Connect with us

Featured

Summit-ul Biden-Putin: o semifinală înaintea finalei SUA-China

Publicat

pe

Noul lider al „lumii libere”, peşedintele Joseph Robinette Biden jr., împăratul noului Imperiu Roman de Apus, a făcut prima călătorie la aliaţii săi, în Marea Britanie, centrul fostului Imperiu Britanic, cel mai preţios aliat şi supus al său, şi în Europa Occidentală continentală, noul Imperiu Roman de Răsărit sau noul Imperiu Bizantin, UE, şi la sfârşitul călătoriei sale s-a întâlnit cu puternicul ţar al Celei de-a Treia Rome (Rusia), Vladimir Putin.

După crizele multiple din ultimii ani, din timpul imprevizibilului preşedinte american anterior, Donald Trump – ultima şi cea mai gravă fiind cea a coronavirusului, o pandemie, de fapt, un probabil război biologic scăpat de sub control, încă nu pe deplin descifrat -, întâlnirile politice ale lui Joe Biden din Regatul Unit (noua „Global Britain”), inclusiv cu regina, dar şi cu liderii G7, cu conducătorii tehnocraţi ai UE, cu liderii ţărilor membre NATO la Bruxelles (armatele sale din partea europeană a vastului imperiu american) şi întâlnirea de câteva ore de la Geneva, organizată la iniţiativă americană, sunt veşti bune pentru planeta Pământ. Criza şi crizele încep să fie treptat dezamorsate.

În Cornwall (Marea Britanie) a avut loc întâlnirea G7. G7 a însemnat în Franţa, Germania, Italia, probabil şi în alte părţi „lumea bună” (le beau monde). Dar, dacă ne uităm bine la cei care compun azi cândva prestigiosul G7, pe lângă SUA (Marea Britanie, Germania, Japonia, Franţa, Italia, Canada), vedem imediat că este vorba doar de principalii parteneri (şi supuşi) ai SUA. Criteriul actual anunţat al selectării lor e cel al PIB-ului pe cap de locuitor (un calcul pur occidental, irelevant pentru restul lumii). Lipsesc China, India, Rusia, Brazilia, Turcia şi Africa de Sud. Italia se găseşte, cu o datorie faraonică, într-o situaţia aproape comparabilă cu cea a Greciei de acum câţiva ani. Canada e o ţară frumoasă şi bogată, dar nu e o mare putere, ci doar vecinul sigur al SUA, aşa cum nu prea e Mexicul. PIB-ul Chinei e egal cu cel rezultat din însumarea PIB-urilor a patru sau chiar cinci din ţările G7, exceptând SUA.

Reuniunile la care a participat preşedintele Joe Biden au fost mai degrabă formale, un bal mai mult sau mai puţin mascat (la una a fost invitat şi preşedintele român, Klaus Iohannis, care a avut onoarea de a-şi ciocni pumnul de augustul pumn american ; de la Trump primise o şapcă), ca să nu spunem un „Congres al babelor” din Viena lui 1815. Asemenea întâlniri nu mai impresionează pe nimeni, produc mai degrabă iritare, glume, satire sau doar indiferenţă în rândul populaţiilor. Şi nici măcar importanta întâlnire dintre Joe Biden şi Vladimir Putin nu e de prima mână. Decât din punct de vedere militar. Întâlnirea de gradul zero ar fi fost cea dintre SUA şi China, care, iată, nu poate avea loc deocamdată.

Joe Biden s-a întâlnit cu Vladimir Putin după ce l-a făcut recent „asasin”. El însuşi nu e un preşedinte recunoscut pe deplin nici măcar acasă, în SUA. Donald Trump nu-l recunoaşte nici astăzi şi destulă presă „republicană” sau trumpistă anunţă întoarcerea lui Donald Trump în vara sau în toamna asta. E adevărat că încă se renumără voturi în SUA, un audit în statul Arizona, comitatul Maricopa. Alte state republicane se pregătesc să facă acelaşi lucru. Dar e foarte improbabil ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă fără noi alegeri. Auditul din Maricopa pare să fi provocat şi reacţii la Departamentul de Justiţie, şi noi comentarii ale lui Donald Trump, liderul de facto al republicanilor, precum acesta : „Că e vorba de maşinile de vot, de votanţi care nu au vârsta legală pentru a vota, de persoane decedate, de străini aflaţi ilegal pe teritoriu, de voturi adăugate, de voturi falsificate, de voturi ale celor absenţi, de livrari ale voturilor prin poştă sau de absenţa lor, de cutii cu voturi, de oameni plătiţi să voteze sau de alte lucruri, alegerile prezidenţiale din 2020 sunt, după mine, crima secolului” (Zachary Stieber – „Trump wanted Supreme Court to order new election in key swing states, emails show”, theepochtimes.com, 16.06.2021).

Ce au putut negocia la Geneva Joe Biden şi Vladimir Putin ? După cum a reieşit din conferinţele lor de presă, ambasadorii celor două mari puteri se vor întoarce la posturile lor. Un mare pas înainte. E posibil să aibă loc şi un schimb de prizonieri (tot pe podul din Berlin ?). Echipe ale Ministerului de Externe rus se vor întâlni cu echipe din Departamentul de Stat pe diferite subiecte de interes bilateral. S-a discutat şi despre securitatea cibernetică, despre activitatea ONG-urilor, despre grosolanele şi abuzivele mistificări ale mediei, despre falsele îngrijorări privind Arctica.

Dar, deocamdată, în urmă cu câteva zile, SUA au acordat Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 150 de milioane de dolari. Tot recent, Vladimir Putin precizase că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ar însemna încălcarea unei linii roşii, adică Rusia va reacţiona brutal. Şi Ucraina riscă să devină mult mai mică, dacă nu cumva să dispară de tot de pe hartă. Iar România şi-ar putea recupera teritoriile pierdute în favoarea fostei Uniuni Sovietice. La fel ca Polonia, Ungaria şi Rusia, bineînţeles. Teritoriile şi cetăţenii români (la fel ca polonezii şi maghiarii) care locuiesc dincolo de graniţele actuale. Pentru moment, Ucraina, care nu este încă ţară NATO, a devenit un ciudat poligon de antrenament – nu mai puţin de şapte exerciţii militare împreună cu NATO sunt prevăzute în Ucraina pentru anul în curs. La graniţa Rusiei. La Forumul Economic de la Sankt Petersburg de la începutul acestei luni, ministrul de Finanţe rus a anunţat că, până într-o lună, Rusia va renunţa la toate rezervele sale în dolari şi îşi va diminua semnificativ rezervele în lire sterline. În schimb, îşi va spori rezervele în yuani, în euro şi în aur.

Din punct de vedere economic nu a fost nimic de discutat între delegaţiile SUA şi Rusia. Decât, poate, ridicarea unor sancţiuni americane (şi europene). Care vor fi discutate în următoarele şase luni. Rusia s-a reorientat economic spre Asia şi e din ce în ce mai puţin interesată de Occident. După lovitura de stat din 2014 din Ucraina, după Maidan, relaţiile politice, economice şi militare ale Rusiei cu China, India, Iran şi alte ţări din Asia au devenit mult mai consistente. Ne putem întreba dacă Republica Populară Chineză a refuzat un summit cu Joe Biden. Ar putea fi mai multe explicaţii. Politica agresivă a lui Donald Trump faţă de China e continuată de Administraţia Biden. În plus, originea virusului devastator nu e deloc clarificată.

După Gilbert Doctorow, important expert american în relaţiile SUA-Rusia, negocierile americano-ruse vor fi în primul rând militare. Summit-ul de la Geneva nu e decât „deschiderea” : „De ce ţine Joe Biden să organizeze o întâlnire atât de devreme în mandatul său ? Ni se spune că obiectivul este acela de a obţine o „mai mare stabilitate” în relaţiile bilaterale. Dar nu i-am auzit pe comentatorii de la noi explicând despre ce stabilitate ar fi vorba […]. Din punctul meu de vedere limitat, summit-ul n-are decât un obiectiv, să pună capăt unei curse a înarmărilor pe care Statele Unite sunt pe cale s-o piardă, dacă nu cumva au pierdut-o deja irevocabil, şi să împiedice ca schimbarea echilibrului strategic în defavoarea Statelor Unite să se mai agraveze. Avantajul secundar ar fi anularea cheltuielilor militare prevăzute, cheltuieli care depăşesc cu mult 1 000 de miliarde de dolari alocaţi pentru a moderniza numai triada nucleară. Aceasta ar permite eliberarea unor fonduri pentru a face investiţii masive în infrastructuri pe care Biden acum încearcă să le facă adoptate de Congres […]. De la retragerea Statelor Unite din tratatul ABM (anti-ballistic missile – n.n.) în 2002, sub George Bush, politica americană vizează să permită o primă lovitură eliminând ICBM-urile (intercontinenal ballistic missile – n.n.) ruseşti şi apoi făcând inutile forţele nucleare reziduale din Rusia, care ar putea fi distruse prin sistemele antibalistice americane. Noile rachete ruseşti, maniabile şi de foarte mare viteză, ar putea scăpa tuturor sistemelor ABM cunoscute. Conform discursului lui Putin din martie 2018, noile armamente strategice ruseşti au făcut ca sutele de miliarde pe care americanii le-au investit pentru a obţine superioritatea să fie un fel de Linie Maginot a timpurilor moderne. Orice ar putea lansa Washingtonul împotriva Rusiei, forţele ruseşti reziduale ar penetra sistemele de apărare americane şi ar face prăpăd în patria americană” („A reductionist approach to the forthcoming Biden-Putin summit in Geneva”, gilbertdoctorow.com, 30.05.2021).

În luna următoare va avea loc la Beijing un alt summit, poate mai important decât cel de la Geneva, summit-ul Xi Jinping-Vladimir Putin. Chinezii şi ruşii îşi aniversează colaborarea pe cât de strânsă, pe atât de extinsă – 20 de ani de la semnarea Tratatului de bună vecinătate şi de colaborare prietenească.

Petru Romoşan

Exclusiv

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Publicat

pe

De

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în peisajul carceral românesc, dar și un magician al molozului.

Într-o dimineață ploioasă, tipic ploieșteană, a răsărit pe firmamentul penitenciarelor o stea mai mult ciudată decât strălucitoare. Un comisar-șef cu veleități de influencer și un talent incontestabil pentru „concedii strategice”. Îl cheamă Valentin Matei, încă director la Penitenciarul Ploiești, dar cu aerul unui star de cinema aflat în pauză de filmare.

Apt limitat și management cu aer de festival (de absurd)

Matei, maestrul combinațiilor: (aici), 

(aici),  (aici), (aici),(aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici), . (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

„Apt limitat” – nu, nu e o glumă proastă, ci acronimul nedeclarat al stilului managerial practicat cu brio de Matei. Abuzuri, limitări, concedii medicale cu frecvență de serial turcesc, toate condimentate cu un strop de indiferență și un pumn de tupeu.

Pe holurile instituției, veștile circulă mai repede decât zvonurile despre o nouă mărire de salariu. De la costuri nejustificate la bunuri care au intrat în programul „dispari fără urme”, până la un dosar penal cu iz de popotă și gust de ciorbă reîncălzită.

Groapa de gunoi: Capodopera ecologică a la Matei (sau arta de a ascunde mizeria sub preș)

Ca prin minune, pe locul unde trebuia să se înalțe mărețul Penitenciar Berceni, a răsărit o groapă de gunoi demnă de un record Guinness. 25.000 de tone de deșeuri care zac acolo, ca un monument al incompetenței și al intereselor obscure.

Zvonurile spun că la mijloc ar fi niște personaje locale cu interese mai mari decât un munte de gunoi, personaje care au dezvoltat un talent incredibil în reciclarea relațiilor. Oare ce-o să iasă din toată această ecuație puturoasă?

Concedii medicale și pensii cu preaviz (sau arta de a dispărea la timp)

Dar specialitatea casei rămâne dispariția la timp. Concedii medicale cu duiumul, pauze strategice mai dese decât pauzele de țigară la muncă, planuri de pensie în avans, ca să fie sigur că nu-l prinde sfârșitul pe picior greșit.

Imaginea e clară: mai mult pe tușă decât la birou, mereu pregătit pentru următorul episod din telenovela „Administrație la Penitenciar”.

Întâlniri de taină: Caută Matei scăparea la Sindicate? (sau cafeaua e mai puternică decât legea?)

Și, ca un șarpe încolțit, Matei a început să caute protecție pe la sindicate. Oare cine își pune pielea la saramură pentru el?

Circulă zvonuri despre întâlniri secrete între „șefi” și „vicepreședinți” de sindicate, la cafele unde se discută mai mult despre cum să-l scape pe Matei de belele decât despre protecția muncii. Satira noastră nu confirmă nimic, doar observă cum, în lumea penitenciarelor, dosarele nu se deschid la parchet, ci la terasă, între un espresso și un cappuccino.

Zvonuri de santier: Ce secret ascund zidurile penitenciarelor? (sau cimentul e mai bun cu prietenii)

Au apărut suspiciuni cum că firmele care ridică penitenciare ar ridica și alte lucruri pe lângă, poate reputații, poate camere de locuit, poate speranțe. Știe domnul Matei ceva despre toate aceste zvonuri? În România, cimentul pare a se lega mai bine între prieteni decât între ziduri, nu-i așa?

Inimioare la greu: Managementul digital al apocalipsei (sau like-urile salvatoare)

În timp ce sistemul penitenciar se confruntă cu breșe de securitate mai mari decât o poartă de fotbal și cu tone de probleme mai grele decât muntele de gunoi de la Berceni, unii lideri descoperă frumusețea digitalului. Like-uri, inimioare, selfie-uri cu zâmbetul pe buze – ăsta-i noul manual de management!

„Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare” – un motto demn de o campanie de PR cu filtru roz, menit să acopere putregaiul din sistem.

Concluzia? Un erou modern, intre moloz și emoticoane

Așa arată managementul mirific al unei lumi unde gunoiul se adună, farfuriile dispar și inimioarele cresc exponențial. Între moloz și emoticoane, între concedii și compasiune, între tăcere și storytelling, România are un nou tip de erou: Valentin Matei, apt limitat la muncă, dar infinit în creativitate.

În sfârșit o să vină și sfârșitul! Nu-i așa, mama ZOIA? (Oricine ar fi mama Zoia..urmeaza)

Cristina T.

Citeste in continuare

Exclusiv

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Publicat

pe

De

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul Victoria? Să vedem cine trage sforile la această mascaradă!

Unde-s protestele alea sincere, măi oameni buni? Ah, parcă văd, s-au dus la odihnă veșnică! Acum avem doar spectacole regizate, cu sindicate care se dau de ceasul morții pentru drepturile noastre, dar, în realitate, vor doar să mai ciugulească niște firimituri de la masa bogaților. Unul ca Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ne dă cu tifla peste ochi și ne spune verde-n față: „Băi fraierilor, protestul ăsta e o făcătură! Vă folosesc ca pe niște marionete ca să-l dăm jos pe Bolo! Hai, pupați moaștele, și la treabă!”.

„Revendicări”? Mai degrabă gargară!

Ați văzut și voi „revendicările” alea pompoase, nu? Pagini întregi de bla-bla-uri, dar când ajungi la partea cu „ce vor polițiștii”, parcă te lovește amnezia! Câteva rânduri scrise cu picioarele, parcă le-a dictat un somnambul. Serios, măi lideri, chiar credeți că ne îmbârligați cu vrăjeli de genul ăsta? Unde-s cifrele, unde-s promisiunile concrete? Ah, da, am uitat, important e să ne plângem de „inechități”, nu să le rezolvăm!

Bolo, sperietoarea barosanilor?

Se pare că Bolo ăsta, cu reformele lui cu tot, a ajuns să-i bântuie pe barosanii care s-au înfruptat ani de zile din bugetul statului. Acum, tremură ca varga și caută disperați o modalitate să scape de el. Și ce fac? Păi, ne folosesc pe noi, fraierii, ca pe niște pioni într-un joc de șah murdar. Ne îmbie cu promisiuni deșarte, ne flutură lozinci patriotice pe sub nas și ne trimit la luptă ca pe niște carne de tun.

Circarul sef și trupa de comedie

Să fim serioși, cine mai crede în poveștile astea? Liderii sindicali ăștia, cu state vechi, care au pupat poala PSD-ului ani de zile, acum se dau mari salvatori ai neamului? Hai, să fim serioși! Mai bine s-ar pensiona și ne-ar lăsa pe noi, ăștia mai tineri, să ne batem pentru drepturile noastre cu adevărat!

Concluzia? Nu vă lăsați manipulați!

Polițiștilor, soldaților, profesorilor, pensionarilor, și tuturor celor care sunteți tentați să ieșiți în stradă pe 29 octombrie: Gândiți cu capul vostru! Nu vă lăsați manipulați de niște circari care vor doar să-și salveze pielea! Dacă vreți să schimbați ceva, organizați-vă, luptați pentru revendicările voastre concrete, nu vă lăsați folosiți ca masă de manevră într-o bătălie politică! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Anchete

Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei

Publicat

pe

De

Un gest de omenie și profesionalism al unei polițiste din Timiș a prevenit o tragedie. Dana Cristina a salvat o femeie în vârstă aflată în dificultate pe marginea unui drum de mare viteză.

Sindicatul Europol relatează un eveniment remarcabil petrecut în Timiș, unde polițista Dana Cristina, din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, a dovedit că vocația de polițist nu se oprește odată cu programul de lucru.

În timp ce se afla în timpul liber, Dana Cristina circula pe centura municipiului Timișoara când a observat o persoană sprijinită de parapetul de pe acostamentul drumului. Curiozitatea profesională a determinat-o să oprească și a constatat că o femeie în vârstă, epuizată, avea nevoie să se sprijine de balustradă pentru a nu cădea. Situația era extrem de periculoasă: femeia se afla pe marginea unui drum cu trafic intens, cu o prăpastie în spate.

Reacție imediată și omenie

Dana Cristina a reacționat prompt și profesionist, așa cum ar face orice polițist dedicat:

  • A oprit și a acordat primul ajutor femeii;
  • A securizat zona pentru a evita accidentele;
  • A alertat dispeceratul pentru a solicita sprijin;
  • I-a rămas alături femeii până la sosirea echipajelor de poliție și medicale.

Un act de curaj și empatie

Gestul Danei Cristina a făcut diferența și a readus în siguranță o persoană în vârstă de 82 de ani aflată în dificultate. Sindicatul Europol subliniază că exemplul Danei ne amintește că normalitatea se clădește cu omenie, empatie și deprinderi firești de omenie. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv2 ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv2 ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv6 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv