Armata Statelor Unite a anunțat selectarea companiilor care vor avansa în faza următoare a programului său de anvergură „Flight School Next”, destinat modernizării complete a pregătirii aviatorilor la Fort Rucker. Această inițiativă marchează o schimbare fundamentală în modul în care Armata își formează viitorii piloți.

Trei giganți aviațiști avansază: Bell, M1 și Lockheed Martin în faza următoare

Dintr-o serie de contractori principali și subcontractori care s-au luptat pentru a furniza soluția Armatei pentru noua sa flotă de elicoptere de antrenament și curriculumul aferent, trei nume de rezonanță au fost confirmate pentru Faza a II-a a competiției. Bell, M1 și Lockheed Martin au anunțat că au fost selectate pentru a furniza informații suplimentare despre propunerile lor, detaliind „soluția lor la cheie”.

Bell propune modelul său de elicopter 505, recunoscut pentru fiabilitate. M1 activează ca unul dintre contractorii principali pentru modelul R-66 al Robinson Helicopter. Lockheed Martin, deși este un contractor principal, nu a dezvăluit încă numele subcontractorului cu care va colabora pentru elicopterul propriu-zis. Rolurile sunt clar definite: contractorii principali vor gestiona finanțele, reparațiile majore și suportul logistic la scară largă, în timp ce subcontractorii se vor ocupa de furnizarea elicopterelor, managementul lanțului de aprovizionare, reparațiile la nivel de componente și o mare parte a curriculumului școlii de zbor.

O schimbare de paradigmă: De ce armata vrea noi elicoptere de antrenament

Această transformare vine ca răspuns la o nevoie stringentă de a revizui metodele de instruire. Armata caută o flotă de elicoptere mai puțin complexă și mai puțin costisitoare. Oficiali de rang înalt au declarat anterior că elicopterele UH-72 Lakota, utilizate în prezent, sunt prea avansate și scumpe pentru antrenamentul inițial, în parte din cauza designului lor cu motoare duble. S-a subliniat că Lakota este „un avion foarte sofisticat care aproape se pilotează singur”, în contradicție cu dorința Armatei de a readuce aviatorii la abilități de bază solide pentru a preveni viitoarele accidente. Acum, Armata caută un „avion foarte simplu”, preferabil cu un singur motor, pentru a se concentra pe fundamentele pilotajului.

Compania Airbus, furnizorul actual al flotei Lakota, a depus o propunere ce include modelul UH-72, dar a contestat afirmațiile privind complexitatea și costurile excesive, sugerând o soluție hibridă cu un singur motor alături de UH-72A pentru a reduce costurile de antrenament și a maximiza capabilitățile existente.

Modelul COCO: Revoluționarea contractării serviciilor de zbor

Pe lângă achiziția unei noi flote, Armata restructurează și vehiculul contractual. Programul va adopta un model nou, Contractor-Owned, Contractor-Operated (COCO), în care companiile vor deține și opera programul de antrenament, în loc ca guvernul să o facă – o abatere semnificativă de la practicile actuale. Acest model este testat printr-un program pilot care a demarat în primăvara trecută, deschizând calea pentru implementarea la scară largă a „Flight School Next”.

Ambiții mari și control Parlamentar: De la 800 de piloți la scrutinul Congresului

Programul „Flight School Next” este ambițios, vizând antrenarea a 800 până la 1.500 de piloți de elicopter anual, pe o perioadă de 26 de ani. Atribuirea contractului este planificată pentru luna septembrie. Cu toate acestea, Congresul va monitoriza îndeaproape acest calendar. O prevedere din Legea privind Autorizarea Apărării Naționale (NDAA) semnată recent stipulează că fondurile nu pot fi cheltuite pentru solicitarea de propuneri sau atribuirea unui contract pentru implementarea oricărei transformări a programului de antrenament inițial de aripă rotativă la Fort Rucker în 2026, până când secretarul serviciului nu va furniza un „raport detaliat” privind programul pilot de un an. NDAA solicită, de asemenea, o analiză a eficienței costurilor și „justificarea oricăror modificări propuse la sistemele sau platformele de antrenament”. Armata nu a comentat încă pe marginea acestei prevederi.

America de Nord se pregătește să devină epicentrul fotbalului mondial, găzduind Cupa Mondială FIFA 2026. Între 11 iunie și 19 iulie, șaisprezece orașe din trei țări vor primi milioane de spectatori pe stadioane arhipline. Este un eveniment de o amploare fără precedent, echivalentul mai multor Super Bowl-uri desfășurate simultan pe un continent întreg. Însă, odată cu magnitudinea evenimentului, vine și o amenințare la fel de inedită și, paradoxal, extrem de simplă: atacurile cu sisteme aeriene fără pilot (drone).

Vulnerabilitatea spațiului aerian: Dronele, noua armă asimetrică

Marea sărbătoare sportivă este vulnerabilă în fața dronelor comerciale, ușor accesibile online și capabile să transporte explozibili improvizati. De la actori statali care sondează defensiva occidentală, la rețele teroriste transnaționale sau indivizi radicalizați, oricine poate reprezenta un pericol. Un atac multi-oraș ar putea fi orchestrat cu o sofisticare tehnică minimă – un mecanism de lansare printat 3D și bandă adezivă. Rețeta haosului este simplă, iar succesul adversarilor ar putea semăna teroare la scară globală, având în vedere cele 48 de meciuri din faza grupelor, doar în primele două săptămâni.

Modelul super Bowl e depășit: Nevoia unei soluții integrate

Capacitățile actuale de apărare anti-dronă (CUAS) au fost concepute pentru evenimente izolate, de mare anvergură. Modelul „Super Bowl” funcționează atunci când întregul aparat de securitate națională se poate concentra pe un singur stadion, pentru o singură zi. Provocarea Mondialului 2026 este extinderea acestei apărări pe durata a 39 de zile, în 16 orașe diferite. Aceasta reprezintă o lacună critică, nu din cauza lipsei de resurse, ci din cauza lipsei de integrare. Statele Unite și partenerii săi dispun de o multitudine de radare, bruiaje pentru drone, rachete antiaeriene portabile, puști, plase, lasere, chiar și păsări de pradă antrenate. Numeroase agenții sunt implicate: Joint Interagency Task Force 401 (JIATF 401), Garda Națională, contractori privați, Secret Service, FBI și Federal Aviation Administration (FAA), fiecare cu expertiza și echipamentele sale. Însă, ceea ce lipsește este o rețea CUAS integrată și robustă, care să ofere o imagine de ansamblu situațională tuturor apărătorilor simultan și să permită un răspuns coordonat.

JTF 401: Piesa lipsă din puzzle-ul securității aeriene?

Apărarea Cupei Mondiale necesită o arhitectură care să ofere Space and Missile Defense Command (SMDC) și FAA o conștientizare în timp real în cele șaisprezece orașe gazdă, delegând în același timp autoritatea de angajament comandanților de la sol. Soluția cea mai eficientă ar fi împuternicirea JTF 401 cu o autoritate similară NORAD, capabilă să transmită avertismente timpurii, să partajeze informații și, în cel mai rău scenariu al unui atac sincronizat, să coordoneze răspunsul nu doar forțelor americane, ci și celor mexicane și canadiene. Aceasta ar transforma 401 dintr-un organism de achiziții și coordonare într-un centru operațional flexibil, aproape ca un comandament pop-up dedicat evenimentului.

Beneficii dincolo de eveniment: Fundația „Golden Dome”

Vestea bună este că tehnologia necesară nu este revoluționară. Sistemul Integrat de Comandă a Bătăliei (IBCS) demonstrează deja conceptul de bază, iar acordurile de cooperare în apărare cu Canada și Mexic sunt deja în vigoare. Agenția de Apărare Antirachetă (MDA) deține expertiza în integrarea sistemelor, iar armata poate furniza echipamente și operatori. Această arhitectură anti-dronă pentru Cupa Mondială ar putea deveni piatra de temelie pentru integrarea mai largă a apărării aeriene naționale, o componentă esențială a viziunii „Golden Dome” a fostului președinte Donald Trump – un scut de apărare stratificat, integrat, care protejează Statele Unite nu doar de rachete balistice, ci și de drone, în timpul evenimentelor naționale sau deasupra infrastructurii critice. Coordonarea cu forțele canadiene și mexicane ar consolida, de asemenea, cooperarea trilaterală în apărare.

Ultimatumul timpului: Un apel la acțiune imediată

Fereastra de oportunitate se închide rapid. Sistemele trebuie testate, operatorii instruiți, iar coordonarea cu aliații stabilită cu luni bune înainte de fluierul de start. Există două căi: fie tratăm Cupa Mondială ca o serie de evenimente izolate, apărate de unități locale, fie folosim această oportunitate pentru a construi arhitectura de care „Golden Dome” are nevoie. JTF 401, SMDC și MDA ar trebui să adapteze arhitectura pentru integrarea CUAS la nivel național și să înceapă testarea fuziunii senzorilor până în februarie. Departamentul de Stat ar trebui să formalizeze autoritățile de angajament cu Ottawa și Mexico City până în aprilie. Avem șase luni pentru a demonstra că putem apăra propriul nostru spațiu aerian. Să evităm un „autogol” aici. Turneul începe pe 11 iunie 2026.

La recentul Forum Național Reagan pentru Apărare, Secretarul de Război, Pete Hegseth, a lansat un mesaj puternic, angajând Departamentul de Război într-un efort amplu de revitalizare a bazei industriale de apărare a Americii. Acțiunea este esențială, a subliniat Hegseth, pentru a face față multiplelor provocări de securitate națională cu care se confruntă Statele Unite, în special cele provenind din Beijing.

Oglinda deformantă a capacității industriale

Cifrele vorbesc de la sine: China depășește Statele Unite la o scară masivă în ceea ce privește capacitatea de producție militară. Republica Populară produce arme de cinci până la șase ori mai rapid decât SUA, este cel mai mare constructor naval din lume, cu o capacitate de 232 de ori mai mare, și este proiectată să dețină 45% din cota globală de producție până în 2030. Mai mult, Beijingul a integrat eficient sectorul său civil pentru a susține efortul de război, demonstrând o agilitate strategică îngrijorătoare.

În contrast, capacitatea Statelor Unite de a produce sisteme de armament în masă s-a atrofiat considerabil după Războiul Rece. Bugetele de apărare au fost reduse, contractele au fost consolidate, iar prioritățile militare au fost deviate timp de două decenii de conflictele din Orientul Mijlociu, unde cheltuielile s-au concentrat pe operațiuni, nu pe investiții pe termen lung. Această strategie a culminat cu externalizarea capacității de producție către China, un aspect deosebit de grav în cazul magneților și al mineralelor rare, esențiale pentru tehnologia modernă.

Miliarde pentru reindustrializare: Rolul capitalului strategic

Repornirea unei baze industriale de apărare robuste, capabile să crească rapid producția de materiale critice, va necesita timp. Din fericire, Biroul pentru Capital Strategic (OSC) al Departamentului de Război a început deja să abordeze această provocare prin parteneriate public-private, inclusiv acorduri cu MP Materials și Vulcan Elements pentru minerale rare și magneți. Aceste parteneriate sunt doar un preambul la ceea ce va urma, având în vedere că OSC a primit recent o autoritate de creditare de până la 200 de miliarde de dolari prin Legea de Reducere a Impozitelor pentru Familiile Active, destinată în mod specific producției de minerale critice și industriilor conexe.

Deși ideea ca guvernul SUA să dețină acțiuni în companii strategice a întâmpinat rezistență, realitatea este că fără o astfel de implicare, competiția cu Partidul Comunist Chinez devine inegală. Beijingul își fuzionează întreprinderile civile și guvernamentale într-un efort național coordonat pentru a deveni hegemonia globală, inclusiv prin subminarea piețelor internaționale și manipularea monedei.

Un plan național pentru producția de apărare

În paralel cu Strategia Agresivă de Transformare a Achizițiilor promovată de Departamentul de Război, Congresul a propus, atât în proiectul de lege privind Aproprierile pentru Apărare pentru anul fiscal 2026, cât și în Actul de Autorizare a Apărării Naționale pentru anul fiscal 2026, o inițiativă vitală pentru maximizarea capacității de producție americane: Rețeaua Civilă de Producție de Rezerve (CRMN).

Această nouă inițiativă urmărește să creeze un proces de certificare și calificare pentru companiile comerciale interne, permițându-le să producă componente, arme și echipamente pentru apărare. CRMN ar elimina birocrația excesivă, ar construi un registru național al capacităților de producție și ar finanța echipamente specifice pentru fabricile care își adaptează liniile de producție existente pentru a susține rapid necesarul militar.

Apel la acțiune: Lecțiile trecutului, imperativele viitorului

Odată ce Legea de Autorizare a Apărării Naționale va fi promulgată, Departamentul de Război va avea autoritatea statutară de a avansa cu acest efort crucial, în timp ce legislatorii vor finaliza alocarea fondurilor inițiale. Pentagonul ar trebui să instruiască Secretarul Asistent de Război pentru Politica Industrială să supravegheze crearea CRMN și să faciliteze procesele și resursele necesare pentru a debloca imediat impedimentele legate de certificare și calificare.

Timp prea îndelungat, Statele Unite au neglijat furnizorii de nivel trei, patru și inferior, care produc componente esențiale pentru a asigura superioritatea noastră militară și tehnologică. Lipsa de prevedere a făcut ca baza noastră industrială de apărare să se clatine sub presiunea externalizării și a consolidării. Într-o perioadă de criză, este evident că avem nevoie de soluții precum CRMN, care vor demonstra lumii că SUA poate dezvolta și scala sistemele necesare pentru a descuraja adversarii.

În 1983, președintele Ronald Reagan avertiza națiunea despre pericolul ineradicabil al inacțiunii în fața amenințărilor crescânde: „Depinde de noi, în timpul nostru, să alegem și să alegem cu înțelepciune între sarcina dificilă, dar necesară, de a păstra pacea și libertatea și tentația de a ne ignora datoria și de a spera orbește la ce-i mai bun, în timp ce inamicii libertății devin tot mai puternici pe zi ce trece.” Pentru ca președintele Donald Trump să-și cimenteze locul de „moștenitor adevărat și de drept al președintelui Reagan,” așa cum a proclamat Hegseth, Departamentul de Război trebuie să continue să investească și să susțină eforturile de stimulare a producției industriale interne de apărare. Prin crearea CRMN, Congresul oferă administrației Trump un instrument valoros pentru a conecta și a maximiza producția comercială și de apărare din America.