De mulţi ani de zile, problema prevenţiei şi identificării celor mai bune soluţii de management care să facă în aşa fel în crizele să nu se transforme în catastrofe reprezintă principala preocupare a politicienilor din ţările acelea unde se practică buna guvernare.Este extrem de interesant că marile studii publicate în ultimele luni afirmă că sunt câteva domenii care, neglijate, pot potenţa asemenea dezvoltări dramatice şi cu efecte globale. Este evident că primul asemenea domeniu este cel al schimbărilor climatice aflate acum într-o amplificare pe care guvernele au încercat s-o escamoteze foarte mult timp, cu rezultatul direct că ţări şi regiuni întregi nu au acum la dispoziţie mecanismele adecvate de răspuns.
„Se poate ca efectele fizice ale schimbărilor climatice să se intensifice în următoarele două decade, în special în anii 2030. Vor fi mai multe furtuni extreme, secetă şi inundaţii; topirea gheţarilor şi a stratului de gheaţă; ridicarea nivelului mărilor va fi însoţită de cea a temperaturilor. Impactul va lovi în mod disproporţionat lumea bogată şi regiunile sărace şi se va suprapune cu fenomenul degradării mediului înconjurător pentru a crea noi vulnerabilităţi şi pentru a exacerba riscurile existente la adresa prosperităţii economice, hranei, prosperităţii, alimentării cu apă, sănătăţii şi securităţii energetice. Ne aşteptăm ca guvernele, societăţile şi sectorul privat să dezvolte în continure măsurile de adaptare şi rezilienţă pentru a manageria aceste ameninţări, dar este posibil ca aceste măsuri să fie distribuite în mod egal, lăsând în urmă populaţii întregi. Urmează să apară dezbateri asupra a cum şi cât de rapid trebuie să atingem nivel zero în emisii de gaz de seră” – se spune în studiul GLOBAL TRENDS publicat cu două luni în urmă de cei de la US National Intelligence Council.
Simplu gest de corectitudine politică? Doar o reacţie la orbirea prostească şi conservator-partizană a Administraţiei Trump care a încercat să trimită în ridicol credibilitatea unor asemenea demersuri ştiinţifice, tocmai pentru că cereau schimbări în politica americană în domeniu? Cred că mai degrabă este conştientizarea faptului că ridicarea de ziduri nu va fi nicăieri o soluţie pentru a opri principalul efect estimat al dezvoltării fenomenelor climatice extreme actuale: intrarea – fără drept de întoarcere – în epoca marilor migraţii de populaţie în căutare de hrană şi mediu climatic acceptabil pentru de supravieţuire. Doar din acel moment se va produce un salt în gol cu aterizări imposibil de definit în termenii modelelor matematice de acum. Următorul salt ar putea să ne ducă direct într-o formă de tip „gaură neagră” cum se pare că a mai existat în istoria nelămurită nici până acum a dispariţiei subite, de la o zi la alta, a unor mari civilizaţii.
O asemenea tragedie este probabil şi prezumabilă ca urmare a unei secete prelungite dincolo de limitele de suportabilitate ale oamenilor şi animalelor, sau apariţia ameninţării imediate a unor inundaţii care să acopere toate zonele locuite şi a celor cultivat, tot atâtea elemente care să insufle uneia sau mai multor populaţii dorinţa de a fugi în faţa primejdiei şi de a pleca în bejenie. Indiferent de consecinţe.
Cu câteva zile în urmă, sub egida World Global Forum era publicat avertismentul „Schimbările climatice pot anula până în 2050 18% din PIB-ul global ” reluând un studiu al Institutului elveţian Re. Iată care sunt efectele creşterilor temperaturilor globale în viziunea cercetătorilor elveţieni:
Global Risk Report 2021 realizat de World Economic Forum http://reports.weforum.org/global-risks-report-2021/ vorbeşte despre schimbările climatice ca despre un „risc catastrofal”. Falimentul acţiunii climatice este identificat ca o sursă majoră de risc global mai ale în contextul în care „răspunsul la pandemie a provocat noi tensiuni interne şi geopolitice care ameninţă stabilitatea. Diviziunea digitală şi „o tânără generaţie pierdută” se pare că vor pune la încercarea coeziunea socială internă – exacerbând fragmentarea geopolitică şi fragilitatea economică globală”.
Cum se face acest tip de predicţie complexă? În principiu, mijloacele aflate la dispoziţia echipelor chemate să elaboreze rapoarte de tipul estimare de risc global ca cele publicate de centrul american de coordonare a agenţiilor de informaţii, sunt cele clasice, dar acum introducând în joc creatori de sisteme care să integreze Big Data. Vă sugerez un studiu intitulat The Applicability of Big Data in Climate Change Research: The Importance of System of Systems Thinking care demonstrează cum poate funcţiona încercarea de o amploare fără precedent de a analiza date existente, uriaş complex heterogen de informaţii, într-o structură comună şi apoi analizate folosind potenţialul teoremei Sistemului sistemelor.
Nu este util un asemenea efort care să poată realiza sinteze situaţionale foarte rapid, cu capacitatea de a crea, mai departe, modele imediate pentru dezvoltarea unei situaţii de criză şi efectele sale asupra populaţiei şi securităţii naţionale? Poate răspunsul devine evident dacă vă uitaţi la ce se petrece în aceste zile în Canada, spre exemplu, Veţi realiza mai uşor că nu mai este suficient – cum în mod greşit s-a crezut ca până acum – că ajută doar nişte avertismente şi predicţii spuse pe un ton profesional şi civilizat de către oamenii de ştiinţă. Acum trei zile era publicat în Canada Raportul naţional asupra schimbărilor climatice. Citiţi-l în contextul în care ţara se confruntă cu un dezastru teribil provocat de incendii care scapă de sub control, este evident că, dacă asta se întâmplă într-o ţară pe drept cuvânt lăudată pentru politica sa extrem de aplicată şi finanţată din plin pentru a combate efectele schimbărilor climatice, atunci, poate, devine mai clar de ce este necesară în urgenţă o acţiune climatică la nivel global.
Dar criza climatică este doar una dintre componentele unei situaţii de la extremitatea extremei ansamblului civilizaţional, acolo unde se pot întâlni, suprapune şi amalgama toate crizele posibile. Aşa cum anunţa Global Trands 2040, abia atunci am putea măsura adevărul şi dimensiunea reală a avertismentului care spune că „în multe ţări, oamenii sunt pesimişti în privinţa viitorului şi se află în creştere lipsa de încredere faţă de conducători şi instituţii pe care le văd ca incapabile se nedoritoare să facă faţă trendurilor disruptive economice, tehnologice şi demografice….este probabil ca această nepotrivire între capacităţile guvernelor şi aşteptările publice să meargă crescând şi să ducă la o şi mai mare volatilitate politică, provocând o şi mai puternică polarizare şi populism în cadrul sistemelor politice, creşterea mişcărilor de protest şi, în cazurile cele mai extreme, a violenţelor, conflictelor interne sau chiar a statelor intrate în colaps”.
Ar trebui să fie o problemă şi pentru România? Poate una pe care guvernanţii să o fi luat chiar în seamă prevăzând în faimosul plan trimis la Bruxelles măcar realizarea structurilor de bază pentru prevenirea şi managementul situaţiei de criză provocate de urmările uşor de prevăzut ale schimbărilor climatice care, an de an, din ce mai dur şi pe suprafeţe mai extinse, lovesc România? Nu cred. Se va prefera statul cu mâna întinsă după ajutoare.
S-au prevăzut oare banii necesari – mulţi sau chiar foarte mulţi – pentru constituirea unor echipe multidisciplinare care să realizeze modele de răspuns naţional în caz de asemenea crize, singulare sau suprapuse, tocmai pentru a putea determina crearea de rezerve suficiente, de la medicamente la materiale de construcţii, de la obligaţia legislativă de a avea un minimum de lucrări de apărare la nivel local, judeţean, regional integrate într-un sistem naţional? Nu. De ce nu? Uite d-aia!
Cristian Unteanu
