Featured
Democrația europeană se adaptează la extrema dreaptă
”Sunt unele momente politice care nu ți se șterg din amintire. Îmi amintesc foarte bine cum stăteam în 2002 în Place de l’Opéra din Paris în ajunul alegerilor prezidențiale din Franța și urmăream un discurs ținut la un miting de Jean-Marie Le Pen. Lângă mine se aflau câțiva membri ai Forza Nuova, un partid italian de extrema dreaptă. Părea un moment nou și primejdios pentru democrația europeană.”, scrie Gideon Rachman in Financial Times.
Acum, după aproape 20 de ani, extrema dreaptă a devenit un element mai familiar al peisajului politic european. În Franța, Marine Le Pen, fiica lui Jean-Marie, conduce acum Adunarea Națională (RN). Care a încheiat alegerile din acest weekend dezamăgită, întrucât partidul n-a reușit să câștige controlul niciuneia dintre regiunile Franței. Însă partidul lui Le Pen e considerabil mai puternic decât acum 20 de ani. Marine va fi portstindardul RN la alegerile prezidențiale de anul viitor și are o mică șansă de a le câștiga.
Cele mai multe state UE au acum câte un partid important de extrema dreaptă. Termenul de „extrema dreaptă” este, evident, contestat. Unii preferă etichete precum „populist de dreapta”. Însă partidele reunite în principalele grupuri de extrema dreaptă din Parlamentul European au caracteristici destul de consecvente. Printre ele regăsim ostilitatea feroce față de imigrație, și în special față de musulmani; retorica anti-elite, cu nuanțe de teorii conspirative; conservatorismul cultural, ultranaționalismul și euroscepticismul. Frecvent întâlnim și o atitudine echivocă față de fascismul anilor ’30 – fie că e vorba de Vichy în Franța, de Mussolini în Italia, de Franco în Spania ori de naziștii din Germania și Austria.
Umbra anilor ’30 planează deasupra extremei drepte europene. Ea explică și indignarea din UE din 2000, atunci când Partidul Libertății s-a alăturat în premieră unui guvern de coaliție austriac, cât și teama din 2002, când Le Pen tatăl a ajuns în turul al doilea al alegerilor din Franța. La acea vreme alegerea părea simplă. Extremismul de dreapta trebuie să fie zdrobit, căci altfel democrația va fi în primejdie.
20 de ani mai târziu, situația este mult mai ambiguă. Extrema dreaptă a devenit o forță consacrată pe tot cuprinsul Europei. Dar aduce mai degrabă cu o maladie cronică decât cu un pericol de moarte.
Am învățat între timp că partidele de extrema dreaptă pot participa la guvernare fără ca democrația să dispară, așa cum s-a întâmplat în 1933 la Berlin, când Hitler a format coaliția de guvernare. Din contră, partide catalogate de extrema dreaptă au intrat în coaliții de guvernare în Austria, Italia, Estonia și Finlanda – iar apoi au pierdut puterea. În loc să se sfârșească, democrația se adaptează.
S-a întâmplat uneori ca partidele de extrema dreaptă să accepte compromisuri în privința unora dintre revendicările lor radicale și să-și piardă popularitatea – e ceea ce s-a întâmplat cu Finlandezi Adevărați. Ori s-au lăsat prinse în scandaluri răsunătoare și și-au pierdut și popularitatea și puterea – cum s-a întâmplat cu Partidul Libertății în Austria și cu Ekre în Estonia.
Însă procesul adaptării democratice funcționează în ambele sensuri. Multe partide consacrate au adoptat politici promovate cândva de extrema dreaptă, în tentativa de a le fura alegătorii. Coaliția de guvernare din Danemarca adoptă o linie tot mai dură în privința imigrației, amenințând cu repatrierea refugiaților sirieni, justificată prin afirmația dubioasă cum că Siria ar fi acum o țară „sigură”. În Franța, un cunoscut ministru din guvernul președintelui Emmanuel Macron a mers chiar până acolo încât s-o acuze pe Le Pen că e prea „blândă” cu islamismul.
Următoarea țară în care un partid etichetat uneori ca fiind de „extrema dreaptă” s-ar putea alătura unei coaliții de guvernare e Suedia, al cărei guvern tocmai a căzut. Democrații Suedezi, un partid considerat cândva paria din cauza originii sale neo-naziste, pare acum a fi aproape de a accede la putere. Democrații Suedezi și-au mai moderat discursul și imaginea. Însă orice guvern suedez care i-ar coopta și pe ei își va asuma probabil poziții cu privire la chestiuni precum imigrația și islamul care în urmă cu un deceniu erau inimaginabile.
Pentru liberali acest proces e deprimant, chiar alarmant. Dar, din multe puncte de vedere, așa ar trebui în teorie să funcționeze democrația. Sentimentele populare se schimbă; partidele se adaptează.
Totuși, e mult prea devreme pentru a fi deplin optimiști în privința capacității democrației europene de a absorbi politica de extrema dreaptă. Există două mari încercări care ne pot aștepta în viitor. În primul rând, ce se întâmplă atunci când un partid de extrema dreaptă guvernează nu în coaliție, ci de unul singur? În al doilea rând, ce s-ar întâmpla dacă una dintre marile puteri din UE ar vira către extrema dreaptă? Acest lucru s-ar putea întâmpla în Italia, dacă următorul guvern va avea drept nucleu două partide de dreapta radicală – Frații Italiei și Liga. S-ar putea întâmpla în Franța, dacă Le Pen ar câștiga președinția.
Indiciile pe care ni le oferă Ungaria și Polonia cu privire la ce ar putea face extrema dreaptă, liberă de constrângerea unor parteneri de coaliție, nu sunt încurajatoare. Viktor Orban din Ungaria a respectat manualul clasic al autocratului emasculând presa și justiția pentru a prinde rădăcini la putere. Anul acesta, când cancelarul german Angela Merkel va pleca de la putere, Orban va deveni cel mai longeviv conducător din UE în funcție – fapt care mai are și alte explicații pe lângă popularitatea sa reală.
Dificultatea UE de a se acomoda cu conducători de extrema dreaptă e reflectată de îndârjirea tot mai mare a ciocnirilor dintre Orban și majoritatea celorlalți lideri UE. Însă Ungaria e o țară mică, astfel încât impactul ei asupra întregii UE poate fi gestionat. Dacă Le Pen ar câștiga la anul alegerile prezidențiale din Franța, unda de șoc s-ar resimți pe tot cuprinsul continentului. N-ar fi de neconceput nici ca UE să se rupă în urma unui asemenea impact. Alternativ, UE ar putea adopta tiparul democrațiilor naționale ale Europei – transformându-se într-o coaliție incomodă a politicienilor de extrema dreaptă și de centru.
de Gideon Rachman-Financial Times
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
Featured
Guvernul Bolojan aruncă vina deficitului comercial pe români și producători!
Într-o analiză incisivă publicată de Cotidianul Național sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, se arată cum Guvernul Bolojan a scos populația și producătorii români vinovați de deficitul balanței comerciale a țării, cauzat în principal de importul masiv de produse agroalimentare. Oficialii guvernamentali susțin că românii ar prefera produsele din import în detrimentul celor autohtone, o afirmație contrazisă vehement de realitate. În același timp, criticile se îndreaptă și către producătorii locali, acuzați că nu știu să-și promoveze eficient produsele la export, într-un moment paradoxal în care Executivul intenționează să desființeze programele de promovare a exporturilor, considerându-le o risipă de bani.
„Românii preferă alimentele din import”: O acuză paralelă cu realitatea?
Declarația conform căreia „Românii preferă alimentele din import” este inclusă, halucinant, chiar în Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029, adoptată recent de Executiv. Această precizare sugerează că lipsa informării adecvate despre calitatea produselor autohtone ar împinge consumatorii către importuri. Totuși, realitatea este exact inversă, după cum subliniază Ziarul Național în articolul său. Majoritatea covârșitoare a populației caută produsele românești, atunci când le găsește, dar se lovește de politica supermarketurilor de a-și vinde produsele alimentare provenite din țările de origine.
Producătorii români, „tapul ispășitor” pentru eșecurile exportului
Pe lângă blamarea consumatorilor, Guvernul identifică printre cauzele importurilor masive de produse agroalimentare și o serie de deficiențe ale producătorilor autohtoni. Aceștia sunt criticați pentru că mărcile comerciale românești și brandul de țară nu ar fi fost suficient promovate, lipsind notorietatea necesară pentru a susține creșterea exporturilor. Mai mult, se acuză că majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii ar avea cunoștințe limitate de marketing și branding, iar prospectarea piețelor externe, în afara Uniunii Europene, ar fi fost insuficientă. O altă problemă semnalată de Guvern este rata scăzută de obținere a certificărilor de calitate, ceea ce ar îngreuna acreditarea la export și găsirea de parteneri externi.
Paradoxul guvernamental: Tăieri la programele de promovare a exporturilor
În acest context, declarația președintelui Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Ștefan Pădure, aduce o notă de profundă contradicție. El amintește că Agenția pentru Calitate și Marketing a Produselor Alimentare este împiedicată să funcționeze de șase ani. Un exemplu elocvent al lipsei de sprijin guvernamental a fost participarea României la ANUGA, cel mai mare târg mondial de industrie alimentară din Koln, unde 114 producători români au fost prezenți, dar niciun reprezentant al Guvernului nu a venit să îi susțină, în ciuda faptului că România s-a clasat în primele 20 de state participante. „Au scris de 3 ori în programul de guvernare că nu se vor atinge de programele care promovează exporturile, în special cele din agricultură, și Guvernul Bolojan spune că închide programul de promovare a exporturilor, că este risipă de bani”, a declarat Ștefan Pădure pentru Cotidianul Național.
Bariere externe și lipsa sprijinului diplomatic: Cum ne „faultează” UE
Președintele APAR scoate în evidență și obstacolele concrete cu care se confruntă exportatorii români pe piețele externe. Deși carnea de pasăre este un produs românesc extrem de competitiv calitativ și cantitativ, grație integrării pe lanț de la cereale la abatorizare, exporturile sunt deseori blocate. „Când începi deja să ai camioane mai multe să exporți, producătorii români sunt opriți în Italia sau în Germania, se iau mostre și, după două zile, vine rezultatul că este ok analiza, dar ai noștri au pierdut termenele de valabilitate și s-au întors cu camioanele în țară,” explică Ștefan Pădure. Această tactică, menită să protejeze piețele interne ale altor state UE, necesită o intervenție diplomatică fermă din partea ambasadorilor români, care, din păcate, lipsește.
Lecții de export de la vecini: Ce fac Polonia și Austria
Pentru a contracara această situație, Ștefan Pădure propune o strategie mult mai coerentă. El subliniază necesitatea ca Guvernul să stabilească obiective clare, de exemplu, de a valorifica cerealele autohtone prin producția de animale. De asemenea, el oferă exemple de bună practică din alte țări: „Polonia are program dedicat pentru export în România. Au o agenție care asta face. Austria are ținte pe sectoare de activitate și programe dedicate anumitor țări din UE și din afara UE”, a precizat președintele APAR. Prin comparație, România pare să exporte „subvenție” atunci când vinde cerealele ca materie primă, pierzând oportunități semnificative de valoare adăugată.
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



