Connect with us

Actualitate

Decizie de ultimă oră: Se suspendă zborurilor spre și dinspre România în cazul țărilor cu risc epidemiologic/ Lista cu statele din zona galbenă

Publicat

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență(CNSU)  anunță, miercuri seara, suspendarea zborurilor disspre statele prevăzute în lista țărilor și a zonelor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU din 5 octombrie 2020. Pe lista statelor din zona galbenă de risc se află Statele Unite ale Americii, Israel, Ucraina sau Muntenegru. Sunt exceptate de la decizie statele UE aflate pe „lista galbenă”, printre care Franța, Spania, Austria Ungaria, dar și Marea Britanie, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 8 octombrie, Hotărârea numărul 48 privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea”, se arată în Hotărârea nr. 48 din 08.10.2020 privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea.

Statele exceptate de la suspendarea zborurilor, conform deciziei CNSU

„Hotărârea stabilește, printre altele, suspendarea zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020, cu excepția celor spre și dinspre statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar”, transmite CNSU.

Decizia, luată la  solicitarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

CNSU mai stabilește și excepțiile de la măsura carantinării persoanelor care vin din țările aflate pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat.

„Excepția de la măsura instituită potrivit art. 2, se aplică și persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național”

(3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.”

„Având în vedere solicitarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Luând în considerare situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa și implicațiile majore determinate de intrarea pe teritoriul național a unui număr mare de persoane din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, În contextul necesității de creare a condițiilor socio-economice necesare desfășurării activităților economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență (…)

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se modifică art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației și va avea următorul cuprins: ”(1) Sunt exceptate de la măsura instituită potrivit art. 2, următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:

a) persoanele care vin în România din zonele/țările aflate pe lista întocmită potrivit prevederilor art. 2, alin. (3) dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această măsură
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
d) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) şi lit. c) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituțiilor internaționale, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale la care statul român este parte;
f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
l)angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;

m) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor
internaţionale;
o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul
asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în
afara ţării;
q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
r) elevii/studenții care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din afara tării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
s) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
t) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
u) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și urmează a-și relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;

v) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
w)echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul României în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
x) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării.

(2) Excepția de la măsura instituită potrivit art. 2, se aplică și persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

(3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.”

Art. 2 Se abrogă alin. 2 și 3 ale art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice.

Art. 3 Se aprobă măsura suspendării zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020 și publicată pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, cu excepția celor spre și dinspre statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 

 

 

 

Actualitate

Revoluție tehnologică în Armata Statelor Unite: Înființarea unei comenzi dedicate sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Armata Statelor Unite marchează o schimbare majoră în structura și prioritățile sale operaționale, prin înființarea unei noi comenzi și a unui birou de achiziții dedicate exclusiv tehnologiilor autonome. Această inițiativă strategică vizează accelerarea procesului de modernizare și integrarea rapidă a sistemelor avansate în dotarea trupelor, transformând fundamental modul în care forțele americane se pregătesc pentru viitoarele scenarii de conflict.

O mișcare decisivă împotriva birocrației

Decizia, care vine în completarea eforturilor la nivelul Pentagonului, vizează crearea Comandamentului pentru Viitor și Sisteme Autonome (FASCOM). Scopul principal al acestei noi structuri este eliminarea inerției birocratice care a frânat până acum adoptarea tehnologiilor de ultimă oră. Această inițiativă este menită să mențină avantajul tactic al forțelor americane, punând un accent major pe autonomie în formarea, achiziția și antrenarea militarilor, cu scopul declarat de a domina viitorul teatrului de război.

Obiective concrete pentru 2028

În cadrul acestui plan de acțiune, a fost instituit un nou Executiv pentru Achiziții de Programe dedicat autonomiei. Acesta are sarcina clară de a prioritiza achiziția și utilizarea unor capabilități avansate, precum sisteme de foc autonome, vehicule de luptă, tehnologii pentru realimentare și parteneriate între platforme pilotate și cele autonome. Termenul limită pentru implementarea acestor tehnologii la nivelul forțelor operaționale este anul fiscal 2028.

Extinderea resurselor umane specializate

Paralel cu dezvoltarea tehnologică, Armata SUA va extinde autorizațiile pentru unitățile de specialiști în sisteme aeriene tactice fără pilot și tehnicieni în robotică. Această măsură, aplicabilă tuturor unităților armatei, vine în completarea altor programe de anvergură menite să scaleze producția de drone și să integreze eficient aceste arme în cadrul forțelor terestre, consolidând capacitatea de răspuns a armatei în fața noilor provocări tehnologice.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul pierde până la 830 de milioane de dolari din fondurile neangajate

Publicat

pe

De

Aproximativ 10 miliarde de dolari au rămas nealocați înainte de termenul-limită

Pentagonul a angajat aproximativ 142 de miliarde de dolari din fondurile pentru apărare prevăzute anul trecut în legea bugetară „One Big Beautiful Bill”. Circa 7% din suma totală — aproximativ 10 miliarde de dolari — a rămas însă neangajată și este acum supusă reducerilor bugetare automate.

Un oficial din domeniul apărării a confirmat că, înainte de începerea anului fiscal 2027, fusese angajat 93% din totalul fondurilor. Acesta nu a precizat însă ce programe sau linii bugetare au rămas nefinanțate.

Reducere automată de 8,3%

Legea adoptată anul trecut de republicani prin procedura de reconciliere bugetară a prevăzut aproximativ 152 de miliarde de dolari pentru apărare. Banii erau destinați unor priorități precum programul de apărare antirachetă Golden Dome, două distrugătoare din clasa Arleigh Burke, muniții și avioane de luptă.

Fondurile puteau fi cheltuite pe parcursul mai multor ani, dar sumele care nu erau angajate până la 1 octombrie urmau să fie reduse cu 8,3%, prin mecanismul cunoscut drept sechestrare bugetară. Aplicată celor aproximativ 10 miliarde de dolari rămași neangajați, reducerea ar însemna o pierdere de circa 830 de milioane de dolari din puterea de cumpărare a Pentagonului.

Presiuni pentru accelerarea contractelor

Deblocarea fondurilor a fost lentă la început, stârnind nemulțumirea Congresului. Legislatorii au cerut oficialilor Pentagonului să încheie contracte înainte de expirarea termenului.

La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, le-a spus senatorilor că fuseseră atribuiți contracte pentru numai 26 de miliarde de dolari. În iunie, un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat că instituția transmisese birourilor de programe instrucțiuni pentru accelerarea cheltuirii banilor, dar și pentru utilizarea lor responsabilă.

La sfârșitul lunii iulie, Hegseth a informat Comisia pentru alocări bugetare a Senatului că aproximativ 75 de miliarde de dolari erau încă neangajate. El a estimat atunci că 95% din fonduri vor fi contractate până la încheierea anului fiscal, inclusiv pentru proiecte precum sistemul Golden Dome.

Reacția Congresului rămâne incertă

Nu este clar dacă fondurile pierdute vor provoca nemulțumirea legislatorilor. Întrebat miercuri dacă toate sumele alocate apărării vor fi cheltuite până la finalul anului fiscal 2026, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, Roger Wicker, a declarat că este „foarte mulțumit de nivelul de execuție”, fără a oferi detalii suplimentare.

Elaine McCusker, cercetătoare principală la American Enterprise Institute și fostă comptroller interimară a Pentagonului, a avertizat anterior că departamentul are nevoie de fiecare dolar disponibil pentru a remedia probleme structurale de durată. Chiar și o reducere de 8,3% la reportarea fondurilor poate avea consecințe, a spus ea.

Citeste in continuare

Actualitate

DIA publică un cadru de analiză pentru evaluarea „voinței de a lupta”

Publicat

pe

De

Agenția de Informații a Apărării din SUA (DIA) a făcut publică metodologia prin care încearcă să evalueze unul dintre cele mai greu de anticipat aspecte ale capacității unei armate străine: disponibilitatea de a continua lupta atunci când izbucnește un conflict.

„Voința de a lupta” este dificil de analizat tocmai pentru că ține de factori intangibili. Spre deosebire de numărul tancurilor sau de starea avioanelor, multe dintre elementele care o determină nu pot fi măsurate direct și nici observate cu ușurință.

DIA precizează că documentul, actualizat ultima dată în septembrie 2024, este destinat sprijinirii analizelor comunității de informații. Totodată, face parte dintr-o serie de materiale publice menite să explice provocări relevante pentru securitatea națională a SUA. Agenția a anunțat publicarea în contextul împlinirii a cinci ani de la retragerea americană din Afganistan, încheiată la 30 august 2021.

Lecțiile Afganistanului și Ucrainei

Prăbușirea rapidă a forțelor afgane în fața ofensivei talibane, în 2021, a luat prin surprindere atât comunitatea de informații americană, cât și Casa Albă. Mai multe zone strategice au fost abandonate fără luptă, iar președintele de atunci, Ashraf Ghani, a fugit din țară pe 15 august, în timp ce talibanii se apropiau de Kabul.

În cazul Ucrainei, evaluările inițiale au greșit în direcția opusă. După invazia rusă din februarie 2022, Kievul era așteptat să cadă în câteva zile. În schimb, armata ucraineană a respins înaintarea forțelor ruse și a continuat să lupte, până la instalarea unui impas sângeros în estul țării.

În 2024, fostul director al DIA, general-locotenentul Jeffrey Kruse, a recunoscut că agenția a subestimat hotărârea ucrainenilor de a-și apăra țara. Aceștia au manifestat o voință de luptă mult mai puternică decât anticipaseră analiștii, a spus el la un eveniment organizat de Alianța pentru Informații și Securitate Națională.

De la conducerea statului la moralul soldaților

Noul cadru își propune să structureze evaluarea unor factori care nu pot fi reduși la cifre. Analiștii sunt îndrumați să examineze dinamici de la nivelul conducerii naționale — inclusiv autoritatea și integritatea acesteia — până la spiritul de corp al militarilor.

Metodologia include și evaluarea mizelor conflictului: analiștii trebuie să stabilească dacă victoria sau înfrângerea ar reprezenta o amenințare existențială pentru stat, organizație ori regim. Sprijinul perceput din partea aliaților este, de asemenea, un factor relevant.

În acest sens, documentul ar fi putut evidenția hotărârea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev în primele zile ale invaziei, în timp ce forțele ruse se apropiau de capitală. Refuzând oferta de evacuare, Zelenski i-ar fi transmis atunci președintelui american Joe Biden că avea nevoie de muniție, nu de o mașină pentru a pleca.

O evaluare care trebuie revizuită pe parcurs

DIA avertizează că voința de a lupta nu este fixă. Ea se poate schimba rapid și radical pe parcursul unui conflict, pentru fiecare dintre părțile implicate. O schimbare ulterioară nu înseamnă neapărat că evaluarea inițială a fost greșită; analiștii trebuie să identifice evenimentele și condițiile care au produs-o.

Kruse a declarat în 2024 că DIA folosise deja metodologia pentru a evalua China, considerată principala prioritate strategică a SUA. Agenția nu a precizat ce alte armate au fost analizate și nici ce concluzii au rezultat.

Voința de a lupta reprezintă doar unul dintre factorii intangibili luați în calcul în evaluarea capacităților militare. Imaginea de ansamblu include și pregătirea trupelor, structura demografică a personalului activ și a rezerviștilor, bugetele de apărare și doctrina militară.

DIA susține că o analiză sistematică a acestor factori poate ajuta la orientarea culegerii de informații și la identificarea elementelor care contează cel mai mult în diferite etape ale unui conflict. Miza este reducerea riscului unor erori de anticipare precum cele din Afganistan, în 2021, și Ucraina, în 2022.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

M.A.I.  – Șeful care voia să confiște biciclete: cum se face „analiză strategică” din prostie ambalată instituțional

Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată, în practică, „managementul strategic, coordonarea și controlul” în Poliția Română, povestea comisarului-șef Constantin Giugariu,...

Exclusiv2 zile ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv2 zile ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv3 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv3 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv3 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv4 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv4 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv4 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv5 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv5 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv5 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv6 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv6 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv