Featured
Cică e nasol că la TVR „s-a făcut mișto” de pandemie și de conducătorul iubit/Mie mi se pare mult mai grav că la celelalte televiziuni nu s-a făcut
Iohannis a înghițit foarte greu miștourile pe seama lui de la revelionul TVR
Dovada e activarea rapidă a slugilor năimite de prin diverse instituții și a postacilor liberali sau centru dreapta modern de pe Facebook. Cuvîntul de ordine e așa-zisul atac la adresa celor care se chinuie să combată pandemia. Atac prin bășcălie și miștouri, să completăm…
Sunt foarte curios care va fi primul idiot care va cere interzicerea difuzării pe Netflix, în numele acelorași principii, a filmului ”Death to 2020”. Că mai mari bășcălii ca acolo la adresa guvernanților de vîrf ai lumii și a pandemiei, mai greu de găsit!!!
Scriam acum 10 ani, precizeaza jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob:
”În România, liderii politici nu prea au nici simțul umorului, nici pe al ridicolului, altfel spus nu doar că nu sunt capabili de replici spumoase, dar nici măcar nu suportă să fie ironizați de alții. Despre Adrian Năstase s-a vehiculat că făcuse presiuni, în mandatul de premier, pentru ca postul PRO TV să astupe gurile celor de la ”Vacanța mare”, care îl luau peste picior. Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a mers și mai departe: grație relațiilor cu Țiriac, fost acționar la PRO TV, el l-a ”omorît”, ca să nu mai strice imaginea polițiștilor, pe celebrul Garcea, care a dispărut din programul ”Vacanței mari” un sezon, pentru ca în următorul să încerce o revenire chinuită ca agent secret. Emil Constantinescu a declarat într-un interviu celebru că Florin Călinescu și emisiunea ”Chestiunea zilei” au jucat un rol important – și încă unul intenționat – în prăbușirea sa politică. ”Cu toate că era un om simpatic, Călinescu a făcut un mare rău. El și-a imaginat „Chestiunea zilei” ca un loc în care președintele, primul ministru, fostul președinte erau niște derbedei dintr-un sat, care beau țuică, vorbeau de femei, rîdeau, iar seară de seară poporului i s-a insuflat această idee, subliminal, ceea ce este extrem de periculos” declara fostul președinte. Cît despre Elena Udrea, ea a vrut să dea în judecată grupul Divertis, acum doi ani, pentru bășcălia de la ”Animal Planet Show”.”
Un deceniu mai tîrziu, constatăm că politicienii și slugile lor au rămas la fel de ridicoli și de lipsiți de umor. Atacurile la înțepăturile satirice anti-Iohanniste de la Revelionul TVR o dovedesc cu vîrf și îndesat. Colivăresele și țuțerii Cotrocenilor, care au preamărit valoarea cultural-intelectuală și morală a expresiei ”M…e PSD” strîmbă scîrbiți acum în fața satirei politice.
Apropo, poate își face cineva timp să remarce că de prea mulți ani, umorul politic a cam dispărut cu desăvîrșire din programele radio-tv. Ceea ce spune multe despre cei care ne conduc…
Acesta mai precizeaza: dintre toți criticii umorului de la Revelionul TVR, singurul autorizat mi se pare deputatul USR Iulian Bulai. Nu de alta, dar omul e autorul celei mai comice interpelări din istoria parlamentarismului…

Fara cuvinte…(Cristina T.).
Administratie
„Festivalul Cocorilor” a renăscut la Cocorăștii Colț după două decenii
O tradiție locală readusă în mijlocul comunității
După o pauză de 20 de ani, locuitorii comunei Cocorăștii Colț s-au reunit pentru a celebra o tradiție care a făcut parte, cândva, din viața comunității: „Festivalul Cocorilor”. Evenimentul a readus în atenție obiceiurile locale și a oferit oamenilor prilejul de a petrece din nou împreună, într-o atmosferă de bucurie și apropiere.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a transmis că revenirea festivalului reprezintă mai mult decât reluarea unei manifestări culturale. În opinia sa, cel mai important moment a fost reîntâlnirea comunității și redescoperirea unei tradiții întrerupte în urmă cu două decenii.
Copiii, garanția continuității
Potrivit declarației lui Virgiliu Daniel Nanu, ediția reluată a festivalului a fost dedicată atât tradițiilor și obiceiurilor locale, cât și legăturilor dintre generații. Copiii, părinții și bunicii au avut ocazia să petreacă timp împreună și să contribuie la reînvierea unei povești importante pentru localitate.
Președintele CJ Prahova a remarcat, în mod special, prezența numeroasă a copiilor, considerând că aceștia sunt cei care vor duce mai departe tradițiile și sentimentul de apartenență față de locul în care se formează.
Felicitări pentru organizatori
Virgiliu Daniel Nanu i-a felicitat pe primarul Adrian Călin, echipa administrației locale și toate persoanele implicate în organizarea evenimentului. Acesta a subliniat că eforturile lor au făcut posibilă revenirea „Festivalului Cocorilor” acolo unde îi este locul: în mijlocul comunității din Cocorăștii Colț.
Administratie
Elis Rapeanu, desemnată Cetățean de Onoare al comunei Valea Călugărească
Distincție acordată pentru contribuția la păstrarea istoriei și identității locale
Profesoara Elis Rapeanu a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Valea Călugărească, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa academică și literară, precum și pentru contribuția la promovarea istoriei și tradițiilor comunității în care s-a născut.
Distincția i-a fost înmânată de reprezentanții Primăriei comunei Valea Călugărească, administrație condusă de primarul Ioana Neagu.
Potrivit unui mesaj publicat de Primăria Valea Călugărească, acordarea titlului reprezintă o expresie a aprecierii comunității față de activitatea profesoarei și față de atașamentul constant pe care aceasta l-a manifestat față de locurile natale.
Cartea care păstrează memoria localității
Un rol important în promovarea patrimoniului local îl are lucrarea „Valea Călugărească pe spirala de timp”, reeditată și completată de-a lungul anilor de Elis Rapeanu.
Prin această lucrare, profesoara a documentat povești, personalități, tradiții și momente importante din trecutul comunei, contribuind la păstrarea memoriei comunității pentru generațiile actuale și viitoare.
Cercetările și scrierile sale au readus în atenție elemente semnificative ale identității locale și au oferit cititorilor o perspectivă asupra evoluției comunei Valea Călugărească de-a lungul timpului.
Titlul, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local
Titlul de Cetățean de Onoare a fost acordat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 71 din 27 august 2026.
Administrația locală a precizat că această recunoaștere onorifică recompensează întreaga contribuție a profesoarei Elis Rapeanu la promovarea comunei și la conservarea valorilor sale istorice și culturale.
„Prin activitatea sa academică și literară, prin talent și prin dragostea față de meleagurile natale, doamna Elis Rapeanu a contribuit la promovarea și păstrarea identității locale”, se arată în mesajul transmis de Primăria comunei Valea Călugărească.
Mesaj de recunoștință din partea administrației locale
Primarul Ioana Neagu i-a transmis profesoarei Elis Rapeanu felicitări și mulțumiri pentru modul în care a continuat să promoveze locurile natale și să păstreze vie legătura cu oamenii și istoria comunității.
Administrația locală a subliniat că întreaga comună este mândră de activitatea unei fiice a localității care, prin realizările sale, a dus numele Văii Călugărești mai departe.
„Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați dăruit comunității noastre și pentru că ați păstrat aceste locuri în suflet și în paginile istoriei”, a transmis Primăria comunei Valea Călugărească.
Administratie
Aproximativ 60 de saci de deșeuri, strânși în zona râului Teleajen din Plopeni Sat
Primăria Dumbrăvești s-a alăturat campaniei „Let’s Do It, Romania!”
O acțiune de ecologizare desfășurată în mai multe zone din Plopeni Sat a dus la colectarea a aproximativ 60 de saci cu deșeuri abandonate. Inițiativa a fost organizată în cadrul campaniei naționale „Let’s Do It, Romania!”, la care s-a alăturat și Primăria comunei Dumbrăvești.
Potrivit unui mesaj transmis de instituție, acțiunea s-a concentrat inclusiv într-o zonă cunoscută pentru acumulările de gunoaie de pe lunca râului Teleajen.
Mobilizare pentru un mediu mai curat
Reprezentanții administrației locale au subliniat că implicarea comunității poate produce schimbări concrete în localitate. Pe parcursul zilei, participanții au colectat deșeurile din mai multe puncte ale localității, contribuind la igienizarea spațiilor afectate de depozitarea necorespunzătoare a gunoiului.
„Atunci când ne mobilizăm, putem face lucruri importante pentru comunitatea noastră”, a transmis Primăria comunei Dumbrăvești.
Acțiunea a fost prezentată drept un demers civic bazat pe responsabilitate, respect față de natură și grijă pentru spațiile comune. Fiecare sac colectat a contribuit la curățarea și îmbunătățirea aspectului zonei.
Primarul Dorin Gabriel Răducanu le-a mulțumit participanților
Primarul comunei Dumbrăvești, Dorin Gabriel Răducanu, le-a transmis mulțumiri tuturor celor care au participat la campania de ecologizare.
„Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, celor care au venit cu energie, mănuși și dorința de a lăsa în urmă un loc mai îngrijit”, a declarat edilul, într-un mesaj publicat de Primăria Dumbrăvești.
Edilul a evidențiat că protejarea mediului începe prin gesturi simple, dar concrete, și prin implicarea fiecărui membru al comunității.
„O comunitate curată începe cu fiecare dintre noi”
Administrația locală a transmis că rezultatele unor astfel de acțiuni devin vizibile atunci când locuitorii își asumă responsabilitatea pentru spațiile care aparțin întregii comunități.
Campania de la Plopeni Sat a reprezentat, potrivit Primăriei Dumbrăvești, nu doar o acțiune de colectare a deșeurilor, ci și un exemplu de implicare civică și de colaborare în beneficiul mediului.
„O comunitate curată începe cu fiecare dintre noi. Dacă avem grijă împreună de ceea ce ne aparține tuturor, rezultatele se văd”, a mai transmis primarul Dorin Gabriel Răducanu.
-
Exclusivacum 4 zile„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei
-
Exclusivacum 5 zileImperiul cu bule stinse: „familia” Coca‑Cola Ploiești, între cumetrii, mașini de firmă și sclavie la normă
-
Exclusivacum 2 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Featuredacum 3 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 5 zileMarele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”
-
Exclusivacum 2 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileE‑pontajul, sfântul graal al MAI: îți numără fiecare minut, dar ghidul e secret de stat… cu drepturi de autor
-
Exclusivacum 4 zile113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare



