Connect with us

D.N.A.

Procurorii sunt evaluați-sancționați după “Fapta nu există” sau sunt promovați in funcție de acest criteriu ?/Audit internațional la DNA: I-au scăpat pe Chiliman, Moisescu, Apa Nova

Publicat

pe

„1. S-au investit milioane de euro in infrastructura, tehnologie, IA și ce-o mai fi pe acolo pentru clasări cu “fapta nu există?”
2. Cât esti de capabil ca procuror dacă ai cerut arestarea preventivă, ai obținut-o, ai făcut show cu cătușe, ai inceput urmărirea penală și apoi cazul se clasează că “fapta nu există”?
3. De ce nu răspunde nimeni pentru anchete demarate in cauze în care “fapta nu a existat”?
4. Procurorii sunt evaluați-sancționați după “Fapta nu există” sau sunt promovați in funcție de acest criteriu ?
5. Știți, când ești anchetat pentru o faptă care nu există, nu mai există nici viață, nici familie, nici profesie, nimic, nimic…decât o frământare continuă, in care omul se întreabă si întreabă: ce-am făcut, dar ce-am făcut de sunt anchetat? Până când află că n-a făcut nimic, după ani de zile de chin, omul ăla devine un…neom. Iar procurorul devine supraom. El își continuă treaba cu altă faptă….care nu există. Că doar nu e nimeni care să-l întrebe și pe el despre faptele lui, care există sau nu există.”

Audit internațional la DNA: I-au scăpat pe Chiliman, Moisescu, Apa Nova

Încercările DNA de a rezolva cu corupția municipală par să se fi dus pe apa sîmbetei. Conform lui Alex Costache, fostul corespondent al României curate, DNA a clasat dosarele lui Andrei Chiliman, Vlad Moisescu (căruia i se spunea ”dl comision” în guvernul Tăriceanu și directorilor francezi de la Apa Nova, care apăruseră în toată presa internațională cum scumpiseră apa la București prin șpagă.

În răspunsul adresat către G4 media DNA a comunicat că:

”La data de 16 decembrie 2020, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. a (“fapta nu există”) și c (”nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) și din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție reținute inițial în sarcina inculpaților.

De asemenea, prin aceeași soluție s-a mai dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse anterior față de cele patru persoane menționate în comunicatul respectiv, disjungerea cauzei și constituirea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea de către un om de afaceri a infracțiunii de evaziune fiscală”, a arătat DNA în răspunul pentru G4media.ro.

În 2015, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman și colegul său penelist Vlad Moisescu fuseseră acuzați că, din 2004, de la venirea lui Chiliman la primăria Sectorului 1, ar fi primit comisioane de 10-15% pentru acordarea de contracte.

”Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv – filiala sector 1 (…)

Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.

În același răspuns către G4 media DNA spune pentru prima dată că a clasat și dosarul APA NOVA încă din  noiembrie 2019, DNA a clasat parțial și dosarul Apa Nova cu prejudiciu de 23 de milioane de euro. Vlad Moisescu fusese intermediar și aici. Au mai scăpat directorii francezi ai companiei, Bruno Roche și Laurent Lalague, directoarea româncă Lavinia Săniuță și ”oamenii de afaceri” Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu.

Conform lui Alex Costache, cacuzațiile aduse companiei de apă-canal, directorilor francezi și românilor din jurul companiei priveau încheierea de contracte, prin corupție, cu ajutorul lui Moisescu, Semenescu și Berevoianu, cu Primăria Generală și Primăria Sectorului 1. În schimbul traficului de influență, procurorii susțin că Apa Nova ar fi încheiat contracte fictive cu firmele controlate de Moisescu și Semenescu asftel încât aceștia să primească un comision.

«„Căpușarea” activității Apa Nova București S.A. cu diferite firme, prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal, ar fi avut ca efect inclusiv creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București», notau procurorii DNA Ploiești.

Nu există nici o explicație rezonabilă pentru care acești oameni au fost acuzați la vremea respectivă cu mare tam-tam și apoi disculpați după ani de zile fără să se fi ajuns în instanță. În orice caz, ca și la Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate, trimis în judecată de DNA pentru corupție pentru a fi ulterior achitat de instanța de judecată, nu există nici un fel de răspundere a procurorilor. Raportate ca mari succese la Bruxelles, cazurile s-au prăbușit cu zgomot după ce PNL s-a reîntors la putere în toamna lui 2019.

Dacă nu reușim că construim un mecanism obiectiv de tragere la răspundere a magistraților în România care să stabilească a cui a fost vina și cum putem evita pe viitor asemenea situații am putea cere, în schimb, un audit internațional al acestor mari cazuri controversate și a situației DNA., în loc să încercăm pe șest să reintroducem înregistrările de siguranță națională pentru procesele de corupție. Eșecul e enorm, chiar nu îl decontează nimeni? În ce privește pe peneliști, cazurile sunt doar ultimele dintr-o lungă serie de rateuri, începînd cu Ludovic Orban și George Scutaru. Iar cu multinaționalele, penibilul e la culme: și în rarele cazuri cînd DNA se apropie de ele, dosarele se clasează.

Codruța Kovesi, sub care au avut loc aceste arestări, a fost promovată la Bruxelles, iar în urma ei se vede ce a rămas. (Sava N.).

Audit internațional la DNA: I-au scăpat pe Chiliman, Moisescu, Apa Nova

 

D.N.A.

Aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

”Am crezut că a doua zi după ce Cioloș s-a autodetonat la emisiunea Ancăi Alexandrescu că a făcut trafic de influență politică în favoarea numirii lui Kovesi la EPPO, primul titlu de presă care îmi va cădea sub ochi va fi că DNA s-a pus în mișcare din oficiu. Pentru că avem legi anticorupție care spun clar că folosirea influenței de lider politic în scopul obținerii unor beneficii pentru sine sau pentru alții se pedepsește cu pușcărie grea” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.

”Cînd colo, ce să vezi?
DNA e moartă-n păpușoi. Dle.Voineag, unii lideri grei au făcut pușcărie pentru mutarea a două angajate amărîte de colo-colo, ori pentru niște termopane, pe cînd aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav. Sau nu aveți curaj să-l deranjați pe ”omul Franței”? Vă umflați mușchii doar pentru mize mici, cînd e ceva bubuitor vă ascundeți toți prin fișete? Păi în cazul ăsta, dle.procuror-șef, promit să vă semnalez dacă aflu că vreo precupeață a dat șpagă la piață pentru o tarabă mai bună, precis că atunci o să veniți direct cu mascații!…” mai scrie deputatul.

Citeste in continuare

Anchete

Procuroarea Irina-Cornelia Munteanu s-a saturat sa se ocupe de procurorii de sedinta ai DNA

Publicat

pe

De

Munteanu cere CSM sa-i aprobe demisia din functia de adjuncta a Sectiei judiciare penale din DNA, dezvaluie Lumea Justitiei. In schimb, procuroarea Munteanu ar putea fi numita in postul de sefa a Serviciului resurse umane, perfectionare profesionala si documentare din Directia Nationala Anticoruptie. Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii ii va analiza cazul in sedinta de marti, 26 martie 2024. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!

Publicat

pe

De

Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.

Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.

Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.

(Redactia Incisiv de Prahova).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv4 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv4 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv4 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv4 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv4 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv