Administratie
Procentele vaccinarii, o cacealma de proportii: guvernantii habar n-au citi suntem

(Preluare Inpolitics):
În ultimele zile, două prestigioase organe de presă, Deutsche Welle și Europa liberă, au atras atenția independent asupra unui fenomen îngrijorător: imposibilitatea de a stabili ce înseamnă un succes al vaccinării anti-Covid din simplul motiv că, la noi, autoritățile nu au habar care e numărul real al românilor. O problemă care afectează de multă vreme inclusiv alegerile, unde apare constant numărul de cca.19 milioane de alegători peste 18 ani, ceea ce ar corespunde unei populații de peste 23 de milioane.
”Câteva lucruri sunt certe: România se află printre țările codașe din Uniunea Europeană în privința procentului de vaccinare. O altă problemă o reprezintă vaccinarea populației vulnerabile, cu vârsta peste 65% de ani, unde procentul este sub 30%, dar și în cazul cadrelor didactice, unde procentul a depășit cu puțin 50%” relatează Europa liberă.
”Dilema o reprezintă faptul că autoritățile nu știu exact care este populația care se mai află în mod concret în România. Europa Liberă a vorbit cu mai multe autorități locale, care au explicat că numărul persoanelor din documente nu este și cel din teren, între 10 – 20% din populație nefiind la domiciliul din acte.
Ultimul recensământ a fost în 2011, iar următorul trebuia să aibă loc în acest an, dar a fost amânat din cauza pandemiei. Din acest motiv, autoritățile lucrează pe datele din ianuarie 2020 de la Institutul Național de Statistică”.
Deutsche Welle, la rîndul ei, scrie despre ”Cifrele mincinoase despre câți suntem și ce facem în România. Statisticile din România se bazează pe date viciate. Cifrele arată o țară care nu este chiar ceea ce pare a fi. Are cineva de câștigat din asta?”.
Sociologul Marian Preda, rectorul Universității București, explică, pentru Deutsche Welle, că, în România, în primul rând, lipsește un mecanism de verificare a proceselor de circulație a populației, nici pentru migrație externă dar nici măcar pe cea internă.
„Acum, oamenii circulă foarte mult. Nu avem mecanisme de înregistrare a acestor mișcări. Nu există la fiecare primărie o adevărată evidență a populației. Avem doar 400 de puncte de înregistrare a populației, vreo 3300 de primării și cam zece mii de sate. Pur și simplu, funcționarii aceia nu știu ce se întâmplă în satele din zona lor. Stau la birou și așteaptă să vină oamenii să le spună”. Or, de venit nu vine nimeni. Așa apar rupturi între primării și comunități” spune specialistul.
Preda avansează și un scenariu îngrijorător, despre care și Inpolitics a avertizat în nenumărate rînduri:
”Nu avem stimulente și sancțiuni pentru declararea relocărilor. Dar nu trebuie neglijate nici manevrele electorale. Cei plecați în străinătate sunt cele mai bune victime ale celor ce vor să fraudeze la vot. Nu se mai fură ca pe vremuri, dar intuiția îmi spune că se mai întâmplă. Păi, dacă tot au control complet asupra unor secții de vot prin cătune și pot să bage niște buletine în plus, în numele cui le bagă? Al celor plecați în străinătate”.
Concluzia nu e optimistă: „În vreme ce alții fac măsurători cu instrumente moderne, cu micrometrul sau din satelit, statisticile din România sunt măsurate cu pasul sau cu prăjina. Apoi, nici măcar nu se măsoară totul. Sistemul nu este bine pus la punct. Și nu avem nici demografi”.
În consecință, atît timp cît guvernanții nu știu dacă populația României e de 22 de milioane, conform INS, dar are 19 milioane de votanți, conform AEP, iar țări din UE raportează oficial de 6-7 ori mai mulți diasporeni români decît aceeași AEP, e limpede că și procentele, anunțate oficial, ale vaccinării nu pot fi altceva decît o cacealma imensă, iar întrebarea D.W. legat de cine ar putea avea de cîștigat rămîne deschisă. (
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!