Sub forma întrebărilor legate de securitatea Strâmtorii Bering a fost subiect confirmat al întâlnirii între preşedinţii Biden şi Putin. Cu siguranţă, va figura la loc de cinste pe agenda care se negociază acum pentru reuniunea între preşedintele american şi cel chinez care urmează să se producă în viitorul apropiat, aşa cum confirma consilierul american de securitate.Întrebarea firească – cu răspunsul în studii respective – era ce anume va urma dacă celor două linii de transport existente acum vor putea fi înlocuite de una singură, acces direct al navelor la o linie sigură de transport, adică aceasta?
Sursa: academia naţională de ştiinţe a SUA
Iată traseul precis al noului coridor de navigaţie: Coridorul Transpolar
1. Dacă, cum spunea atât de convins fostul preşedinte Trump, fenomenul încălzirii globale nu este decât o farsă pe care adevăraţii conservatori trebuie s-o respingă drept o provocare progresită şi neo-marxistă?
Răspunsul îl dau cei de la NASA care au elaborat această reprezentare grafică a fenomenului denumit „amplificarea arctică” a încălzirii globale care face ca, în acest moment, creşterea temperaturilor în zona respectivă să fie mai rapidă decât oriunde în lume.
Dacă asta era perspectiuva anunţară de cei de la NASA pentru perioada 2000-2009, avem cum, din proprie experienţă, să-i verificăm veridicitatea. În plus, aşa cum scriau ei atunci, viteza cu care se produc evenimentele duce la o urmare tragică: schimbările sistemice de mare amplitudine şi care implică sisteme vitale ale planetei se vor produce într-un timp foarte scurt, adică cel mult în perioada unui generaţii.
2. Viteza schimbării potenţează continuarea unei bătălii între actori porânduiţi după regulile timpului trecut. Vor rezista să le păstreze? Dacă da, cu ce cost? Dacă nu, ce mijloace vor folosi poentru rescrierea fizică a hărţilor jocului?
Mai precis, cine are acum drepturi legale pentru a revendica ceva din zona Arctică? Tehnic, sunt cele aşa numite „ţări arctice” care sunt fodatoarele din 1996 ale Consiliului Arctic: Canada, Danemarca (prin intermediul Groenlandei) Finlanda, Islanda, Norvegia, SUA, Suedia şi Rusia. Plus un număr de ţări care au fost acceptate cu statut de observator: Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Spania., Marea Britanie, China, Italia, Japonia, Coreea de sud, Singapore şi India.
Dar este aproape inevitabil să apară şi aici discuţia privind Zonele Economice Exclusive în care pot face forări, adică 200 mile nautice cum se specifică în diferite convenţii internaţionale, fie 350 mile nautice aşa cum se spune în Convenţia ONU privind dreptul mărilor. Pentru a putea invoca privilegiul prevăzut în al doilea caz, o ţară trebuie să dovedească faptul că, în zona respectivă, fundul mării este o prelungire în continuare a teritoriului său naţional. Avem aici prima dintre temele majore de interes şi care de-abia se deschide deoarece de-abia de curând a fost posibilă demararea unpr misiuni ştiinţifice de explorare a – fie măcar şi orientativă – a zonelor apropiate de viitorul Coridor Central.
Cu siguranţă că nu suntem decât foarte la început în estimarea ansamblului resurselor, mai ales a depozitelor de pământuri rare care pot identificate în Groenlanda, chestiune strategide cea mai mare importanţă de care poate depinde chiar o foarte mare parte a devoltărilor industriale viitoare. Chiar asta este situaţia în cazul elemente precum neodymium, cel mai cunoiscut şi cel mai căutat deoarece este folosit la fabricarea telefoanelor portabile, eolienelor, rachetelor, monitoarelor sau maşinilor hibride. În lume, doar China şi Groenlanda deţin asemenea depozite de pământuri rare, China având o poziţie super-predominantă (95-97%) , nestimarea din acest moment spunând că, anual, în Groenlanda, ar putea fi excavate aproximativ 43.000 tone de pâmnturi rare, o rază de speranţă pentru ţărilem europene care îşi dezvoltă prioritar industria de vârf. Problema din Groemnlanda este că depozitul principal este asociat cu unul de uraniu, ceea ce presupune investiţii serioase în protecţia sănătăţii dar şi a mediului înconjurător. Să ne amintim că, fără a da asemenea explicaţii, Administraţia Trump se oferise să cumpere Groenlanda, demers categorisit drept absurd de către Danemarca
O serie dintre studiile care s-au dovedit cu adevărat profetice în acest domeniu, arătau de mai mult timp dimensiunea reală a bătălie care urma pentru resursele Articii în combinaţie cu deschiderea rutei centrale în „mare liberă”, dar puţini au fost cei care au dorit să investească sumele imense pe care le presupune activitatea în acele zone care – în comparaţie cu cele clasice de extracţie din Orientul Mijlociu, Europa sau SUA – sunt încă destul de puţin primitoare. Dar, din nou, aceea şi întrebare: merită efortul?
Cu siguranţă că da, măcar dacă ne luâm după viteza excepţională cu care se înfiinţează acum companii specializate în activităţi de extracţie în zome maritime şi se cer instalaţii de foraj marin, toate în previziunea acordurilor deja semnate între fondatorii Consiliului Arctic şi ţările partenere.
Aveţi aici harta activităţilor de extracţie hidrocarburi şi minerale rare care sunt acum în desfăşurare, dar imaginaţi-vă cum va arăta ea în condiţiile în care temperaturile urmează să crească şi navigaţia să fie deschisă pe noua rută care să permită o mult mai uşoară aprovizionare a acestor unităţi de expoloatare, precum şi un transport infinit mai uşor către bazele de stocare sau către porturile de tranzit.
După cum poate vă imaginaţi, e normal ca în ecuaţia prezentă şi viitoare să intre China care, astfel, poate dezvolta proiecţia Noului Drum al Mătăsii cu ceea ce deja numeşte Drumul Polar al Mătăsii. Priviţi harta, este vorba despre o dublare a traseului terestru, dar folosind aproape în exclusivitate facilităţie porturilor ruse pentru alimentare, dar şi încărcând-descărgând cargouri preluate din porturile europene din nord şi crescând competitivitatea celor din extremul-nord european.
Am avea, ca ţară, vreun interes în acest proiect gigant? Nu cred, căci nici flotă n-avem şi nici instalaţii de foraj nu producem, Atunci, măcar să privim cu atenţie la ce fac ceilalţi, cel mult ca lectură de duminică.
Cristian Unteanu
