Administratie
Cine este Vlad Voiculescu: Fiu de turnator la Securitate, nepot de securist, cu facultatea terminata in 11 ani

CV-ul oficial al fostului ministru are o mică lacună: nu prezintă perioada studiilor, despre care aflăm că au fost făcute la Viena, la una dintre cele mai prestigioase universități europene, Vienna University of Economics and Business Administration.
Din interviuri mai vechi, aflăm, însă, că el a început studiile acolo în 2001, la vîrsta de 18 ani, direct de pe băncile liceului din Pucioasa.
Contactat de noi, Vlad Voiculescu nu a explicat lipsul din CV, dar ne-a lămurit un mister: a avut nevoie de un deceniu bătut pe muchie pentru absolvirea respectivei facultăți.
„Acolo ți se dă la început o listă completă de examene pe care trebuie să le treci. Eu am terminat toate examenele (cu exceptia a 2 dintre ele) in timp record, in 4 ani. Din 1 noiembrie 2005 m-am apucat de muncit full time. Faceam 1070 de euro pe luna si mi s-a parut ca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Cred ca a mai durat 1-2 ani si am dat si celelalte doua examene. Apoi cu lucrarea de diplomă am lungit-o, pentru ca am prioritizat altele. Au fost anii in care am muncit pe branci… si seara organizam tabere de germana sau cautam medicamente.
Cinstit sa va spun: daca nu ma presa prietena, probabil ca nici nu as mai fi terminat lucrarea aceea.
Tot ce va spun poate fi verificat la universitate. Respectiv la angajatori”.
Voiculescu ne-a trimis și o copie a diplomei vieneze, cu data de eliberare 4 octombrie 2011.
O diplomă destul de bizară, la o primă impresie, pentru că poartă numele de „Notificare” (Bescheid) și prevede că este un act care poate fi contestat de oricine interesat, în termen de două săptămîni. În plus, o anume formulare cam neortodoxă trimite cu gîndul că notificarea constituie, de fapt, acceptul pentru cursurile de masterat și nu absolvirea lor.
La sugestia fostului ministru, am luat legătura cu ofițerul de presă al Vienna University of Economics and Business Administration, Cornelia Moll, care ne-a transmis că nu poate furniza niciun fel de informație legată de foști ori actuali studenți ori alumni. Dar ne-a indicat un site austriac unde pot fi găsite absolut toate lucrările de licență.
La insistențele noastre, ulterior, a admis că diploma transmisă de Voiculescu „looks good”, adică pare în regulă.
În concluzie, considerăm că Vlad Voiculescu și-a obținut în 2011, după 10 ani de studiu și cu notă maximă, o diplomă valabilă de master în științe sociale și economice, cu lucrarea de licență – identificată pe siteul sugerat de Cornelia Moll – intitulată „Dinamica pieței muncii în tranziția României spre economia de piață”, realizată în tandem cu iubita sa de atunci, Mădălina Baltaga. Cea căreia am aflat că îi datorează, de fapt, prin impulsionare, respectiva diplomă.
Marele mister este, însă, cu totul altul: cum a fost posibil ca Vlad Voiculescu să ajungă să obțină în Austria o serie de posturi foarte înalte mult înaintea obținerii diplomei universitare, adică doar cu liceul la bază?
Conform CV-ului oficial, spre exemplu, între 2005 (cînd avea 22 de ani) și 2007 a fost angajat al Dexia Kommunalkredit Bank AG, Viena, unul dintre cei mai mari jucători mondiali în finanțarea infrastructurii (la noi, Banca Transilvania), unde a fost însărcinat cu Managementul Strategic. Principale activități și responsabilități: Înființarea și dezvoltarea afacerilor a doua filiale din două ţări diferite, precum si un proces de due diligence; monitorizarea afacerilor şi bugetului; proiectarea şi coordonarea implementării Sistemului de Management al Informaţiei în toate filialele grupului.
Între 2007 (cînd avea 24 de ani) și 2010 a fost angajat al Volksbank International AG, Viena, Austria, la Management Strategic, ca membru cu rol de consilier al Consiliului de Supraveghere, Comitetelor de Audit, Comitetelor de Strategii şi Buget din mai multe filiale; coordonarea acţiunilor corporative (de exemplu majorări de capital, schimbări în guvernanța corporativă, rezoluții si reuniuni); responsabil pentru relația cu acționarii minoritari ai filialelor menţionate mai sus şi cu alte părţi interesate; coordonarea/participarea la diferite proiecte în filiale (de exemplu lichiditate, strategia corporativă, ghiduri pentru stabilirea preţurilor de transfer, SPV) Sectorul de activitate Volksbank International AG (VBI), cu sediul la Viena, a administrat o rețea de bănci în creștere rapidă, cu peste 600 de filiale în 9 ţări din Europa Centrala şi de Est.
În 2008 devine, în paralel, membru al Societății Europene de Oncologie Medicală
Cu mai bine de un an înainte de absolvire, în 2010, era angajat de reputata bancă Erste Group Bank AG, Viena, Austria, cea care deține BCR România, unde avea să ocupe postul de vicepreședinte al Diviziei de Finanțări de Infrastructură. În 2010, avea 27 de ani.
În decembrie 2015, imediat după instalarea guvernului Cioloș, renunță la toate aceste înalte posturi și devine șeful biroului ministrului Finanțelor, Anca Dragu, apoi ministru al Sănătății.
Dar asta nu are relevanță pentru situația zugrăvită aici.
Ci doar faptul că Vlad Voiculescu, absolvent al liceului „Nicolae Titulescu” din Pucioasa, România, a ajuns să ocupe funcții absolut spectaculoase în companii multinaționale de sute de miliarde doar cu diploma respectivului liceu dîmbovițean. (Nu are alte facultăți în CV)
Și a ajuns ministru al Sănătății în România la doar vreo 4 ani de la absolvirea facultății, caz fără precedent, am spune.
De menționat că toți angajatorii săi privați – austrieci ori franco-belgieni – Erste, Dexia ori Volksbank au avut interese puternice de afaceri în România și mari filiale locale însumînd mii și mii de angajați și multe sute de mii de clienți.
A fost acceptat Vlad Voiculescu în poziții atît de înalte doar cu liceul din orășelul Pucioasa, Dîmbovița, la bază în timpul celor 10 ani cît s-a chinuit să își dea examenele universitare pentru că era un geniu al finanțelor, un soi de Mike Ross din serialul Suits?
Ori pentru capacitatea sa – ori a celor din spatele său – de a deschide porțile unor mari businessuri pe plai mioritic pentru companii străine interesate?
Întrebări al căror răspuns cert nu îl vom afla, cel mai probabil, prea curînd.
Despre legaturile lui Vlad Voiculescu si ale familiei sale cu Securitatea si hotiile, povesteste medicul Lucian Duta, cel care l-a cunoscut personal pe unchiul acestuia, Nyk Voiculescu:
Epistolă către un Tiriplici!
Am văzut azi, Tiripliciule, că ești supărat dar, in același timp, ești satisfăcut că un prim judecător m-a condamnat.Despre acest din urmă aspect, voi vorbi abia dupa ce voi citi motivarea unei decizii care, intr-o zi, va fi declarată nulă de către un judecător, care intr-adevăr va avea curaj să facă justiție.Până atunci, tu, Tiripliciule, poți să te bucuri, pentru că știu că doar atât te poate duce mintea.Așa cum te-ai bucurat și de răul unor profesori ca Burnei sau Lucan care au salvat mii de vieți în cariera lor!
Dar, să revenim la supărările tale.
Inteleg că ești rănit de faptul că s-a aflat că ai terminat facultatea in mai mult de un deceniu.Și mai ales, din cauza că am pus accent pe faptul că tatăl tău a fost condamnat definitiv pentru că a fost turnător la Securitate, in timp ce, fratele bunicului tău a fost general de Securitate însărcinat cu obiective aflate la Viena, exact locul unde tu aveai să devii ditamai vicepreședinte de bancă, în pofida faptului că nu aveai studiile terminate.Ceea ce trebuie să recunosc, e o performanță greu de egalat! Ne-ai povestit cât de greu ți-a fost și cât ai muncit tu, inclusiv pentru a achita un credit prin care ți-ai ajutat familia.
Frumos, nu am ce zice.Cu condiția să fie și adevărat.Dar am să-ți spun cum am devenit eu medic și mai ales ce am făcut Eu, timp de unsprezece ani, din momentul in care am fost admis la Facultatea de Medicină!
În primul rând, Tiripliciule, provin dintr-o familie modestă.Tata a trebuit să muncească pe mări și oceane, lasandu-ne singuri, pe mine și pe fratele meu, cam șase luni pe an.Iar mama a trebuit să aibă grijă de mine și de fratele meu, in fiecare zi.Era o perioadă întunecată, când nu se găsea de mâncare iar mama, zilnic, stătea la cozi pentru a avea ce să ne pună pe masă.De multe ori, a trebuit să las baltă lecțiile si sa o ajut să poată cumpăra o sticlă de ulei in plus, sau un kg de zahăr.Astea erau vremurile în care noi eram obligați să supraviețuim, iar tatăl tău turna oameni la Securitate, făcând cine știe câte familii să sufere!
Am știut de la vârsta de cinci ani că vreau să devin medic.Și mulți zâmbeau pe ascuns, pentru că vezi tu, Tiripliciule, noi nu făceam parte din „elitele” comuniste.Cu toate astea, eu am învățat foarte mult în condiții extrem de grele.Cam 15 ore pe zi, mai ales in ultimii doi ani de liceu.Era frig uneori în casă iar curentul se întrerupea multe ore pe zi.Iar eu învățam la lumina unui bec, conectat la o baterie de mașină, sau chiar la lumina unei lămpi cu gaz.
Știu că citind aceste rânduri, probabil zâmbești ironic, dar asta era viața majorității în acele vremuri.Si da, Tiripliciule, erau aceleasi vremuri în care, tatăl tău venea acasă, in fiecare seară, probabil fără să-i pese de viața celor pe care îi turna la Securitate!
Am intrat greu la medicină, Tiripliciule .Au fost doisprezece candidați pe loc iar eu, cu media generală 9 (după trei examene extrem de dure la biologie ,chimie și fizică), abia am intrat la jumătatea listei.Era anul 1989 și până in Decembrie, am fost obligat să studiez la facultate inclusiv doctrina comunistă.
Dar ghici ce? Nu mă duceam la cursuri și cred că riscam sa rămân repetent (dacă nu venea Revoluția) pentru că nu suportam ideologia și mai ales turnătorii la Securitate.Și asta in timp ce, tatăl meu muncea, in continuare departe de noi, pentru a putea să mă susțină pe mine la facultate !
Au fost șase ani extrem de dificili cu zeci de examene pe an.La finalul facultății, am dat examenul de rezidențiat și a trebuit să mai muncesc încă cinci ani până să devin medic specialist chirurg.Au fost ani grei, care au necesitat susținerea financiară din partea tatălui meu, pentru că salariile erau de mizerie și nu-mi ajungeau nici măcar să-mi plătesc chiria prin nici nu mai știu ce periferii ale Bucureștiului.Cu toate astea, au fost ani frumoși în care am învățat multe și am cunoscut oameni deosebiți.Intelegi, Tiripliciule, care e diferența între mine și tine ?Eu in unsprezece ani doar am studiat iar tu ești foarte mândru că, in aceeași perioadă de timp, abia ți-ai luat o diplomă de licenta, pe care foarte mulți o consideră dubioasă!
Am condus două spitale, am fost director in Ministerul Sănătății, am făcut gărzi nenumărate, am muncit multe nopți și probabil că am salvat și niște vieți.Toate astea le-am făcut pană la vârsta la care ești tu acum și, in plus, aveam și un copil de unsprezece ani !
Am să-ți dau acum și câteva elemente despre activitatea mea la CNAS.Le știi și tu, dar văd ca te faci că le uiți! În primul rând, cea mai mare formă de hoție din Sănătate o reprezintă agresiunea pe care o fac firmele de medicamente asupra bugetului CNAS.Nu întâmplator iti spun asta, ci pentru că are legătură cu cineva chiar din familia ta,celebrul tău unchi, Nyk Voiculescu.Știu că încerci din răsputeri să te dezici de el, ceea ce îți arată adevăratul caracter!
O să-ți povestesc o întâmplare reală dintre mine și el.Nyk Voiculescu a fost dat afară din Big Pharma deoarece s-a descoperit că a furat! Da ,Tiripliciule, tu provii dintr-o familie de turnători la Securitate și hoți dovediți!
De când a fost prins, domnul Nyk este persoana non-grata în sistem.Și, de aceea, urăște profund toate firmele din Big Pharma, pe care de multe ori le forțează să-i plătească un fel de taxă de protecție sub forma unor contracte de consultanță.La începutul mandatului meu l-am cunoscut și, recunosc, este un tip extrem de inteligent dar, din păcate, pus doar pe căpătuială.El este cel care mi-a propus schimbarea sistemului de compensare a medicamentelor (pe care sunt sigur că tu nu-l pricepi, chiar dacă ai fost Ministrul Sănătății ).Era o idee excelentă, bazată pe sistemul olandez și care aducea beneficii uriașe pacientului român.Cu o singură observatie: să fie definit corect, fără să încerce să avantajeze anumite firme.Și acum, Tiripliciule, vine nucleara: Domnul Nyk a avut tupeul să-mi propună să facă el noul sistem de compensare a medicamentelor.Și care, desigur, după mintea lui, avea să avantajeze anumite firme de medicamente care bineînțeles ar fi încheiat contracte de consultanță cu firma lui.Sigur că am refuzat, intelegand pericolul imens la care m-aș fi expus.În final sistemul l-am făcut singur, fiind validat chiar de olandezi !
Ți- am povestit asta, Tiripliciule, ca să înțelegi câteva elemente din istoria reală, neromantata, dura, a drumui meu și care, uneori, s-a intersectat cu oameni din familia ta, pe care tu nici măcar nu ai curajul să-i asumi!
Paradoxal, ai tupeul să-mi dai lecții de management sanitar.Tu, care ți-ai luat diploma de facultate (in finanțe înțeleg) in unsprezece ani, iar eu am studiat medicina același număr de ani.Mai mult, am condus spitale și am făcut ceea ce tu, azi, nici măcar nu știi că există, dar doar emiți pretenții că ar trebui realizat: digitalizarea serviciilor de sănătate și eliminarea fraudei.Pentru că vezi tu, eu sunt cel ce a eliminat fraudele din sistemul sanitar, nu tu.Chiar dacă ai fost ministrul sănătății și nu ai făcut absolut nimic, in afara de propagandă ieftină și egoistă, pentru a-ți promova imaginea!
La sfarsit, îți voi spune doar atât: ai fost și rămâi un farseur, inveninat de propria suficiență mincinoasă.
Esti și vei rămâne, doar, un Tiriplici!
PS:Orice asemănare cu Vlad Voiculescu este întâmplătoare .
https://ph-online.ro/politica/item/116385-cine-este-vlad-voiculescu-fiu-de-turnator-la-securitate-nepot-de-securist-cu-facultatea-terminata-in-11-ani
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 9 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare