Este a doua hartă de putere şi influenţe care a devenit esenţială după declaraţia de intenţii a celor din G7 de a investi într-un proiect gigantic care să rivalizeze cu Noul drum al Mătăsii cu cele două circuite, terestru şi maritim, implantat deja de rivalii sistemici chinezi şi care, cel puţin în acest moment, se află în plină expansiune geometrică.Iată-le în viziunea lui Erik R. Peterson, director la Global Business Council:
Într-un prim scenariu, ar fi trebuit deja să înceapă un conflict deschis între tendinţa Kremlinului de a recupera influenţa directă asupra fostelor republici sovietice, totul finalizat de integrare în Uniunea economic Eurasiatică. De partea cealaltă, drumul consolidat al mătăsii a adus investiţii majore transformate deja în reţele de infrastructură chineze sau construite cu participare chineză. În acest scenariu, mai devreme sau mai târziu, interesele ruseşti şi chineze de securitate vor deveni contradictorii şi bătălia pentru imensele pieţe de consum ca şi pentru accesul la uriaşele rezerve de materii prime din zonă să se transforme într-un conflict deschis.
Al doilea scenariu, mult mai discret, dar susţinut de mulţi dintre cei care au argumentat necesitatea unui Summit între liderii american şi rus, a spus că raţionamentul conflictual de pânp acum a adus numai tensiuni şi pierderi, caz în care singura soluţie ar fi reimaginarea unei hărţi a influenţelor partajate şi niciodată într-atât de definitiv şi irevocabil opuse încât să justifice un război
Din punctul meu de vedere, discuţia de acum este dacă şi în ce proporţie agreată de super-puteri, a venit timpul scrierii procentelor în care fiecare dintre marii actori va avea un acces garantat şi respectat ca atare, la incredibil de bogata piaţă a Asiei Centrale, definind în acelaşi timp stricte obligaţii reciproce de susţinere a unor mari proiecte care să rezolve ceea ce este marea problemă comună de supravieţuire a statelor respective: accesul sustenabil la resursele de apă.
Pentru întreaga zonă din toate aceste motive, chestiunea infrastructurilor conectate la sisteme continentale şi intercontinentale este absolut esenţială pentru absolut toate statele din Asia Centrală care mizează pe valorificarea pieţeor lor de resurse, energetice dar şi de metale şi pământuri rare. Prima întrebare la care aceste state sunt obligate să aibă un răspuns este, acum şi pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte, dacă pot identifica în mod precis şi rapid surse de finanţare nu numai pentru proiectele enorme şi foarte costisitoare de infrastructură, ci şi acceptarea ideii că, de la început, investiţia respectivă trebuie făcută pe toate palierele: autostradă, cale ferată pentru transport greu de mare viteză, aeroport internaţional de pasageri dar având şi ce este mai important, adică dotări multiple pentru stocare şi eventual ambalare primară a materiilor prime şi o infrastructură de conducte conectată la o conductă principală regională sau continentală.
În al doilea rând, pentru absolut toată lumea, chiar dacă-şi garantează reciproc securitatea părţii de infrastructură care trece pe teritoriul lor naţional, esenţială este a doua garanţie, dată pe o legătură stabilă la punctul de ieşire, acolo unde se produce conectarea la sistemul vecin, posibil parte a unui mare proiect relevat continental dar, la modul ideal, posibil să aparţină unei noi geografii de jocuri comune.
După părerea mea, suntem în momentul în care se leagă – după ani de zile de tatonări şi în codiţiile retragerii americane şi aliaţilor occidentali din Afganistanul care devine Emirat islamic – cele două parţi ale „blocului Caspic”, iar Turcia, partener agreat al Rusiei şi Chinei, devine garantul ieşirii înspre centrul şi sudul Europei. Ceea ce acum nu numai că este posibil să se întâmple, ci este şi o realitate deja operaţională pe această nouă hartă de putere prin ieşirea din sistem a Ucrainei şi Poloniei ca zone de tranzit pentru fluxul principal de gaze din Rusia, odată cu intrarea în funcţiune a Nord Stream2.
Mizele sunt cu adevărat colosale, mai ales că peisajul a fost deschis pentru participarea Iranului, ceea ce presupune că va exista foarte curând o presiune pentru dezvoltarea infrastructurilor de sprijin în acest sens, adăugând în joc şi Pakistanul, doritoare să beneficieze de mult dorita posibilitate de intrare în Europa dar şi de a deveni punct de exit pentru mărfurile ruseşti şi europene. În ce măsură vorbim doar despre intenţii şi cât ar fi posibil să devină rapid realitate?
Răspunsul este ultra-simplu: cine posedă bani cash pentru demararea proiectelor, acela va fi câştigătorul şi va primi dreptul de a imagina traseele viitoare de pe hartă. Şi nu va fi vorba despre niciuna dintre hărţile de care am vorbit până acum.
Va fi vorba despre India, ţara pe care ar putea pivota eventualul mega-proiect al celor din G7 care, după tragedia provocată de pandemie în India, vor avea de investit sume astronomice în punerea economiei indiene la nivel de plutire. În India, totul va fi reinventat din temelii, infrastructura trebuie construită din temelii, Efortul va fi gigantic, poate să merite pentru că, dacă acele condiţii vor fi vreodată create, ar putea fi regândită întraga superioritate strategică americană şi a aliaţilor lor în Oceanul Indian, deplasând ceva din frontierele de securitate şi în sud-estul continentului asiatic.
Cristian Unteanu
