Featured
Reformarea SRI continua şovăitor si lent!
Monumentala cugetare lui Tutea este:
“Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.”
Nici serviciile secrete nu au fost excluse de la „binefacerile” democratiei. Mai mult, fostii ofiteri de securitate au inteles cel mai bine ca nu mai este nevoie de valoare pentru a razbi in viata si profesie.
Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă, începînd din 01.05.2021, pe unul dintre cei mai controversați generali ai SRI, considerat un om de mare nădejde al lui Florian Coldea, l-am numit pe Ghiţă Vasile, directorul de securitate al serviciului, parvenit în carieră, după anumite surse, de la statutul de chelner. Era „directorul de securitate”, seful Directiei „E”…
Serviciul Roman de Informatii (ocazional Serviciul de Telecomunicatii Speciale si, conjunctural, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Informatii Externe), o ţine din scandal în scandal. Cele departamentale se inscriu, in linii generale, dar cu exceptii si particularitati, in acelasi trend. Aici, conduce detasat fosta Directie Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne (DGIPI) desprinsa din UM 0215, unitate militara din care s-au cooptat, ulterior, ofiteri si pentru infiintarea, in 2005, a Directiei Generale Anticoruptie din Ministerul Afacerilor Interne. Nereformarea acestora timp de peste doua decenii si jumatate, evident ramase incremenite in „directivele de partid si de stat” ori in proiecte fantasmagorice, implicarea lor în marile tunuri financiare si in cele mai grobiene jocuri economice şi politice, care le-a condamnat la esec, sunt principalele acuzaţii formulate de societatea civilă. Cele mai noi exemple sunt sinistrul general cu trei stele Coldea, secondat de generălesele Iftode şi Postaciuc. Dar vor mai ieşi şi alţii „la rampă”!
Serviciile secrete româneşti nu s-au rupt decât prea puţin de practicile Securităţii. Numeric, ele sunt astăzi mult peste aparatul fostei Securităţi. La fel, mult superioare, din acelaşi punct de vedere, celor occidentale. Un oficial atrăgea atenţia într-o discuţie off the record că numărul mult prea mare de ofiţeri de informaţii înseamnă că România are o problemă cu democraţia. Şi are dreptate!
De asemenea, chiar dacă fostul preşedinte Băsescu a încercat să ne convingă că serviciile sunt performante, moderne, și că în ele nu mai sunt cadre ale Securităţii, lucrurile nu prea au stat deloc aşa. Dacă ne uităm cu atenţie la cadrele serviciilor de informaţii, vom găsi până în 2016 foşti securişti de marcă în calitate de ofiţeri şefi de direcţii şi consilieri ai unor şefi ai serviciilor. Si SIE a suferit: generalul Predoiu este un clasic exemplu de ofiţer de Securitate, care a urmat între anii 1987–1989 un curs de informații externe la Școala de ofițeri de securitate de la Brănești (jud. Ilfov), care aparținea de DIE şi a fost încadrat în 0544 / 02448în anul 1990 cu gradul de locotenent-major. Dacă ar mai trăi dr. Mircea Furtos, ar avea multe de spus!
În ce măsură un tânăr pregătit ideologic şi îndoctrinat timp de trei ani într-o școală de securitate comunistă, se poate rupe de practicile învăţate acolo? Literatura de spionaj spune că este destul de greu de realizat acest lucru.
Toţi oficialii români se bat să laude, ca dobitocii, modernul, reformatul, performantul, bla, bla, bla, SRI. Da, SRI 2021 nu mai este SRI 2004. Nu mai este sluga totală a infractorilor gen Sorin Ovidiu Vântu, care primea buletinul informativ zilnic al SRI înaintea şefului statului şi înaintea prim-ministrului, în vremea când Radu Timofte conducea această instituţie.
Iar Coldea de atunci era Gioni Popescu, un semianalfabet, fost subofiţer înainte de 1989, şi devenit peste noapte absolvent de studii superioare, doctor, general cu foarte multe stele. O ruşine de ţară suntem, din care s-au furat sume fabuloase de bani, de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Sume care acum sunt ascunse, sub diverse identităţi, în paradisuri fiscale, sau stau la baza unor aşa-zise poveşti de succes în afaceri gen Tender sau Dan Ioan Popescu.
Toţi actualii baroni care se zbat după gratii sau se luptă să nu ajungă după ele sunt creaţia corupţiei din structurile locale şi centrale ale SRI. Au mers mână în mână, frăţeşte, corupţii din structurile SRI locale cu corupţii din structurile administraţiei locale. Au făcut chefuri, afaceri bănoase, toate cu încălcarea sfidătoare a legii, prin coruperea prin orice mijloace a procurorilor, judecătorilor, poliţiştilor.
Acelaşi tablou şi la nivel central – și în guverne, dar mai ales în Parlament –, unde cei mai mulţi aşa-zişi aleşi au fost doar nişte butonaţi. Nişte fantoşe care au mimat democraţia.
Ce-o mai fi râs Gioni Popescu, văzându-şi creaţia la butoane, manevrându-l pe chiar prim-ministrul ţării şi dându-i nişte smetii lui Coldea de i-au sărit dinţii din gură!! Însă Gioni Popescu l-a creat şi pe Gruia Stoica. Personajul dubios căruia păpuşa Victor Ponta a fost cât pe-aci să-i dea pe mână Căile Ferate Române! Unui rrom din Galaţi care a făcut primii bani din furtul de fier vechi! Şi cât a mai insistat! Vă daţi seama că pe această temă se pot scrie tomuri întregi. Şi societatea civilă independentă şi onestă din România ar trebui să aibă acces cât mai urgent la aceste date, pentru ca SRI să devină, cu adevărat, un scut pentru cetăţenii oneşti ai acestei ţări, nu o minciună vopsită frumos, ca acum.
Trebuie umblat la arhivele ultimilor 32 de ani, pentru a şti exact cine a vândut această ţară! Documentele există, pentru că rapoarte s-au făcut și nu s-au distrus (sperăm!).
SRI nu este ceva supranatural, dincolo de legile firii! Este, simplu, o instituţie a statului român, care trebuie să respecte legile acestei ţări. Trebuie să se ştie exact câţi angajaţi are, câţi colaboratori externi, pentru ce sunt plătiţi aceşti colaboratori; câte firme are SRI şi care sunt contractele pe care le derulează. Sunt lucruri minimale care nu afectează mult clamata siguranţă naţională.
Aperi siguranţa naţională când eşti cinstit cu cei care îţi plătesc solda!
Pentru că este greu de redat întreg păienjenişul – care ar cere, aşa cum am spus, tomuri întregi –, vă facem o trecere în revistă selectivă, cu câteva date pe care, subiectiv, le considerăm relevante.
Ştiaţi că, în performantul şi „occidentalul” SRI, fosta mână dreaptă a generalului Iulian Vlad din Securitate, pupilul său, a fost trecut în rezervă de-abia în anul 2009? Că de-abia din 2005, la 16 ani de la Revoluţie, s-a trecut la pensionarea masivă, trecerea în rezervă, a fostelor cadre superioare din structura centrală a SRI provenite din Securitate? Că rudele lor umplu şi azi, până la refuz, „occidentalul” SRI?
Din primul lot de treceri în rezervă, la sfârşitul lui martie 2005, a făcut parte controversatul Ion Popescu, zis Gioni, adjunctul şefului SRI de atunci, Radu Timofte (decedat între timp). Fost şef cu import-exportul în CENTROCOOP pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, Gioni Popescu a fost preluat, după 1990, în SRI. A fost considerat un personaj controversat, el făcând obiectul mai multor scandaluri de presă legate de contractele de achiziţii ale SRI (răspundea de logistică).
În decembrie 2005, a fost decapitată cea mai nocivă filială a SRI, cea din Prahova. Au fost arestaţi preventiv coloneii Corneliu Păltânea, şeful filialei Prahova şi adjunctul său, Daniel Bucur. Lotul lor s-a lărgit cu alţi ofiţeri SRI. Ei au fost acuzaţi de fapte de corupţie şi, ulterior, condamnaţi definitiv. Până la condamnarea definitivă, Păltânea a fost directorul Centrului de Afaceri Româno-Rus (inaugurat de Ion Iliescu şi Vladimir Putin la Moscova, în 2004), iar în cadrul protocolului de colaborare, partea română se obliga să furnizeze baze de date părţii ruse, în condiţiile în care România era deja în NATO şi aveam şi baze americane pe teritoriul ţării.
În 2006, a fost îndepărtat şi influentul general Ovidiu Soare, membru în comitetul director al SRI. El a fost arestat, tot pentru fapte de corupţie, fapte care aveau legătură cu filiala coruptă a SRI din Prahova.
Tot în 2006, Traian Băsescu a trecut în rezervă alţi generali SRI şi anume pe: Dumitru Bădescu, Adrian Hoinaru, Ioan Micheu şi Gheorghe Tarcavu. Toţi cei patru deţineau funcţii de conducere în centrala SRI. Motivul principal: faptul că înainte de 1989 au făcut parte din structurile Securităţii. Au urmat şi alte treceri în rezervă, dar fără rezonanţă în memoria publică.
Reformarea SRI a continuat şovăitor şi fals, de rezonanţă publică fiind doar trecerea în rezervă în 2008 a influenţilor generali Dumitru Zamfir şi Ionel Marin (tanchist!), din conducerea SRI.
După 2009, a continuat politica trecerii în rezervă a foştilor ofiţeri de Securitate. Au ieşit la pensie fostul sef al Inspectoratului de Contraspionaj, Ionel Bidireci, fostul şef al Secretariatului general, Marius Brăteanu, Petrache Cândea (fost şef al Corpului de control în cadrul SRI), Adrian Bărbulescu, Daniel Coman, Laurian Gheorghe, Marin Ioniţă, Sorin Dunea, Sava Constantin, Ioan Voicu, Ion Ştefănuţ. De departe, cea mai răsunătoare trecere în rezervă a fost a generalului Aurel Rogojan, fostă mână dreaptă a şefului Securităţii, Iulian Vlad.
SRI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu (doar câteva exemple, pentru că Reţeaua a fost mult mai mare): În timpul când Timofte conducea SRI, Sorin Ovidiu Vântu avea o influenţă extraordinară în acest serviciu. Nu se mulţumea doar să primească informaţii care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii, în SRI. Vântu a reuşit să tragă marile tunuri sub umbrela creată de angajaţii consilieri şi colaboratorii foste cadre ale serviciilor de informaţii.
– Unul dintre aceştia a fost Ştefan Alexie, fost general de securitate, fost şef al Direcţiei de Contraspionaj şi secretar de Stat în Ministerul de Interne înainte de decembrie 1989. Din 1990 a fost consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vasile Alexoaie, fostul şef al Securităţii din Roman înainte de 1989, cooptat în conducerea SRI din Iaşi după decembrie 1989, după trecerea în rezervă a devenit preşedintele Fondului Naţional de Investiţii din Iaşi şi director al filialei locale a firmei Gelsor.
– Vasile Buliga, fost ofiţer de securitate a devenit angajat al trustului Gelsor.
– Aurelian Deaconescu, fost ofiţer de securitate, fost şef al Serviciului Fraude din cadrul societăţii de asigurări Astra, a fost implicat în fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vasile Doroş, fost colonel de securitate, şef al SRI Bacău timp de 8 ani, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău prin fiul său, Claudiu Doroş.
– Dan Gheorghe, fost ofiţer de securitate, comandant adjunct al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, şef al Brigăzii Antiteroriste a SRI după decembrie 1989, transferat apoi la UM 0215 (unitatea de informaţii şi contrainformaţii a Ministerului de Interne), a revenit în SRI în calitate de consilier al noului director Radu Timofte în 2000, iar la 1 noiembrie 2001 a demisionat.
– Nicolae Constantin Haţeganu, fost ofiţer de securitate şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Astra, a participat şi el la fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Florian Ioan, fost ofiţer de securitate, reactivat în Serviciul de Protecţie şi Pază al Preşedinţiei în perioada lui Emil Constantinescu, ajuns la gradul de colonel, a trecut în rezervă în 1998 pe motive medicale şi s-a pus la dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vlad Mărgineanu, fost ofiţer de securitate, fost şef al secţiei SRI din Braşov, a devenit apoi fondator al Băncii Române de Scont, falimentată deliberat în 2002, după dispariţia din conturi a 17 milioane de dolari din patrimoniul societăţii de asigurări Astra.
– Ogăşanu Dumitru, fost ofiţer de securitate cu gradul de colonel, a condus Centrul Operaţional SRI Ardeal. După trecerea în rezervă, a devenit director al Filialei Gelsor din Oradea. A participat la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.
– Gheorghe Raţiu, fost ofiţer de securitate (D.I.E., acoperit ca diplomat în M.A.E.) a fost cooptat în calitate de consilier şi partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Cornel Rudăreanu, fost colonel de securitate, fost şef de cabinet al lui Măgureanu, a devenit şi el consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu. Rudăreanu s-a numărat printre primii camarazi ai lui Vântu, alături de Ion Văsâi, propuşi pentru reîncadrare de generalul SRI Gioni Popescu. Şi a devenit şef de complex balnear şi de odihnă cu circuit închis.
– Vlad Soare, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului, a fost preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior în timpul guvernării CDR-iste, apoi preşedinte al grupului financiar Gelsor.
– Răzvan Temeşan, fost ofiţer de securitate acoperit în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior, a devenit preşedintele Bancorex din decembrie 1989, funcţie în care s-a menţinut până în 1996. Răzvan Temeşan a fost profund implicat în afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu.
– căpitan Stoica Liviu, ofiţer de contraspionajj la SRI Prahova.
– Victor Velişcu, fost ofiţer de securitate în cadrul Inspectoratului de Securitate Dolj, a devenit în 2001 principalul consilier al şefului SRI, Radu Timofte, fost ofiţer de grăniceri. Victor Velişcu a fost numit în această funcţie la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vântu, ca o recompensă a faptului că i-a acoperit afacerile ilegale în perioada cât a fost încadrat ca ofiţer la UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne. Victor Velişcu a fost ofiţer de securitate la Craiova până în 1990, unde a făcut parte din Direcţia I (Informaţii Interne) a Direcţiei Securităţii Statului. Ulterior a fost trimis de Măgureanu la reorganizarea secţiei judeţene a SRI Cluj, unde a ocupat poziţia de locţiitor al şefului SRI Cluj un an de zile. Aici Velişcu s-a remarcat prin folosirea în interes personal a banilor din fondul CIS (din care se executa plata informatorilor), şi în urma unei anchete interne a SRI, la sfârşitul lui 1991, a trecut în rezervă. În 1994, Velişcu este recrutat de Sorin Ovidiu Vântu, care îl pune să amenajeze sediul Gelsor, iar în iulie 1995, devine acţionar la SOV Invest, firmă ce avea să administreze dezastrul FNI.
Conform declaraţiilor Mariei Vlas, în angrenajul jafului FNI un rol-cheie l-au avut foştii ofiţeri SRI, iar de recrutarea şi angajarea lor, într-o primă fază, s-a ocupat Victor Velişcu, asociatul lui Vântu.
Asistăm la o adevărată mistică a serviciilor: într-o Românie în care instituţiile nu merg şi s-au încercat fel de fel de reforme, de la primării la consilii judeţene, regionalizare, reforme ale sistemelor sociale, numai Serviciile sunt imuabile şi performante. Evident, nu acesta este adevărul faptic, pentru că nu avem acces la el – ţine de siguranţa naţională! –, acesta este adevărul mistic.
Acesta nu este intelligence modern, ci este tot fosta Securitate: un uriaş aparat de strîns maculatură destinată să controleze destine, la o adică. Şi adevărul e că nu putem şti cît de mult mai seamănă sau nu SRI şi SIE cu fosta Securitate, pentru că tot ce e acolo ţine de securitatea naţională.
SRI şi SIE au fost singurele instituţii pentru care atât Băsescu, cât și Iohannis au avut cuvinte de laudă de la început pînă la sfârşit. Toate celelalte au avut lipsuri: justiţia a fost murdară (cu excepţia decrepitei foste preşedintă de ÎCC, Livia Stanciu) şi a DNA (doamna doctor Koveşi!), care face treabă bună, dar cînd se apropie de familiile prezidențiale ori acoliți ale acestora, se dovedeşte controlată de forțe obscure și interese ostile comandate din exterior, învățământul și educaţia produc în mod inoportun prea mulţi filozofi, sistemul sanitar ne îmbolnăveşte etc. etc.
Dar serviciile secrete? Impecabile, domnule! Cam acesta a fost 10 ani discursul lui Traian Băsescu, preluat de doi ani şi ceva, ca un patefon zgâriat, de Iohannis. Sunt mărturii că, pe măsură ce anturajul de la Cotroceni s-a degradat, serviciile au jucat un rol tot mai mare în formarea viziunii despre lume a şefului statului. Cumva, cumva, și Băsescu, și Iohannis au ajuns la concluzia că doar în servicii se poate avea încredere.
Au demonstrat-o din plin Maior şi Coldea! (Ec Adrian Radu).
Exclusiv
Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX
Din fabrica de suc, direct la tarabă
În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și a articolului publicat în data de 12 iunie 2026 pe site‑ul incisivdeprahova.ro (https://www.incisivdeprahova.ro/2026/06/12/coca-cola-hbc-ploiesti-reciclare-pe-persoana-fizica-pe-banii-firmei-si-bc-ur-la-tarabă/), redacția primește tot mai multe mesaje de la oameni din interiorul combinatului de „sustenabilitate creativă”.
Denunțători, angajați, martori tăcuți până acum – toți descriu aceeași poveste: în spatele etichetelor lucioase și al discursurilor despre reciclare responsabilă, la Ploiești funcționează, de ani buni, o mică „republică autonomă” a deșeurilor, cu șefi, executanți și „eroi de laborator” făcuți praf pentru că au îndrăznit să înfrunte „mafia” din fabrică.
„Echipa de șoc” – aceiași oameni, aceleași practici, același maistru de sacrificiu
Potrivit unuia dintre denunțători, personalul cu atribuții în gestionarea acestor deșeuri este, de ani de zile, cam același. Aceleași nume, aceleași funcții, aceleași combinații. Același maistru este, de fiecare dată, luat în colimator de șefii de tură, care – susține sursa – nu visează decât să îl „execute”, cu ajutorul unui angajat dispus „să dea cu subsemnatul” pentru a construi dosare împotriva altora.
Într‑un caz relatat de sursă, un angajat de la laborator ar fi avut curajul să înfrunte mafia din fabrică pentru a apăra un coleg. Rezultatul? După spusele denunțului, i s‑a „retușat” din temelii toată viața profesională. Sistemul nu iartă pe cine calcă pe coadă mecanismul de „reciclare pe persoană fizică”.
De la „uz personal” la uz mafiot – butoiul care se multiplică pe OLX
În denunț se recunoaște lucid un fapt: unii angajați, ocazional, mai puteau lua câte un recipient pentru uz strict personal – de exemplu pentru depozitarea cerealelor sau a altor substanțe inofensive. Dar, accentuează sursa, niciunul dintre acești angajați de rând nu ar fi avut cum să pună mâna pe asemenea volume de butoaie, la asemenea frecvență, decât, poate, în situații izolate, când intervenea în lucrări specifice unei anumite secții.
Altfel spus, „borcanul de murături” luat de acasă nu explică în niciun fel avalanșa de butoaie care apar, miraculos, pe platformele de anunțuri.
Documentul „beta” și litera moartă a ciclului de viață al ambalajelor
Aceleași surse mai afirmă că miza reală nu ține de „o simplă înșiruire de reguli” privind ciclul de viață al ambalajelor, ci de un document intern – poreclit plastic „beta” – prin care, pe hârtie, se impune respectarea strictă a regulilor și a întregului circuit al ambalajelor returnabile. Scopul declarat al acelui document ar fi să facă imposibilă sustragerea acestora și să oblige la verificări interne suplimentare.
Pe hârtie, „beta” veghează. În realitate, susțin sursele, regulile sunt bune doar ca decor, cât timp butoiul „bun” găsește mereu alt drum decât containerul de reciclare.
Teatru de reciclare în curtea fabricii – decor transparent, culise opace
Pentru a crea aparența unei gestionări transparente a deșeurilor, potrivit surselor, oficial se susține că butoaiele metalice sunt frecvent depozitate în incinta fabricii înainte de a fi predate spre reciclare. Imagine de manual: butoaie aliniate, reciclate responsabil, totul verde, sustenabil, corporatist.
În realitate însă, aceleași surse afirmă că ar fi predate doar recipientele deteriorate în timpul manipulării, cele lovite, îndoite sau altfel „compromise”. Butoaiele aflate în stare bună – adică cele care chiar mai pot avea valoare – ar urma, discret, un alt traseu. Nu spre reciclare, ci spre „piață”.
Tura de noapte – când maistrul încarcă „deșeuri” la oră fixă
Conform informațiilor primite, deșeurile neconforme sunt încărcate și evacuate de același maistru, pe timp de noapte, în zile și la ore fixe, pe ture special organizate astfel încât activitatea să nu poată fi observată. Nicio mișcare la vedere, totul calculat.
În plus, aceleași surse susțin că în această afacere ar fi implicate mai multe persoane din cadrul fabricii, inclusiv factori de decizie și angajați din departamentele tehnic, resurse umane (muncă) și chiar ceea ce denunțătorii numesc, ironic, „ochiul lui Sauron” – adică segmentul intern care ar trebui să vadă tot, dar alege ce vede și ce nu.
Butoiul de Coca‑Cola, noul star de Buzău: „ridicare personală” la 100–160 lei bucata
Și așa ajung butoaiele de tablă, potrivite pentru concentratul de Coca‑Cola de la Ploiești, să fie vândute voios pe platformele online locale din Buzău, inclusiv pe OLX, la prețuri cuprinse, potrivit semnalărilor, între 100 și 160 de lei bucata, în funcție de dimensiune, model și de „opțiunea” de ridicare personală sau livrare la domiciliu.
Întrebarea firească este: mai sunt și acum astfel de oferte pe diverse site‑uri de anunțuri sau, între timp, au dispărut miraculos, odată cu izbucnirea scandalului? Butoiul nu minte, dar anunțul poate fi șters la un click distanță.
Trasabilitatea – marele banc corporatist
Se ridică astfel întrebarea: aceasta este „simpla” trasabilitate a deșeurilor generate de unitate? Cum sunt întocmite și raportate documentele privind transferul acestor deșeuri? Există, în mod real, o concordanță între:
- cantitățile raportate pe hârtie,
- cantitățile efectiv predate spre reciclare
și - cele care sunt puse la dispoziția autorităților de control?
Sau, dimpotrivă, cineva jonglează cu cifrele, cantitățile și traseele până când totul pare să dea cu plus doar în buzunarul cui trebuie?
„Reciclare pe persoană fizică” – afacere privată, pe banii firmei și timpul nostru
Din toate aceste semnale rezultă un tablou sinistru: o „afacere pe persoană fizică” cu deșeurile unei corporații care își vinde imaginea drept „cea mai sustenabilă”, în timp ce consumatorii sunt puși să stea la cozi, să adune PET‑uri și ambalaje, să scaneze coduri și să „recupereze banii lor”, în numele unui sistem de garanție‑returnare.
În timp ce oamenii se înghesuie, docili, la aparatele de reciclare, cineva face bani reali din butoaie reale, trecute, discret, la categoria „deșeuri gestionate responsabil”.
Managerii de mediu – contabilii deșeurilor sau gardienii butoiului dispărut?
În această ecuație, întrebarea care arde este: cum fac managerii de mediu raportarea deșeurilor? Ce fel de trasabilitate pun ei, concret, la dispoziția autorităților de control?
Vorbim de controale făcute „ca la carte”, de instituții care chiar verifică documentele și circuitul fizic al deșeurilor? Sau de inspectori „de‑ai casei”, care doar bifează formal în registrul unic de control, ca să rămână totul frumos, liniștit și profitabil?
„Se face bani din orice” – iar noi vom scoate gunoiul la lumină
Din relatarea angajaților reiese că, în interiorul companiei, „se fac bani din orice”. De la concentrat până la butoi, totul poate deveni monedă de schimb, dacă este gestionat „creativ”.
Redacția, împreună cu cititorii și cu cei care au curajul să trimită informații, își propune să demascheze toate ilegalitățile semnalate, astfel încât adevărul să iasă la suprafață, nu să fie îngropat sub tone de „hârtii conforme”. Mesajul este clar: jos mafia deșeurilor din Coca‑Cola Ploiești.
Verificări reale sau mușamalizare standard?
Rămâne de văzut dacă eventualele verificări efectuate de instituțiile competente vor clarifica situația sau dacă ne aflăm în fața încă unui dosar pregătit pentru mușamalizare. Trebuie stabilit dacă au existat:
- abateri de la legislația în vigoare,
- complicități sau neglijențe din partea responsabililor cu managementul deșeurilor,
- implicări ale conducerii unității în tolerarea sau acoperirea acestor practici.
Sau dacă, dimpotrivă, totul va fi înghițit într‑un nou val de tăcere, „așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri sensibile”.
Concluzie: Așteptăm răspunsuri oficiale
Redacția va continua documentarea acestui subiect, pornind inclusiv de la informațiile publicate de incisivdeprahova.ro și de la noile mărturii primite. Vor fi solicitate:
- un punct de vedere oficial din partea companiei Coca‑Cola HBC Ploiești,
- explicații din partea autorităților competente privind controalele efectuate, documentele verificate și eventualele măsuri luate.
-
Poate că, odată cu numirea pe furiș a noii șefe a Gărzii de Mediu Prahova, doamna Spiridon, vom afla în sfârșit dacă are de gând să facă curățenie în această ogradă în care forajele Coca‑Cola funcționează fără autorizație, „V…” se laudă că „nu îi poate trage nimeni la răspundere”, boierul Nan își consolidează feuda de parcă și-ar lua buletin de Ploiești, iar noi bem, sub ochii îngăduitori ai autorităților, suc cu apă potențial contaminată, produsă ilegal.
Pe măsură ce noi informații relevante vor putea fi făcute publice, vom reveni, pentru a oferi o imagine cât mai clară și completă asupra situației. Până atunci, butoiul de tablă rămâne proba mută a unei afaceri care miroase mai tare decât orice „deșeu neconform”. (Cristina T.).
Exclusiv
Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor
Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există”
În România, țară cu peste 900.000 de firme active, trei societăți comerciale au reușit performanța să funcționeze cu acționari reali ascunși, strecurându-se fix prin breșa legii făcute, teoretic, să oprească tocmai asta: spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Conform unui răspuns oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultat de NewsCenter.ro (sursă: NewsCenter.ro), în toată România, la 12.06.2026, există exact trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari. Dintre aceștia, doi au chiar beneficiari majoritari ținuți la adăpost în spatele unor contracte de fiducie.
Cele trei „minuni” juridico-comerciale sunt:
- Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup / United Waste Solutions) – salubritate, datorii uriașe, acționariat fiduciar;
- Blue Planet Services SA – preia activitatea de salubritate, cu acționar fiduciar majoritar, contracte în Sectoarele 1, 3 și 4;
- Tiragram SRL – firmă mai mică, dar folosită în aceeași logică, doar că aici, măcar, beneficiarul fiduciei este declarat: MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Toate trei se intersectează direct cu obligațiile impuse de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, lege care cere explicit declararea beneficiarului real. Pe hârtie, totul pare legal. În practică, structurile de proprietate sunt făcute să nu le înțeleagă nimeni.
ONRC numără până la trei. Restul, la revedere transparență!
ONRC, prin directorul general Luiza Mărdare, confirmă negru pe alb pentru NewsCenter.ro:
„Conform datelor existente în registrul comerțului computerizat, sunt înregistrați trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari la data de 12.06.2026, din care doi sunt beneficiari majoritari.”
Trei firme din 900.000+ active. Dar acestea trei:
- au contracte uriașe cu autorități publice,
- gestionează salubritate în Sectorul 1, Sectorul 3 și Sectorul 4,
- jonglează cu credite de sute de milioane,
- și se joacă de-a „cine-i proprietarul real?” în timp ce Legea 129/2019 zice că beneficiarul trebuie declarat.
Un expert fiscal explică pentru NewsCenter.ro avantajul „practic” al fiduciei:
„Beneficiarul real poate dispune de acțiuni prin intermediul fiduciarului (…) fără ca identitatea beneficiarului să fie înscrisă în Registrul Comerțului, unde figurează doar fiduciarul.”
Traducere în limbaj de cartier: „nu scriem pe numele meu, scriem pe numele avocatului”.
Ce e fiducia? Manual scurt de făcut paravan, cu binecuvântarea Codului civil
ONRC explică oficial:
„Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale (…) către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.”
Pe scurt:
- fiduciarul e cel care apare la vedere,
- beneficiarul real e cel care trage sforile și încasează foloasele,
- contractul între ei e legal, dar nu este public în detaliu,
- structura reală a proprietății devine o ghicitoare pentru cei care ar trebui să verifice cine controlează de fapt firmele.
Un avocat specializat în drept civil pentru companii, citat de NewsCenter.ro, o spune clar: mecanismul este legal și folosit și în alte state, dar:
„poate face mai dificilă înțelegerea structurii de proprietate a unor companii (…) Beneficiarul economic poate rămâne o altă persoană, iar detaliile complete ale contractului nu sunt publice.”
Legea împotriva spălării banilor cere transparență. Codul civil, prin fiducie, oferă un tunel „discret” în subteran. Cine are nervi și bani, îl folosește.
Prigoană, fiducia și roata de gunoi de zeci de milioane: de la Rosal la Bin Go
Prima mare firmă care a folosit în România acționari fiduciari a fost, în 2015, Rosal Grup SA, imperiul de salubrizare creat de Vasile-Silviu Prigoană. Firma s-a redenumit ulterior United Waste Solutions SRL, iar acum se numește Bin Go Solutions SRL.
Cronologia fiduciei la Rosal/Bin Go, potrivit actelor analizate de NewsCenter.ro:
- 2015 – Contract de fiducie nr. 2807/17.11.2015
Acționari Rosal Grup SA:- Dan Gabriel Găman – 52% (fiduciar)
- Cătălin Adrian Manciu – 20% (fiduciar)
- Gheorghe Minea – 10%
- Bogdan Niculescu – 18%
Ultimii acționari la vedere înainte de fiducie:
- Honorius-Adrian Prigoană – 67%
- Dumitru Mihalache – 22%
- Gheorghe Minea – 11%
O hotărâre AGA din 8 ianuarie 2019 arată clar că avocatul Dan Gabriel Găman deține 52% din acțiuni doar ca proprietar fiduciar, beneficiarul real fiind Vasile-Silviu Prigoană.
- După 2015 – Fiducii în lanț
Hotărârea AGA nr. 1 din 7 mai 2021 consemnează un nou contract de fiducie:- Dan Gabriel Găman – proprietar fiduciar pentru 30%
- Vasile-Silviu Prigoană – acționar direct cu 40%
- Imperial Master Invest SRL – 20%
- Gheorghe Minea – 10%
- 16 aprilie 2024 – acțiunile „la vedere” ies din familia Prigoană
AGA United Waste Solutions (fostă Rosal Grup, actuală Bin Go Solutions) aprobă cesiunea pachetului de 40% deținut de Honorius-Adrian Prigoană către Jean Niculescu, în baza unei tranzacții prin care se sting și litigiile cu familia Prigoană.
Silviu Prigoană, creatorul afacerii Rosal, moare pe 12 noiembrie 2024, la 60 de ani, la un restaurant din Șimon, lângă Bran (sursă: NewsCenter.ro). În prima fază s-a vorbit de înec cu mâncare, expertiza medico-legală stabilește ulterior infarct pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente.
După moartea lui Prigoană, fiducia rămâne vie. Beneficiarii – în continuare, invizibili
La 10 octombrie 2025, structura Bin Go Solutions SRL arată așa (conform ONRC, citat de NewsCenter.ro):
- 30% – Dan Gabriel Găman, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 1359/13.07.2022);
- 10% – Cabinet Individual de Avocat Cătălin Adrian Manciu, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 214/14.02.2023);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- restul – alte dețineri, evoluate până la situația actuală.
Important: documentul nu identifică beneficiarii reali ai acestor fiducii.
La aproape doi ani după moartea lui Silviu Prigoană, structura acționariatului fostului Rosal, actuala Bin Go Solutions SRL, este, în esență, aceeași: proprietari fiduciari la vedere, beneficiari la secret.
Situația în 2026, conform datelor actuale de la Registrul Comerțului:
- 70% – avocatul Dan Gabriel Găman, ca proprietar fiduciar;
- 10% – avocatul Cătălin Adrian Manciu, tot ca proprietar fiduciar;
- 20% – Imperial Master Invest SRL.
În 2016, pachetul de 70% din fosta Rosal Grup era la Silviu Prigoană (52%) + Bogdan Niculescu (18%). Acum, aceeași masă de participare se plimbă sub formă de fiducie. Beneficiarii? Neidentificați public.
Bin Go – datorii la stat de aproape 40 de milioane. Blue Planet – „curată” și pregătită de noi contracte
Potrivit ANAF, Bin Go Solutions SRL are obligații fiscale restante de aproximativ 39,87 milioane lei, din care:
- ~38,48 milioane lei – datorii principale;
- ~1,39 milioane lei – dobânzi și penalități.
În acest timp, activitatea de salubritate a fostei Rosal/Bin Go este mutată pe alt vehicul: Blue Planet Services SRL, firmă din Sectorul 2, București.
Adevărata frumusețe: Bin Go e îngropată în datorii, Blue Planet – „curată” și aptă să participe la licitații și negocieri directe pentru contracte noi, inclusiv:
- contractul de salubritate (anunțat, apoi blocat în instanță) în Sectorul 1;
- asocierea pentru Sectorul 3;
- asocierea pentru Sectorul 4.
Perfect pentru cine vrea să păstreze contractele, dar să lase datoriile în urmă, pe altă firmă.
Blue Planet: de la nepotul lui Tărău la frații Niculescu, prin fiducie
Istoricul Blue Planet Services, reconstituit din date de la ONRC și din ancheta NewsCenter.ro:
- Firma e înființată în 1995.
- Din 2018, este preluată de Bogdan Niculescu, prin Clean Green Energy Invest SRL.
- În 2018, asociat majoritar devine Vestsal Solution SRL din Oradea, cu 90% din acțiuni.
- Până la final de 2018, Blue Planet era deținută 100% de Vestsal Solution SRL.
Vestsal Solution SRL este deținută de Radu-Bogdan Urdă – nepotul omului de afaceri Adrian Tărău.
Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor, Mihai Ioan Tărău, a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 în dosarul de contrabandă cu produse petroliere instrumentat de procurorul Alexandru Lele. Scandal major la vremea Guvernului Năstase, cu premierul declarând celebrul „nu cred în arestările de vineri seara”. Ulterior, mandatul de arestare a fost revocat, iar Tărău a obținut despăgubiri în instanță pentru arestare nelegală.
În ultimii ani, numele lui Adrian Tărău reapare în atenția publică în dosarul în care sunt cercetați Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă (sursă: relatări de presă, inclusiv NewsCenter.ro).
29 martie 2023: Blue Planet trece de la nepot la „rețea”
La 29 martie 2023:
- Vestsal Solution SRL își cedează integral participația la Blue Planet Services SRL:
- 70% – către Jean Niculescu;
- 20% – către Imperial Master Invest SRL;
- 10% – către Promoter Invest SRL.
La 21 iunie 2023, prin Hotărârea AGA nr. 8:
- pachetul de 70% nu mai figurează pe numele lui Jean Niculescu, ci pe cel al lui Alexandru Cristache, în calitate de asociat fiduciar;
- Imperial Master Invest SRL păstrează 20%;
- Promoter Invest SRL păstrează 10%.
De atunci și până azi, structura oficială a Blue Planet Services SRL rămâne:
- 70% – Alexandru Cristache (acționar fiduciar majoritar);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- 10% – Promoter Invest SRL;
- administrator – tot Alexandru Cristache.
NewsCenter.ro cere Blue Planet lămuriri:
- Cine este beneficiarul real al contractului de fiducie?
- Au cerut autoritățile contractante (primării, bănci) contractul de fiducie?
- Au fost informate instituțiile publice despre cine controlează în realitate pachetul majoritar?
Răspuns: zero. Nici măcar confirmarea că vor răspunde.
Holdinguri fără angajați, dar cu milioane profit: Imperial și Promoter
Două societăți „de tip holding”, discrete, dar extrem de profitabile, apar ca acționari minoritari la Blue Planet:
- Imperial Master Invest SRL
- înființată în 2019;
- controlată egal de Călin Ioan Mihalache și Cristian Mihalache;
- în 2025: peste 4 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
- Promoter Invest SRL
- înființată în 2012;
- deținută integral de Stelian Minea;
- administrată de Dumitru Mihalache;
- în 2025: peste 2 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
Firme de „investiții pure”, fără activitate operațională propriu-zisă, dar cu profituri grase. Ideal pentru a ține participații la structuri de salubritate cu contracte publice de zeci și sute de milioane.
Frații Niculescu – din șoferi și prieteni de familie, în controlul gunoaielor și al creditelor de 250 de milioane
Documentele analizate de NewsCenter.ro arată că frații Jean și Bogdan Niculescu apar constant în actele Bin Go Solutions SRL și Blue Planet Services SRL ca oameni care exercită controlul real, chiar când părți mari din acțiuni sunt la avocați-fiduciari.
Exemple:
- Hotărârea AGA Bin Go Solutions SRL din 10 februarie 2025:
- Jean Niculescu participă ca asociat cu 40% din capital;
- alți 40% sunt deținuți de doi proprietari fiduciari;
- documentele privind beneficiarul real declară că frații Niculescu exercită controlul asupra societății, deși beneficiarii fiduciei nu sunt nominalizați în hotărârile AGA.
- Monitorul Oficial nr. 4528/25.09.2025 arată că, în mai 2025, frații Niculescu au avut un rol central în contractarea unui credit de 250 milioane lei de la Exim Banca Românească pentru Blue Planet Services SA:
- credit pe 60 luni, cu 5 luni perioadă de grație;
- se constituie un pachet extins de garanții:
- cesiune de creanțe din contractele de salubritate cu Primăria Sectorului 4;
- cesionarea creanțelor din asocierea Blue Planet Services – Bin Go Solutions;
- ipoteci asupra conturilor bancare și asupra acțiunilor celor două firme;
- fidejusiunea este semnată de Bogdan Niculescu și Jean Niculescu.
CV „public” al fraților Niculescu:
- Bogdan Niculescu – fost coleg de studii și amic cu Horațiu (Honorius) Prigoană, potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro;
- Jean Niculescu – fost șofer al lui Silviu Prigoană, ulterior „om de încredere”;
- încă din 2012, Jean apare ca administrator la firme ale familiei Prigoană, de ex. Capodopera Production, deținută de Adriana Bahmuțeanu și Honorius Prigoană;
- în 2016, Jean devine acționar minoritar (18%) la Rosal Grup SA, chiar în perioada prelungirilor controversate ale contractelor din Sectorul 3 – contracte ajunse în dosar penal, cu DNA acuzând prejudiciu de ~578 milioane lei;
- din 2021, Bogdan devine director Rosal Grup SA pe 4 ani;
- în anul următor, ambii frați intră în Consiliul de Administrație;
- Silviu Prigoană mai deține doar 40% din acțiuni;
- după 2022, Prigoană preferă să lase frații Niculescu să preia activitatea, nu pe fiul său Honorius.
Astăzi, aceiași frați apar ca figurile centrale în:
- Bin Go Solutions (fosta Rosal),
- Blue Planet Services,
- credite garantate cu contracte de salubritate de sute de milioane.
A treia firmă cu fiducie: Tiragram SRL și drumul înapoi la nepotul lui Tărău
Nu toate fiduciile sunt atât de opace. În cazul Tiragram SRL, schema este cel puțin transparentă la nivel de beneficiar:
- În 2019, asociatul unic al Tiragram SRL, Dan-Cătălin Albăstroiu, transferă temporar toate cele 100 de părți sociale către avocatul Oana Berbecariu, proprietar fiduciar.
- Ulterior, la Registrul Comerțului apare:
- 100% din părțile sociale deținute de Societatea Civilă de Avocați Pavel, Berbecariu și Asociații,
- aceasta figurează clar ca fiduciar pentru părțile deținute de MyGreenConcept SRL, pentru 10 ani, din 14.10.2025.
Beneficiarul fiduciei este MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Tiragram, MyGreenConcept și nepotul lui Tărău: cercul se închide tot la aceiași oameni
MyGreenConcept SRL – beneficiarul fiduciei de la Tiragram – este:
- deținută 100% de Radu-Bogdan Urda (asociat unic și administrator);
- înființată în 2012, cu sediul în comuna Tăut, jud. Bihor;
- în 2025 a raportat:
- cifră de afaceri de aprox. 1,93 milioane lei;
- profit net de 951.319 lei;
- Urda apare la Registrul Comerțului ca deținător al 100% din părțile sociale.
Și, pentru cine a pierdut firul: Radu-Bogdan Urda este nepotul lui Adrian Tărău. Și da, este același Urda care a deținut Blue Planet Services SRL înainte ca firma să fie trecută la frații Niculescu și la acționari fiduciari.
Adică drumul banilor și al participațiilor face un cerc elegant:
- de la Tărău (prin nepotul Urda),
- la Blue Planet,
- la frații Niculescu,
- la fiduciile cu avocați,
- înapoi la aceleași familii de „băieți deștepți” ai gunoiului.
Teoria spune „control”, practica spune „neînregistrat nicăieri”
Codul civil nu lasă fiducia în zona gri totală. Art. 780 spune clar:
- contractul de fiducie și modificările lui trebuie înregistrate la organul fiscal competent, în termen de 1 lună de la încheiere,
- altfel intervine nulitatea absolută;
- dacă masa patrimonială cuprinde imobile – înregistrare și la fiscalul local;
- desemnarea ulterioară a beneficiarului – tot prin act scris, sub aceeași sancțiune;
- fiducia devine opozabilă terților doar după înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM).
NewsCenter.ro a verificat toți participanții la fiduciile din:
- Bin Go Solutions SRL,
- Blue Planet Services SRL,
- Tiragram SRL.
Rezultatul: nu există nicio înregistrare în AEGRM pentru aceste fiducii.
Adică, în timp ce statul dă lecții de „compliance” și „transparență” micilor firme, marii jongleri ai salubrității țin contractele de fiducie în buzunar, nu în registru.
Legea 129/2019: „Beneficiarul real trebuie declarat”. Realitatea: „Doar dacă avem chef”
ONRC o spune verde-n față, citând art. 56 alin. (1) din Legea nr. 129/2019:
„Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun, la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real (…)”
Legea 129/2019 a fost adoptată tocmai pentru:
- a împiedica ascunderea persoanelor care controlează în realitate firmele;
- a alinia România la standardele europene anti-spălare de bani și anti-finanțare a terorismului.
Teoria: orice SRL, oricât de mic, trebuie să declare cine e „beneficiarul real”.
Practica, în cazul celor trei firme „cu fiducie”:
- la Bin Go – contractele de fiducie NU identifică public beneficiarii;
- la Blue Planet – acționarul majoritar e fiduciar, iar întrebările jurnaliștilor despre beneficiarul real rămân fără niciun răspuns;
- la Tiragram – e singurul caz unde beneficiarul (MyGreenConcept/Urda) e scris negru pe alb.
Deci se poate. Când se vrea. Când nu se vrea, ne ascundem după avocați, fiducii „confidențiale” și tăcere.
Blue Planet, firma cu acționar ascuns, pusă să spele Sectorul 1 – la propriu și la figurat
Primăria Sectorului 1 anunță senină că:
- a semnat un contract de salubritate pe maximum 12 luni cu Blue Planet Services;
- valoare: 95,5 milioane lei;
- justificarea: vechiul contract cu Romprest ar fi costat 168 milioane lei pentru aceeași perioadă;
- deci, zice viceprimarul Iulian Hatmanu, „vom plăti cu 72,5 milioane lei mai puțin”.
Procesele-verbale și comunicatele primăriei (sursa: comunicatul PS1, citat în articol) laudă „economia istorică”.
Ce nu se spune în flyer-ul politic:
- acționarul majoritar al Blue Planet (70%) este fiduciar – Alexandru Cristache;
- deci beneficiarul real al pachetului majoritar este altcineva;
- Primăria Sectorului 1 nu pare interesată să afle cine;
- contribuabilii plătesc 95,5 milioane unui operator a cărui structură reală de proprietate e parțial ascunsă.
Și încă un detaliu aflat „din interior” (potrivit unui reprezentant al Primăriei Sectorului 1 citat de NewsCenter.ro):
- oferta Blue Planet a fost inițial cea mai mare dintre cele depuse (Blue Planet, REBU, Brantner);
- după „analizele” comisiei, devine brusc „cea mai mică”, prin interpretarea costurilor finale ale celorlalte două oferte.
Magie administrativă: aceeași cifră, văzută din alt unghi, devine „mai mică”. Evident, în favoarea operatorului cu acționar fiduciar.
Doar că aventura Sectorului 1 a fost, deocamdată, blocată. Romprest a contestat rezilierea, a susținut că contractul ține până în 2033, nu în 2026, iar instanța a suspendat actele prin care Primăria voia să-l închidă la 30 iunie.
Pe 29 iunie 2026, Tribunalul București:
- suspendă efectele actelor PS1 privind încetarea contractului cu Romprest;
- obligă Primăria să nu mai emită alte documente pe durata contractului;
- respinge cererea de intervenție a Blue Planet.
Rezultatul: tranziția la Blue Planet nu mai începe la 1 iulie. Contractul de 95,5 milioane rămâne, deocamdată, praf în ochi. Sectorul 1 înoată în procese, nu în „eficiență”.
Sectorul 3: cum se „licitează” aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant
Partea finală a tabloului este și cea mai grotescă: Sectorul 3.
Primăria condusă de Robert Negoiță a:
- cheltuit ani la rând zeci de milioane de euro pe utilaje, pubele, camioane, uniforme, în numele „regiei proprii” – strângem gunoiul singuri, nu mai stăm la mâna privaților;
- apoi, brusc, în decembrie 2025, a scos la licitație:
- procedura PC1003154 / JOUE 815175-2025;
- obiect: „delegarea prin concesiune” a salubrității;
- valoare estimată: 432.663.678,75 lei (aproape 86 milioane de euro).
Prima mare ciudățenie: de ce concesionezi pe aproape jumătate de miliard un serviciu pentru care tocmai ai cumpărat „tot”, din bani publici?
A doua: traseul licitației arată ca un manual de inginerie procedurală:
- 22 decembrie 2025 – Romprest și REBU contestă documentația (nr. 5028 și 5032).
- atacă prevederi legate de recipienți, containerizare, date logistice;
- contestă lipsa datelor esențiale pentru calculul corect al costurilor;
- CNSC le dă parțial dreptate prin Decizia nr. 493/C6/5028,5032 din 20 februarie 2026;
- Primăria e obligată să modifice documentația.
- 30 martie 2026 – Sectorul 3 publică în SEAP o nouă documentație, nr. DF1261142.
- 31 martie 2026 – apare o nouă contestație (nr. 1201). De data asta, din partea… Blue Planet Services SA.
- Blue Planet contestă clarificările din 20 și 27 martie, pe aceeași problemă: recipienți, punere la dispoziție, structură;
- problema fusese deja analizată anterior de CNSC în februarie;
- contestația Blue Planet este respinsă de CNSC (Decizia nr. 1476/C6/1201).
Detaliul bizar:
- operatorii tradiționali (Romprest, REBU) contestă, câștigă parțial, dar la final nu mai apar ca ofertanți;
- Blue Planet contestă și pierde, dar rămâne în procedură;
- la final, în SEAP rămâne un singur ofertant în cursă.
Întrebările care decurg logic:
- Câte zile reale, ne-suspendate, a avut piața pentru a elabora oferte după toate contestațiile?
- Cum arată „concurența” într-o licitație de aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant admis?
- De ce mai vorbim de „piață”, dacă schema este făcută să conducă la un singur nume?
Sectorul 4: licitația de 1,9 miliarde – vechea Rosal rebranduită, aceeași combinație
Sectorul 4 completează puzzle-ul:
- contract pe 5 ani, valoare ~1,9 miliarde lei;
- câștigător: asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal Grup) + Blue Planet Services SA;
- deci același „grup” de interese:
- fostul Rosal (actual Bin Go / United Waste),
- Blue Planet,
- oamenii lui Prigoană,
- frații Niculescu,
- rețeaua de fiducii și avocați.
Opoziția locală țipă că licitația e cu dedicație. Dincolo de scandal politic, rămâne realitatea: la Sectorul 4, în plin context al prăbușirii Rosal, tot aceeași combinație de firme se înfige în contractul uriaș de salubritate.
Tarek El Feki, Toyo, EximBank și umbrele din spatele gunoiului
Numele lui Tarek El Feki nu apare la vedere în ofertele depuse pentru Sectorul 3 sau 1. Nu e acționar oficial, nu e terț susținător cu poză în Monitorul Oficial.
Dar presa de investigație (Captura.ro, Buletin de București, Săptămâna Financiară, Newsweek – citate în articol) l-au desenat clar în spatele:
- grupului Toyo (Toyo Motors, Toyo IFN, Toyo Aviation),
- cesiunilor de creanțe ale Rosal către firmele sale,
- garanțiilor aduse de Toyo Motors pentru creditele Blue Planet.
Ce știm, din dezvăluirile publice pomenite în articol:
- Rosal a cesionat o parte din încasările sale către Toyo Motors Center, iar Primăria Sector 4 a început să plătească direct în conturile firmei lui El Feki;
- Săptămâna Financiară îl pune pe lista „actorilor” din circuitul de golire a Rosal de peste 40 de milioane euro;
- Newsweek dezvăluie că Toyo Motors a pus la dispoziție două terenuri în Voluntari evaluate la 13 milioane lei, drept garanție imobiliară pentru un credit luat de Blue Planet de la EximBank.
Deci:
- la suprafață – Blue Planet, Bin Go, frați Niculescu, avocați-fiduciari;
- în spate – banii, garanțiile și influența unor personaje precum Tarek El Feki, conectate la vechea rețea Rosal și la jucători puternici din servicii, business și politică.
Concluzie: „Legea e pentru fraieri, fiducia e pentru băieți deștepți”
Legea zice:
- declară beneficiarul real;
- înregistrează fiducia la Fisc și în AEGRM;
- nu ascunde structura de proprietate;
- nu folosi mecanisme paravan pentru spălarea banilor sau finanțarea terorismului.
Realitatea în cazul acestor trei firme:
- Bin Go Solutions – moștenitoarea Rosal, cu datorii la stat de aproape 40 de milioane, cu 80% acțiuni la avocați-fiduciari și beneficiari reali nedeclarați public;
- Blue Planet Services – operator „curat” pe hârtie, cu acționar majoritar fiduciar, credit de 250 milioane la EximBank, contracte de salubritate la Sectorul 1 (anunțat), Sectorul 3 (licitație de 430+ milioane), Sectorul 4 (parte din asociere de 1,9 miliarde);
- Tiragram SRL – mică firmă, dar conectată prin fiducie la MyGreenConcept și la Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Tărău, fost proprietar al Blue Planet.
Autoritățile locale:
- aleg să semneze contracte de zeci și sute de milioane cu firme ale căror beneficiari reali sunt parțial opaci;
- își justifică deciziile prin „economii” miraculoase și „proceduri legale”;
- se fac că nu văd contradicția între Legea 129/2019 și acționarii invizibili.
Autoritățile centrale:
- ONRC numără corect până la 3 și dă citate din lege;
- Fiscul ar trebui să verifice fiduciile, AEGRM ar trebui să le ofere opozabilitate;
- dar în arhivele reale, contractele de fiducie nu se văd.
Și peste toate, rămâne avertismentul final din articol:
„Așteptăm ca justiția să își facă treaba chiar dacă Niculescu, Tarek, Băluță, Tuță și alți implicați amenință cu numele unor procurori, șefi și șefe din anumite instituții publice. Oameni care ar trebui să apere statul, nu să facă afaceri cu gunoaie.”
Într-o țară normală, trei firme care ocolesc transparent legislația anti-spălare de bani, cu contracte de sute de milioane pe bani publici, ar fi sub reflectorul permanent al procurorilor.
În România, deocamdată, sunt doar trei excepții statistice. Și foarte probabil, doar vârful unui munte de gunoaie îngropate sub cuvântul magic: fiducie. (Cristina T.).
Exclusiv
Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum
Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine”
De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea funcției de director adjunct a explodat o dezbatere în Poliția Penitenciară, relatată pe www.penitenciare.info (sursa: articolul publicat pe penitenciare.info). Iar concluzia discuțiilor dintre polițiștii de penitenciare ar trebui să lovească direct în biroul directorului general Bogdan BURCU, în ANP și în DMRU:
Problema nu e că nu mai există oameni. Problema e că oamenii buni NU MAI VOR.
Diferență uriașă, pe care, în mod convenabil, „centrala” o trece sub tăcere.
De ce nu mai vor? Poate, în loc să mai bruieze cu „n-avem cadre, dom’le”, ar trebui să răspundă, cu subiect și predicat, „specialiștii” din DMRU și structurile de resurse umane ale ANP.
Nu lipsesc șefii. Lipsește motivația de a te băga în malaxor
În aproape fiecare unitate sunt polițiști de penitenciare care ar putea conduce fără emoții un penitenciar, o direcție, un serviciu. Oameni echilibrați, competenți, respectați, capabili să ia decizii.
Și totuși, aceiași oameni, când se uită la cei deja puși în frunte, nu văd o promovare, ci un pachet complet de dezavantaje:
- responsabilitate uriașă,
- câteva sute de lei în plus la leafă,
- presiune permanentă,
- relație tensionată cu ANP,
- opinii ignorate sistematic,
- sprijin zero fix când ai mai mare nevoie de el.
Rezultatul? Oamenii care ar putea oricând conduce un penitenciar aleg conștient să rămână pe funcții de execuție. Nu pentru că nu pot, ci pentru că nu mai merită să fii șef în condițiile de azi.
ANP – creier simplificat: „Nu mai sunt oameni!”
În loc să-și facă o minimă analiză de conștiință și să se întrebe „De ce refuză oamenii valoroși funcțiile de conducere?”, ANP preferă scurtătura intelectuală:
„Nu mai sunt oameni care să vrea.”
Fals. Oameni sunt. Și încă mulți. Întrebarea reală este: „De ce NU MAI VOR oamenii buni?”
Răspunsul spune totul despre tipul de gândire care domină ANP: simplist, comod, autoflatare cu discursuri de PR și o negare totală a realității din unități.
Un fost director sintetizează plastic, într-un mesaj trimis referitor la ANP (sursa: comunicare citată în articolul de pe penitenciare.info):
„Ai dreptate cu articolul: suntem într-o mașină de mare viteză care a rămas fără frâne și se îndreaptă spre un zid. Dar nu-i interesează, că le merge clima și muzica. În rest sunt foarte buni pe Facebook și Social Media, de zici că e Olimpiada la influenceri.”
Adică: se rupe sistemul, dar e important să dea bine poza la feed.
Când oamenii buni refuză, nu rămâne locul gol. Se umple cu mediocritate
Una din cele mai lucide observații apărute în dezbatere ar trebui lipită pe ușa DMRU:
„În față ajung cei despre care se vorbește în articol, nu neapărat pentru că sunt cei mai potriviți, ci pentru că oamenii competenți nu mai sunt motivați să își asume aceste funcții.”
Funcțiile nu rămân vacante, se ocupă. Întrebarea-cheie este: DE CINE?
Dacă oamenii valoroși fac un pas în spate, inevitabil altcineva face un pas în față. Și acel cineva nu este, de fiecare dată, cel mai pregătit, ci cel mai disponibil să intre în jocul pilelor, să tacă, să execute, să nu deranjeze. Exact tipologia de personaj descrisă în articolul de pe www.penitenciare.info, sursa discuției.
Diferența de salariu – scuză comodă. Problema e mult mai adâncă
Da, e adevărat: diferențele salariale între funcțiile de execuție și cele de conducere s-au subțiat atât de mult încât foarte mulți spun deschis:
„Nu merită stresul pentru câteva sute de lei.”
Dar aici nu se oprește explicația. Din discuțiile dintre polițiștii de penitenciare reiese limpede:
„Nu doar banii aduc satisfacție. Sunt oameni capabili care ar accepta o funcție de conducere dacă ar simți că sunt sprijiniți, respectați și lăsați să construiască.”
Problema nu e doar financiară, este una de încredere.
Polițiștii de penitenciare nu mai cred în capacitatea ANP de a face:
- selecții serioase,
- proceduri riguroase,
- concursuri transparente.
Percepția generală? Pilele câștigă mereu. Restul sunt decor.
Mașina de resurse umane care produce demotivare pe bandă
FSANP a fost, în ultimii ani, în aproape toate unitățile din sistem (sursa: FSANP, potrivit articolului). Peste tot:
- oameni excepționali,
- caracter, bun-simț, experiență,
- oameni care ar putea gira funcții importante.
Și peste tot aceeași replică amară:
„Nu are rost.”
Nu pentru că nu s-ar descurca, ci pentru că:
- nu cred că vor fi lăsați să-și facă treaba,
- nu cred că vor avea parte de un tratament corect din partea ANP,
- nu cred că vor fi sprijiniți când vor trebui luate decizii grele.
Așa că, după cum spune un polițist de penitenciare (șef într-o unitate, sursa: articolul citat):
„Își văd de pătrățica lor și pleacă liniștiți acasă.”
Traducere: Sistemul e cel care i-a împins afară din zona de conducere. Nu „lenea”, nu „comoditatea”. Dezgustul.
DMRU, întrebarea e simplă: unde s-a pierdut motivația?
Acum douăzeci de ani exista lume la poarta funcțiilor de conducere. Azi sunt mai mulți ofițeri decât atunci.
Și totuși, vorbim de „lipsă de candidați”. Cum se explică?
- Oamenii n-au dispărut.
- Nu s-a evaporat brusc materia cenușie.
Între timp, sistemul i-a DEMOTIVAT.
Acesta este poate cel mai grav eșec al politicii de resurse umane din ultimii ani: să transformi normalitatea, competența și bunul-simț în „dezavantaje de carieră”.
Anunțul Penitenciarului Slobozia (sursa: anunțul oficial, comentat pe penitenciare.info) este doar o fotografie de moment: ANP nu mai reușește să-i convingă pe cei mai buni să accepte funcțiile de conducere.
Și până când cauza reală nu va fi asumată și tratată, conducerea centrală va continua să confunde:
- lipsa candidaților cu
- lipsa valorii.
Sunt două lucruri total diferite. Valoarea există. Candidații lipsesc pentru că nu mai vor să fie carne de tun.
Bogdan BURCU – vrea sau nu să fie primul director general care rupe cercul vicios?
Întrebarea finală, lansată direct către directorul general Bogdan BURCU:
„Va vrea domnul Bogdan BURCU să fie primul director general care încearcă schimbarea?”
Ca să poți schimba ceva, trebuie mai întâi:
- să accepți realitatea,
- să recunoști eșecul politicii de resurse umane,
- să înțelegi că nu mai merge cu „merge și-așa”,
- să acționezi în consecință.
Nu este prea târziu. FSANP anunță clar că e dispus să îl sprijine (sursa: poziția FSANP din textul analizat). Dar sprijinul nu poate înlocui voința reală de schimbare.
Corupția de ieri, demotivarea de azi
Fenomenul actual nu a apărut în vid. Articolul atrage atenția explicit că corupția din anii trecuți a contribuit din plin la apariția acestui val de demotivare în rândul polițiștilor de penitenciare integri, obiectivi, responsabili și cu bun-simț.
Mesajul este clar:
- când ani la rând se promovează „ai cui trebuie”,
- când pilele fac legea,
- când profesionalismul e tratat ca obstacol,
nu te miră că, într-o zi, oamenii buni îți spun: „Mulțumesc, dar NU.”
Concluzie: nu mai sunt proști motivați să-și pună semnătura pe haos
Mitul oficial – „nu mai există oameni pentru funcțiile de conducere” – e doar o perdea de fum.
- Oameni există.
- Oameni buni, încă mulți.
Dar nu mai există motivația de a intra într-un sistem care:
- îi vrea doar ca să aibă pe cine să dea vina,
- nu îi ascultă,
- nu îi sprijină,
- nu îi respectă,
- nu le oferă nici bani, nici încredere, nici autonomie.
Mașina ANP rulează cu viteză spre zid, fără frâne, după cum spunea fostul director citat. Clima merge, muzica bubuie, Facebook-ul e plin de „comunicate”, „activități” și poze frumos filtrate.
Singura întrebare reală, pentru domnul Bogdan BURCU și pentru DMRU, rămâne:
Vreți să reparați frânele sau continuam să dăm vina pe „lipsa oamenilor” până ne izbește zidul? (Cristina T.).
Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX
Din fabrica de suc, direct la tarabă În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și...
Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor
Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există” În România, țară cu peste 900.000 de...
Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum
Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine” De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea...
Condiții grele și toxicitate birocratică: Sindicatul ‘Diamantul’ dă MAI în judecată pentru răspunsuri fantomă
Sindicatul vs. Ministerul: fluturașul de salariu, noul document secret de stat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a decis să scoată...
Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)
„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...
„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...
Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...
Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)
Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...
Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...
Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi
Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...
Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă
Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...
Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”
Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...
Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu
Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...
Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI
“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...
Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...
-
Exclusivacum 2 zile
Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
-
Exclusivacum 2 zile
„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
-
Exclusivacum 2 zile
Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)
-
Exclusivacum 5 zile
Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Ancheteacum 5 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 2 zile
Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
-
Featuredacum 5 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Exclusivacum 3 zile
Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”