Featured
Grațiela Leocadia Gavrilescu este prahoveancă 100%/Grațiela Leocadia Gavrilescu candidează la Camera Deputaților din partea echipei PSD Prahova!

Grațiela Leocadia Gavrilescu este prahoveancă 100%: s-a născut și trăiește în Ploiești, este inginer petrochmist, absolvent al Universității de Petrol și Gaze, a fost viceprimar al municipiului reședință de județ și și-a început activitatea parlamentară, în 2007, în Colegiul 3 Băicoi.
Experiența antreprenorială, seriozitatea, spiritul de echipă, inițiativa, curajul și, nu în ultimul rând, empatia au fost atuurile sale în ascensiunea profesională și politică.
A fost ministru pentru relația cu parlamentul, ministru al mediului și viceprim-ministru în guvernele PSD și membru al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților.
În pofida climatului politic agitat, Grațiela Gavrilescu și-a respectat, de fiecare dată, mandatul asumat și promisiunile făcute cetățenilor și a făcut față, cu brio, presiunilor, urmărind, punct cu punct, îndeplinirea obiectivelor Programului de guvernare și ale președinției rotative a CE, asigurată de România în prima jumătate a anului 2019..
Pe 6 decembrie alege #sigurantaunuitraimaibun !
Siguranța unui trai mai bun pentru prahoveni!
Sunt 16 ani de când am avut curajul, ca simplu cetățean, antreprenor, de profesie petrochimist, să intru în politică, pe ușa din față: participând la alegerile locale și reușind, în urma acestora, să ocup funcția de viceprimar al municipiului Ploiești.
De ce? Pentru că doream să demonstrez că se poate face administrație și altfel: între oameni și pentru ei. Fără aroganță! Fără promisiuni mincinoase!
Probabil că cel mai bun slogan pe care l-aș fi putut alege, atunci, ar fi fost: ”La Primărie, cu suflet, știință de carte și prietenie!”… pentru că exact așa a și fost primul meu mandat, în slujba ploieștenilor.
Au urmat candidaturile succesive pentru Camera Deputaților, Colegiul 3 Băicoi devenind a doua mea casă.
În 2015 și, apoi, în 2017-2019, am avut onoarea de a face parte din guvernele conduse de PSD, ca ministru al mediului, ministru pentru relația cu Parlamentul și viceprim-ministru.
De fiecare dată când am rostit, cu mâna pe Biblie, Jurământul de învestitură, am făcut-o cu gândul la dumneavoastră, cei care mi-ați acordat încredere pentru că mă cunoșteați ca om sau doar pentru că ați sperat ca proiectele electorale pe care vi le-am prezentat le voi și pune în operă.
Și m-am ținut de cuvânt! Până la capăt!
Acum, deși ne aflăm într-o situație sanitară îngrijorătoare, suntem în fața unui nou scrutin, prin care vom decide configurația Parlamentului și, implicit pe cea a viitorului guvern.
Este o responsabilitate enormă, pentru că nu mai este nici un minut de pierdut! Sănătatea noastră, reluarea educației copiilor noștri, salvarea economiei românești sunt priorități absolute, care se cer gestionate de un guvern profesionist, susținut de un Parlament a cărui legitimitate să nu poată fi pusă sub semnul întrebării!
Pe 6 decembrie, alegeți, deci, candidații Partidului Social Democrat!
Parlamentarii și guvernele PSD și-au dat, deja, măsura valorii și a competenței și au demonstrat că au voința politică și știința de a lucra în interesul și spre binele românilor.
”Siguranța unui trai mai bun” nu este un simplu slogan! Este o certitudine!
Activitatea parlamentară
În acest mandat, am avut 29 de Propuneri legislative inițiate, 9 dintre acestea devenind legi deja promulgate. Iată câteva dintre aceste inițiative:
Propunere legislativă privind achiziționarea produselor alimentare din producție autohtonă
Propunere legislativă privind înființarea Fondului de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români”
Propunerea legislativă privind venitul minim în sistemul public de pensii
Propunere legislativă privind reintegrarea pe piaţa muncii a pensionarilor care doresc să îşi continue activitatea în domeniile în care au activat anterior pensionării
Inițiativa legislativă privind modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011
Propunere legislativă privind completarea Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, în cadrul Ministerului Public, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în sensul că toate infracțiunile de mediu să fie date în competența DIICOT, cu suplimentarea, corespunzător necesităților, a numărului de procurori și specializarea acestora, prin CSM, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor .
Propunere legislativă privind instituirea Programului național de prevenire și gestionare a înmulțirii populației de câini fără stăpân.
Proiect de Lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, a Legii nr.46/2008 – Codul silvic, precum şi a Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
Activitatea în Guvernul României
ÎN DOMENIUL GESTIONĂRII DEȘEURILOR
În decembrie 2017- am aprobat Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD)- condiționalitate ex-ante, cu termen- depășit- 2016.
Am elaborat și adoptat legislația privind instrumentele economice, necesară aplicării PNGD, respectiv OUG74/2018:
– ”Plătești pentru cât arunci”- de la 01.07.2019
– Sistemul garanție-returnare- de la 31.03.2019
Interzicerea pungilor subțiri din plastic
– Producția- de la 01.07.2018
– Comercializarea- de la 01.01.2019
– + Taxarea diferențiată a tuturor pungilor din plastic, indiferent de formă, mărime, grosime- de la 01.07.2019
- Modificarea și completarea Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic (la toate activitățile autorizate a se desfășura pe domeniul public seinterzic plasticele de unică folosință și sunt obligatorii colectarea separată a deșeurilor și salubrizarea imediată a zonelor).
– Legea privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate- aprobată în guvern la 28.06.2019, adoptată de Parlament, drept Legea 74/ 2019.
CALITATEA AERULUI:
– Legea EIA- impactul anumitor proiecte publice și private asupra mediului
– Legea instalațiilor medii de ardere
– Legea zgomotului ambiant
– Viza anuală de mediu
– Proiect POIM- Creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a aerului la nivel național- 20 milioane euro- depunere octombrie 2018
BIODIVERSITATE:
– Operaționalizarea Agenției Naționale pentru Ariile Naționale Protejate
– 3 proiecte pe fonduri europene POIM, 2- cu durată de 3 ani și unul- de 4, dedicate monitorizării și conservării biodiversității
– și un al patrulea proiect, ”Implementarea măsurilor cuprinse în planul național de acțiune pentru URSUL BRUN”- aflat în evaluare, durată 5 ani, buget- 46,6 milioane lei.
2 proiecte privind reducerea/ eliminarea impactului negativ al investițiilor existente în ZONE PROTEJATE (conservarea biodiversității din Defileul Valea Jiului- 2 milioane euro și gestionarea deșeurilor care ajung în apele de suprafață- 10 milioane lei)
METEO
– Proiect cu finanțare europeană dedicat managementului situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo periculoase- cca 25. milioane lei- dotare aparatură performantă ANM
PROIECTE FINANȚATE DIN FONDUL PENTRU MEDIU
✅180 milioane lei pentru investiții în instalații de reciclare și tratare a deșeurilor
✅20 milioane lei pentru suplimentarea Programului Rabla Plus – persoane juridice
✅400 milioane lei pentru Programul Termoficare
✅135 milioane lei pentru returnarea taxei auto
Am finanțat prin AFM:
PROGRAMUL RABLA CLASIC
PROGRAMUL RABLA PLUS
PROGRAMUL RABLA ELECTROCASNICE
PRIZE PENTRU MAȘINI ELECTRICE
TRANSPORT PUBLIC ECOLOGIC
CELULE FOTOVOLTAICE
CENTENARUL LUMINII
– Sisteme solare fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice- Buget: 230 milioane lei- 7.400 gospodării
Am asigurat, pe segmentul mediu, exercitarea PREȘEDINȚIEI rotative CE
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2384277488559763&type=3
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1114292522359972&id=100013377035461
Studii și specializări
- 1989 Facultatea de Tehnologie Petrochimică – Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești;
- 1992 Studii postuniversitare de marketing industrial – Institutul de Management București;
- 1994 Specializare probleme de medicina muncii – Institutul de Medicină București;
- 2007 Studii postuniversitare management în administrația publică locală – I.N.A. București
Activitate profesională
- august 2019- prezent: deputat
- aprilie 2017 – august 2019: deputat ALDE, viceprim-ministru- ministrul Mediului
- ianuarie 2017 – aprilie 2017: deputat ALDE, ministrul pentru Relația cu Parlamentul
- decembrie 2015- ianuarie 2017: deputat ALDE
- decembrie 2014 – noiembrie 2015: deputat ALDE, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Iunie 2015 – decembrie 2016 : deputat ALDE
- decembrie 2007 – Iunie 2015: deputat PNL
- 2004-2007 Viceprimar al municipiului Ploiești
- 1996 – 2004 Director General – SC ARPAROM SA Bucov;
- 1994 – 1996 Responsabil toxicologie și protecția mediului – SC ARPACOR SA Bucov;
- 1990 – 1994 Inginer chimist-tehnolog prelucrarea cauciucului – SC ARPACOR SA Bucov.
Funcții, activități într-o organizație sindicală, patronală etc.
- 2000-2004 Membru în Consiliul Director al AJOFM Prahova și Vicepreședinte al CNIMM Ploiești
Funcții, activități într-o organizație din administrația publică centrală sau locală
- 2004-2007 Viceprimar al municipiului Ploiești.
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 15 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!