis „documente, dovezi, sesizări privind abuzurile administrative, nereguli flagrante din primărie, și poziția Prefectului care refuză să aplice legea.”
Ce a făcut domnul prim-ministru? Nimic! „Nu a reacționat, nu a trimis o echipă de control, nu a cerut Ministerului de Interne lămuriri, nu a făcut declarații.” Concluzia, la fel de rece ca o zi de iarnă în Prahova: „Tăcerea este un mesaj. Iar mesajul este clar: PNL Prahova își apără omul.” Oare domnul Bolojan a uitat că servește statul, nu partidul?
Cetățenii – Santinele ale legii: De la indignare la acțiune!
În tot acest balet grotesc al puterii și impunității, cetățenii din Sinaia par a fi singurii care mai cred în lege. „Plângerile penale” au curs – o plângere penală pentru uzurpare de funcție împotriva lui Oprea, o plângere pentru complicitate împotriva Prefectului, și o plângere pentru neemiterea ordinului legal.
„Aceste plângeri arată că cetățenii fac ceea ce instituțiile refuză: apără legea,” arată sursele. Ei își fac datoria, în timp ce „instituțiile statului, acaparate de politic, de PNL, nu.” Este o demonstrație elocventă că „sistemul își apără oamenii indiferent de costul pentru comunitate, lege sau democrație.” Dar, se pare, că „cetățenii din Sinaia nu stau cu mâinile în sân.”
Poate că de aici, de la vocea lor, va începe adevărata schimbare, cea care va șterge zâmbetele complice de pe fețele celor care cred că sunt mai presus de lege. (Paul D.).
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?



