Connect with us

Featured

Alertă la Guvern! Cumpără INTERPOL cu 53,6 milioane dolari!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Ce-i drept, ”capul ce se pleacă, sabia nu îl taie” a devenit de prea multă vreme principala doctrină călăuzitoare a factorilor decidenți ai statului român, pentru a mai spera că lucrurile se vor schimba prea curând. Numai că sunt ”momente zero” în viață pe care, dacă le ratezi, atunci chiar îți meriți soarta! Inclusiv ca neam și țară

Generalul emirilor, Al – Rais încă speră să fie viitorul președinte INTERPOL

Și dacă tot ne împăunăm atâta cu parteneriatele noastre mai mult sau mai puțin strategice, atunci ar trebui să le onorăm nu doar prin obediența deja grețoasă care ne-a caracterizat în ultima vreme . Ci prin luarea unor poziții asumate, ferme și fără echivoc. Așa cum au luat deja autoritățile engleze și germane. Cele care de altfel au protestat vehement la ”oferta de nerefuzat” a Emiratelor Arabe Unite de a cumpăra, la propriu, funcția de președinte al INTERPOL! Adică exact al organizației considerată drept ultima linie de apărare a lumii civilizate în fața tot mai teribilei criminalități organizate transfrontaliere. ”Prețul corect” stabilit de emirii de la Abu Dhabi pentru șefia INTERPOL fiind cel de 197 milioane AED, adică 53,6 milioane dolari americani. Astfel că, România, trezește-te! Și, alături de celelate state occidentale, refuză această cumpărare ca la tarabă a INTERPOL de către un regim în care drepturile omului nu sunt permise nici măcar ca ”glume”!

Acuzat de tortură !

Generalul maior Nasser Ahmed Al – Raisi, considerat ”brațul înarmat” al dinastiei regale din Emiratele Arabe Unite și totodată șeful Securității de la Abu Dhabi a fost acuzat că ar fi ”prezidat” tortura cetățenilor britanici Matthew Hedges și Ali Ahmad.

Britanicul Matthew Hedges, torturat de ”Securitatea de la Abu Dhabi

Numai că, așa cum s-a întâmplat și de atâtea alte ori, scandalul internațional a fost în cele din urmă potolit, inclusiv în urma unor generoase donații provenind din  Emiratele Arabe Unite. Astfel că, la această oră, generalul maior Nasser Ahmed Al – Raisi continuă să fie privit drept principalul pretendent la șefia INTERPOL! Numai că un raport informativ britanic de ultimă oră ”demolează” pur și simplu această iminentă candidatură a controversatului Al – Rais la președinția INTERPOL. Voci autorizate ale lumii de ”intelligence” din Marea Britanie avertizând cât se poate de clar că ” INTERPOL este prea susceptibil la abuz din partea unor regimuri despotice și următorul său președinte nu ar trebui să provină din Emiratele Arabe Unite, din cauza încălcărilor sale sistematice ale dreptului omului”, potrivit raportului. Mai mult, un fost director al autorității britanice pentru cei dați în urmărire a solicitat guvernelor lumii să respingă categoric o ofertă ”mascată” sub forma unei sponsorizări a Emiratelor Arabe Unite de a își instala unul dintre ofițerii săi de poliție în calitatea de președinte al organismului internațional de Poliție, INTERPOL.

”Motorul de căutare ” INTERPOL

Atrăgând totodată atenția că, dacă ”imaginea șifonată” pe plan internațional a generalului maior Nasser Ahmed Al – Raisi va împiedica instalarea acestuia în fruntea structurii ”globale” de cooperare polițienească internațională cu sediul la Lyon, atunci Emiratele vor forța promovarea unui alt ofițer, din ”eșalonul doi”. Numai că ”detonarea” anchetei făcută de un fost judecător britanic exact asupra rolului jucat de ”regimul Abu Dhabi” în culisele structurii INTERPOL de la Lyon aruncă în aer ”tentativa de preluare” mascată a structurii de către ”Securitatea din Emiratele Arabe Unite”. Acest nou raport indicând ”influența crescândă a EAU în Agenția internațională de aplicare a legii”.

”Notificare roșie”!

Situația actuală fiind una cu atât mai îngrijorătoare, cu cât într-un raport emis recent și intitulat ” Influență nejustificată : Emiratele Arabe Unite și INTERPOL”, Sir David Calvert – Smith atrage atenția asupra unei uriașe donații făcută de Emiratele Arabe Unite către INTERPOL în anul 2017. Este vorba despre luna martie a anului 2017, atunci când EAU au declarat că vor contribui cu 197 milioane AED, echivalentul a 53,6 milioane dolari la Fundația INTERPOL. ”Pentru o lume mai sigură și pentru a sprijini șapte proiecte, care acoperă combaterea terorismului, criminalității cibernetice, patrimoniului cultural, comunităților vulnerabile, infracțiunilor vehiculelor, drogurilor și bunurilor ilicite”, după cum era justificată donația Emiratelor Arabe Unite. Numai că raportul britanic prezentat de Sir David Calvert – Smith atrage atenția nu doar asupra acestei donații, dar cuprinde și acuzații concrete la adresa EAU de încălcări ale dreptului omului. Ca și cele cu privire la controversata utilizare a sistemului ”Notificare roșie” din cadrul INTERPOL.

Sir David Calvert – Smith demască ”tortura” din EAU

Iar dacă britanicii au ridicat deja problema donațiilor financiare substanțiale venite din partea unei țări în care ”tortura și represiunea” sunt mult prea prezente, polițiștii germani s-au aliat și ei deja acestui protest. Astfel că și România trebuie să decidă dacă va fi sau nu părtașă la această tentativă de cumpărare a șefiei INTERPOL. Mai ales că principala Organizație de colaborare polițienească a lumii trebuia să organizeze o adunare generală în acest sens anul trecut, tocmai în Emiratele Arabe Unite. Acolo unde 194 de state membre urmau să își aleagă următorul președinte. Numai că întâlnirea a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Însă de la Abu Dhabi se pune deja presiune pentru reprogramarea Adunării Generale a INTERPOL, la o dată cât mai apropiată. Iar până la acea dată, Guvernul României trebuie să decidă dacă este de partea aliaților occidentali sau ”parteneriatele” sunt doar o lozincă politică…

Administratie

Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung

Publicat

pe

De

Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.

Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei

În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.

De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile

Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:

  • Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
  • Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
  • Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
  • Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.

Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.

Citeste in continuare

Exclusiv

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Publicat

pe

De

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)

Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!

„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!

Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Curreq ds Apel Ploiesti chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.

Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „cqmera preliminara”. Adică, nu se mai joacă „șotron”, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.

„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!

După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.

„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!

Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”

De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).

Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?

 

Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!

„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.

Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.

Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.

Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național

Publicat

pe

De

Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.

Acuzații de ignorare a regulamentelor militare

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.

„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale

Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv4 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv