Connect with us

Featured

Biden și Johnson au semnat o nouă Cartă Atlantică privind comerțul, apărarea, combaterea schimbărilor climatice (care va fi noua ideologie a sărăciei multilaterale impuse

Publicat

pe

Între Irlanda de Nord și Carta Atlanticului, Biden cu ochii la GenevaȘi a început mult așteptatul turneu diplomatic al președintelui Joe Biden. Prima etapă a avut loc prin vizita lui Biden, la o baza militară americană din UK. Practic nu s-a văzut prima dată cu conducerea țării gazdă ci s-a dus, ca într-o țară ocupată, la militarii lui.
Apoi o imagine care a lăsat lumea mască. Biden și Johnson au semnat o nouă Cartă Atlantică privind comerțul, apărarea, combaterea schimbărilor climatice (care va fi noua ideologie a sărăciei multilaterale impuse nouă tuturor de către principalii actori ai progresismului) și confirmarea unui nou model de alianță defensivă comună. Toate acestea au loc pentru a acoperii dezastrul absolut creat de pandemia covid din ultimii doi ani în UK și desigur înceata redresare a democrației americane, aflată sub un atac fără precedent.Analiștii nu prea au înțeles ce înseamnă aceasta cartă, o dublare a celebrei carte semnate de Churchill si Roosevelt în 1941, în plin conflict mondial. Nimeni nu a prea a văzut, în afară de tot felul de fraze ideologice de tip neo-marxist, care este rolul acestui document. Dacă în 1941, semnarea cartei de către Churchill era încununarea eforturilor sale de a atrage SUA în războiul cu Germania nazistă, întrebarea care se pune astăzi este în ce nou război dorește Johnson să atragă SUA și împotriva cui. Răspunsul îl știe toată lumea, este vorba despre o noua alianță împotriva Chinei.

Pentru profileri, cei doi, Biden și Johnson formează un cuplu trans atlantic ciudat. Americanul este produsul fundamental al statului birocratic american. Acum 50 de ani era liberal conservator, acum, ca președinte este și comunist și progresist, este și de dreapta sau de stânga atunci când se referă la interesele militariste ale SUA, este și globalist atunci când promovează direct cumpărăturile de armament american de către tot felul de mici națiuni satelite. Este orice, numai lui să îi fie bine.

Mini Trump britanic este un cunoscut excentric. S-a căsătorit acum două săptămâni, pe furiș, cu nevasta închiriind rochia de mireasă. Britanicul, ca nu cumva, să fie eclipsat de cuplul Biden, și-a tras repede nevastă. A treia după calculele oficiale. Bărbat adevărat când vine vorba de stabilitatea familiei, a căsniciei, a responsabilităților de soț și de bărbat, Boris încearcă, prin toate căile să fie și britanic, și scoțian, și irlandez, și american, și chinez din Hong Kong și marțian de pe Jupiter, doar doar va găsi calea refacerii vechii puteri imperial britanice. Măcar celei economice, dacă nu și celei politice. Mai ales, Johnson al nostru dorește un nou raport de forță motivant cu Franța după ce Macron a otrăvit efectiv negocierile Brexit cu impunerea unei soluții privind Irlanda de Nord care, pusă în aplicarea, pulverizează economic întregul său regat. Deci, nimic despre valorile democrației universal, ale uminității și păcii pe pământ. Doar lui să îi fie bine.

Deci la Cornwall, ducat regal, căci este domeniul istoric al prințului Charles și al sotiei sale Camilla, lângă Golful Carbis , din sud-vestul Angliei, înainte de summit-ul G-7 cu alți lideri mondiali, cei doi au produs un spectacol complet. Biden a venit setat să nu dea nimic Regatului Unit. Aflat alături de președintele său, consilierul de securitate națională Sullivan a dat o declarație extrem de clară, că SUA nu vor permite ruperea acordului din Vinerea Mare, care, acum decenii, a permis pacea din Irlanda de Nord. „Președintele Biden a fost clar în legătură cu credința sa solidă în Acordul din Vinerea Mare ca fundament pentru coexistența pașnică în Irlanda de Nord”, a declarat Sullivan reporterilor aflați în Air Force One . „Orice măsuri care o pun în pericol sau o subminează nu vor fi binevenite de Statele Unite”. Scurt și cuprinzător, tocmai ca Johnson să nu își facă vre-o iluzie.

Pentru guvernul britanic tocmai o rescriere a acelui acord permite împlinirea totală a Brexitului. Altfel, după dezastrul negociat de Theresa May, cea care a provocat cele mai mari daune procesului de suveranitate britanic prin acceptarea propunerii francezului Michel Barnier, care fix dizolvarea puterii britanice a urmărit, Johnson a incercat să îl facă întâi pe Trump să puna presiune pe Franța. Trump nu avea capacitatea și nici cultura de a înțelege aceste nuanțe, ca atare nu l-a interesat problema, iar Biden, ai cărui bunici au fost irlandezi a impus regula de fier a păcii din Vinerea Mare, distrugând practic proiectul lui Johnson. În conditiile impuse de SUA, Londra acum se va vedea obligată să negocieze cu Bruxelles tocmai linia de graniță care este în interiorul țării și nu cum susțin europenii, în exteriorul ei. Ca atare Johnson nu are nici un fel de soluție reală de a se lupta cu Uniunea Europeană. Exact ca în 1941, când prin carta atlantică Churchill a crezut că își salvează imperiul, când de fapt l-a pierdut pe mână americană, așa și acum Johnson pierde pariul refacerii puterii britanice în fața unei Europe unite. Tot pe mână americană.

Cine a urmărit atent poza de grup de la G7 va observa că Macron, destabilizat de revolta socială permanentă din interiorul țării sale, a stat tot timpul în siajul lui Biden, existând momente în care britanicul și francezul s-au ignorant. Merkel s-a așezat cuminte la locul său, gesturile sale fiind clare. Pare să spună: „băieți eu plec în curând, așa că problemele sunt ale voastre”.

Un președinte american în mod clar obosit și în pierdere de viteză, un prim ministru britanic care este umbra celor de odinioară, un francez prea exuberant pentru a nu se citi lingușeala în locul puterii adevărate. O birocrație vorace și acaparatoare europeană invitate pe picior de egalitate, o cancelară germană pe picior de plecare. Ceva la Cornwall nu a prins. Peste toți cei prezenți acolo a tronat ca piază rea, negocierea de la Geneva cu Rusia. Căci avertismentele transmise Chinei și Rusiei, înainte de G7 și NATO, vin să deschidă un dialog care nu poate fi asigurat de doar șapte prinți obosiți de pandemie și înfrânți, fiecare dintre ei, acasă.

Biden venea de la eșecul negocierilor cu republicanii, care i-au refuzat planul de relansare economică. Fauci, acest guru american al pandemiei nu poate explica de ce banii SUA au subvenționat laboratorul din Wuhan, care devine iată, prin mijlocirea teoriilor conspiraționiste, centrul de unde s-a diseminat, din greșeală, virusul. Mai mult, inflația a lovit cumplit economia americană, cifrele fiind cele mai mari în ultimii 15 ani.

Johnson este efectiv gluma de noapte bună a britanicilor. Aroganța sa, imposibilitatea sa corporală de a fi măcar ordonat în gesturile personale (când merge ai impresia că-ți dă palme la propriu, atît de dezordonat este), capacitatea sa de vorbi de britannia imperială când amărâții de pescari francezi se bat la egal cu ditamai pescadoarele engleze, cu o soție care numai acum 4 luni îl acuza de violență domestică, toate produc o imagine greu de luat în serios.

Iar limbajul comunicatelor a fost suma tuturor ipocriziilor. Vorbind reporterilor Biden a spus că a avut o „întâlnire foarte productivă” cu Johnson. Mai mult a spus că au discutat obiective „ambițioase” privind schimbările climatice. Președintele SUA a adăugat că au vorbit despre „sacrificiile comune” făcute, de ambele țări, în Afganistan. Atunci când nu ai ce vorbi cu adevărat îți amintești de faptele de arme din tinerețe sau definești discuțiile cu nevasta ca fiind productive. De fapt Biden nu a cedat nimic iar Johnson a jucat teatru pentru a nu pierde fața, nici în regat dar mai ales să demonstreze el ca regele nu este gol în raport cu Europa. Urmează vinul dat de regină și poze în palatul atât de râvnit al monarhiei britanice. Soațele și-au luat bijuteriile de families au dacă nu au avut, au împrumutat pe furiș cum făcea altădată Nancy Reagan, iar frau Merkel se va prezenta în celebrii săi pantaloni privind cu religioasă dezaprobare pantofii cu toc înalt al acestora. UK nu se dezminte niciodată când vine vorba de fast imperial. G7 din acest an va fi declarat o victorie epocală, moment istoric, nici mai mult nici mai puțin o adevărată revenire la timpurile de aur.

De fapt este o ridicolă poveste despre ambiții și America is back! atunci când de fapt la Geneva SUA se vor întâlni cu un adversar capabil să le oblige la compromisuri. Mai mult, numai acum zile, China a votat o lege cu caracter constitutional care va replica simetric și fidel oricărei sancțiuni economice sau politice pe care membrii G7 sau NATO le-au impus sau le vor impune. Numai pace și armonie nu va fi!

Complexul mosaic de probleme pe care nici Obama, nici Trump nu au reușit să îi găsească măcar un numitor comun, va exploda pe fondul unei grave deteriorări a democrației americane sub Biden. Căci dacă ceva este clar și devine vizibil pe zi ce trece este că mult clamata și exportata democrație americană, mult inventatul vis american se deteriorează. Atacurile la adresa democrației din SUA, instabilitatea politică fundamentală care pare a se instala la nivel național, ineficiența deja cunoscută a mesajelor de tip „să ne schimbăm sexul și totul va fi bine”, sunt semnale de profundă inadecvare la problemele moderne ale lumii. Mai mult, că sunt loviturile vitriolice provenite din imensul rezervor de votanți ai lui Trump sau din parte unei gălăgioase, dar perfect organizate mișcări neomarxiste americane, amenințările la adresa stabilității democrației americane sunt reale și evidente. Iar dacă istoria ne-a învățat ceva este că indiferend dacă pe 14 Iulie un rege francez scria că nu s-a intâmplat nimic, lumea a cunoscut o revolutie franceză genocidară. Indiferend dacă la G7 sau NATO pozele vor arăta leaderii ca fiind siguri pe ei, cel puțin în SUA situația internă este extrem de fragilă. Căci de Europa nu mai vorbim.

G7 2021 a fost imaginea nefardată a unei imobilități generaționale și ideatice. Probabil ca summit-ul NATO va fi la fel. În marja lor, desigur întâlnirile separate ale lui Biden și Macron, fiecare cu planul lui, cu Erdogan al Turciei, ne propun o altă versiune a evenimentelor decat cea a comunicatelor care vor apărea.

La Geneva vom vedea cum actorul principal al acestei poze va discuta aplicat cu Rusia. Ucraina a fost ultimul exemplu al imposibilității materiale ale SUA de a se opune unor democrații iliberale. Cazul Belarus, introdus special pentru a abate atenția de la Ucraina și ultima mutare de soldați americani în Grecia demonstrează că sateliții mici americani din Marea Neagră nu există în marile schisme care au loc sub ochii noștri. Polonia și Ungaria rămân democrații iliberale consolidate, iar micile autocrații lingvistice din zona Baltică nici măcar nu mai ascund lipsa lor de apetență pentru liberalismul mult clamat de către sponsorii lor din umbra. După pivotul asiatic care a sacrificat interesele europene, leaderii europeni nu mai cred în SUA. Nici nu mai au cum, mai ales dacă analizăm politica de satelizare a Europei produsă de administrația Obama, al cărui adjunct a fost Biden. SUA au vândut armament în valoarea de miliarde de dolari sateliților est europeni, nefiind în stare să răspundă clar dacă le vor salva de o eventuală mânie a Moscovei. Acest fals sentiment de securitate s-a construit cu banii națiunilor sărace din bazinul Mării Negre, Baltice sau Adriatice, fără a obține cu adevărat o adeziune naturală a acestora la valorile democrației. Societățile est europene nu au primit la schimb democrație și economie de piață echitabilă, ci o lume falsă, plină de demoni ai distrugerii și tot felul de proiecte politice fluide ideologic. Cel mai mare număr de democrații iliberale, sau autocrații lingivstice și religioase se află exact în spațiul estic. Am asistat doar la o permanenta fluidizare a opțiunilor geo-politice ale marilor actori, o imperializare a procesului de satelizare a celorlați în favoarea puterilor originare și o monarhizare a poncifelor false și ne-educate ale unora, cărora, fără poliția gândirii care să îi impună global, nu le-am fi dat nici locul de parcare la supermarket.

Iar ca finalul să fie apoteotic, presa americană are o singură concluzie. Deși Carta Atlanticului reprezintă ultimul capitol din „relația specială” dintre Washington și Londra, guvernul britanic a spus săptămâna aceasta că lui Johnson nu-i place acest termen. Un asistent politic al său a declarat pentru The Atlantic că prim-ministrul britanic a crezut că fraza pare nevoiașă. Adică nu exprimă nimic. Nici prezent și nici viitor.

H.D. Hartmann

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.

I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!

Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.

Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.

II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic

Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1)   – pag 40!

Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.

Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?

III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!

Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.

Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.

Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.

Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!

Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?

Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni!  (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.

O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.

Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)

Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!

„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale

Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!

Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.

Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)

Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.

Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.

Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”

Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.

Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Publicat

pe

De

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului

În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.

I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!

Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.

Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?

II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?

Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.

Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.

III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului

Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!

Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.

Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?

ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1

P1

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.

Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.

Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.

Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ

Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv12 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv12 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv12 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv12 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv12 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv12 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusivo zi ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusivo zi ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusivo zi ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv