Toata presa internationala a anuntat in breaking news ca la 6 iunie 2021 Grupul celor G7 a ajuns la un acord „istoric” privind impozitarea companiilor multinationale.Pentru ca are o istorie sau pentru ca are o importanta istorica? Si una si alta. Istoria incepe la Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie 2017 a ministrilor de finante din tarile membre ale Uniunii Europene care s-a incheiat cu un comunicat privind realizarea unor progrese pe calea rezolvarii problemei impozitarii corecte a marilor companii din domeniul informaticii/internet (GAFA).
Problema impozitarii corecte a GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon) nu este deci nici noua si nici lipsita de importanta pentru marea majoritate a tarilor Uniunii avand in vedere ” daunele” uriase pe care aceste companii le aduc bugetelor nationale prin utilizarea tehnicilor optimizarii fiscale. O analiza asupra impozitarii Google si Facebook, publicata de catre europarlamentarul Paul Tang, arata ca prima societate este impozitata in Uniunea Europeana cu doar 0,36 si 0,82% iar cea de a doua cu doar 0,03 si 0,1%, pricinuind tarilor membre pierderi intre 5,1 si 5,4 miliarde de euro in perioada 2013-2015.
Istoric vorbind, problema impozitarii corecte a GAFA nu a fost pentru prima oara abordata la Tallin. Pe data de 5 octombrie 2015, OECD a publicat raportul final asupra acestei situatii, intitulat „Base Erosion and Profit Shifting Project” (BEPS). Esenta acestui Proiect, menit sa reglementeze impozitarea societatiilor cu caracter informatic si de net, l-a reprezentat recomandarea privind pretul de transfer in cazul intangibilelor (Guidance on Transfer Pricing Aspects of Intangibles). O alta recomandare importanta a proiectului a reprezentat-o necesitatea inregistrarii si analizei fluxului preturilor de transfer prin contabilitati separate pe tarile in care actioneaza respectivele societati (Guidance on Transfer Pricing Documentation and Country-by-Country Reporting).
Paradoxal, Uniunea Europeana nu a manifestat interes fata de BEPS desi o varianta mai extinsa a acestuia (prin includerea si a societatilor fara aport de intangibile) a fost amplu discutata sub forma bine cunoscutei directiva Moscovici. Interesant este insa faptul ca BEPS a fost adoptat de la 1 iulie 2017 in Australia (sursa:Australian Taxation Office) sub denumirea de ” Diverted Profits Tax ” (DPT).
Trebuie mentionat ca idee a DPT apartine Marii Britanii care a introdus aceasta taxare de la 1 aprilie 2015 si este cunoscuta sub denumirea de ” Google Tax”. Conform Buletinului ” KPMG- Diverted Profits Tax Meets Transfer Pricing”: ” DPT reprezinta in Marea Britanie o ” taxare de pedeapsa” ( punitive rate) de 25% fata de 20% cat sunt taxate in mod normal companiile. Conform aceleasi surse, rezultatul a fost extrem de modest ceea ce a determinat guvernul sa negocieze amiabil cu Google in 2016 pentru obtinerea unei compensatii de 150 milioane de euro. Pe acelasi principiu de negociere amiabila a mers si Italia care a obtinut de la Google in 2017 o compensatie de 360 milioane de euro. Aceste negocieri marcheaza o pierdere a interesului fata de aplicarea DPT considerat insuficient si greu de aplicat in favoarea obtinerii unor sume mai importante dar care au caracter de compensare deci fara sustenabilitate in timp, fapt care nu le califica drept surse permanente si sigure colectate la buget.
Franta nu a abordat metoda negocierilor amiabile ci pe cea a violentei juridice. Guvernul francez a cert prin instanta companiei Google o compensatie de 1,1 miliarde euro dar a pierdut procesul deoarece nu a putut demonstra ca aceasta ar avea pe teritoriul national o locatie stabila sau macar o filiala.
Importanta reuniunii de la Tallin consta insa in faptul ca marcheaza momentul promovarii unei politici unice vis- a- vis de taxarea GAFA, considerata de multi analisti occidentali ca fiind si un pas important pe calea armonizarii intregii politic fiscale la nivelul UE.
Dorinta majoritatii tarilor membre de a promova o pozitie unitara relativ la taxarea societatilor informatice a devenit clara la Tallin dar in ce masura aceasta poate trece de la stadiul de dorinta la cel de putinta?
Sunt cateva probleme si conditii care trebuiau clarificate. Astfel:
Problema ” locatiei permanente”.
Actuala legislatie nu permitea taxare profitului pe teritoriul national daca respectivele societati nu aveau locatie permanenta pe acel teritoriu. Erau necesare unele modificari ale legislatiei in directia redefinirii sintagmei de locatie permanenta. Propunerea cu cel mai mare grad de acceptabilitate era cea a europarlamentarului Alain Lamassoure care cerea introducerea sintagmei ” locatie numerica/digitala permanenta ” caracterizata de ” prezenta numerica/digitala” definita prin volumul de date personale colectate pe teritoriu, de numarul de utilizatori ca si de unii parametri tehnici ai infrastructurii teritoriale de net.
Problema ” revolutiei informatice”.
Extinderea procesului de informatizare pe ansamblul intregii activitati economice, sociale, culturale, educationale, etc complica enorm modul in care pot fi separati gigantii informatizarii de alte intreprinderi beneficiare din ce in ce mai mult de sfera activitatilor informatice. Pentru a incerca o delimitare intre activitate informatica propriu zisa (GAFA) si alte activitati ce doar utilizau mijloace informatice nu ca scop in sine ci doar ca instrumente de lucru, s-a propus e introducerea conceptului de ” prezenta numerica a unei intreprinderi pe teritoriu national „.
Este surprinzator faptul ca desi aceste impedimente de fond nu au fost rezolvate, ministrii G7 au luat totusi hotararea de a impozita multinationalele.
Este oare una din consecintele crizei Covid in sensul in care s-a trecut la o masura extrema, de avarie, pentru a alimenta bugetele nationale aflate in dificultate dupa criza? Sau este un segment dintr-o strategie a principalelor puteri economice occidentale de a rearanja raporturile de forta pe piata globala?
Semnalul a venit din partea Fondului Monetar International care in documentul „Global Financial Stability Report (Ian.2021) arata ca ” Intreprinderile europene scapa prea usor de impozitare. Este mai urgent ca niciodata sa punem capat concurentei fiscale excesive care domneste pe continent si sa combatem in mod eficient evaziunea fiscala practicata de firme. Uniunea Europeana este zona din lume in care concurenta fiscala este cea mai puternica. Datorita pietei sale mari, Europa atrage investitii straine semnificative. Acestea sunt, in medie, responsabile pentru 20% din bogatia produsa in zona. Dar nu la fel de mult si pentru taxe. Multe investitii straine sunt fluxuri de hartie in companii fantoma, situate in Europa pentru a beneficia de o impozitare scazuta.
Astfel, in 2017, din cele 40.000 de miliarde de investitii straine, aproximativ 15.000 de miliarde se gasesc in acest tip de structuri. Din aceasta suma, aproximativ 6 000 de miliarde sunt situate in Luxemburg si Tarile de Jos si 1 000 de miliarde in Irlanda si Elvetia.” Pentru a pune capat acestor practici, FMI invita tarile membre sa isi consolideze coordonarea politicilor fiscale fata de intreprinderi. Adica sa puna capat cursei pentru cel mai mic ofertant fiscal care este insotit de „pierderi semnificative de venit” si sa lupte impotriva actiunilor de evitare a obligatiilor fiscale din care „rezulta din pierderi substantiale de venituri fiscale”.
In special, FMI subliniaza calea discutata in prezent intre cele 137 de tari ale cadrului incluziv, conduse de OCDE, si anume introducerea unui prag minim de impozitare pentru profiturile inregistrate in strainatate de multinationale. Principiul este simplu: daca o companie negociaza un acord fiscal cu o tara pentru a beneficia de o rata de impozitare de 1% pana la 3%, dar teritoriul sau de origine a stabilit o rata minima de impozitare de 20%, autoritatile fiscale vor putea percepe diferenta dintre pragul minim de 1-3% si acest prag minim. Dupa o sugestie initiala de o rata minima de 21%, Statele Unite au propus inceperea discutiilor pe baza a 15%.
Negocierile internationale actuale sugereaza ca un acord cu un numar destul de mare de tari este cel mai probabil scenariu. Conform analizelor ” Observatoire Europeen de la fiscalite” veniturile fiscale ale tarilor Uniunii Europene ar creste cu 52,3%, adica 167,8 miliarde de euro, primele doua tari beneficiare fiind Germania (29,1 miliarde de euro) si Franta (26,1 miliarde de euro). Europa ar recupera o suma superioara celei a Statelor Unite.
Trebuie insa spus ca acordul G7 nu are nicio putere obligatorie, deci nu poate introduce aceasta taxa de unul singur. G20 trebuie convins sa se alinieze acestei masuri. Aceasta inseamna convingerea Chinei, Indiei, Coreei de Sud sau Braziliei, adica a greilor economiei mondiale. O intalnire va avea loc in zilele de 9 si 10 iulie la Venetia. Pentru ministrul britanic de finante Rishi Sunak, este clar ca introducerea acestei rate nu este cu efect imediat: „Este dificil de spus cand se va ajunge la un acord final”.
In urma acordului G20, tarile membre ale OCDE vor trebui apoi sa aprobe aceasta masura. „Mai sunt multe de facut. Dar aceasta decizie da un impuls important viitoarelor discutii dintre cele 139 de tari membre ale cadrului incluziv al OCDE in care continuam sa cautam un acord care sa garanteze ca multinationalele isi platesc partea lor echitabila din impozite”, a declarat secretarul general al OCDE, Mathias Cormann. Daca masura este acceptata, aceasta va trebui apoi transpusa in legislatia europeana, apoi in legislatia nationala, cel mai probabil la nivelul anului 2023.
Trendul este insa evident spre impozitarea internationala. Uniunea Europeana va adopta o directiva pentru a limita tentativele de evaziune fiscala sau de optimizare, ceea ce va duce la recuperarea a peste 50 de miliarde de euro pe an din venituri in UE. Parlamentul European si Consiliul Uniunii au ajuns la un acord cu privire la Directiva privind raportul pentru fiecare tara in parte (CBCR) relativ la o serie de scandaluri fiscale, cum ar fi cele LuxLeaks si Panama Papers.
Directiva va impune, incepand cu 2023, obligatia de a publica un raport anual, tara cu tara, care sa includa date financiare importante: cifra de afaceri, profitul net, impozitele platite, numarul de angajati. Acest lucru este valabil pentru intreprinderile care isi desfasoara activitatea in Europa, cu o cifra de afaceri mondiala de peste 750 de milioane EUR. O astfel de obligatie in cadrul Uniunii este intr-adevar istorica si ar trebui sa provoace analiza economica la un studiu asupra unui posibil nou raport de putere intre statul national (in acceptiunea celor puternic dezvoltate) si multinationale.
Mircea Cosea
