D.N.A.
Nu pot să-l sufăr deloc pe Rădoi și cred că e un hoțoman, dar ăștia de la DNA sunt de-a dreptul tâmpiți/L-au pus sub control judiciar pe vulpoiul Rădoi că e… lider de sindicat, nu că a făcut vreo fapta de corupție
Nu pot să-l sufăr deloc pe Rădoi și cred că e un hoțoman, dar ăștia de la DNA sunt de-a dreptul tâmpiți. L-au pus sub control judiciar pe vulpoiul Rădoi că e… lider de sindicat, nu că a făcut vreo fapta de corupție. Nici urmă de umbră de faptă de corupție. Dacă nu știți, competenta DNA e pe faptele de mare corupție, nu pe meseriile oamenilor. Radoi e lider de sindicat de 30 de ani, Dna a aflat azi că liderii de sindicat mobilizează oamenii la proteste și fac proteste, ca D’ aia sunt lideri de sindicat, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei.
Reamintim ca, Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a ajuns miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat într-un dosar privind fapte de corupţie din perioada 2018 – 2021, potrivit unor surse judiciare. Procurorii DNA au efectuat în cursul zilei mai multe percheziții la sediul USL Metrou, dar și la reședința lui Rădoi.(Cerasela N.).

D.N.A.
Aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav
(Preluare Inpolitics):
”Am crezut că a doua zi după ce Cioloș s-a autodetonat la emisiunea Ancăi Alexandrescu că a făcut trafic de influență politică în favoarea numirii lui Kovesi la EPPO, primul titlu de presă care îmi va cădea sub ochi va fi că DNA s-a pus în mișcare din oficiu. Pentru că avem legi anticorupție care spun clar că folosirea influenței de lider politic în scopul obținerii unor beneficii pentru sine sau pentru alții se pedepsește cu pușcărie grea” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.
”Cînd colo, ce să vezi?
DNA e moartă-n păpușoi. Dle.Voineag, unii lideri grei au făcut pușcărie pentru mutarea a două angajate amărîte de colo-colo, ori pentru niște termopane, pe cînd aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav. Sau nu aveți curaj să-l deranjați pe ”omul Franței”? Vă umflați mușchii doar pentru mize mici, cînd e ceva bubuitor vă ascundeți toți prin fișete? Păi în cazul ăsta, dle.procuror-șef, promit să vă semnalez dacă aflu că vreo precupeață a dat șpagă la piață pentru o tarabă mai bună, precis că atunci o să veniți direct cu mascații!…” mai scrie deputatul.
Anchete
Procuroarea Irina-Cornelia Munteanu s-a saturat sa se ocupe de procurorii de sedinta ai DNA
Munteanu cere CSM sa-i aprobe demisia din functia de adjuncta a Sectiei judiciare penale din DNA, dezvaluie Lumea Justitiei. In schimb, procuroarea Munteanu ar putea fi numita in postul de sefa a Serviciului resurse umane, perfectionare profesionala si documentare din Directia Nationala Anticoruptie. Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii ii va analiza cazul in sedinta de marti, 26 martie 2024. (Irinel I.).
Actualitate
Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!
Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.
Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.
Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.
Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.
(Redactia Incisiv de Prahova).
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



