Connect with us

D.N.A.

Cronica unei executii anuntate sau razboiul serviciilor pe datele CNAS

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Surse judiciare vorbesc de ceva vreme de punerea in practică a unui plan de execuție sumară la Curtea de Apel București a fostului președinte al CNAS, Lucian Duță. Miza ar fi discreditarea și condamnarea la foc automat a acestuia pentru a-l împiedica să facă unele dezvăluiri și poate chiar denunțuri la adresa unor foști înalți oficiali SRI implicați în fapte extrem grave. Care merg de la trafic de influență la luare de mită sau – ceea ce este cu adevărat spectaculos – la replicarea ilegală și la transferul către servicii a bazelor de date ce cuprind informațiile medicale ale tuturor cetățenilor din România, totul pentru punerea pe picioare a celebrului mecanism Big Brother, Sf.Graal al intelligence-ului mioritic, atît de controversat în ultimii ani.

Aceleași surse vorbeau încă din luna ianuarie, cînd dosarul Duță a ajuns la CAB după condamnarea în primă instanță, despre discuții între membrii completului de judecată, care se arătau mirați de sentința prea blîndă pronunțată de Tribunalul București și mai ales de faptul că DNA nu a făcut recurs, ceea ce nu le-ar fi permis magistraților o sentință cu mai mulți ani de închisoare (în primă instanță pedeapsa fiind de șase ani).
Informații fierbinți, menite să fie primite inițial cu destulă reticență, numai că desfășurarea ulterioară a procesului a început să ridice, totuși, mari semne de întrebare.

În primul rînd, martorii denunțători în acest proces sunt două personaje extrem de controversate: Radu Enache – fost șef Hewlett-Packard România și Irina Socol – șefa SIVECO.
Să spunem doar că, pe 3 mai 2016, Irina Socol a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală dar, țineți-vă bine, ea a fost eliberată condiționat după doar două luni, pe 16 iulie 2016.
Să fi avut stupefianta eliberare un preț?

Socol și Enache au făcut toată informatizarea CNAS pe parcursul anilor, iar Enache a făcut deja un acord de recunoaștere a vinovăției într-un alt dosar CNAS (privitor tot la dare de mită și la informatizare) în care sunt implicați alți doi foști președinți ai instituției – Irinel Popescu și Vasile Ciurchea – iar în prezent mai așteaptă doar confirmarea judecătorilor pentru a fi scos basma curată. Interesant este că cele două dosare (Duță și Popescu-Ciurchea) sunt strîns corelate (este practic vorba de același contract), sunt instrumentate de același procuror DNA, au avut același denunțător (Enache) pentru aceleași fapte, dar, în final, șeful HP a avut parte de tratament diferit.

Astfel în dosarul Duță, Radu Enache recunoaște că a făcut el însuși evaziune fiscală, spălare de bani și chiar luare de mită (a cerut și a primit de la șefa SIVECO, subcontractantul HP, suma de un milion de euro mințind că-i va da banii lui Duță, dar a oprit banii în firma proprie aflată într-un paradis fiscal)! Cu toate acestea, lui Enache nu i s-a dat nici o calitate în acest dosar, fiind absolvit de toate fărădelegile, chiar dacă era evident că statul român rămînea in pagubă!
Enache, reamintim, a condus HP România timp de 14 ani, iar faptele sale penale s-au răsfrînt atît de greu asupra firmei americane, încît filiala românească a trebuit să își schimbe numele. În martie, după cum remarcam în premieră, HP a devenit prima companie occidentală trimisă în judecată de DNA, după ce își recunoscuse faptele de corupție. O lovitură crîncenă de imagine pentru partenerii strategici ai României, americanii.

Irina Socol, binecunoscută la rîndul ei pentru relațiile pe care le-a avut întotdeauna la vîrful SRI, fiind notorie asocierea sa cu nume celebre (Virgil Măgureanu, denunțat de propria noră că ar fi primit bani de la afaceristă, gen.Dumitru Zamfir – fost prim adjunct SRI etc) este al doilea martor denunțător în dosarul Duță. Ca și în cazul lui Enache sunt dovezi clare că și ea a făcut evaziune fiscală și spălare de bani și că și-a căpătat imunitatea juridică in urma denunțului (chiar dacă această imunitate este ilegală).

Se pune întrebarea logică cît de credibili sunt Enache și Socol, cu backgroundul lor, cînd fac denunțuri, avînd în vedere că sunt interesați să nu fie acuzați de nimic și să mai rămînă și cu banii rezultați din infracțiuni?
Pe de altă parte, acuzația cuplului Enache – Socol la adresa lui Duță pare un pic bizară și se referă la faptul că, practic, acesta din urmă ar fi condiționat semnarea contractelor CNAS de primirea unor sume de bani. Pe de altă parte, se vehiculează informații demne de luat în seamă că aceste contracte erau supervizate chiar oficial de SRI și STS (unele surse afirmînd chiar că ofițeri special detașați din SRI, STS, MI au participat în mod direct la elaborarea unor caiete de sarcini, care ulterior s-au materializat în contracte pentru cuplul HP-SIVECO).

Dacă aceste informații sunt corecte, se pune o întrebare logică: de ce Enache sau Socol nu au reclamat încă din 2010 conducerii SRI (vîrf de lance al luptei anticorupție ) faptul că Duță cerea mită pentru un proiect în care se vehiculează nu de ieri, de azi, că SRI avea un interes major: construirea mult-visatului sistem Big Brother prin replicarea și exploatarea bazelor de date rezultate în urma proiectelor CNAS?

Este greu de crezut că celei mai mari firme americane de hardware (cu legătură directă la ambasada americană) precum și celei mai importante firme românești de software (cu legături strînse la vîrful SRI) le-ar fi fost teamă de un personaj minor (în acel context) precum era Duță.

Nu în ultimul rînd apar mari semne de întrebare în ceea ce privește desfășurarea reală a procesului lui Duță la CAB. Totul este pe repede înainte, cu toate că, din informațiile noastre, avocații reclamă numeroase nereguli (trei profesori universitari de Drept afirmă în trei analize distincte, cu argumente de netăgăduit, că procesul este ilegal).

Orice solicitare a avocaților este respinsă din start și nici măcar audierea cuplului Enache – Socol nu a fost admisă, cu toate că este evident că trebuie să fie, din capul locului mari rezerve referitoare la cele spuse de niște denunțători aproape profesioniști.
Practic, procesul s-a încheiat înainte să înceapă, iar judecătorii par deciși să-l condamne pe Duță foarte rapid, lăsînd impresia că nu mai sunt interesați de veridicitatea acuzațiilor.

Știm cu toții că istoria are tendința să se repete și nu sunt departe vremurile cînd binomul SRI-DNA aveau puterea, se știe, de a executa pe oricine, mai ales în tribunalele bucureștene. Soarta lui Duță (vinovat sau nu) pare însă pecetluită dinainte la CAB, iar cuplul Enache – Socol scapă inexplicabil basma curată și cu mulți bani în propriile buzunare, bani care, de fapt, sunt ai statului român. Patria a priori, nu-i așa?

D.N.A.

Aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

”Am crezut că a doua zi după ce Cioloș s-a autodetonat la emisiunea Ancăi Alexandrescu că a făcut trafic de influență politică în favoarea numirii lui Kovesi la EPPO, primul titlu de presă care îmi va cădea sub ochi va fi că DNA s-a pus în mișcare din oficiu. Pentru că avem legi anticorupție care spun clar că folosirea influenței de lider politic în scopul obținerii unor beneficii pentru sine sau pentru alții se pedepsește cu pușcărie grea” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.

”Cînd colo, ce să vezi?
DNA e moartă-n păpușoi. Dle.Voineag, unii lideri grei au făcut pușcărie pentru mutarea a două angajate amărîte de colo-colo, ori pentru niște termopane, pe cînd aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav. Sau nu aveți curaj să-l deranjați pe ”omul Franței”? Vă umflați mușchii doar pentru mize mici, cînd e ceva bubuitor vă ascundeți toți prin fișete? Păi în cazul ăsta, dle.procuror-șef, promit să vă semnalez dacă aflu că vreo precupeață a dat șpagă la piață pentru o tarabă mai bună, precis că atunci o să veniți direct cu mascații!…” mai scrie deputatul.

Citeste in continuare

Anchete

Procuroarea Irina-Cornelia Munteanu s-a saturat sa se ocupe de procurorii de sedinta ai DNA

Publicat

pe

De

Munteanu cere CSM sa-i aprobe demisia din functia de adjuncta a Sectiei judiciare penale din DNA, dezvaluie Lumea Justitiei. In schimb, procuroarea Munteanu ar putea fi numita in postul de sefa a Serviciului resurse umane, perfectionare profesionala si documentare din Directia Nationala Anticoruptie. Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii ii va analiza cazul in sedinta de marti, 26 martie 2024. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!

Publicat

pe

De

Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.

Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.

Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.

(Redactia Incisiv de Prahova).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusivo zi ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusivo zi ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusivo zi ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv2 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a –  Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?

La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE

Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”

Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă

Din strada, direct în culisele orașului ciuruit La peste 50 de ani, agentul de poliție Editoiu Alin, de la Biroul...

Exclusiv4 zile ago

Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița

Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră” Situație de manual la Vama Albița:...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă

Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv