Administratie
Nu mi-aș fi imaginat vreodată că un medic verifică prin sălile de operații sau prin saloanele ATI prize, aparate de intubat sau alte bazaconii pe care unul și altul le atribuie ca fiind în sarcina medicilor

Acum, după ce au murit amărâții de la Piatra Neamț, nu mai ucide corupția? Nuuu, acolo sigur e de la greaua moștenire, tot de la ăia roșii care ucideau cu corupția.
Nu tu rușine, nu tu răspundere, nimic.
LE – înțeleg că s-a dus Marius Iacob la anchetă la Piatra Neamț, deci e clar: corupția ucide sigur
Un medic din Piatra Neamț și-a riscat viața pentru a încerca să își salveze pacienții. Tot aud că totuși, parcă-parcă, și el ar cam fi vinovat de moartea acelor oameni. Ba chiar, deși acum este lăudat de colegi și de pacienți, nu era exclus, ca, la inițiativa unor ”băieți de bine” să fi fost chemați niște ”pacienți sau aparținători nemulțumiți” și să i se fi înscenat și lui ceva… nu este exclus nici pe viitor nimic pentru niciunul dintre ei.
Și viața mea a fost salvată de mai mulți medici: am avut două operații extrem de grele în copilărie (una de 10 ore și alta de 12 ore) iar mai târziu alți medici dedicați m-au salvat pe mine și pe copilul meu. După una dintre cele mai complicate operații care se poate face la copii, chirurgul meu a ieșit din sala de operații după 12 ore, fără mâncare, băutură, necesități, etc. Asistenta mi-a povestit când mi-am revenit și de atunci nu pot uita cuvintele ei: ”a ieșit din sală alb la față ca varul și cu șiroaie de sudoare curgând peste tot. M-a rugat să îi aprind o țigară și să i-o duc la gură, căci nu mai putea să își miște mâinile după atâta efort și concentrare. Mâinile lui de aur fuseseră cele care timp de 12 ore trebuiau să taie la milimetru. Tot timpul cât i-am ținut acea țigară să o fumeze a spus doar atât: eu am făcut tot ce putea să facă un OM pentru copilul ăsta… restul depinde doar de Dumnezeu”. A doua zi la ora șase dimineața, după vreo 6 ore de când plecase din spital era la mine la Reanimare, căci primele ore după operație erau cruciale. Se bucura ca un copil că eram trează și vorbeam.
Cam ăștia sunt mulți dintre medici. Nu ”își sacrifică viața ca eroii” … își fac meseria. Și eu le voi fi recunoscătoare toată viața pentru asta… atât de puțin pentru cei ale căror vieți nu au nevoie de ajutor, dar vitale pentru cei în pericol și pentru familiile lor.
Nu l-am văzut pe chirurgul meu și nici nu mi-aș fi imaginat vreodată că un medic verifică prin sălile de operații sau prin saloanele ATI prize, aparate de intubat sau alte bazaconii pe care unul și altul le atribuie ca fiind în sarcina medicilor.
Administratie
Polițist din Galați, erou în timpul liber: Prinde doi hoți de mașini, cu sprijinul colegilor
Administratie
Stop bonusurilor de lux la pensionare la Romsilva: Contractul colectiv de muncă a fost modificat
Administratie
Rabla auto 2025: Succes fulminant, fondurile pentru mașini termice epuizate în 13 minute!
-
Exclusivacum 21 de ore
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova penală: Cum un sef de poliție transformă mita în… inșelăciune!
-
Exclusivacum 3 zile
Penitenciarele românești: Circul groazei continuă!
-
Exclusivacum 2 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Ciuruitorul de Ploiești revine la Notariat! Lupu Marioara, Nichita și ‘fleacul’ de sute de inimi frânte
-
Exclusivacum 2 zile
EXCLUSIV: Președintele FSANP trage un semnal de alarmă cutremurător din interiorul sistemului penitenciar: „ANP are nevoie de terapie urgentă!”
-
Exclusivacum o zi
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Ploieștiwood: Un musical interlop cu șpăgi, limuzine și „Fecioare Maria” corupte (sau cum să râzi de te doare de Ploiești)